6,191 matches
-
liniilor turcești, provocând un moment de debandadă. Iar În acel moment totul se răsturnă. O nouă șarjă a lui Yves lovi ienicerii din careul stâng, destrămându-le liniile, În timp ce Apărătorii din preajma lui Angelo atacară centrul. În jurul celei de-a doua căruțe, În care se afla Într-adevăr căpitanul Oană, rămăseseră trei cercuri concentrice de apărare, alcătuite din Apărătorii italieni călări, comandați de Angelo, din cei moldoveni comandați de Gabriel și de opt luptători, câte doi la fiecare punct cardinal, coborâți de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
departe, de a lupta cu orizontul mereu Înșelător. Alexandru nu auzi ce vorbeau cei doi și nici nu era sigur că, până la urmă, Își spuseseră ceva. Dar văzu că Angelo Înclină capul, ca și cum ar Încuviința, iar Amir se apropie de căruța În care se afla căpitanul Oană. În fața lui, moldovenii făcură zid. Dar comandantul Apărătorilor făcu un semn, iar zidul se desfăcu. Lângă rănit nu se mai afla decât el, Alexandru, alături de Erina. Iar el se supuse unei porunci pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de Înaintare În care sosiseră. Trase frâul calului și intră pe gheața care acoperea fluviul. Se Întoarse Încă o dată, ca să vadă grupul mongolilor, dar aceștia dispăruseră deja, Înghițiți de albul nesfârșit al depărtărilor. De la mijlocul Dunării zări, pe malul ungar, căruța În care se afla tatăl său, Înconjurată de Apărătorii moldoveni conduși de Gabriel. Și Își dădu seama că avusese nevoie de ultimele cuvinte ale lui Amir. Că totul părea ilogic, dar putea avea o logică perfectă. Ștefănel ieșise cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mulți ani, oștenii italieni și cei moldoveni duseseră pumnul În dreptul inimii, ceea ce era nu doar un semn de recunoaștere, ci și un vechi salut al oștenilor vechii Rome. Dar Întreaga solemnitate a momentului se năruise când arcașul Simion ajunsese În preajma căruței În care se afla căpitanul Oană. Căpitanul se simțea mai bine, dar nu Într-atât Încât să poată călări. Nu-și putea mișca aproape deloc picioarele, respira greu, iar brațul drept rămăsese inert. Dar inima Îi bătea regulat, spiritul Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
parcă, În ținuturile Moldovei după o nesfârșită derivă Între două lumi. Lăsa În urmă nu doar iarna, ci și aripa de gheață a morții. - Căpitane!!! țipase deodată Simion și, Încălcând regula ceremoniei de primire a oaspeților, descălecă și fugi până la căruța În care se afla rănitul. Sub privirile contrariate ale italienilor, arcașul se opri lângă căruță și Își aplecă fruntea În fața lui Oană, ca și cum ar fi așteptat o binecuvântare. Iar căpitanul i-o dăduse, ridicând cu greu mâna dreaptă și lăsându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
doar iarna, ci și aripa de gheață a morții. - Căpitane!!! țipase deodată Simion și, Încălcând regula ceremoniei de primire a oaspeților, descălecă și fugi până la căruța În care se afla rănitul. Sub privirile contrariate ale italienilor, arcașul se opri lângă căruță și Își aplecă fruntea În fața lui Oană, ca și cum ar fi așteptat o binecuvântare. Iar căpitanul i-o dăduse, ridicând cu greu mâna dreaptă și lăsându-și palma pe creștetul oșteanului. - Ridică-te, Simioane, că doară nu ești la spovedanie... murmurase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Se auziră lanțurile grele ale podului coborât peste șanțul de apărare și zgomotul porților deschizându-se În fața oaspeților. Coloana Apărătorilor intră, În frunte cu Angelo, Yves și Francisco. Urmau căpitanii italieni și detașamentele lor, apoi grupul Apărătorilor moldoveni, care Înconjurau căruța În care se afla căpitanul Oană, apoi ariergarda alcătuită din arcași și lăncieri. Angelo descălecă primul, respectând eticheta În vigoare la curțile regale europene, la zece pași distanță de domnitor. Apoi duse pumnul drept la inimă și Înclină capul. În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Angelo. Acum doar ne vedem. - Ai dreptate, zâmbi Ștefan. C’e un tempo per tutte le cose. Apoi domnitorul privi spre grupul Apărătorilor moldoveni, iar Angelo Înțelese că vrea să știe În ce stare se află Oană. Porniră Împreună spre căruța În care se afla rănitul, În timp ce luptătorii printre care treceau se ridicau și luau poziția de onor. - Ce mi-ai făcut, căpitane?! Întrebă Ștefan, cu un glas glumeț, odată ajuns lângă vechiul său prieten. Te-ai gândit să mori fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Țara de Sus. În jurul lui, cercul se va Închide. Sătenii săpaseră groapa și meșteriseră o cruce mare de lemn. Făclii și lumânâri luminaseră casa Întreaga noapte. În jurul ei, regimente de ieniceri și gemlii Își continuau marșul spre nord. Sute de căruțe se hurducau pe drumul de pământ, ducând merinde, săgeți și praf de pușcă spre noile fronturi de luptă deschise de sultan. În 15 iulie trecerea Dunării de către urdia musulmană se terminase. Durase exact o lună. Avangada otomană se apropia, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
