3,309 matches
-
între 1812 și 1816, urmărind și lărgirea capacității de exprimare a limbii române. Stăpânit de ideea obținerii de drepturi politice pentru români (în 1791 participase la elaborarea documentului Supplex libellus valachorum Transilvaniae), M. a lucrat cu febrilitate pentru fundamentarea acestui deziderat. Incitat de afirmațiile tendențioase și nefondate ale unor istorici străini, el scrie Istoria pentru începutul românilor în Dachia (1812), operă polemică și demonstrativă. Materialul istoric devine argument perpetuu, nuanțat și interpretat în sensul tezelor emise: originea pur romană, continuitatea neîntreruptă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
-
fi considerat o variantă a interviului de grup structurat sau semistructurat. În aceste ipostaze, focus grupul se asociază cu observația, iar în raport cu ancheta, logic și temporal, este util în pre-anchetă, co-anchetă și post-anchetă. Astfel, folosirea focus grupului contribuie la realizarea dezideratului triangulației tehnicilor și procedurilor în cercetarea socială. Ca regulă generală, studiile care folosesc ca tehnică focus grupul se desfășoară cu cel puțin 4-6 grupuri de discuții sau chiar mai multe, aceasta depinzând de gradul dorit de acoperire al întrebărilor sau
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
Convulsiile sociale ce străbat fostele țări comuniste în perioada de tranziție își găsesc explicația, în ultimă instanță, în conflictul dintre valorile democrației și sechelele "valorilor", mentalităților și atitudinilor de tip comunist care sunt încă persistente la o parte din oameni. Dezideratul consensului social care dă vigoare și eficiență unei societăți, nu se poate realiza până când acest conflict, într-o bună măsură, nu își va găsi rezolvarea. Sistemul de cunoștințe, credințe și valori care este comun unei societăți, adesea este denumit de
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
a fost recunoscută legitimitatea proiectului de unire a celor două principate danubiene. Motivele justificate invocate de către legiuitori erau găsite în comunitatea de origine, religioasă, de obiceiuri și lingvistică, precum și nevoile comune ale locuitorilor celor două principate (Regulamentul Organic, art. 130). Dezideratul politic al unirii este menționat explicit în Regulament, titlul secțiunii V fiind "Începuturi de o unire mai de aproape între amândouă Prințipaturile" (art. 371-379). Doctrina naționalismului românesc își are astfel originea în prima jumătate a secolului a XIX-lea, moment
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
învățătântului ardelean în contextul mai amplu al învățământului românesc. Fără discuție, școala a fost și continuă să fie o instituție socială decisivă în procesul de reproducere a sistemului de valori (a consensului axiologic) autorizat de autoritățile statale. În realizarea acestui deziderat, o importanță supremă o are literatura didactică, cea care întrupează conținutul informațional și ideologic al procesului educativ. O succintă privire istorică asupra evoluției literaturii didactice românești apare ca o prefață necesară a capitolului metodologic. 1.2.1. Literatura didactică românească
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
această perioadă de amplificare a secularizării literaturii didactice, fibra mistică ce era anterior total întrețesută în conținutul educațional al bucoavnelor și literaturii liturgice folosită în școală nu dispare. Asistăm în schimb la un proces de transfer a misticii religioase înspre dezideratul naționalist. G.R. Melidon (1874), în calitate de revizor școlar, predica viitorilor învățători să se raporteze la școală ca la "o a doua biserică" (p. 103). O analogie reluată, un deceniu mai târziu, de ministrul învățământului din 1885, Dimitrie A. Sturdza, întărită de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mișcării de către domnitorul Mihail Sturdza, specifica explicit printre revendicări "Unirea Moldovei cu Țara Romănească". Apreciată ca fiind "cununa" tuturor reformelor, unirea principatelor este descrisă drept "cheia bolței fără de care s-ar prăbuși tot edificiul național" (Kogălniceanu, 1883, p. 31). Același deziderat de unificare statală a celor două principate dunărene este exprimat și de documentul redactat de revoluționarii moldoveni V. Alecsandri și A. Russo refugiați la Brașov sub titlul Principiile noastre pentru reformarea patriei, în care unirea Moldovei și Țării Românești completează
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
aplice în provincie directivele economice, politice, culturale și religioase trasate de cabinetul din Viena" (Mârza, 1982-1983, p. 577). Întreaga politică educațională habsburgică este surprinsă în sentința lui Iosif al II-lea, prin care acesta exprimă cât se poate de limpede dezideratul civic al educației: "Ich brauche keine Gelehrte, sondern brave rechtschaffene Bürger" - "Nu am nevoie de oameni de știință, ci de cetățeni cinstiți care respectă legea". După cum remarca și O. Ghibu (1975, p. 99), "Statului îi trebuiau cetățeni luminați din punctul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
