3,741 matches
-
ista, vremea mea, vieața, poporul, Cu gîndirile-mi rebele contra cerului deschis; El n-a vrut ca să condamne pe demon, ci a trimis Pre un înger să mă-mpace, și-mpăcarea-i... e amorul. {EminescuOpI 54} FLOARE ALBASTRĂ "Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele. În zadar râuri în soare Grămădești-n a ta gândire Și câmpiile Asire Și întunecata mare; Piramidele-nvechite Urcă-n cer vârful
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
În jos plecat-am ochii-naintea feței tale, Stătând un îndărătnic - un sfiicios copil. La blânda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă... Eu caut a răspunde, nu știu ce să răspund; Mi-ar fi părut mai bine-n pământ să mă cufund, Cu mînile-amîndouă eu fața îmi ascund Și-ntăia dată-n vieață un plâns amar mă-nneacă. Zâmbiră între dânșii bătrânii tăi prieteni Și singuri ne lăsară... Te-ntreb într-un târziu, Uitîndu-mă la tine, privind fără să știu: La ce-ai venit
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
dulce-al nopții mele Domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și vieața-mi luminează! El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare, {EminescuOpI 169} {EminescuOpI 170} Și apa unde-au fost căzut În cercuri se rotește, Și din adânc necunoscut Un mândru tânăr crește. Ușor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Și ține-n mână un toiag Încununat
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
frunze cad. Naintea nopții noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineți; Chiar moartea însăși e-o părere Și un visternic de vieți. Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înțeleg, Că sprijină vecia-ntreagă Și-nvîrte universu-ntreg. De-aceea sboare anu-acesta Și se cufunde în trecut, Tu ai ș-acum comoara-ntreagă Ce-n suflet pururi ai avut. {EminescuOpI 205} Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri vieața ta o scazi, Având cu toate astea-n față De-apurure ziua de azi. Priveliștile sclipitoare, Ce
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
răscolește un dor de necunoscut să-i pătrund tainele ușor, ușor. Insistent, mă îndeamnă, să trag cortina, să-mi joc rolul pe scenă. Dar, în liniștea de după cortină, o urmă de toamnă îngână plânsetul unei frunze rătăcite iar eu mă cufund în melancolie... Reflecție Dacă ți-aș spune că mi-am uitat dorul într-o primăvară și nu-i mai știu locul m-ai crede? Acum, nici soarele nu mai pătrunde prin fereasta mea de la Răsărit. Stau cu ochii ficși pe
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
zâmbește în stilul său inconfundabil; devine și mai atrăgător. —Trebuie să recunosc că, din când în când, era destul de plăcut. Paradoxal, uneori îmi lipsește. Ne plimbăm de-a lungul Tamisei, care curge liniștită, asaltată de pescărușii care țipă și se cufundă în apa de un verde murdar. Foarte multe avioane care vin și pleacă de pe aeroportul Heathrow zboară pe deasupra noastră. Reușesc să ignor zgomotul făcut de ele și să-l aud doar pe cel al pescărușilor, al bicicletelor sau pe al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
stea lângă el, dar vrea să-i arate că-l susține. În lumina felinarelor de pe stradă, părul ei roșcat pare un nor înconjurându-i capul, iar culoarea sa, între auriu și portocaliu, pare că luminează în umbra crepusculului. Casa era cufundată într-o liniște de mormânt înainte să sune Ben la ușă, dar acum au început să se audă niște zgomote dinăuntru. Parcă ar fi o femeie, țipând și izbind diverse lucruri. Se trântește o ușă și prin sticla mată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
s-a sfârșit. Știu că n-o să te mai răzgândești. Patrick nu spune nimic. Ascult tăcerea; aștept, dar nu se întâmplă nimic. Aștept o minune care nu vrea să vină. Și, când văd că nu vine, răsuflu adânc și mă cufund în conștiința faptului. În cele din urmă, mă hotărăsc să preiau inițiativa: —De asta te-am sunat. Și eu am fost oribil de tristă. Dar știu că nu pot face nimic - știi, sunt conștientă că s-a terminat. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
se așază lângă mine și mă trage spre el, ca să mă sprijin cu spatele de pieptul lui; apoi îmi dă paharul și mă sărută pe gât, la spate, în timp ce eu sorb ultimele picături. Ce fericit sunt, murmură el, cu fața cufundată în părul meu. E atât de minunat! Îmi dă părul puțin la o parte, ca să mă poată săruta mai ușor pe gât. Pun paharul jos, îi iau brațele și-mi înconjur pieptul cu ele, cât de strâns pot. Vezi, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
