2,985 matches
-
singura posibilitate de salvare a ființei etnice și calea renașterii tiparelor originare"46. Astfel, în paginile publicației editate la Cernăuți, în 1935-1937, apar creații ce urmăresc recuperarea valorilor provinciei, dar mai ales articole și ode legionare, ieșite nu doar de sub condeiul bucovinenilor, ci și al unor personalități din capitală: Radu Gyr, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Ion Marin, Vasile Moța, Corneliu Zelea Codreanu 47. Odată cu instaurarea dictaturii regale, gruparea iconară dispare, dar poeți din vechea gardă se regrupează în jurul lui
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
celor preocupați de scris, reprezentând 58% din ponderea totală a creatorilor nord-moldoveni, confirmând rolul marcant al acestei categorii în viața intelectuală a provinciei. 21 dintre cele 121 de nume figurează ca scriitori sau publiciști, activitatea acestora dedicându-se în exclusivitate condeiului. Alături de aceștia, au lăsat posterității pagini scrise sau creații artistice și medici, juriști, militari, preoți, și artiști. Fig.1. Profesii de bază ale producătorilor culturali Producția intelectuală din provincie se cantonează însă mai ales în mediul presei literare sau de
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
va reveni, ca autor de versuri, cu niște strofe antidinastice (Mare farsor, mari gogomani) și, în „Convorbiri critice”, cu fabule inspirate de răscoalele țărănești din 1907. Cu tot elogiul pe care, în 1909, îl face implicării politice a omului de condei, C. nu are vocație în acest domeniu. E adevărat și că disprețuia prea mult politicianismul pentru a se înregimenta în vreun partid. Natură capricioasă, el semnează când la „Timpul”, ziar conservator, când la „Voința națională”, organ liberal, dar și la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
rânduri SOCIETATEA / MEDICILOR / SCRIITORI / ȘI PUBLICIȘTI / DIN ROMANIA / SIMPOZIONUL / GR.T.POPA / ESEIST, PROZATOR / ȘI PUBLICIST / 13 DECEMBRIE 1997, iar cel din stânga o interesantă și sugestivă compoziție alcătuită din jumătate de cupă cu șarpe încolăcit, având jumătatea cealaltă sub forma unui condei stilizat în poziție verticală. Impresionează în mod deosebit compoziția din registrul stâng, care sugerează personalitatea medicului, dublată de cea a scriitorului. Trebuie să remarcăm că inscripția reversului ignoră veleitățile poetice ale lui Gr. T. Popa, etalându-le pe cele de
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
suntem însuflețiți este umanitarismul și pe temeiul acestui crez n-avem nimic de ascuns. Pacea este cultul nostru, justiția și adevărul fac parte din principiile fundamentale ale credinței noastre și lupta este viața noastră”. Și mai apăsat apare opțiunea sub condeiul lui Bogdan Amaru, el însuși tip de intelectual proletar, care crede că „scriitorul de azi se îndreaptă mai mult către viața oamenilor mărunți și năpăstuiți. Pentru că oamenii aceștia vor moșteni împărăția cerului și a pământului”. Articolul, în esența lui un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290335_a_291664]
-
a locuitorilor celor trei state românești - Moldova, Ardealul și Țara Românească - pe teritoriul „Misiei” (Moesia) de odinioară. Acum el semnalează și existența românilor sud-dunăreni, „rumâni din rădăcina cea bătrână”. Un lapidar vers al psaltirii din 1673 („Limba îm voi face condei de scrisoare”) pare a prelungi ecoul Cuvântului de introducere al mitropolitului, mărturisind osârdia de a fi tâlcuit psalmii „vreme-ndelungată, precum am putut mai frumos”, în scopul cointeresării cititorului („să poată trage hirea omului către cetitul ei”). Propunându-și a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
face politică sau literatură", cuvinte ce rezumă această specificitate franceză a angajării, a dedublării unei prezențe semnificative atît în viața publică, cît și în cea a literelor. Nici secolul următor nu a fost sărac în politicieni cultivați, abili mînuitori ai condeiului, precum foștii președinți de Gaulle, Giscard d'Estaing sau Mitterrand (care a și mărturisit că se simțea destinat unei cariere de scriitor, măcar prin caracter, dacă nu și prin talent). Toate aceste întrepătrunderi și amprente reciproce, care au traversat secolele
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
forțăm mîna utopiilor, să eliberăm viața, moartea, ființa de lanțurile social"libertare". Paradoxal, șocant și nespus de frumos. "Romanul francez moare, e criză!", se proclamă pentru a cîta oară? în mediile literare suspuse, ce deplîng absența suflului, osteneala prăfuită a condeielor. Din fericire, mai sunt și autori care nu-l vor lăsa niciodată să se stingă, din aceia care poftesc cu nesaț la sîngele cald al literelor, erudiți și necuviincioși precum Orsenna, sau din cei care se revendică de la o pretinsă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