negativ: nicăieri în scrierile lor istoriografice și revendicative pe plan politic (cele două planuri sunt în mare măsură superpozabile) membrii Școlii Ardelene (cu excepția notabilă a lui Budai-Deleanu) nu merg până la consecințele ultime ce derivă din ideea unității etnico-teritoriale, și anume dezideratul uniunii politice. Pasul acesta, de ducere până la consecințe ultime a ideii de unire politică, gestantă în idea de unitate etnico-teritorială, va fi făcut de istoricii romantici. Luminismul ardelean, deși a descoperit comunalitatea etnico-lingvistică și teritorială a românilor, nu a perfectat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
vechii Dacii. Mai mult, este invocată unitatea de destin istoric, întrucât populația care a viețuit pe aceste teritorii "au fost supuse acelorași prefaceri". În fine, cheia de boltă a întregului argument este invocarea necesității unei "singure stăpâniri", idee care trădează dezideratul unității politice. O a patra idee-forte reperabilă în paradigma istoriografică a Școlii Ardelene este spiritualitatea creștină a poporului român. Fiind o mișcare ce își avea sediul în Biserica Unită, luminismul transilvănean, spre deosebire de cel francez - iconoclast și anti-eclezial -, nu e de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
arate permanența, intensitatea, sacrificiile și vitejia presupuse de "acele lupte uriașe pentru libertatea și unitatea națională, cu care Românii, sub povața celui mai vestit și mai mare din Voievozii lor, încheiară veacul al XVI-lea" (Bălcescu, 1894, p. 52) [1851]. Dezideratul unității neamului și spațiului românești, al cărei simbol suprem este Mihai Viteazul, este proiectat adânc în trecut, ajungând până în secolul al XIV-lea! Aspirația unificării naționale este prezentă inclusiv la Mircea cel Bătrân, despre care Bălcescu afirmă că "el voește
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de lucrări didactice folosesc un limbaj ambivalent. Deși, după cum am arătat, în avangarda reflecției istorico-politice românești, odată cu efuziunea romantică, revendicările unității politice a tuturor românilor erau deja disponibile în repertoriul ideatic al epocii, manualele de istorie nu afirmă explicit acest deziderat. Aaron, de exemplu, atât de pasionant în militantismul pe care îl desfășoară în Idee repede..., în Manual... se remarcă printr-o sobrietate profesorală văduvită de patosul naționalist exprimat anterior. Iar în cazul lui Albineț, cu toate că Precuvântarea pe care o atașează
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
al XX-lea, prin eforturile depuse de Spiru Haret pe durata triplului său ministeriat. Acesta este momentul "decolării" instituționale a învățământului public românesc. Primenit este în special învățămtul rural, care primește o nouă - prima - șansă reală de concretizare la nivelul dezideratelor educative pronunțate de legea instrucțiunii din 1864. Prin politicile sale axate înainte de toate pe satul românesc - construirea de lăcașuri de școli, dotarea acestora cu material didactic, ieftinirea și în final monopolizarea cărților didactice, aplicarea de amenzi părinților ce refuzau să
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
originii romane, a latinității pure, a preluat conotații sacrosancte. Pe de altă parte, această dogmă a latinismului incoruptibil al poporului român trebuia acomodată evidențelor empirice care probau infiltrarea unor elemente dacice în limba, cultura și obiceiurile românilor. Tensiunea funciară dintre dezideratul mitic al purității și constrângerile de ordin empiric caracterizează înțelegerea originilor în această perioadă. În cele ce urmează, vom urmări tranziția petrecută în discursul didactic aferent celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, de la latinism pur, prin
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
chemată să provoace o premenire a sufletelor și să trezească conștiința națională la cultura și la viața românească, sporind astfel puterile noastre de rezistență la toate asalturile fie din afară, fie din năuntru" (Angelescu, 1939, p. 10). Totuși, în pofida acestor deziderate, la fel cum unificarea politică nu s-a produs instantaneu, nici cea educațională nu s-a realizat peste noapte. Pe plan politic, la 1918 românii transilvăneni care au semnat rezoluția de unire cu Vechiul Regat au păstrat totuși o autonomie
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ținta proiectului statal de românizare. Două sunt astfel finalitățile ideologice ale școlilor de adulți (vizibile cu atât mai translucid în cursurile de adulți organizate în cazărmi): naționalizarea țăranilor prin alfabetizare, în cazul etnicilor români, respectiv naționalizarea minorităților prin românizare. Aceste deziderate identitare se realizau preponderent prin predarea istoriei și geografiei naționale și a limbii române exclusiv în limba română. Caracterul obligatoriu a făcut ca participarea să fie masivă. Numai în primul an, după cum cu mândrie raportează ministrul C. Angelescu (1926), peste
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
legionarismul a propus o revoluție spirituală care să curețe sufletul național de toate elementele care îl pângăneau. Țelul suprem, finalitatea ultimă vizată de doctrina legionară, urmărea mântuirea neamului românesc (un obiectiv aferent soteriologiei spirituale), iar metoda predilectă pentru împlinirea acestui deziderat final ținea de domeniul patologiei spirituale: "purificarea României de lepra" celor patru agenți patogeni: i) evreul; ii) comunismul; iii) politicianismul care au prosperat în contextul și iv) democrației (Weber, 1995, p. 115). Cartea lui Z. Ornea, în care face o