frumusețea debordantă a fetelor respinse evident de austerele lor gusturi estetizate pe crterii de cultură, sensibilitate și profunzime, caracteristice geniului și nu pentru niște fufe cu paie în cap visându-se penetrate cu același extaz cu care asceții gândeau raiul cufundați într-o adâncă depresie, specifică Eclesiastului, care vedea lumea ca pe o uriașă deșertăciune. Așa că Brăila neintrând în criteriile lor valorice, aveau să le caute pe alte meleaguri, dispărând pentru totdeauna. Mai sunt însă zvonuri a căror veridicitate se situează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
înțelegeau. De multe ori te surprinzi în ipostaze pe care dacă le analizezi mai târziu, în filmul memoriei, nu le pricepi ego-ul și te miri pentru că ai provocat lumea cu existența ta, fără să fi vrut să exiști. Și te cufunzi în neliniște și întrebări cu parfum de eseu, ajungând la concluzia: Propoziția 2: Pentru ca aplicația liniară A a spațiului vectorial normat E în spațiul vectorial normat F să fie continuă, este necesar și suficient să existe un număr M ≥ 0
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
au dublul feminizat, Nilă o lua sub protecție și o numi... Nilă! Și poate din acest motiv Nilă deveni volubil. El, care făcea apologia tăcerii ca atribut al înțelepciunii și al cunoașterii. Ați văzut voi ne explica el vreun yoghin cufundat în sine și perorând în același timp despre rostul exercițiului? Ați văzut vreun grup de pescari cântând la pescuit? Dar cum ai uitat să taci? îl întrebă Prunilă. N-am uitat îi răspunse el filosofic numai că eu păstrez tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
noastră, dar nu era timp de așa ceva. Le trebuie somn acum. Au trecut prin multe azi și ziua de mâine promite doar să fie mai grea ca cea care se termină acum. Ultimul șef de clasă a ieșit pe ușă cufundându-se în gânduri pe măsură ce fluieratul său prindea notele unei melodii vechi. Acum, când scriu notițele astea, mi-e dor de zilele alea. Știu că s-au petrecut cu doar câteva apusuri în urmă, dar par atât de departe. Atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Nu a dat impresia că știe că sunt acolo. Pur și simplu a vorbit. S-a întors în jilțul său, încremenind în aceeași poziție în care l-am găsit și prima dată, cu capul aplecat, cu ochii ațintiți în jos, cufundat în gânduri. Părea mai bătrân acum. Mult mai bătrân. Am încercat să fac în așa fel încât drumul spre școală să fie cât mai lung posibil. Dimineața zilei de marți era minunată și aveam un presentiment că nu am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Govar George. Fals prieten. Adio, zisei într-o șoaptă. Strigătele sale necontrolate și imposibil de înțeles au continuat pe măsură ce era "ajutat" să coboare scările, ele îndepărtându-se din ce în ce mai mult, până când fuseseră curmate de o bufnitură surdă. Sala era încremenită și cufundată în liniște. Luați-i pe cei care au susținut că îl vor urma pe Govar! Să-l urmeze! Nu avem nevoie de cărămizi șubrede! Și să-i anunțați pe cei de la porți că a avut loc o schimbare ierarhică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și vor fi curând brevetate. Primele implanturi vor fi efectuate cel târziu în luna decembrie. Alte anexe vor fi atașate documentului de față. Cam atât, spuse Fernand, într-un fel dezamăgit. O liniște profundă se lăsă în conferință. Fiecare era cufundat în propriile sale gânduri. Mulți erau deja pradă deznădejdii. Dragoș, după expresia feței, încerca să-și mențină spiritul optimist, dar fără mari speranțe. Ce m-a surprins cel mai mult a fost unul din cei trei nou-veniți. Cred că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
total, dar nici nu erau stinse. Lumânări. Nu se mișcau de la fereastră la fereastră, ci doar pâlpâiau ocazional, când răsuflarea unuia era mai puternică. O ultimă desfătare înainte de razele soarelui de mâine dimineață. Mi-am terminat plimbarea. Etajul trei, deși cufundat în aceeași lumină ca tot restul școlii, era mai pustiu. Aproape pustiu. Se auzeau zgomotele îndepărtate ale celor care scoteau paturile vechi din pod. Am luat-o pe scările dintre corpurile D și E, coborând cât mai rapid la parter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
