KorAP: Find »[drukola/base=cină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...115 116 117 ...261 >

6,513 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543

să dea impresia că celălalt are o problemă. Stătuse treaz toată noaptea trecută, gândindu-se iar și iar la insultele lui Dwight și imaginându-se trântindu-i dobitocului replici usturătoare cu următoarea ocazie. Stăteau În jurul focului Într-o seară, după cină, când Dwight l-a insultat din nou. Fusese redeschisă discuția salvării lor fără a pune În pericol membrii tribului. Dwight Începuse să spună că cei din trib s-ar putea să sufere de exagerări paranoice. Susținea că mai erau membri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Îi Învinovățeau nici pe Nați, care Îi influențaseră să creadă asta, pentru că ei erau doar jucăuși. Dar acum venise vremea să Îl caute pe adevăratul Frate Mai Mic În „Împărăția câmpurilor de orez veșnic Înverzite“. Și Înainte de a mânca ultima cină a ciupercilor dătătoare de moarte, vor lovi tobele și vor suna din goarne. Vor pregăti spiritele trupurilor lor, spiritul ochilor, spiritul gurii, toate rând pe rând. Vor ști când să fie pregătiți, să nu zăbovească și să fie lăsați În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
ei ar trebui să bea mai puțin“ - Harry glumise spunând că mai puțin, În cazul ei, ar Însemna câțiva stropi. Dar s-a dovedit receptiv. A Înțeles aluzia, drept pentru care În acea seară a băut doar un martini Înainte de cină, dar după cină, și matematica și memoria l-au trădat, așa că a plusat la capitolul răcoritoare postprandiale cu alte câteva pahare. Poate Își făcea griji pentru nimic. Harry nu era tocmai În șanț. Nu conducea niciodată când era amețit sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
să bea mai puțin“ - Harry glumise spunând că mai puțin, În cazul ei, ar Însemna câțiva stropi. Dar s-a dovedit receptiv. A Înțeles aluzia, drept pentru care În acea seară a băut doar un martini Înainte de cină, dar după cină, și matematica și memoria l-au trădat, așa că a plusat la capitolul răcoritoare postprandiale cu alte câteva pahare. Poate Își făcea griji pentru nimic. Harry nu era tocmai În șanț. Nu conducea niciodată când era amețit sau, mai degrabă, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
un bărbat pe care Îl știam de douăzeci și șapte de ani. Pe care-l vedeam o dată la câteva zile, deși nu Îl cunoșteam aproape deloc. Era Najib, băcanul libanez de la colțul blocului. Probabil că se Întorcea acasă după o cină târzie cu prietenii săi. El, care nu mi-a făcut niciodată vreo reducere specială la magazinul său, a Încercat să-mi salveze viața. Nu știm cine a fost bărbatul, Îi spuse detectivul Verei. Dar chiar dacă aș ști, nu l-aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
a fost pentru totdeauna schimbată de acest anonim necesar: bivolul de apă dinainte de Templul Clopotul de Piatră, porcul de lângă Ruili, peștii din Muse, ghizii din provincia Yunnan și din Birmania și toți cei dispăruți. Lui Bill Wu Îi datorez multe cine chinezești pentru că mi-a deschis simțurile și mintea În fața naturii și a nuanțelor, a artei și a artei târguielii. tc "" Pentru LOU DEMATTEI, SANDRA DIJKSTRA și MOLLY GILES Fiindcă că m-au salvat de nenumărate ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604

oraș. Aa, dar mai întâi a trebuit să mă duc la biserică. În Setagaya e o biserică franciscană, destul de mică, dar m-am dus acolo. Apoi, la paradă, l-am întâlnit pe ambasadorul Irlandei, James Sharkey. M-a invitat la cină. «O să vină toți», mi-a spus el. Cina era la Hard Rock Cafe, la Roppongi. Erau mulți oameni. Se făcuse deja târziu și îmi era greu să merg tot drumul până la școala din Chiba. Ambasadorul mi-a spus: «Rămâi aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
mă duc la biserică. În Setagaya e o biserică franciscană, destul de mică, dar m-am dus acolo. Apoi, la paradă, l-am întâlnit pe ambasadorul Irlandei, James Sharkey. M-a invitat la cină. «O să vină toți», mi-a spus el. Cina era la Hard Rock Cafe, la Roppongi. Erau mulți oameni. Se făcuse deja târziu și îmi era greu să merg tot drumul până la școala din Chiba. Ambasadorul mi-a spus: «Rămâi aici peste noapte. Mai bine te întorci cu primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
salon de spital obișnuit. Au aranjat o sală de sedințe mare și au pus niște paturi, să fi fost vreo douăzeci. Nu că m-aș plânge, dar a fost un accident grav... Aveam o poftă de mâncare extraordinară de obicei. Cina pe care o primeam la spital nu îmi ajungea, și tata îmi aducea mâncare. Apoi walkman... Nu m-a durut capul, nu mi-a fost rău, nimic de genul ăsta.“ Mama: „Era trecut de ora prânzului și am ieșit pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
foarte buni prieteni. Nu s-au certat niciodată. Eu eram foarte prinsă cu treburile mele și nu am avut timp să mă învârt pe lângă ei. Tot timpul erau în grija bunicului și a bunicii. Îi spălam, le dădeam să mănânce cina și îi culcam. Apoi trebuia să le dăm frunze de dud viermilor de mătase. În timp ce se uitau la mine cum hrăneam viermii, copiii adormeau. La fabrică lucram în tura de dimineață. Mă trezeam la 04.30, mă pregăteam și plecam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

