KorAP: Find »[drukola/base=ceată & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...115 116 117 ...126 >

3,131 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

sudul Italiei, alături de ruși, vandali, pecenegi, bulgari, macedoneni-pe la jumătatea secolului, ei luptau în Sicilia. Rolul lor militar deosebit se manifesta încă sub Vasile II, apoi sub Alexie Comnenul, împăratul recurgea la "păstorii de acasă" și, în felul acesta, avem ceata muntenilor (vlahii din munți), care coborau în văi cu căpeteniile lor. La începutul secolului al XI-lea, thema Paristrion (Paradunavon) a avut parte, timp de un sfert de veac, de o existență pașnică și prosperă, poate cea mai înfloritoare din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
casa lui Berivoi vlahul. Conducătorii obștilor țărănești ale vlahilor se numeau cătunari sau celnici (fruntași, în slavă), dar niciodată cnezi (stăpâni feudali). Celnicii erau ereditari în funcțiile lor, aveau drept de judecată, reprezentau comunitatea vlahă în fața stăpânirii bizantine și comandau ceata militară a obștilor-Kekaumenos precizează că "celnic este numele unui șef militar". Păstorii vlahi aveau o organizare militară proprie (ei își apărau averea cu armele), de care se foloseau și împărații bizantini ce recrutau vlahi în armata lor.21 În aceste

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cumani și pe români ca aliați pe tărâm militar, ca în cazul incursiunilor provocate de constituirea statului româno-bulgar. Asăneștii au fost sprijiniți de cumani și români, în acest sens, cronicarul Nicetas Choniates arată că, în 1199, sciții (cumanii) împreună cu o ceată de vlahi au trecut Istrul", cu referire la românii nord-dunăreni. Pe la 1210, când la Vidin a izbucnit o răscoală, în ajutorul țarului Asan Borilă a venit o oaste condusă de comitele Ioachim de Sibiu, alcătuită din "sași, români, secui, pecenegi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
existența acelor "potentes", menționați ulterior în actele Curiei romane. Armele descoperite aparținând acestei perioade evidențiază creșterea capacității militare a comunităților locale. Bogăția și diversitatea depozitelor de arme aflate la Vatra Moldoviței, Coșna, Cozănești (jud. Suceava) se presupune că au aparținut cetelor militare ale unor formațiuni politice. Numărul acestor formațiuni, constituite în spațiul delimitat de Carpați, Nistru, Dunăre și Mare nu este cunoscut, dar localizarea lor este înlesnită de arheologie. În Transilvania, în anumite zone, românii s-au bucurat de condiții favorabile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ungurilor în sudul Dunării. Stabilirea pecenegilor în nordul Mării Negre a pus probleme Bizanțului și clericul Gabriel a intervenit pe lângă unguri să-i atace pe pecenegi, dar planul a eșuat. Apoi, după Const. Porphyrogenetul, pe la începutul secolului al X-lea, unele cete de pecenegi s-au stabilit în teritoriile nord-dunărene, pe cursurile inferioare ale Nistrului, Prutului, Siretului până în estul Bărăganului (cîmpia munteană), pe malul opus al Dristrei, foarte aproape de Bulgaria. În Bugeac (sudul Basarabiei) se afla un trib peceneg, iar ceva mai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la Dunăre.2 Astfel, sudul Moldovei și estul Munteniei au devenit, pentru multă vreme, sălașul puterii pecenege, baza de atac, în invaziile lor în sudul Dunării. Relațiile pecenegilor cu statul kievean au fost încordate, dar ei au acționat deseori alături de cetele cnejilor ruși. După vechiul letopiseț rus, în anul 944, pecenegii au însoțit pe Igor în a doua sa expediție antibizantină până la Dunăre, dar înduplecați de daruri, au renunțat la atacul lor. În același timp, Igor i-a îndemnat pe pecenegi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Igor i-a îndemnat pe pecenegi să prade Bulgaria. În secolul al X-lea, pecenegii se aflau în apropierea Dunării, în sudul Moldovei-în vremea campaniei lui Sviatoslav în sudul fluviului, aliații săi au fost pecenegii și ungurii. Conform cronicilor rusești, cetele pecenege au ajuns în dreapta Dunării, după ce au străbătut regiunile extra-carpatice. Aceste teritorii fuseseră folosite de pecenegi și ca loc de trecere spre Panonia, unde căpeteniile ungare îi foloseau ca trupe auxiliare. Unele cete ale turanicilor (pecenegilor) au ajuns în solda