vorbea. În celălalt capăt al încăperii se afla un birou masiv, negru, ce părea să fie sculptat în piatră, întrucât se vedeau câteva vinișoare albe și albastre care se strecurau asemenea unui izvor de munte pe suprafața mată. În spatele său, cufundat pe jumătate în întuneric, stătea un om înalt, îmbrăcat cu o mantie prăfuită și uzată. Din câte mi-am dat seama, era un negru. Poate că din această cauză nu l-am observat. Din cauza culorii pielii sale, care se contopea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
grijă! Încrederea și speranța se află în cele mai neașteptate locuri. Viitoarea dată când ne vom vedea, nu vei mai visa. Și astfel se termină! Fusesem învăluit în întunericul somnului, și până dimineață nu am mai visat nimic. Eram mai cufundat în gânduri decât în alte dăți. Cum adică nu voi mai visa? Era real? Peștera aia de care îmi era atât de frică chiar exista? Și cum, adică, nu va fi așa cum îmi doresc? Voi eșua în încercarea mea? Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
răsunau în împrejurările încremenite mă purtau în sus pe scări. Luminile se stinseră la ultimele două etaje. Se pare că Sergheiov renunțase la gărzile de la etajul doi. Nu se vedea nici urmă de elev din clasele mai mici. Totul era cufundat în întuneric. Doar o ușă, ici, colo, se contură într-un negru mai accentuat pe fondul închis al holului. Mă plimbam încet, fără scop, admirând noaptea și giulgiul ei tăcut. Hoinăream pe holul etajului doi gândindu-mă la diverse lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
decât cu câteva minute mai înainte, când se fereau să se apropie de intrare. Încăperea în care ne aflam avea forma unui cerc. Tuneluri porneau aproape în toate direcțiile. Toate erau luminate de aceleași becuri pentru câțiva metri, apoi se cufundau din nou în întuneric. Lângă intrarea fiecărui tunel se aflau plăcuțe din metal, prăfuite, și întrerupătoare. Încăperea avea acoperișul unui dom, era imensă, din punctul meu de vedere, și era făcută în întregime de om. Ne puteam da seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Chiar dacă nu mă mai simțeam ca o statuie, eram încă rece. Foarte rece. Abia acum puteam cu adevărat să-mi dau seama că noaptea reprezenta mai mult un acoperiș de nori negri ca pâsla. Tot ce era apropiat crepusculului era cufundat într-o baie de lumină, iar ce era încă în noapte, era amorțit de o pătură grea de tăcere. Stăteam acolo și priveam acel răsărit trăsnit de frumusețea sa. Gloria, măreția și magnifica sa teroare mă imobilizaseră și mă țintuiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și îl sugrumau. O ultimă rază de lumină căzu pe școală și pe trupele din fața ei, ca lumina unui reflector ce cade pe scenă asupra principalilor actori, până când și aceasta din urmă dispăru sub voalul greu și negru. Lumea era cufundată în penumbră, căci nu mai era nici o urmă de lumină la orizont, iar steaua noastră nu putea fi văzută nici de ochii pătrunzători ai lui Vladimir, nici de ai mei. Soarele nu mai exista! În întunericul podului, se auzea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
făcui eu adormit încercând să mă scol de pe jos. A așteptat să mă așez lângă el. Mi-a întins o ceașcă de ciocolată-cafea aburindă și neagră. A ta! Mersi. Tu ai? Mi-o arătă pe a sa și ne-am cufundat în tăcere câteva minute. Îmi pare rău pentru ieri, făcui eu. Nu-i nimic. Tot răul spre bine, presupun. Plictisindu-se, probabil, de urmărit fulgii, își întoarse capul și îmi tasă părul ciufulit. Așa e mai bine. Mhm... Din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
hărți îngălbenite de vreme, ce erau afișate pe niște monitoare orizontale sensibile la atingere. Capitolul 24 Nemesis Ei bine, asta-i interesant... făcu el absent manipulând cu dibăcie ecranul din fața sa. Ce e? întrebă intrigat Velail, care până atunci fusese cufundat în propriile sale coduri. M-am apropiat și eu. Căutam prin arhivele urbanistice ale orașului când am dat peste un ordin circular din partea Imperiului... Din partea Imperiului? Lasă-l! E o fantomă a trecutului. A uitat cineva s-o scoată. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]