masive de stejar îmbinate. Pe când soția țăranului, o burgundă nu peste patruzeci de ani, dar îmbătrânită înainte de vreme de multele nașteri, trebăluia rumenind purcelul deasupra vetrei, oaspeții își treceau vremea bând din berea stăpânului casei și înfulecând niște pește; când cina fu gata, mâncară cu poftă, vorbind mai mult între ei, fără ca gazdele să-i înțeleagă, bând la fel de mult și râzând tare. în timp ce își sorbea fiertura ori întețea focul, Audbert îi urmărea cu o teamă tot mai mare. îl îngrijora mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
asemănătoare. Cercetându-l pe sub sprâncene, Audbert își spunea că doar un motiv important l-ar fi putut face să se întoarcă acum în acele ținuturi, dar nu-și putea închipui ce ar fi putut dori de la el, altceva decât o cină caldă, un culcuș peste noapte și cel mult compania înghețată a nevestei sale; cu toate acestea, hunul îi spusese el însuși, ceva mai devreme, că popasul său acolo nu era o simplă întâmplare. Știind cât sunt de irascibili și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
perplexă și se uitară apoi la conducătorul lor. Acesta ridică din umeri și, deschizând, cu un gest teatral, palmele spre cer, strigă: - Asta înseamnă încredere, nu? Odolgan râse cu poftă, în vreme ce Khaba scutura din cap și mormăia. La sfârșitul acelei cine frugale, se culcară, fără multă vorbă. Primul schimb de pază îi reveni lui Khaba. Poziția lunii pe cerul înstelat i-ar fi arătat când să-l trezească pe Odolgan ca să continue veghea. După ce își prinse bine săculețul la centură, lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
greu să adoarmă. Urmărind figura impunătoare a lui Khaba la marginea luminișului și pe ceilalți trei, întinși sub mantiile de oaie, aceleași pe care le puneau împachetate sub șei, se întreba ce-i ascundeau. Privirile pe care le schimbaseră în timpul cinei nu-i plăcuseră deloc și râsul lor nu-l liniștea cu nimic: hunii erau un neam primejdios, chiar și atunci când râdeau. Cine era misteriosul mijlocitor pe care trebuiau să-l întâlnească? Se gândeau cu adevărat să-l îmbuneze pe Gundovek

