3,588 matches
-
se dovedește de succes, prin aceea că generează o teorie cuantică efectivă a gravitației. La energii foarte mari, însă, rezultă modele lipsite de orice posibilitate de predicție. O tentativă de a depăși aceste limitări o constituie teoria corzilor, o teorie cuantică nu a particulelor punctiforme, ci a obiectelor unidimensionale extinse. Teoria promite să devină o descriere unificată a tuturor particulelor și interacțiunilor, inclusiv a gravitației; Inconvenientul fiind acela că apar unele caracteristici neobișnuite, cum ar fi șase dimensiuni suplimentare ale spațiului
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
s-a propus ca atât teoria corzilor, cât și o unificare a relativității generale și a supersimmetriei cunoscută ca supergravitație să formeze părți ale unui ipotetic model cu unsprezece dimensiuni, denumit teoria M, care ar constitui o teorie a gravitației cuantice consistentă și unic definită. O altă abordare pornește de la procedurile de cuantificare canonică din teoria cuantică. Folosind formularea cu valori inițiale a relativității generale, rezultatul este ecuația Wheeler-deWitt (analogă ecuației Schrödinger) care, însă, se dovedește a fi impropriu definită. Totuși
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
supersimmetriei cunoscută ca supergravitație să formeze părți ale unui ipotetic model cu unsprezece dimensiuni, denumit teoria M, care ar constitui o teorie a gravitației cuantice consistentă și unic definită. O altă abordare pornește de la procedurile de cuantificare canonică din teoria cuantică. Folosind formularea cu valori inițiale a relativității generale, rezultatul este ecuația Wheeler-deWitt (analogă ecuației Schrödinger) care, însă, se dovedește a fi impropriu definită. Totuși, prin introducerea a ceea ce astăzi se numesc variabilele Ashtekar, aceasta conduce la un model promițător cunoscut
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
cu valori inițiale a relativității generale, rezultatul este ecuația Wheeler-deWitt (analogă ecuației Schrödinger) care, însă, se dovedește a fi impropriu definită. Totuși, prin introducerea a ceea ce astăzi se numesc variabilele Ashtekar, aceasta conduce la un model promițător cunoscut ca gravitație cuantică cu bucle. Spațiul este reprezentat de o structură sub formă de plasă, denumită rețea de spin, care evoluează în timp în pași discreți. În funcție de care dintre caracteristicile relativității generale și ale teoriei cuantice sunt acceptate ca neschimbate, și de la ce
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
la un model promițător cunoscut ca gravitație cuantică cu bucle. Spațiul este reprezentat de o structură sub formă de plasă, denumită rețea de spin, care evoluează în timp în pași discreți. În funcție de care dintre caracteristicile relativității generale și ale teoriei cuantice sunt acceptate ca neschimbate, și de la ce nivel se introduc schimbările, există numeroase alte tentative de a ajunge la o teorie viabilă a gravitației cuantice, printre exemple numărându-se triangulările dinamice, mulțimile cauzale, modelele cu twistori sau modele bazate pe
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
evoluează în timp în pași discreți. În funcție de care dintre caracteristicile relativității generale și ale teoriei cuantice sunt acceptate ca neschimbate, și de la ce nivel se introduc schimbările, există numeroase alte tentative de a ajunge la o teorie viabilă a gravitației cuantice, printre exemple numărându-se triangulările dinamice, mulțimile cauzale, modelele cu twistori sau modele bazate pe integrala de drum ale cosmologiei cuantice. Toate teoriile propuse au încă de depășit probleme formale și conceptuale majore. Ele au și problema comună că, deocamdată
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
de la ce nivel se introduc schimbările, există numeroase alte tentative de a ajunge la o teorie viabilă a gravitației cuantice, printre exemple numărându-se triangulările dinamice, mulțimile cauzale, modelele cu twistori sau modele bazate pe integrala de drum ale cosmologiei cuantice. Toate teoriile propuse au încă de depășit probleme formale și conceptuale majore. Ele au și problema comună că, deocamdată, nu se pot realiza teste experimentale ale predicțiilor gravitației cuantice (și deci nu se poate alege vreuna din propuneri acolo unde
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
cu twistori sau modele bazate pe integrala de drum ale cosmologiei cuantice. Toate teoriile propuse au încă de depășit probleme formale și conceptuale majore. Ele au și problema comună că, deocamdată, nu se pot realiza teste experimentale ale predicțiilor gravitației cuantice (și deci nu se poate alege vreuna din propuneri acolo unde predicțiile diferă), deși se speră ca acest lucru să se schimbe pe măsură ce devin disponibile date din observațiile cosmologice și din experimentele de fizica particulelor. Relativitatea generală a devenit un
