3,354 matches
-
interzisă în școlile secundare; apoi a fost interzisă și în școlile primare începând cu 1860. Atât Imperiul Rus cât și Uniunea Sovietică au promovat politici de micșorarea a autonomiei culturale a Basarabiei și de schimbare a compozitiei etnice a regiunii. Deportarea sau colonizarea românilor moldoveni a fost acompaniată de colonizarea slavilor în Basarabia, în special a rușilor și ucrainenilor, dar și a evreilor. Limba de comunicare interetnică a devenit limba rusă, ceea ce a dus la o rusificare a elitelor și după
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
mondial, Stalin a deportat în Asia Centrală și în Siberia mai multe grupuri etnice importante pentru presupusa lor colaborare cu invadatorii germani: germanii din regiunea Volgii, tătarii din Crimeea, cecenii, ingușii, balkarii, calmîcii și alții. După încheierea războiulu, Stalin a ordonat deportarea a numeroși ucraineni și baltici. După încheierea războiului, rolul conducător al poporului rus în familia sovietică de națiuni și naționalități a fost puternic promovat de Stalin și urmașii lui. Această schimbare de atitudine a fost clar subliniată în timpul discursului cu
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
pe timpul războiului. Acest incident arată că germanii ar fi putut să se opună cu succes regimului lui Hitler și ridică o problemă gravă: ce s-ar fi întâmplat dacă bisericile ar fi acționat cu tot atâta hotărâre și în cazul deportărilor evreilor? Între preoții catolici executați ca oponenți ai regimului s-au numărat Kilian Kirchhoff, Max Josef Metzger, Eduard Müller (condamnat alături de colegul său protestant Karl Friedrich Stellbrink), Heinrich Maier, Hermann Josef Wehrle ș.a. În lagărul de concetrare de la Dachau a
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
greve de scurtă durată. Aceste greve au fost tolerate, cel puțin până la declanșarea războiului, în principal pentru că erau strict de natură economică, fără nicio legătură cu politica. O altă formă de rezistență a fost sprijinirea evreilor persecutați. Pe la mijlocul anului 1942, deportarea evreilor din Germania și Austria în lagărele de exterminare era un proces în plină desfășurare. După cum au demonstrat cercetările recente, marea majoritate a germanilor era indiferentă față de soarta evreilor, iar un număr destul de mare de germani au sprijinit activ programul
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
publici sau ofițeri ai armatei, au salvat evrei. A existat o singură manifestare publică împotriva persecutării de către naziști a evreilor germani (Protestul de pe Rosenstrasse). Protestul a avut loc în februarie 1943 și a fost generat de arestarea și amenințarea cu deportarea a 1.800 de bărbați evrei căsătoriți cu femei neevreice. Mai înainte ca acești oameni să fie deportați, soțiile și rudele lor s-au adunat în fața clădirii din Rosenstrasse, unde cei 1.800 erau ținuți prizonieri. Aproximativ 6.000 de
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
remarcabil atât pentru faptul că a fost unic, cât și pentru acela că regimul a cedat și ridică din nou problema a ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă mai mulți germani s-ar fi arătat dornici să protesteze împotriva deportării evreilor. Nazismul a avut un mesaj foarte puternic adresat tineretului german, în special al celui din clasa medie. Tineretul din mediul universitar a fost un fief puternic al nazismului încă din perioada în care Hitler nu ajunsese la putere. Organizația
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