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost pecenegii și ungurii. Conform cronicilor rusești, cetele pecenege au ajuns în dreapta Dunării, după ce au străbătut regiunile extra-carpatice. Aceste teritorii fuseseră folosite de pecenegi și ca loc de trecere spre Panonia, unde căpeteniile ungare îi foloseau ca trupe auxiliare. Unele cete ale turanicilor (pecenegilor) au ajuns în solda ungurilor încă sub urmașii lui Arpad, în prima jumătate a secolului al X-lea. Dar între cele două etnii asiatice au existat și conflicte, astfel, sub regele Ștefan cel Sfânt, izvoarele au înregistrat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se îndreaptă spre sud, iar al doilea se deplasează spre apus, de-a lungul țărmului nord-pontic. Între cele 24 de clanuri ale uzilor sunt menționați și bechanag-ii, ceea ce sugerează că la uniunea tribală a uzilor au fost atașate (subordonate) și cete de pecenegi. Până la mijlocul secolului al XI-lea, ramura apuseană a uzilor luase în posesie teritoriile pecenege din stânga Niprului, iar după stabilirea acestora în sudul Dunării, în aceeași perioadă, uzii nu mai aveau de întâmpinat nici o piedică în stepele dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în stepele nord-pontice și cu alți turanici, și au intrat mai târziu în componența "tichiilor negre". După înfrângerea din 1065, grupuri de uzi s-au reîntors și s-au stabilit și în Câmpia Dunării (Bărăgan), unde continuau să sălășluiască și cete de pecenegi.7 Cumanii Un alt popor migrator turanic instalat la noi, după pecenegi și uzi, au fost cumanii. Etnogeneza lor încă nu este clarificată. Geografii arabi îi numesc pe cumani kâpciaci și conform acestora, ei constituiau ramura vestică a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
est și sud. Era probabil o infiltrare a lor în această zonă, ei fiind puțin numeroși acum, de aceea acționau în compania pecenegilor. În același timp, alte triburi cumane erau implicate în conflictele interne din Rusia, unde își aveau sălașele cetele ce acționau în sudul Dunării. Să precizăm că, între Nipru și gurile Dunării, locuiau cumanii lui Kutek. Aceștia au năvălit, în 1085-1086, în Ungaria, la îndemnul regelui detronat Solomon, care le-a făgăduit Transilvania. Ei au pătruns în nord-vestul Maramureșului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
În această perioadă, a doua jumătate a secolului al XI-lea, în fâșia de câmpie din sudul Moldovei și estul Munteniei (Bugeac și Bărăgan), locuită de o populație autohtonă dar și de rămășițele pecenegilor și uzilor, nu se infiltraseră decât cete cumane neînsemnate. Ele nu inițiau acțiuni războinice ample, ci doar însoțeau expedițiile triburilor mai puternice ale cumanilor de pe Nipru. În timpul acesta, Bizanțul se afla în relații încordate cu nomazii, dar a acceptat ca cete cumane să servească ca mercenari în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și uzilor, nu se infiltraseră decât cete cumane neînsemnate. Ele nu inițiau acțiuni războinice ample, ci doar însoțeau expedițiile triburilor mai puternice ale cumanilor de pe Nipru. În timpul acesta, Bizanțul se afla în relații încordate cu nomazii, dar a acceptat ca cete cumane să servească ca mercenari în armatele sale, alături de pecenegi și uzi. Aceste trupe auxiliare angajate de bizantini au fost folosite, în 1097, în apusul regiunilor balcanice, împotriva grupurilor de cruciați aflați în drum spre Locurile Sfinte. După incursiunea din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Ungaria. Grupul cel mai numeros de cumani, apreciat la 40.000 de războinici, în frunte cu căpetenia lor Kuthen, a obținut permisiunea regelui Bela IV al Ungariei de a se așeza în țara sa, în 1239. În același timp, alte cete de cumani au trecut Dunărea în ținuturile balcanice (bulgare). În legătură cu migrația cumanilor, cronicarul oriental Ibn Tagribirdi menționează că nomazii au intrat în legătură cu suveranul "vlahilor", Unus-han, care a acceptat stabilirea lor într-o regiune stăpânită de el. Dar, ulterior, acesta și-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aparțin acestor bulgari. După dezmembrarea statului lor, unele grupuri chazare s-au împrăștiat spre apus. Un grup chazar, intrat în serviciul cnejilor ruși, este menționat în vecinătatea nordică a Moldovei, în contextul pătrunderii de cumani în Wolhynia, în anul 1106. Cete chazare au însoțit pe pecenegi în regiunile dunărene, în a doua jumătate a secolului al XI-lea. Anterior, kabarii, trib desprins din confederația chazară, au participat alături de maghiari la cucerirea Panoniei, ei fiind considerați strămoșii secuilor. Revenind la chazari, anumite

