4,476 matches
-
de legendă ale istoriei căzăcești, cazacii de pe Don au cucerit în vara anului 1637 fortăreața apărată de 4.000 de turci cu 200 de tunuri și au stăpânit-o timp de 5 ani. În iunie 1641, cazacii au rezistat unui asediu al armatei otomane. În 1642, după retragerea turcilor, țarul a convocat o adunare populară - Zemski Sobor - care a decis să predea fortăreața pentru a evita un război total cu Imperiul Otoman. Înainte de apleca din castel, cazacii au distrus toate fortificațiile
Azov () [Corola-website/Science/302227_a_303556]
-
reține pe Henric la curtea regală. Frustrați de pierderea influenței politice, cei doi unchi "de Guise" organizează, la 1 aprilie, un măcel la Vasy, în urma căruia izbucnește "primul război hughenot". Antoine de Bourbon, tatăl lui Henric, moare în luptă la asediul cetății Rouen, de partea taberei catolice. Mama lui Henric, Ioana, își readuce fiul la Navara, unde este educat în spiritul protestant, împotriva voinței Caterinei de Medici. La sfîrșitul "primului război hughenot" (1563), Henric se află din nou la curtea regală
Henric al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302275_a_303604]
-
generalul a răspuns: „propun să ducem toată lupta pe linia aceasta chiar dacă ne ia toată vara”. Confederației îi lipseau întăririle, așa că armata lui Lee scădea cu fiecare bătălie grea. Armata lui Grant a înaintat spre sud, a traversat , forțând un asediu și lupte de tranșee lângă . Lincoln a făcut o vizită prelungită la cartierul general al lui Grant de la City Point, Virginia. Aceasta a permis președintelui să discute personal cu Grant și cu William Tecumseh Sherman pe tema ostilităților, întrucât Sherman
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
598 i.en. și 597 i.en.,a ocupat Ierusalimul,luandu-i în capitivitate pe evrei. El și-a continuat campaniile militare pentru restul domniei sale, în Mediterana de Est, Asia Mică și Orientul Mijlociu. În 571 i.en.,după un lung asediu,babilonienii aflați la comanda să cuceresc cetatea Tir, Liban. Nu doar că a fost un despot militar, dar a activat și diplomatic.A trimis și primit ambasadori din regatele vecine. El este cunoscut pentru că a trimis un ambasador să medieze
Nabucodonosor al II-lea () [Corola-website/Science/302325_a_303654]
-
în zona agricolă limitrofă. Cele trei războaie punice împotriva Romei au condus în cele din urmă la prăbușirea Cartaginei. În timpul celui de-doilea război, trupele punice, conduse de renumitul general Hannibal, au constituit o adevărată amenințare pentru Roma. După un asediu de trei ani, romanii conduși de Scipio Africanul au cucerit Cartagina în anul 146 î.Hr., încheind astfel cel de al treilea război punic, și, odată cu el, istoria Cartaginei independente. Sub conducerea lui Hasdrubal, cetățenii Cartaginei s-au aparat cu vitejie
Cartagina () [Corola-website/Science/302344_a_303673]
-
istoricii ruși doar un front secundar al celui de-al doilea război mondial). La început Finlanda, sprijinită de Germania, a recucerit teritoriul pierdut și a atins granițele antebelice fino-sovietice. Rușii consideră că această acțiune a contribuit în mod indirect la asediul Leningradului. La 9 iunie 1944 Armata Roșie a atacat în forță și a împins frontul din fața Leningradului până dincolo de Vîborg în numai 10 zile. În bătălia de la Tali-Ihantala, 25 iunie-9 iulie, finlandezii au oprit ofensiva sovietică pe râul Vuoksi, în
Istmul Carelia () [Corola-website/Science/302355_a_303684]
-
refugia acolo grupul de luptători eteriști condus de Iordache Olimpiotul, care era urmărit de turci. Călugării au fugit atunci în păduri, luând cu ei cărțile și odoarele pe care le-au putut duce. Cu acest prilej, mănăstirea va suferi un asediu dur și va fi arsă și jefuită. Scriitorul Alecu Beldiman (1760-1826) descrie, în poemul ""Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821"", starea Mănăstirii Slatina după trecerea eteriștilor: <poem>"Păcat de a sa pardoseală, că
Mănăstirea Slatina () [Corola-website/Science/302367_a_303696]
-
undeva pe lângă Gherghița în Prahova unde, între 18 și 20 noiembrie, are loc așa numita "bătălie de la Cursul Apei". Voievodul muntean este înfrânt și obligat să se refugieze în cetatea Bucureștiului unde pe 21 noiembrie începe un scurt, dar violent, asediu. Văzându-se fără perspectiva vreunui sprijin extern, Radu cel Frumos este obligat să fugă în noaptea de 23 noiembrie spre cetatea Giurgiu, capitala raialei turcești, de unde va reveni pe 28 noiembrie cu o armată de 13.000 de turci și
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
pe vrăjmașul nostru Laiotă[...]" iar pe 11 noiembrie, Ștefan Báthory, din tabăra ce asedia Bucureștiul anunța că țara este compet anexată și deja fusese instalat noul voievod, de altfel și cetatea Bucureștiului avea să cadă pe 16 noiembrie după un asediu de 15 zile. Basarab reușește să scape refugiindu-se peste Dunăre în așteptarea unor vremuri prielnice pentru reluarea tronului, așa cum apare în scrisoarea lui Matei Corvin către ducele Saxoniei. Iar acele vremuri aveau să vină imediat după retragerea armatelor de
