11,781 matches
-
cuvinte care nu înceta să răscolească episoadele vieții lui pentru a le așeza într-o ordine aleatorie, lipite unul de altul, întregul alcătuind o mare poveste absurdă, aidoma vieții, în fond. Repeta din când în când un nume, Albert Jivonal. Bănuiesc că era al lui și că simțea nevoia să-l spună cu voce tare pentru a-și dovedi poate că era încă în viață. Vocea lui era instrumentul principal dintr-o simfonie a muribunzilor care era cântată pretutindeni de jur-împrejurul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ușoară care le reprezentase. Destinat le păstra. Fiecare cu nebuniile lui. Sertarul cel mai mare era închis cu cheia. Și știam că nu e nevoie să caut această cheiță care trebuia să fie neagră și de o formă ciudată, fiindcă bănuiam că trebuia să fie într-un mormânt, agățată la capătul unui lănțișor de ceas, în buzunarul unei veste din care poate că nu mai rămăseseră deja decât niște zdrențe. Am forțat sertarul cu cuțitul. Lemnul cedă împrăștiind o jerbă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
tandrețe. A ta, Lyse 7 ianuarie 1915 Dragostea mea, În sfârșit scrisoarea de la tine! A sosit astăzi, deși tu ai scris-o pe 26 decembrie. Deși suntem atât de aproape unul de celălalt. Tristețe mi-a adus-o personal. Probabil bănuiește despre ce e vorba, dar nu mi-a pus nici o întrebare. A bătut la ușa mea, m-a salutat, mi-a dat plicul, după care a plecat. Ți-am citit cuvintele plângând de fericire. Țin scrisoarea ta în dreptul inimii, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-ți vorbesc, fără să te ating... De ce nu obții o permisie? Sunt foarte tristă. Încerc să mă țin tare când sunt în preajma copiilor, dar câteodată simt cum urcă în mine lacrimile, atunci mă întorc spre tablă, pentru ca ei să nu bănuiască nimic, și scriu litere. Totuși, nu am de ce să mă plâng. Toată lumea este drăguță cu mine și mă simt bine în această casă micuță. Tristețe păstrează încă față de mine acea distanță respectuoasă, dar nu ratează niciodată ocazia să mă întâlnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cei care o cunoscuseră puțin, îi ghiceai zâmbetul. Vorbea în special despre dragostea și despre singurătatea ei, despre suferința ei pe care știa s-o ascundă atât de bine față de noi care o întâlneam zilnic și care nu am fi bănuit niciodată nimic. Carnețelul nu conținea și scrisorile de la iubitul ei. De altfel, primise puține: nouă în opt luni. Le număra, desigur. Le păstra, recitindu-le întruna. Unde le păstra? Poate că aproape de inimă, lipite de piept, așa cum îi scrisese odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
am aruncat ochii pe carnețel, ca și cum am fi privit un trup gol. Nu are rost ca alții să vadă mai ales ultima scrisoare, care este aproape sacră, un adio spus lumii, ultimele cuvinte, chiar dacă scriindu-le, tânăra învățătoare nu putea bănui că acestea vor fi ultimele. Iar după această scrisoare nu mai e niciuna. Nu mai sunt decât pagini albe, din nou și din nou numai pagini albe. Albul morții. Moartea scrisă. XXVI Când spun că nu mai e nimic, mint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-se În șanțuri și urmând un traseu excentric care l-a scos din viața lui Amory. Amory s-a trântit pe pat și a plâns. — Sărmanul Conte! striga el. O, sămanul Conte mic! După câteva luni, a Început să-l bănuiască pe Conte că jucase teatru ca să-l emoționeze. Amory și Frog Parker considerau că cea mai grozavă frază din toată literatura se găsea În Actul III din Arséne Lupin. Ședeau În rândul Întâi, la matineele de miercuri și sâmbătă. Replica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a răspuns Monsignor. Amândoi suntem. Este vorba de pasiunea de a clasifica și de a identifica un tip. — Este dorința de a obține ceva definit. — Este nucleul filosofiei scolastice. Până n-am venit aici, Începusem să cred că devin excentric. Bănuiesc că era o poză. — Nu te Îngrijora, fiindcă a nu poza În nimic poate fi cea mai mare poză. Pozează... — Da? — Dar ocupă-te de lucrul imediat următor. Reîntors la colegiu, Amory a primit câteva scrisori de la Monsignor, care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a zis nimic de răpirea de acum cinci luni, suspină ea. - Cercetările continuă. N-am identificat încă amprentele de pe yo-yo, dar ne străduim în continuare. Știți, noi am crezut la început că a inventat povestea. Spuneți-mi, domnul Popa... îl bănuiți cumva de... adică credeți că ar fi putut... - Vorbiți de altă femeie? Doamna Popa avea lacrimi în ochi. În condiția ei nu era indicat să se streseze prea mult, dar nu se putea abține. Douăzeci și cinci de ani de căsnicie, oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