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolul al XV-lea). În secolele XII-XIII, izvoarele consemnează prezența vremelnică, la est de Carpați, a berladnicilor și brodnicilor, fără alte precizări. Berladnicii sunt menționați în izvoarele istorice medievale numai în două momente: în 1159, 6000 de berladnici, împreună cu o ceată de cumani, au intrat în serviciul lui Ivan Rostislavici, poreclit Berladnic, care pregătea o expediție împotriva cnezatului Halici. Pornind din teritoriile dunărene, Ivan și aliații săi s-au ndreptat spre nord, străbătând Moldova spre sudul Haliciului, dar acțiunea a eșuat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ei n-au trecut pe la Curtea de Argeș, care se profila atunci ca un centru însemnat zonal, iar reședința voievodală și biserica existentă aici, la mijlocul secolului al XIII-lea, au rămas nevătămate de invazie (DIR C, I, p. 346). O parte a cetelor mongole, care au traversat Muntenia și Oltenia, au intrat în Ungaria prin ținutul Severinului, după cum reiese din corespondența papei Inocențiu IV cu regele Bela IV din 1250. Din corpul mongol ce a înaintat spre apus, un grup este posibil să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Turnu Roșu, apoi a făcut joncțiunea, probabil, cu oastea mongolă ce pătrunsese în Țara Bârsei. Această armată înaintând de-a lungul Oltului a jefuit mănăstirea cistercienilor de la Cârța, iar ulterior au cucerit și jefuit Sibiul, oraș săsesc în plină dezvoltare. Cetele mongole care au acționat în Moldova, Muntenia și Transilvania s-au grăbit să se alăture trupelor lui Batu din Panonia și nu au rămas prea mult în aceste regiuni, unde se limitau să jefuiască în trecere.26 Despre rolul românilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tătari, locuitorii din regiunile împădurite și muntoase de la sud și est de Carpați, adică cea mai mare parte a lor trebuie să fi rămas, spune Panaitescu, sub oblăduirea voievozilor români, în schimb, ei au fost siliți să ia parte cu cete proprii la expedițiile de pradă ale dominatorilor. În sensul acesta, călugării minoriți (franciscanii) notau că în oastea mongolă erau și "creștini din cei răi" sau "trei sferturi din oastea lor este alcătuită din alte neamuri. Astfel, la asediul orașului Assisi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
expedițiile de pradă ale dominatorilor. În sensul acesta, călugării minoriți (franciscanii) notau că în oastea mongolă erau și "creștini din cei răi" sau "trei sferturi din oastea lor este alcătuită din alte neamuri. Astfel, la asediul orașului Assisi, alături de o ceată de tătari și cumani, sunt menționați și "valahi". În același timp, este o certitudine că regiunile de câmpie românești din sud și est, Bărăganul și Bugeacul, erau sub stăpânirea directă a tătarilor. Un sol creștin la curtea Hoardei de Aur

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se aflau într-o situație mult mai dificilă, comparativ cu regiunile de la Dunărea de Jos, cu toate că nu fuseseră efectiv ocupate de Hoarda de Aur. Pe lângă un tribut împovărător periodic și alte prestații specifice teritoriilor subjugate, acestea erau obligate să furnizeze cete militare în expedițiile războinice ale mongolilor. În plus, cnejilor ruși li s-a impus să distrugă fortificațiile mai puternice și li s-a interzis construirea altora noi. Apoi, deși statele rusești se bucurau de autonomie administrativă, funcția de cneaz trebuia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
controlul direct al căpeteniilor politice din țările supuse erau exercitate de amintiții baskaci, care aveau la dispoziție mici detașamente militare. Ei erau colaboraționiști din rândul localnicilor, în sudul Rusiei, denumirea unor așezări (Baskaci, Baskakovo, Baskeci) păstrează amintirea șederii baskacilor și cetelor lor. De reținut că astfel de toponime nu se întâlnesc în regiunile ce aparțineau efectiv Hoardei de Aur, ci numai în țările vasalice.9 Invazia și așezarea mongolilor în răsăritul Europei au stopat, până spre sfârșitul secolului al XIII-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
indică stăpânirea Hoardei de Aur asupra Cetății Albe, a Bugeacului și a Dobrogei, pe unde se făcea legătura între Bulgaria și sudul Moldovei, iar statul bulgar, la începutul secolului al XIV-lea, continua să fie tributar mongolilor. Și, de fapt, cete mongole continuau să sălășluiască în dreapta Dunării (Dobrogea), fiind menționate, prin 1320-1321, sub numele de "sciți paristrieni", ce reprezentau o permanentă amenințare pentru teritoriile bizantine de la sud de Haemus. Prezența acestor cete era menită să asigure controlul militar al Hoardei asupra

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-lea, continua să fie tributar mongolilor. Și, de fapt, cete mongole continuau să sălășluiască în dreapta Dunării (Dobrogea), fiind menționate, prin 1320-1321, sub numele de "sciți paristrieni", ce reprezentau o permanentă amenințare pentru teritoriile bizantine de la sud de Haemus. Prezența acestor cete era menită să asigure controlul militar al Hoardei asupra sudului Dunării. Despre spațiul aflat sub dominația Hoardei, în 1320-1321, cronicarul arab Mufaddal specifică: "De la Porțile de Fier-Vidin (Dunăre) până la Horezm și Sudak, și de la Bulgar (ia) la marginile Constantinopolului stăpânește

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și "tătarii negri". Cooperarea româno-mongolă pe plan militar și dominația îndelungată a Hoardei în teritoriile extra-carpatice a dus la adoptarea de către români a tehnicii de luptă și armament a călăreților mongoli, de aici confuzia săvârșită de împăratul Andronic III între cetele de geți (români) și sciți (mongoli), iar istoricul Chalcocondilas vorbea de armele asemănătoare ale sciților (mongoli) și românilor. În afară de prezența lor în conflictele locale din zonă, forțele mongole ale Hoardei din nordul Dunării au organizat, în prima jumătate a secolului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]