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
menținut comanda forțelor sale armate și a urmărit obiectivele sale de război independent din Germania, deși germani și finlandezi au lucrat îndeaproape în timpul operației SILVERFOX, o ofensivă comună împotriva Murmansk. Finlanda a refuzat cererile germane de a participa activ la asediul Leningradului, și, de asemenea, a acordat azil evreilor, in timp ce soldatii evrei a continuat să servească în armată. Relația dintre Finlanda și Germania mai semana foarte mult cu o alianță în timpul celor șase săptămâni de acord Ryti-Ribbentrop, care a
Puterile Axei () [Corola-website/Science/302070_a_303399]
-
o acuratețe remarcabilă pentru acele timpuri. De asemenea a definit spirala care-i poartă numele, formule de calcul a volumelor și al suprafețelor corpurilor de revoluție, precum și un sistem ingenios de exprimare a numerelor foarte mari. Arhimede a murit în timpul asediului Siracuzei, când a fost ucis de un soldat roman, în ciuda ordinului primit de a nu-l ucide. Pe piatra funerară a mormântului a fost sculptată o sferă în interiorul cilindrului circumscris, lucru cerut chiar de Arhimede, deoarece el a demonstrat că
Arhimede () [Corola-website/Science/302085_a_303414]
-
citează în două lucrări ("Metoda Teoremelor Mecanicii" și "Problema bovinelor"). Arhimede a murit "c". 212 î.Hr. în timpul celui de Al Doilea Război Punic, când forțele romane conduse de generalul Marcus Claudius Marcellus au capturat orașul Siracuza după doi ani de asediu. Conform cu descrierea dată de Plutarh, Arhimede își contempla o diagramă matematică când orașul a fost capturat. Un soldat roman i-a ordonat să meargă să-l întâlnescă pe generalul Marcellus, dar Arhimede nu a vrut zicând că are de terminat
Arhimede () [Corola-website/Science/302085_a_303414]
-
o inscripție. Mormântul descoperit în curtea unui hotel din Siracuza în 1960 este atribuit lui Arhimede, dar locația este totuși necunoscută azi. Versiunea standard a vieții lui Arhimede a fost scrisă mult după moartea lui de istoricii Romei antice. Descrierea asediului Siracuzei dată în "Istoria Universală" de Polybus, a fost scrisă după aproximativ 70 de ani de la moartea lui Arhimede și a folosit ca sursă pe Plutarh și Livy. Dar aduce prea puțină lumină asupra lui Arhimede ca persoană, ocupându-se
Arhimede () [Corola-website/Science/302085_a_303414]
-
ghiarei, iar în 2005, într-un documentar intitulat "Superweapons of the Ancient World", a fost reconstituită versiunea ghiarei, concluzionându-se că aceasta este un dispozitiv care funcționează. În secolul al doilea d.Hr. Lucian din Samosata a scris că în timpul asediului Siracuzei, Arhimede a distrus corăbiile inamice cu foc. Câteva secole mai târziu Anthemius din Tralles menționează lentila convergentă ca armă a lui Arhimede. Dispozitivul, numit câteodată "raza de căldură a lui Arhimede", a fost folosit pentru a focaliza razele Soarelui
Arhimede () [Corola-website/Science/302085_a_303414]
-
românii, îl determină pe M. Licinius Crassus, proconsulul Macedoniei să conducă campanii între 29-28 i.en., respingându-i pe invadatori. Crassus a pătruns pe teritoriul moesilor, și lângă râul Kebros, a ocupat o frotificatie în care bastarnii se refugiaseră. În timpul asediului, a fost sprijinit de Rholes, regele unui trib getic, care este răsplătit de imparatu cu titlul de prieten și aliat al romanilor.În anul 28 i.en., românii îi resping din nou pe bastarnii care pătruns la duș de fluviu
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
Sarmații năvălesc și sunt respinși de legat, iar regii bastarni și roxolani, și-au restituit fii, ca regi clientelari, iar regele dacilor-fratii, ca ostatici. Guvernatorul Moesiei a intervenit în sprijinul Chersonesului și l-a obligat pe regele scititor să ridice asediul. Acțiunile lui Aulenius au avut urmări, golul demografic lăsând drum liber sarmaților, manifestându-se prin atacuri asupra Dobrogei. Roxolanii traversează Dunărea în anii 67-68, măcelărind două cohorte auxiliare, iar în iarna următoare, profitând de criză imperiala izbucnită după moartea lui
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
până în secolul XIX. În general este admis că o proporție oscilând între 40% și 80% din populație era musulmană în secolul XVI, când Imperiul otoman la apogeul puterii sale a lansat ofensiva spre Europa Centrală, care a culminat cu primul asediu al Vienei, din anul 1529. După cucerirea Ungariei, mulți musulmani au dobândit proprietăți funciare în câmpia Panonică și au părăsit Bosnia. În perioada otomană se stabilește în Bosnia o importantă comunitate evreiască sefardă, în special în Sarajevo și Travnik. În