Ariergarda Secțiunea "Unchiul" din volumul "Drumul cel mare", Editura Facla, Timișoara, 1985. "Litera albă" (roman), Editura Facla, Timișoara, 1988. "În pasaj" (roman), Editura Militară, București, 1990. "Unelte, arme, instrumente" (proză scurtă), Editura Cartea românească, București, 1992. "Rusalii '51. Fragmente din deportarea în Bărăgan" (coautor - Daniel Vighi), Editura Marineasa, Timișoara, 1994. "Dicasterial" (proză scurtă), Editura Arhipelag, Târgu Mureș, 1995. "Deportarea în Bărăgan. Destine, documente, reportaje" (coautori: Daniel Vighi, Valentin Sămînță), Editura Mirton, Timișoara, 1996. "O cedare în anii '20" (proză scurtă), Editura
Viorel Marineasa () [Corola-website/Science/310626_a_311955]
-
1988. "În pasaj" (roman), Editura Militară, București, 1990. "Unelte, arme, instrumente" (proză scurtă), Editura Cartea românească, București, 1992. "Rusalii '51. Fragmente din deportarea în Bărăgan" (coautor - Daniel Vighi), Editura Marineasa, Timișoara, 1994. "Dicasterial" (proză scurtă), Editura Arhipelag, Târgu Mureș, 1995. "Deportarea în Bărăgan. Destine, documente, reportaje" (coautori: Daniel Vighi, Valentin Sămînță), Editura Mirton, Timișoara, 1996. "O cedare în anii '20" (proză scurtă), Editura Paralela 45, Pitești, 1998. "Fahrplan fϋr die Sixties", coautor - Daniel Vighi, ediție bilingvă, traducere de Gerhardt Csejka, Edition
Viorel Marineasa () [Corola-website/Science/310626_a_311955]
-
Vighi, Valentin Sămînță), Editura Mirton, Timișoara, 1996. "O cedare în anii '20" (proză scurtă), Editura Paralela 45, Pitești, 1998. "Fahrplan fϋr die Sixties", coautor - Daniel Vighi, ediție bilingvă, traducere de Gerhardt Csejka, Edition Solitude, Stuttgart, 2003. "Rusalii '51. Fragmente din deportarea în Bărăgan" (ediția a II-a, revăzută și adăugită), Editura Marineasa, Timișoara, 2004. "Tradiție supralicitată, modernitate diortosită. Publicistica lui Nichifor Crainic și a lui Nae Ionescu, la o nouă citire", Editura Universității de Vest, Timișoara, 2004. "Noțiuni de secretariat de
Viorel Marineasa () [Corola-website/Science/310626_a_311955]
-
elene au început să atace și să dezarmeze secțiile jandarmeriei locale și subunitățile izolate ale italienilor, iar liderii rebelilor au declanșat o campanie propagandistică prin satele grecești. Italienii au fost nevoiți să-și schimbe prioritățile și să ia măsuri precum deportarea ofițerilor greci demobilizați în lagăre din Italia sau Germania. Ofițerii eleni au reacționat rapid, s-au refugiat în munți și s-au alăturat diferitelor mișcări de rezistență. Dezvoltarea mișcării elene de rezistență a devenit evidentă întregii lumi odată cu punerea la
Rezistența greacă () [Corola-website/Science/310720_a_312049]
-
și articole programatice scrise în 1944-1945, Roth a făcut un rechizitoriu aspru nazismului, condamnând politica de transformare a Grupului etnic german în coloana a cincea a Reichului. Demersurile sale privind evitarea stigmatizării colective a minorității germane n-au avut succes: deportarea a 70.000 de etnici germani în URSS și exproprierea totală a țăranilor șvabi și sași n-au putut fi împiedicate. În pofida acestei atitudini exprimate și înainte de 1944, el a fost arestat în 1952 de către autoritățile comuniste și a murit
Hans Otto Roth () [Corola-website/Science/308857_a_310186]
-
statele baltice au fost printre cele mai ridicate din Europa. Estimările oficiale arată o pierdere de 25% pentru Estonia, 30% pentru Letonia și 15% pentru Lituania. Aceste pierderi, care cuprind atât pierderile provocate de lupte cât și cele provocate de deportările sovietice din 1941 și de deportările germane și de Holocaust au fost estimate la 90.000 de oameni pentru Estonia, 180.000 pentru Letonia și 250.000 pentru Lituania. În perioada perestroikăi, a avut loc o reevaluare a istoriei sovietice
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
mai ridicate din Europa. Estimările oficiale arată o pierdere de 25% pentru Estonia, 30% pentru Letonia și 15% pentru Lituania. Aceste pierderi, care cuprind atât pierderile provocate de lupte cât și cele provocate de deportările sovietice din 1941 și de deportările germane și de Holocaust au fost estimate la 90.000 de oameni pentru Estonia, 180.000 pentru Letonia și 250.000 pentru Lituania. În perioada perestroikăi, a avut loc o reevaluare a istoriei sovietice, prin care a fost condamnat protocolul