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este nevoie să falsificăm și să mințim. De acum înainte, noi trebuie să fim obiectivi, să spunem lucrurile bune și lucrurile rele din trecutul nostru, să le spunem așa cum au fost" (Iorga, 1936, p. 15). Obiectivitate, realism, nepărtinire, acestea constituie dezideratul epistemologic al școlii critice, în opoziție cu naționalismul partizan și romantismul idealizant al școlii vechi. Într-un răspuns la o ripostă a lui N. Iorga, după ce încheie conturile personale în secțiunea inaugurativă intitulată "ad personam", C.C. Giurescu lansează manifestul programatic
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Forma extremă a acestui "mit al socializării" a fost prefăcută, predominat în partea non-occidentală a Europei, în doctrina lui homo novus. Educației publice i-a fost trasat, ca telos final, scopul antropomorfic de a dăltui "omul național" - homo nationalis. Acest deziderat de redefinire a naturii umane în termeni naționaliști a fost unul din capii de serie în rândul obiectivelor asumate de extrema dreapta românească a anilor '30 ai secolului XX. Spre exemplu, într-un articol în care mărturisea "De ce cred în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
întreține necontenit viu sentimentul conștiinței naționale, fără a știrbi adevărul și fără a cădea în banalitatea exaltărei patriotice - nu e prea ușoară" (Constantinescu, 1928, p. 3). Manualul său constituie un exemplu elocvent a cât de dificil de îndeplinit este acest deziderat. Alți autori, în schimb, reușesc să fie consecvenți într-o măsură mai considerabilă. O. Tafrali (1935), anunță că va fi ghidat în expunerea sa istorică de principiile "sobrietății și preciziunii", și că vă evita resortul la "înfloriri retorice sau poetice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din 1978 enunță "principiul politehnizării" ca stând la temelia școlii, și derivativul acestuia, "asigurarea policalificării" ca singura posibilitate de "dezvoltare multilaterală a personalității umane". Comparativ cu legea din 1948, vădit pro-sovietică, reformele învățământului din 1968 și 1978 reintroduc patriotismul ca deziderat al procesului educațional. Legea din 1968, mai timidă în afirmații cu tentă națională, menționează printre scopurile învățământului și "cultivarea dragostei față de patrie și popor" (art. 1), ca premisă afectivă în vederea "dezvoltării națiunii noastre socialiste [și] înflorirea patriei". Naționalismul socialist ale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
același stat" (Almaș și Fotescu, 1979, p. 31). Existența istorică a românilor este caracterizată de această unitate intențională bimilenară, dată de faptul că "ideea unității de neam a străbătut ca o flacără sufletul poporului" (Hurezeanu et al., 1988, p. 10). Dezideratul unirii nu s-a manifestat doar pe planul gândului, sub forma unui naționalism politic cognitiv. Acesta s-a exprimat plenar și la nivel afectiv, al simțământului unității politico-statale românești: "Poporul român [...] a dat dovadă [...] de un adînc sentiment al unității
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
1995 se remarcă prin direcția sa anticomunistă. Scopul ideologizant și propagandistic al educației, pe care legea din 1968 îl exprima sub necesitatea învățământului de a modela "cetățeni militanți ai construcției socialiste și comuniste" iar legea din 1978 îl exprima în dezideratul de a construi "omul nou", este eliminat. La pachet, eliminat este și monopolul partinic exercitat de PCR, precum și elementele pe baza cărora se sprijinea cultul partidului. Legea din 1995 stipulează explicit caracterul a-partinic al învățământului, prohibind categoric politizarea procesului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
lărgită, este totuși definită de o serie de parametri absoluți. Cel puțin la nivel structural, jgeaburile formale care au asigurat continuitatea structurală a memoriei istorice românești au fost date de mitul fondator al originii, chestiunea continuității, mitologema arhetipală a unității, dezideratul independenței și obsesia spiritualității poporului român. Aceste elemente structurale se regăsesc invariabil în toate formulele în care s-a prefăcut memoria românească. Alte categorii structurale care au organizat memoria istorică românească au fost adăugate sau înlăturate pe parcurs, în funcție de circumstanțele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
primar, gimnazial, liceal, profesional, tehnic și pedagogic, înscriși la orice formă de învățământ (de zi, seral sau fără frecvență). 24 Legea din 1948 stipula printre țelurile centrale ale învățământului public "Înlăturarea neștiinței de carte" (art. II, lit. a). 25 Celălalt deziderat al învățământului românesc îl reprezintă "realizarea idealului educațional întemeiat pe tradițiile umaniste, pe valorile demcrației și pe aspirațiile societății românești" (art. 3, al. 1). 26 Notă metodologică: procentele au fost calculate prin realizarea mediei aritmetice între rezultatele obținute de Barometrele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]