actorie - și doi: a învățat că nu e bine să fii cinstit. Acum Mișu trăia pentru prima dată cea mai frumoasă bucurie a unui actor: tracul. Cine ar fi crezut că Halterofilul din Vitan poate fi atât de emoționat? Nu bănuia nici măcar Mariana, care era, oricum, copleșită de tracul ei. Așa se face că la ora exactă, ca un grațios cuc, Mariana dădu drumul la casetofon și țâșni pe scenă, uitând de introducerea lui Mișu. Baby, take off... Ropote de aplauze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
tărășenia, pusese mâna pe un măturoi și se jura, răcnind și el cât putea, că-l omoară pe vinovat. Dacă este o minciună, vă mint și eu, dar povestea circula prin teatru și nu o spuneau niște neica nimeni, așa că bănuiesc că e adevărată. O altă poveste teribilă cu Beligan și Marcel. O știu de la Vichi Moldovan, așa că are licență. Beligan cu Marcel în scenă: Marcel juca rolul Ministrului, Beligan pe al unuia care cerea ceva. Beligan stătea pe un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pe față un zâmbet făcut, dar ne vorbea cu căldură despre toate, despre multe și ne spunea că a face o trupă este lucrul cel mai nefericit din lume, mai bine ne-am lăsa păgubași. Câtă dreptate avea nici nu bănuiam, iar dacă acum aș mai fi acolo, i-aș cere scuze pentru că atunci, în gând, am râs de el. La câteva luni după asta a murit; m-a șocat moartea lui, prea era aproape de momentul în care omul fusese atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și bucurie de‑a face ceva cu mâna ei. Ce‑ți faci singur e întotdeauna mai bine lucrat și mai de calitate fiindcă știi ce și cum și de unde, pe când la lucrurile de gata nu știi asta niciodată. Dar poți bănui, desigur: sunt prost și neglijent cusute, de le cad nasturii imediat, și mult prea scumpe. Se poate și mai ieftin. Mămica a economisit o grămadă de bani punându‑și mâinile la treabă, iar tăticul îi distruge lucrul cu bună știință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
v‑a apucat, îi dă de gol Sophie. Hans dă la o parte mâna pe care n‑o iubește, dar de care mai are nevoie din când în când, și se rușinează. Sophie nu trebuie să știe, trebuie doar să bănuiască și să‑și dorească și ea. Pe de‑o parte, Anna ar vrea să‑l pedepsească, pe de altă parte se teme că el n‑o să mai vrea să și‑o pună cu ea, deși sigur a fost bună. Hans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
am primit marfa și am și Încercat-o aseară. — N-ați pierdut timpul degeaba! Dar nu aș vrea să vorbim la telefon despre asta. — Desigur, Înțeleg. Cum ar fi mai bine să facem? Pot să-mi fac timp În funcție de dumneavoastră, bănuiesc că sunteți ocupat cu serviciul, nu-i așa? — Adevărul e că nu m-am dus azi la muncă, așadar putem să ne vedem și azi, dacă doriți. Îmi pare foarte rău, dar astăzi am deja alt program. Dar aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cu grijă, fiecare a câte zece centimetri, dar Keiko Kataoka nu trase pe nas decât jumătate dintr-o dâră. Voia săși păstreze luciditatea. Sunt cam patru ani de când ne cunoaștem. Începuseră să pună la punct ultimele detalii ale acelei seri. — Bănuiesc că nu ați făcut dragoste imediat ce v-ați cunoscut, nu? — Nu sunt genul care să mă arunc pe o femeie. Principiul meu este că trebuie să-ți alegi cu grijă momentul, perioada, chiar anotimpul, altfel vei avea numai de pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cameră de zi mult prea luminoasă și să se refugieze În dormitorul cufundat În penumbră, și acolo să se repeadă asupra penisului bărbatului, așa cum un câine vagabond Înfometat s-ar repezi asupra unui os cu puțină carne pe el. Însă bănuia că nu i s-ar fi Îngăduit așa ceva. Bărbatul Îi Înlănțui umerii cu brațele și o sărută cu blândețe. — Ah! Ce sărut nepriceput, fără pic de rafinament, fără nici măcar o frântură de erotism În el! Nu suport să fiu sărutată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