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
pierderi umane. Militarii baltici au fost dezarmați de cei ai Armatei Roșii. În Tallinn a fost semnalată rezistența unui batalion eston, care a fost înfrânt după câteva ore de luptă. După ocuparea statelor baltice, autoritățile sovietice au declanșat operațiuni de deportare a „dușmanilor poporului” prin Ordinul № 001223, "„Cu privire la procedura de doprtare a elementelor antisovietice din Lituania, Letonia și Estonia”". Procesul de epurare a elmentelor antisovietice au fost conduse de apropiați ai lui Stalin, comuniștii locali și de ajutoare venite din Rusia
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
foști prim-miniștri și alți 24 foști miniștri lituanieni.. Cea mai amplă acțiune de „curățare” a fost planificată pentru noaptea de 27-28 iunie 1941, dar nu a mai avut loc din cauza invaziei germane (Operațiunea Barbarossa). În conformitate cu opinia istoricului Robert Conquest, deportările selective efectuate în statele baltice au reprezentat o politică de "„decapitare” a unei națiuni prin îndepărtarea purtătorilor ei de cuvânt”", politică care a fost evidentă în masacrul de la Rainiai. Între iulie și august 1940, ambasdorii statelor baltice din Statele Unite și
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
condus de la înființare până la sosirea trupelor sovietice de Hinrich Lohse. Politica germană în regiune a fost dură, culminând cu Holocaustul populației evreiești din ținuturile baltice. Unul dintre planurile naziste pentru colonizarea teritoriilor cucerite în răsărit, cunuscut ca Generalplan Ost, presupunea deportarea a aproximativ două treimi a populației baltice cucerite în eventualitatea victoriei finale naziste. Restul de o treime urma să fie exterminată „in situ”, ca urmare a folosirii lor ca muncii de scalv în folosul ocupanților, sau trebuia să fie germanizată
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
eliberearea popoarelor baltice sovietice”. Aceste lupte au continuat până la capitularea forțelor germano-letone din punga din Curlanda din mai 1945. Statele baltice au fost reabsorbite treptat în URSS. Pe 12 ianuarie 1949, guvernul sovietic a emis un decret „cu privire la expulzarea și deportarea” din statele baltice a „tuturor culacilor și a familiilor lor, a familiilor bandiților și naționaliștilor” și a altor categorii. Mai mult de 200.000 de oameni au fost deportați din statele baltice în 1940 - 1953. Aproximativ 10% din populația adultă
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
statele baltice în 1940 - 1953. Aproximativ 10% din populația adultă a fost deportată sau trimisă în lagărele Gulagului. După încheierea celui de-al doilea război mondial, ca parte a integrării mai profunde a statelor baltice în URSS, în paralel cu deportările populației locale a avut loc o migrare a etnicilor ruși și a altor naționalităti ai Uniunii Sovietice. În iulie 1989, după enenimentele dramatice din Germania Răsăriteană, Sovietele Supreme ale statelor baltice au adoptat declarații de suveranitate și au revizuit constituțiile
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
forță paramilitară creată în 1943 cu ajutorul Germaniei Naziste, pentru a lupta împotriva „terorismului” - adică împotriva Rezistenței franceze - de partea Regimului de la Vichy. Miliția, condusă de Joseph Darnand, a fost implicată în execuții sumare, asasinate și a ajutat la arestarea și deportarea evreilor și a luptătorilor rezistenței. Miliția era succesoarea forței paramilitare "Service d'ordre légionnaire" (SOL). Asemeni Gestapoului, Miliția a folosit de multe ori tortura pentru a smulge informații sau mărturisiri de la cei arestați. De multe ori, milițienii au fost considerați