era socotit, fără Îndoială, o monedă de schimb. Făcea parte dintr-un joc care se desfășura cu mult peste capul lui. Un joc În care atât el , cât și Ștefan continuau să piardă. 23 iulie 1476, la nord de Vaslui Căruța se opri În mijlocul taberei. Oană și Erina se priviră fără să spună nimic. Trecuseră cinci zile de la prinderea lor, dar nimeni nu le luase nici un interogatoriu. Fuseseră duși din tabără În tabără, pe măsură ce armata musulmană Înainta spre Suceava. Fuseseră predați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
unui interogatoriu. Dacă nu i s-ar fi părut absurd, Oană s-ar fi gândit că fusese arestat doar ca să fie scos din luptă. Sau salvat de la o moarte sigură, la Valea Albă. O escortă de ieniceri se apropie de căruța În care erau legați, iar doi dintre ei Îl ridicară pe căpitan și Îl aduseră jos. Erina privi neliniștită cum Oană se Îndepărtează, În mijlocul escortei. Se Îndreptau spre cortul sultanului. 1 august 1476, ora 19.00, Voroneț Cei doi călători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mergând pe sub poalele muntelui Rarău, și ferindu-se de drumurile umblate. Văzuseră, din Înălțimile munților, patrule de spahii gonind prin sate și, unele, urcând pe cărări de munte. Văzuseră și trupe de ieniceri adunând copii pe care Îi urcau În căruțe și Îi duceau spre tabere, de unde aveau să ia drumul Istanbulului, ca viitori războinici ai Semilunei. Văzuseră unele sate arzând și știuseră că, acolo, oamenii nu voiseră să-și lase copiii și nici să Îngăduie jaful. Oștenii sultanului adunau tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
De ce? Sultanul ascultă, de astă dată, și el. Bătu din nou din palme și, la apariția gărzilor, spuse: - Lăsați intrarea deschisă. Mi se pare că aud ceva. În cort se lăsă tăcerea. O tăcere care acoperea zgomotul cailor și al căruțelor care se mișcau prin tabără, vocile războinicilor, clinchetele armelor, bubuiturile artileriei care lovea fără Încetare zidurile Sucevei. Peste toate acestea se auzi, deodată, cu limpezime, sunetul mult mai apropiat al unui corn de vânătoare. Nu mai era nici o Îndoială. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să nu vă scurteze de-un cap! Plăieșii se ridicară, cu sfială. - Apăi... mormăi unul, mai tânăr. - Ce-i, omule? Întrebă Ștefan. - Apăi io știam că măria sa Îi nalt cât bradu’ cela din deal și lat În umeri cât o căruță cu lemne! Țăranii râseră cu hohote, apoi se potoliră repede, plecând privirile În fața domnitorului. - Bă, da’ prost mai ești, Văsălie! se auzi cineva chicotind. Zgomot de copite se auzi, deodată, În partea de sus a poienii. Plăieșii se Întoarseră spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să ajungă la Bradu Strâmb. Sub ocupație otomană, țara lucra pentru eliberare. Poruncile măriei sale ajungeau repede pretutindeni și arătau că luptele care vor veni nu cer doar vitejie, ci și organizare. Pe drumuri ferite călătoreau spre locurile indicate de voievod căruțe cu fier pentru vârfurile săgeților și pentru săbii, căruțe cu lemn pentru săgeți și scuturi, căruțe cu piei pentru platoșe. Alte porunci spuneau că oamenii pricepuți la tăierea arborilor și la meșteșugul lemnului vor avea de făcut cât mai repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lucra pentru eliberare. Poruncile măriei sale ajungeau repede pretutindeni și arătau că luptele care vor veni nu cer doar vitejie, ci și organizare. Pe drumuri ferite călătoreau spre locurile indicate de voievod căruțe cu fier pentru vârfurile săgeților și pentru săbii, căruțe cu lemn pentru săgeți și scuturi, căruțe cu piei pentru platoșe. Alte porunci spuneau că oamenii pricepuți la tăierea arborilor și la meșteșugul lemnului vor avea de făcut cât mai repede catapulte, care aveau să Înlocuiască artileria. Primele transporturi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pretutindeni și arătau că luptele care vor veni nu cer doar vitejie, ci și organizare. Pe drumuri ferite călătoreau spre locurile indicate de voievod căruțe cu fier pentru vârfurile săgeților