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
experimentele de fizica particulelor. Relativitatea generală a devenit un model de mare succes al gravitației și cosmologiei, model care a fost validat de toate testele experimentale și observaționale. Chiar și așa, există indicii solide că teoria este incompletă. Problema gravitației cuantice și chestiunea existenței singularităților spațio-temporale rămân deschise. Datele empirice acceptate ca dovadă pentru existența energiei întunecate și materiei întunecate pot sugera nevoia elaborării unei noi fizici, în vreme ce așa-numita anomalie "Pioneer" ar putea totuși să admită o explicație convențională, și
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
goale": ele trebuie să fie ascunse de observatorul extern printr-un orizont de evenimente. Aceasta constituie așa numită ipoteză a cenzurii cosmice a lui Penrose. Aceasta permite izolarea singularităților de tip gaură neagră în Univers, fără a recurge la teoria cuantică. Doar în interiorul găurii negre legile fizicii clasice nu sunt valabile. În anul 1962, în colaborare cu Paul Newman, a propus un procedeu de descriere a câmpurilor gravitaționale și a interacțiilor câmpurilor fizice cu aceste câmpuri gravitaționale, bazat pe noțiunea de
Roger Penrose () [Corola-website/Science/310471_a_311800]
-
În fizică, în special în mecanica cuantică, ecuația lui Schrödinger este o ecuație cu derivate parțiale care descrie modul în care se schimbă în timp starea cuantică a unui sistem fizic, sau mai pe scurt interdependența dintre spațiu și timp. Aceasta este ecuația centrală a mecanicii cuantice
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
În fizică, în special în mecanica cuantică, ecuația lui Schrödinger este o ecuație cu derivate parțiale care descrie modul în care se schimbă în timp starea cuantică a unui sistem fizic, sau mai pe scurt interdependența dintre spațiu și timp. Aceasta este ecuația centrală a mecanicii cuantice, așa cum sunt legile lui Newton în mecanica clasică. În interpretarea standard din mecanica cuantică, starea cuantică, numită și funcția de
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
cuantică, ecuația lui Schrödinger este o ecuație cu derivate parțiale care descrie modul în care se schimbă în timp starea cuantică a unui sistem fizic, sau mai pe scurt interdependența dintre spațiu și timp. Aceasta este ecuația centrală a mecanicii cuantice, așa cum sunt legile lui Newton în mecanica clasică. În interpretarea standard din mecanica cuantică, starea cuantică, numită și funcția de undă sau vectorul de stare, este cea mai cuprinzătoare descriere care poate fi făcută unui sistem fizic. Soluția ecuației lui
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
care se schimbă în timp starea cuantică a unui sistem fizic, sau mai pe scurt interdependența dintre spațiu și timp. Aceasta este ecuația centrală a mecanicii cuantice, așa cum sunt legile lui Newton în mecanica clasică. În interpretarea standard din mecanica cuantică, starea cuantică, numită și funcția de undă sau vectorul de stare, este cea mai cuprinzătoare descriere care poate fi făcută unui sistem fizic. Soluția ecuației lui Schrödinger descrie nu numai sistemele atomice și subatomice, atomi și electroni, ci și sistemele
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
schimbă în timp starea cuantică a unui sistem fizic, sau mai pe scurt interdependența dintre spațiu și timp. Aceasta este ecuația centrală a mecanicii cuantice, așa cum sunt legile lui Newton în mecanica clasică. În interpretarea standard din mecanica cuantică, starea cuantică, numită și funcția de undă sau vectorul de stare, este cea mai cuprinzătoare descriere care poate fi făcută unui sistem fizic. Soluția ecuației lui Schrödinger descrie nu numai sistemele atomice și subatomice, atomi și electroni, ci și sistemele macroscopice, posibil
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
numai sistemele atomice și subatomice, atomi și electroni, ci și sistemele macroscopice, posibil chiar întregul univers. Ecuația a fost numită astfel după Erwin Schrödinger, cel care a dedus-o în 1926. poate fi matematic transformată în formularea matricială (a mecanicii cuantice) a lui Heisenberg, precum și în formularea integralei de drum (a mecanicii cuantice) a lui Feynman, prin care se înțeleg integrale funcționale de pe întregul spațiu al drumurilor de la un punct A către un punct B. descrie timpul într-un mod care
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
posibil chiar întregul univers. Ecuația a fost numită astfel după Erwin Schrödinger, cel care a dedus-o în 1926. poate fi matematic transformată în formularea matricială (a mecanicii cuantice) a lui Heisenberg, precum și în formularea integralei de drum (a mecanicii cuantice) a lui Feynman, prin care se înțeleg integrale funcționale de pe întregul spațiu al drumurilor de la un punct A către un punct B. descrie timpul într-un mod care nu este convenabil pentru teoria relativității, o problemă care nu este așa