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în plină realitate și atmosfera se destinse. în vreme ce Kayuk își curăța palma, ștergând-o de marginea mesei, Audbert se gândi că ar putea face un pic de conversație, acum, că gheața fusese spartă. — Nu e puțin prea devreme să pregătești cina? întrebă, arătând jovial către ceaunul de pe foc. Malaberga îl privi mirată. — Cina? Ești nebun? Asta e o fiertură pentru o femeie din sat. — O gravidă care vrea să avorteze? Ea, cu mâinile pe șoldurile slabe, îl fixă un moment: — Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
un suspin adânc de ușurare și mulțumi Providenței divine. 33 Adunați în jurul vetrei, în încăperea cea mai mare a singurei construcții din sat încă în picioare, Balamber și cei mai de încredere războinici ai săi erau aproape pe sfârșite cu cina. Bărbați cu chipuri dure, arse de soare și însemnate de cicatrici oribile, cu ochi enigmatici ce priveau fix și totuși, din când în când se luminau brusc, izbucnind pe neașteptate în râs. Nu puțini dintre ei purtau încrustate în carne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-le în sala ticsită o masă lungă, într-o poziție bună, departe de fumul ce venea din bucătărie. Pentru lumină le adusese două lumânări de seu, înfipte în farfurioare de aramă. în vreme ce Vitalius, credincios însărcinării ce-o primise, își aștepta cina, scrijelind cu repeziciune pe o tăbliță de ceară o sinteză a acelei zile de călătorie, Sebastianus îl cerceta cu curiozitate pe Divicone. Cu surprindere, îl văzu cum se reculege cu mâinile împreunate, rostind o scurtă rugăciune de mulțumire, de îndată ce hangiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
el - o notă acidă, pe care Hippolita hotărî să o ignore. Ridicând din umeri se îndreptă, împreună cu el și cu Flavia, către aleea ce ducea până la casă: — Să nu te îndoiești! răspunse, râzând. Mafurrus va fi aici la timp pentru cină. în vreme ce intendentul grăbea pasul ca să ajungă înaintea lor la villa, Hippolita își scoase vălul, descoperindu-și astfel pletele lungi negre și cârlionțate, pe care și le scutură. Flavia făcu la fel, cu grijă, însă, să nu-și strice coafura complicată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
energic pe dinaintea botului celuilalt; acela o luă și el imediat la fugă, însă nu prea departe, căci, cu un șuierat rapid, implacabil, securea unui războinic îl ajunse și în țintui în noroi după câțiva pași. Rezervele se împuținau, iar pentru cină un câine mergea de minune. Tovarășul său, mai iute de picior ori poate doar mai norocos, izbuti, în schimb, să se facă nevăzut în întuneric, printre mărăcinii ce înconjurau satul. Balamber nu reușise să se răsucească la timp spre copilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
câinii cu biciul“! îți place? Copila nu răspunse, însă în ochii săi văzu trecând pentru un moment o sclipire de surpriză și poate chiar de mulțumire. Un servitor se apropie de el și-l anunță că totul era pregătit pentru cină. Balamber se ridică și, cu un gest al mâinii, o invită pe copilă să-l urmeze: — Vino, Go-Bindan: în seara asta ești oaspetele meu. Dădu să pornească din loc, dar, văzând că ea ezita, se întoarse s-o încurajeze. — N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
tulburătoare. Cu toate că, firește, nu înțelegea nimic din dialectul hun, îi păruse oarecum atrasă de cruzii războinici ce o înconjurau și atentă la fiecare cuvânt al lor, la fiecare gest, cu fiecare clipă tot mai curioasă și mai puțin neîncrezătoare. După cină, pe când se stingeau și ultimele râsete somnoroase ale bărbaților, o lăsase liberă să se ducă unde-i plăcea cel mai mult. Ea se ridicase în picioare, dar nu se hotăra să se îndepărteze. Ștergându-și degetele unse de grăsime de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
superior, răspunse. Comanda legiunea bagaudică. Magister militum încuviință: — A! Șleampății ăia! Acum îmi aduc aminte. Un băiat viteaz. Păcat că l-am pierdut. Trăgând de hățuri ca plece, îl lăsă liber. — Du-te, atunci, dar să nu lipsești diseară, după cină, la raportul ofițerilor. Avem de luat hotărâri importante. Luându-și rămas bun de la el și de la Chilperic, Sebastianus părăsi coloana și se îndreptă spre câmpie. își simțea inima cuprinsă de o tristețe apăsătoare. Prea mulți prieteni morți, prea mulți combatanți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se întâmpla să o vadă în dificultate în vadul unui torent sau pe vreo cărare greu de străbătut, trimitea pe cineva să o ajute; după apusul soarelui, se îngrijora dacă ea nu ajungea la timp la focul bivuacului, iar în timpul cinei îi dădea adesea bucățile cele mai bune; și un lucru de necrezut: în momentul când se învelea în mantaua sa pentru noapte, nu reușea să adoarmă dacă nu se convingea mai întâi că ea se culcase pe aproape, iar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925

stânjenită, era acum fata de altădată. Grație ospitalității obișnuite la această mănăstire și drepturilor mele câștigate de musafir vechi, dar desigur mai ales grație ochilor Adelei, maica arhondară se purtă cu noi ca și cu un revizor eparhial. Prânzul și cina au fost adevărate banchete, prezidate de ea cu o însuflețire mai vie decât i-o cunoșteam: maica arhondară se înamorase de Adela. Deocamdată, însă, după dulceața de zmeură și cafelele cu rom (Adela trebui să bea cafeaua -cu rom, servită

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542

am putut stoarce de la el a fost o permisie de trei zile, care, în cel mai bun caz, îmi oferea doar răgazul de a călători cu trenul până la New York, de a asista la cununie, de a înfuleca în grabă o cină și de a mă întoarce, cu coada între picioare, în Georgia. În 1942, toate vagoanele trenurilor erau doar teoretic aerisite, înțesate de poliție militară și miroseau a suc de portocale, a lapte și a whisky de secară. Mi-am petrecut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]