și pentru săbii, căruțe cu lemn pentru săgeți și scuturi, căruțe cu piei pentru platoșe. Alte porunci spuneau că oamenii pricepuți la tăierea arborilor și la meșteșugul lemnului vor avea de făcut cât mai repede catapulte, care aveau să Înlocuiască artileria. Primele transporturi de arme trebuiau să sosească peste o săptămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Deschise Încet pânza de la intrare, fără a observa nici o mișcare În jur. Apoi Îi făcu semn Erinei, care putea vedea mai departe. - Nici o strajă... șopti femeia. Ciudat... Cel mai scurt drum spre ieșirea din tabără e la stânga, pe lângă șirul de căruțe cu ghiulele și printre corturile spahiilor. - Să mergem, spuse Oană. Încet. Fără zgomot. Cei doi ieșiră din cort și pășiră Încet spre șirul de căruțe. Se opriră după primul cort, priviră În jur, apoi continuară drumul. La câțiva pași de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
femeia. Ciudat... Cel mai scurt drum spre ieșirea din tabără e la stânga, pe lângă șirul de căruțe cu ghiulele și printre corturile spahiilor. - Să mergem, spuse Oană. Încet. Fără zgomot. Cei doi ieșiră din cort și pășiră Încet spre șirul de căruțe. Se opriră după primul cort, priviră În jur, apoi continuară drumul. La câțiva pași de prima căruță se auziră pașii unei străji care se apropia de ei. O săgeată vâjâi scurt, iar ienicerul căzu, cu gîtul străpuns. Oană se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ghiulele și printre corturile spahiilor. - Să mergem, spuse Oană. Încet. Fără zgomot. Cei doi ieșiră din cort și pășiră Încet spre șirul de căruțe. Se opriră după primul cort, priviră În jur, apoi continuară drumul. La câțiva pași de prima căruță se auziră pașii unei străji care se apropia de ei. O săgeată vâjâi scurt, iar ienicerul căzu, cu gîtul străpuns. Oană se apropie, observând precizia loviturii și coada săgeții. - Mongoli... Îi șopti Erinei. Erina privi de-a lungul carelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
săgeții. - Mongoli... Îi șopti Erinei. Erina privi de-a lungul carelor și, mai departe, printre corturile spahiilor, dincolo de care erau legați caii. Nu se zărea nici o mișcare. Ba da, printre corturi patrulau Încet două străji. Se apropiară Încet, trecură de căruțe și așteptară În spatele primului cort. Străjile se Îndepărtară. Fugiră printre alte două corturi și se opriră din nou. Acum străjile erau aproape. Se auzeau pașii și clinchetul ușor al iataganelor. Dar, o secundă mai târziu, se auzi doar sunetul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
flancuri și de arme. În fața șanțurilor, au descălecat și au dus lupta pe jos, asemeni ienicerilor. Tânărul Alessandro l-a ucis pe Hassan Pașa, comandantul dispozitivului, cu o aruncare a buzduganului. Apoi, atacat de peste zece ieniceri, a ridicat singur o căruță cu ghiulele pe care a prăvălit-o asupra dușmanilor. Nu bănuiam că pictorul nostru are o asemenea forță În brațe. Apoi l-am văzut, la nici zece pași, pe fratele său, Stefano, care privea scena cu un zâmbet, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din cap, precaut. Străbat un drum liniștit. Într-o zi toridă. Cei doi băieți își bălăngăne picioarele, privesc cruciș, își sug măselele, din gurile lor mult prea mari, pe care este foarte evident că le-au moștenit de la tatăl lor. Căruța hurducăie pe drumul plin de praf, iar vasele de lut se aud zăngănind la fiecare hârtoapă sau șanț de pe drum. Bivolul familiei Singh, căruia nu i s-a dat un nume, trage la jug și-și folosește coada pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Căci Bishen Singh nu are minte deloc. Numai el și-ar putea trimite fii la piață pe vremuri tulburi ca acestea. Numai fii lui ar putea fi atât de lipsiți de curiozitate, încât să ia un străin cu ei în căruță și să-l lase să moțăie tot drumul, fără să-i pună vreo întrebare. Căruța merge spre Amritsar. Sahib, care nu vorbește ca un sahib, se trezește și se scarpină. Cât mai avem de mers? întreabă. — Încă o oră, sahib
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
piață pe vremuri tulburi ca acestea. Numai fii lui ar putea fi atât de lipsiți de curiozitate, încât să ia un străin cu ei în căruță și să-l lase să moțăie tot drumul, fără să-i pună vreo întrebare. Căruța merge spre Amritsar. Sahib, care nu vorbește ca un sahib, se trezește și se scarpină. Cât mai avem de mers? întreabă. — Încă o oră, sahib, zice Jiwan Singh. Tânărul cel ciudat încuviințează, depărtându-și cămașa kaki udă de sudoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]