trădarea? Și în raport cu ce o definim? Judecata însăși nu este, oare, un partipri condamnabil? Sorj Chalandon este laureatul Marelui Premiu pentru Roman al Academiei franceze în 2011, pentru Retour à Killybegs / Întoarcerea la Killybegs (Grasset). Fost mare reporter pentru "Libération", condei prețuit și la necruțătorul "Canard enchaîné", Chalandon mai deține cîteva premii literare importante, între care Premiul Médicis, obținut în 2006 pentru romanul Une promesse / O promisiune. În 2008, publica Mon traître/ Trădătorul meu, un splendid text autobiografic, în care apărea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu care mă înzestrase lagărul de triere din Sverdlovsk. Și în acest roman, ca și în volumul de nuvele apărut la Paris, Coji de portocală (Les Ecorces d'orange), două aspecte frapează dintru început cititorul. Mai întîi, desăvîrșita stăpînire a condeiului narativ, care zburdă elegant și sobru, poetic și subtil prin spații, timpuri și tematici variate și complexe; mai apoi, profunzimea explorării psihologiei traumelor individuale, dar înălțate la rang de destin istoric prin universalitatea suferinței. Nimic nu sună artificial, nimic nu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
identități generează o sumă nesfîrșită de transferuri, contopiri, suprapuneri, demistificări ale personajelor sale. În ciuda realismului narativ, aproape naturalist pe alocuri, crud și frust și teribil de sofisticat, eliberînd un vulcan de trări printr-o simplă și părelnic arbitrară trăsătură de condei, Agota Kristof își ascunde sfîșierea vitală în minciuna narativă. Scriitura ei subjugă fatal, asemenea spectacolului amețitor al unui ciclon, dar cititorul neatent sau superficial își pierde iute reperele și se rătăcește într-un asemenea text. Odiseea gemenilor Claus și Lucas
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Eclisiarhul, deținem b. o cronică naivă, însă cu atât mai gustoasă, asupra evenimentelor până la domnia lui Caragea (1814). Acesta are o viziune terestră (ne dă lista de prețuri de la bou până la puiul de găină) și o imaginație istorică de Alixăndrie, condei caricatural și trăsătură grasă, pitoresc vulgară. Boierii care au mers la Țarigrad cu gând să pună domn pe Ștefan Pîrscoveanul "au rămas cu buzele umflate", căci se alesese Ipsilant. Judecătorii "au pravili cu foile de piele, și încotro voiește într-
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în zare, lăsîndu-se năvălit de reverii. Însemnările de captivitate la Soveja, cu portretele malițioase ale unor cucoane și viziunea sălbatică a cimitirului cu bocitoare, amintind scene din F. Cooper, imaginile de civilizație patriarhală, scrisoarea către contele Vay sunt dovezile unui condei fin. Cât despre ideile critice, ele sunt acelea ale lui Kogălniceanu. Nu era pentru starea pe loc, dar socotea că "fără trecut o societate este șchioapă". "Națiile care au pierdut afiliația năravurilor părintești îs nații nestatornice, sau, precum zice vorba
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
era mai interesant personal ca boem de origine țărănească decât prin literatura lui limbută, adulterând teme caragialiene, sadoveniste etc. Al. Cazaban stă tematic în raza lui Sadoveanu (vînătoare, compătimire pentru sălbăticiuni, vădane enigmatice) și e un foiletonist cu repeziciune de condei și mușcătură sarcastică. Romanele lui V. Demetrius au intenția de a zugrăvi păcatele societății românești. Poeziile aceluiași (Canarul mizantropului) sunt corecte și cântă, cu mult din Traian Demetrescu, viața proletară, în profesii ce formează pitorescul provinciilor (dogari, tăietori de lemne
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
rânduri SOCIETATEA / MEDICILOR / SCRIITORI / ȘI PUBLICIȘTI / DIN ROMÂNIA / SIMPOZIONUL / GR.T.POPA / ESEIST, PROZATOR / ȘI PUBLICIST / 13 DECEMBRIE 1997, iar cel din stânga o interesantă și sugestiva compoziție alcătuită din jumătate de cupă cu șarpe încolăcit, având jumătatea cealaltă sub forma unui condei stilizat în poziție verticală. Impresionează în mod deosebit compoziția din registrul stâng, care sugerează personalitatea medicului, dublată de cea a scriitorului. Trebuie să remarcam că inscripția reversului ignoră veleitățile poetice ale lui Gr. Ț. Popa, etalându-le pe cele de
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
celălalt a ținut coarnele plugului pe moșia părintească și la urmă, că amândoi sunt viță de țăran românesc, pe care nu-l faci străin nici în ruptul capului și bună pace. Cine n-a simțit până acum că în mucul condeiului nostru e mai multă naționalitate adevărată decât în vinele tuturor liberalilor la un loc, acela sau sufere de boala din născare ce nici un leac nu are sau își închide ochii cu de-a sila și nu vrea să vadă"219
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de-a spune neadevărul, iar adevărul este singura rațiune de-a fi a unei dări de samă de orice natură"344. 4.4.3. Polemistul Lectura articolelor eminesciene relevă ipostaza unui polemist redutabil, a unui pamfletar cu verb virulent și condei percutant, angajat în campanii circumstanțiale precise, și cu o bună cunoaștere a realităților politice românești: "Nestânjenit de nici un fel de inhibiții, polemistul Eminescu are incontinența verbală a unui cazan sub presiune, care face brusc explozie. El știe, cu o vorbă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