Milice française () [Corola-website/Science/309895_a_311224]
-
doilea război mondial, când evreii din Ardealul de Nord ocupat de hortiști erau persecutați de nazisti, dr. Moshe Carmilly a ajutat evrei din toată Transilvania să se refugieze în România și apoi să plece spre Palestina. Cu câteva săptămâni înainte de deportarea evreilor din Ardealul de Nord, Moshe Carmilly a sosit la București. A solicitat liderilor comunitari din România, Șef Rabinului Alexandru Șafran, doctorului Wilhelm Filderman și cunoscutului sionist A.L. Zissu să-și unească eforturile pentru salvarea evreilor din Nordul Transilvaniei
Moshe Carmilly-Weinberger () [Corola-website/Science/309917_a_311246]
-
funcția de rabin la Templul din Fabric, ca urmaș al lui "Iacob Singer (1867-1939)", care fusese timp de decenii prim-rabinul templului. Neumann s-a căsătorit în 9 mai 1948. Soția sa, Edit Fuchs, originară din Sighetu Marmației, a supraviețuit deportării la Auschwitz. Sub pseudonimul "„Năuneanu"" a colaborat la revista "„Lupta patriotică"", periodic al "Uniunii Patrioților" (din care făcea parte și George Călinescu). Scria articole pe teme de politică externă, comentarii, opinii despre evoluția lumii și despre necesitatea modernizării postbelice. Periodicul
Ernest Neumann () [Corola-website/Science/310463_a_311792]
-
și al comuniștilor pe de alta, nu era caracterul reformelor economice și sociale propuse, ci atitudinea față de suveranitatea națională, fața de chestiunea redesenării frontierei de est și față de relația cu Uniunea Sovietică. În aprilie 1943, germanii au declanșat operațiunea de deportarea a evreilor care mai rămăseseră în gheotoul din Varșovia, provocând o răscoală a evreilor, care a ținut din 19 aprilie până pe 6 mai, aceasta fiind una dintre primele revolte armate din Polonia ocupată. Unele subunități ale Armatei Teritoriale au încercat
Istoria Poloniei (1939-1945) () [Corola-website/Science/304932_a_306261]
-
controlul asupra întregii țări. Eșecul Insurecției din Varșovia a marcat prăbușirii oricărei șanse a Poloniei de evitare a instaurării puterii comuniste, în special datorită lipsei de interes a Aliaților față de un eventual conflict cu sovieticii. Sovieticii au trecut la arestarea, deportarea sau executarea membrilor Armatei Teritoriale, în ciuda participării lor la mișcarea de rezistență antigermană., . Până prin 1946, membrii mișcărilor clandestine antigermane au continuat să lupte cu sovieticii, considerați cu nimic mai buni decât ocupanții naziști. Unele elemente ale mișcărilor de dreapta, care
Istoria Poloniei (1939-1945) () [Corola-website/Science/304932_a_306261]
-
de a menține în localitate jumătate din contingentul de trupe regale, pentru apărarea proprie, în scopul că biserica-cetate să nu cadă în mâini străine, având în vedere că frontieră spre Valahia era aproape. În 1945 populația săseasca a căzut victimă deportărilor în Uniunea Sovietică. În 1948 populația a pierdut o mare parte a averii în urmă legii naționalizării, ale cărei urmări se resimt până astăzi. Până în 1950, când a fost declarată oraș, Agnita a fost o comună cu târg ("Marktgemeinde"). Până în
Agnita () [Corola-website/Science/297056_a_298385]
-
au început să ia amploare iar după 19 martie 1944, când armata germană a ocupat Ungaria și generalul Sztójaj Döme a fost instalat ca șef al noului guvern maghiar, persecuțiile au fost considerabil intensificate. Sub guvernul Sztójaj s-au desfășurat deportările masive ale evreilor din Ungaria la Auschwitz și spre alte lagăre de exterminare. Guvernul român considera că evreii din Transilvania de Nord erau cetățeni români aflați în zona de ocupație. În calitate de conducător al reprezentaței diplomatice a României, Eugen Filotti a
Eugen Filotti () [Corola-website/Science/305015_a_306344]