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
se extinde și în Herțegovina Occidentală. Orașul Mostar divizat de râul Neretva între o secțiune croată și una bosniacă este teatrul unor confruntări violente. În acest conflict se înregistrează alianțe locale între sârbi și croați în luptele contra musulmanilor (la asediul orașului Sarajevo participă și forțele croate din localitatea Kiseliak, iar artileria sârbă bombardează partea bosniacă din Mostar). În conflictul din Bosnia centrală își fac apariția unitățile de combatanți musulmani străini (mujahedinii) care acționează în unități independente și comit crime de
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
se refugiază în Tracia, la Myrkinos, unde, în urma unei consfătuiri cu partizanii săi, decide să urmeze un plan mai vechi, și anume, strămutarea ionienilor nemulțumiți în Sardinia. Dar nu mai izbutește să aducă nimic la îndeplinire, căci este ucis la asediul unei cetăți din Tracia. În locul lui, pe scena evenimentelor din Ionia, reapare Histiaios. Personalitatea și rolul jucat de acest fost tiran sunt mai mult decât dubioase. Pe cât se pare, reîntoarcerea sa în fruntea răsculaților urmărea mai degrabă profituri personale din
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
degrabă profituri personale din acțiunea de piraterie. Nu după mult timp a fost prins de Artaphernes, satrapul Lydiei, și omorât prin crucificare (493). Nici revolta nu mai avea sorți de izbândă. În 494, perșii organizează pe mare și pe uscat asediul Miletului. La insula Lade, în fața Miletului, flota ionică alcătuită din 353 de corăbii trimise de diferite cetăți, dar lipsite de o comandă unitară, este împrăștiată, în ciuda minunilor de vitejie înfăptuite de luptătorii din Chios. Miletul a fost cucerit, incendiat, bărbații
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
fost la rândul lor supuse. După revolta ionică regele Darius, avea mai multe obiective în fața sa: reorganizarea Greciei asiatice, consolidarea puterii sale în Tracia și pedepsirea acelor greci, în frunte cu Atena, care participaseră la ajutorul dat Ioniei și la asediul Sardesului. Reorganizarea Ioniei ca satrapie a fost încrdințată lui Artaphernes, dar, în mod înțelept, Darius nu a reinstaurat regimurile tiranice din trecut care constituiseră una din cauzele revoltei; Mardonios, ginerele regelui, a fost trimis să restaureze puterea persană în Tracia
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
8 drachme pentru cei care s-au îmbarcat, dar, în urmă au mai rămas destui atenieni, de presupus locuitori aparținând păturilor mai puțin avute. Xerxes a ajuns la Atena odată cu flota sa care a ancorat la Phaleron. Orașul era părăsit. Asediul Acropolei a durat nu mai puțin de 2 săptămâni. Toți cei refugiați acolo au fost uciși, iar templele jefuite și arse (sept 480). După căderea Acropolei grecii aliați au ținut un Consiliu de război în care s-a hotărât apărarea
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
camarazilor săi între anii 1626 și 1628, și implicarea lor în intrigile din jurul regelui Ludovic al XIII-lea, al puternicului Cardinal Richelieu, al frumoasei regine Ana de Austria, al iubitului englez al acesteia, George Villiers, Duce de Buckingham, precum și în asediul orașului La Rochelle. Acțiunile celor patru prieteni se vor intersecta și cu planurile misterioaseiMilady de Winter, și ale secretarului lui Richelieu, Contele de Rochefort. Dramaturg și romancier de esență romantică, Dumas - tatăl (1802 - 1870) este fiul unui mulatru devenit general
Cei trei mușchetari () [Corola-website/Science/302152_a_303481]
-
a răscoalelor bulgarilor și proto-românilor ("Valahi"). Un alt pericol l-au reprezentat armatele cneazului rus Sviatoslav, care în 971 au asediat Dristra (Silistra). Această cetate, împreună cu Constanța și altele s-au pus sub protecția împăratului bizantin, reușind astfel să respingă asediul. După acest eveniment, împăratul Ioan I Tzimiskes a alcătuit în acele locuri o themă, numită "Mesopotamia Apusului" cu centrul la Licostomo ("Gura Lupului" în grecește) sau la Dristra. Această themă era alcătuită din două strategate: cel de Dristra în nord
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
dintre istoricii antici care i-au urmat, deși urmând calea deschisă de Herodot, l-au criticat, primul dintre aceștia fiind Tucidide. Cu toate acestea, Tucidide a început propria sa scriere despre istorie cu momentul la care Herodot se oprise (la asediul din Sestos); Finley crede că prin aceasta dădea de înțeles că „nu mai era nevoie să mai discute odată acele evenimente”. Plutarh l-a criticat pe Herodot în eseul său „Despre răutatea lui Herodot”, descriindu-l ca "„Philobarbaros”" (prieten al
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]