politic eminescian este întreținută și de asocieri sintagmatice surprinzătoare, pe care le întâlnim la tot pasul în publicistica eminesciană. Jurnalistul valorifică virtuțile și potențialul semnificativ al alăturării unor cuvinte din registre stilistice distincte și din clase semantice antinomice: proletari ai condeiului, apucături administrative, grămădire la porțile privilegiilor, sfântul privilegiu, cavalerii cotului și ai calupului, roiul de albine vorbitoare, religii cosmopolite, pita lui Vodă, fizionomie fatală ș.a. Ironia devine în publicistica eminesciană una dintre armele retorice redutabile împotriva oportunismului politic și a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
care atârnă asupra țării, nedându-i răgaz de a-și veni în fire. În altă țară de am trăi, în care mai e credință, onestitate, respect ca bunuri obștești ale spiritului public, relele ni s-ar pare trecătoare și nicicând condeiul nostru nu ar fi înmuiat în fiere"479. Nu de puține ori jurnalistul face apel la cititori, în disputa cu redactorii de la publicațiile adverse, pentru a câștiga adeziunea acestora la ideile prezentate: "Cititorii vor judeca daca ceea ce ne impută Românul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
minut, țiind trandafirașul În mînă, cu ochii plini de lacrimi, au Început a le zice din gură. Și de nu se Întîmpla asupra acestei fericiri o pîrdalnică de venire... vă făgăduiesc că ar fi zis un milion de stihuri fără condei” - zice cu afecțiune fratele Nicolae. Alecu scrie, așadar, repede, fără ezitări, În situații nefavorabile și, dacă dăm crezare primului său biograf și critic (Nicolae), scrie sub presiunea amorului și a fricii. Poetul se descurcă, cîștigă prinsoarea, scapă de vrăjmași, Înmînează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
făcute: zîmbetul „vesel” strălucește pe buze, chipul este „dulce ca blîndețea”, sînul „ușure”, În pieptu-i Edenul e „Însinuit”, copila e „zîmbindă ca cerul, ca el trăsnitoare”, ființa ei este o combinație de zeități etc. Toate acestea indică o Înseninare a condeiului, paralel cu diminuarea simțului moralizator. În afara unei trimiteri: „marea-cuviință Îți dă al său glas” - nu sînt formulate opreliști morale. Copila cu pasul mâi mîndru decît acela al Aurorei (să reținem transparența, diafanitatea imaginii!) este un „model al virtutei”, dar virtutea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să-și Înfrîngă inerția și să se apuce să scrie dacă nu există ambianța favorabilă: cabinetul de lucru bine Încălzit, candelabrul aprins, ceaiul aburind pe masă, focul pîlpîind vesel În sobă... Numai atunci simte Îndemnul de a pune mîna pe condei, numai sub apăsarea „despotismului Îngrozitor al iernei” poetul Își notează impresiile. O recluziune jumătate impusă, jumătate căutată precede, dar, hotărîrea lui Alecsandri de a scrie. O recluziune care se transformă Într-o bucurie a spiritului laborios: „CÎt ține timpul aspru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de lucru bine Încălzit și vesel luminat de un candelabru aprins. Ceaiul e gata pe masă; cățeii mei sar prin cameră cu mii de jocuri și desmierdări, așteptînd porțiile lor de zahăr; biroul mă cheamă lîngă el, arătîndu-mi călimara plină, condeiul zburdalnic, hîrtia albă. «La lucru!ă Îmi șoptește un glas ce iese din tuspatru colțuri a cabinetului și cu plăcere ascult adeseori Îndemnul său; Încep prin corespondența cu Londra, cu Parisul, cu Bucureștii, cu lașul, cu Montpellier, chiar și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sînt prinse, Sub palida lumină, apar misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe cîmpul Înnegrit; Iar eu, retras În pace, aștept din cer să vie O zînă drăgălașă, cu glasul aurit. Pe jilțu-mi, lîngă masă, avînd condeiul-n mînă, CÎnd scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor, .......................................................................... O! farmec, dulce farmec a vieții călătoare, Profundă nostalgie de lin, albastru cer! Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare, Voi mă răpiți cînd vine În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fragii și mura cea mai frumoasă Cresc În voie despre oameni, că numai cîte-o potică Slujește la bieții bolnavi de trecut cu marc frică, Acolo, bietul Ikanok, acolo, biata Zulnie S-o-ntîlnit, ah, cine poate Înlîlnirea lor s-o scrie! Orice condeiul s-arăte, orice graiul să rostească. Nimic spre asămănare nu pot să Închipuiască!” Există, În fapt, două peisaje: unul intim (locul tainic, ferit, „sub copaciul cel mare”, unde relația de vasalitate, de robire veșnică se săvîrșește) și peisajul vast simbolizator care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]