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
un punct B. descrie timpul într-un mod care nu este convenabil pentru teoria relativității, o problemă care nu este așa de severă în formularea lui Heisenberg și este complet absentă la integrala de drum. În formularea matematică a mecanicii cuantice, fiecărui sistem de referință i se asociază un număr complex din spațiul Hilbert, astfel încât, fiecărei stări instantanee a sistemului îi corespunde câte un vector unitate din acel spațiu. Acel vector, numit adeseori și vector de stare al sistemului, „încapsulează” în
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
însuși o funcție de timp, iar ecuația lui Schrödinger descrie cantitativ variația modificării vectorului de stare. Ecuația Schrödinger ia diverse forme care depind de situația fizică analizată. Această secțiune prezintă ecuația în cazul general precum și în câteva cazuri simple. Pentru sistemul cuantic general avem ecuația: în care: Operatorul hamiltonian descrie starea energiei totale a sistemului. Aidoma legii forței din mecanica newtoniană, și aici, forma exactă a forței trebuie calculată independent, fiind o funcție a proprietăților fizice intrinseci ale sistemului. Pentru un sistem
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
și numarul de undă ale unei unde. Presupunând că undele călătoresc cu aproximație de-a lungul traseelor clasice, a arătat că ele formează unde staționare numai pentru anumite frecvențe discrete, și anume, pentru nivele de energie discrete care reproduc condițiile cuantice clasice. Urmând acestă idee, Schrödinger s-a decis să găsească o ecuație de undă corespunzătoare pentru electron. El s-a ghidat de analogia lui Hamilton dintre mecanică și optică, prin observația că limita zero a lungimii de undă din optică
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
de-a patra și ultima lucrare, Max Born a interpretat cu succes funcția formula 15 ca o probabilitate statistică . Schrödinger s-a opus întotdeauna unei interpretări statistice sau probabilistice în ceea ce privesc discontinuitățile, ca și Einstein, care a crezut că mecanica cuantică a fost doar o apropiere statistică la o teorie deterministă, iar Schrödinger nu s-a împăcat niciodată cu interpretarea de la Copenhaga. Marea intuiție a lui Schrödinger din 1925, a fost să exprime faza unei unde plane ca un factor de
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
forma: pentru câmpul complex formula 57. Această ecuație derivă din hamiltonianul: cu parantezele lui Poisson: Este de notat faptul că aceasta este ecuația unui câmp clasic, care spre deosebire de omologul său liniar, niciodată nu va descrie evolutia în timp a unui stari cuantice. Ecuația lui Schrödinger descrie evoluția în timp a unei stări cuantice și trebuie să determine starea viitoare a unui sistem placând de la starea prezentă. Ecuația câmpului clasic poate avea derivate de ordinul doi în funcție de timp, iar starea clasică poate include
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
parantezele lui Poisson: Este de notat faptul că aceasta este ecuația unui câmp clasic, care spre deosebire de omologul său liniar, niciodată nu va descrie evolutia în timp a unui stari cuantice. Ecuația lui Schrödinger descrie evoluția în timp a unei stări cuantice și trebuie să determine starea viitoare a unui sistem placând de la starea prezentă. Ecuația câmpului clasic poate avea derivate de ordinul doi în funcție de timp, iar starea clasică poate include și derivatele de timp ale câmpului. Dar starea cuantică este o
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
unei stări cuantice și trebuie să determine starea viitoare a unui sistem placând de la starea prezentă. Ecuația câmpului clasic poate avea derivate de ordinul doi în funcție de timp, iar starea clasică poate include și derivatele de timp ale câmpului. Dar starea cuantică este o descriere completă a sistemului, astfel că ecuația Schrödinger este întotdeauna de ordinul întâi. Ecuația Schrödinger a funcției de undă este liniară: dacă formula 61 și formula 62 sunt soluții ale ecuației dependente de timp, la fel și combinația lor formula 63
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
întâi. Ecuația Schrödinger a funcției de undă este liniară: dacă formula 61 și formula 62 sunt soluții ale ecuației dependente de timp, la fel și combinația lor formula 63, unde "a" și "b" sunt două numere complexe oarecare, este soluția ecuației. În mecanica cuantică, evoluția în timp a unei stări cuantice este întotdeauna liniară, datorită principiului superpoziției. Totuși există și versiunea neliniară a ecuației lui Schrödinger, dar aceasta nu este o ecuație care să descrie evoluția unei stări cuantice, precum ecuația lui Maxwell sau
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]