acceptat să țin o conferință În fața tuturor tăntălăilor ălora de la Camera de Comerț și Industrie din Nagano, ca să am ocazia să o Întâlnesc. Dacă aș invita-o la masă după conferință, probabil că i s-ar părea ciudat și ar bănui ceva, de aceea am pus-o pe secretară să-i trimită o invitație oficială de a participa la conferință. Am avut un presentiment neplăcut. Cu toții avem așa ceva din când În când, Însă percepția noastră este diferită. Bunăoară, unii Își Închipuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
rochie neagră mini, strânsă pe corp. Pe deasupra ochelarilor mă privea discret Reiko. Am dat să mă ridic În picioare și să mă prezint, dar m-a Întrebat cu o voce pe care parcă o mai auzisem undeva — Sunteți domnul Miyashita, bănuiesc?. Am dat din cap afirmativ. Ce mai face Maestrul? mă Întrebă ea, scoțându-și ochelarii de soare. Și atunci când Reiko a intrat În bar, și În momentul În care și-a scos ochelarii de soare, atât barmanul, cât și cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de puiul austriac abia ieșit din ou din cuibul european, că ăla cehoslovac începe să pară a se afla în primejdie. Lovi ziarul cu dosul palmei: — Ai văzut asta, Bernie? Mișcări ale trupelor germane la graniță, în Regiunea Sudeților. — Da, bănuiam că despre asta vorbeai. Am luat poșta sosită de dimineață și, așezându-mă, am început să o sortez. Erau mai multe cecuri, ceea ce făcu să-mi mai scadă din iritarea față de Bruno. Deși greu de crezut, era cât se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
-ți dai seama că alcătuiesc un motto. — Ba la ora 1 noaptea nu pot. Nebe nu mă luă în seamă: — Zice așa: „Patria mai presus de partid“. Repetă motto-ul, aproape cu evlavie, și îmi aruncă pe urmă ceea ce am bănuit a fi „o privire plină de înțeles“. Am oftat și am clătinat din cap: — Vai, dar m-au lăsat mască. Tocmai tu? Arthur Nebe? Reichskriminaldirektor-ul? Un nazist convins? Ei bine, să-mi zici mie cuțu’. Da, maro pe dinafară, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cum e Herbertstrasse. Frau Lange se așeză pe un șezlong verde și întinse blana câinelui în poala-i generoasă ca și cum ar fi fost un lucru de mână la care intenționa să tricoteze în timp ce-mi explica despre problema ei. Bănuiam că are vreo cincizeci și cinci de ani. Nu că asta ar fi avut vreo importanță. Când femeile trec de cincizeci, vârsta lor încetează să mai intereseze pe oricine altcineva în afară de ele însele. În cazul bărbaților, situația stă exact pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
spună acestui șantajist să se ducă dracului și să nu dea banii. Asta ar duce aproape sigur la arestarea lui. Reinhard e fiul meu, și ca mamă îl iubesc nespus, dar e un prost care nu pricepe deloc chestiunile pragmatice. Bănuiesc că indiferent cine e cel care mă șantajează, posedă o abilă cunoaștere a psihologiei umane. Înțelege ce simte o mamă văduvă pentru unicul ei fiu - mai ales o mamă bogată și foarte singură ca mine. În al doilea rând, cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
să încerce un șantaj? La urma urmei, scrisorile îi erau adresate lui. Dacă nu e Kindermann, atunci e cu siguranță cineva care-l cunoaște. Sau cel puțin cineva care avea ocazia să îi fure scrisorile. — Mărturisesc că nu l-am bănuit pe Kindermann pentru simplul motiv că scrisorile îi implică pe amândoi. Se gândi o clipă și adăugă: — Știu că sună prostește, dar nu m-am gândit deloc la cum ar fi putut să ajungă scrisorile în posesia altcuiva. Dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
eu, lăsând impresia cuiva care s-a adâncit în ghidul turistic, am mers drept la Templul Chinezesc unde, ascuns privirii de câțiva oameni, m-am oprit și l-am urmărit cu coada ochiului. O luă iar din loc și am bănuit că vrea să o ia spre Acvariu și spre ieșirea din partea de sud. Peștii erau ultimul lucru pe care te-ai fi așteptat să-l vezi în clădirea imensă care leagă Grădina Zoologică de Budapester Strasse. Un iguanadon se înălța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]