4,656 matches
-
se chircește.) Dumnezeu e nedrept. Noi, toți, trebuia să fim călători prin ploaie... De aceea ne chinuim așa... De aceea...! Noi am ajuns prea târziu, ne-m născut cu o secundă prea târziu... Asta e... (Rămâne chircit.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Frământat de o idee.) N-am știut. N-am știut nimic. Dar poate că mai e timp... HAMALUL (Din dispoziția sa.): Nu mai e... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu se știe... poate că mai e... HAMALUL: Nu. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se împace alții cu filosofia, să încheie armistiții, să-mi zâmbească disprețuitor, prostule, bucură-te, frate, de ce poți cunoaște, nu mai umbla după ce nu poți, zi-i numen și bună ziua, nu se poate ști ce e, aia e, ce te frămânți atâta? Și totodată să se ocupe alții de trocul avantajos cu lumea de apoi, să-și asigure locuri bune în parcare, treaba lor, să le fie de bine! El o ține pe-a lui: Cine sunt eu? Nevasta lui, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în căptușeala acestei lumi, nici înăuntru nici afară, unde toate figurile știute răzbeau altfel și erau dulci și pline de miez. Profesoara Martinescu regretase în tinerețe faptul că nu putea împărți fructele acestea cu nimeni, dar îmbătrânind nu se mai frământa atât. Inexprimabilul chiar asta e. 5 februarie Iulia privește pe fereastra sălii de repetiție de la Operă. Stoluri mari de grauri urcă și coboară, dau roate și spirale pe lângă râu, apoi se avântă din nou în înălțimi, când zgomotoase, când tăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Cu cât mă gândesc mai mult cu atât ideea mi se pare mai atrăgătoare. Pentru mine unul ar fi suficient să stăm și numai două minute în Mexico City, doar cât am schimba avioanele. Kraft s-a ridicat în picioare, frământându-și degetele cu tot felul de mișcări complicate. E cumva o glumă? întrebă el. — Ce părere ai? am zis eu. Un vechi prieten ca tine ar trebui să știe dacă glumesc sau nu. Probabil că glumești, a spus el. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
stăm, tov. inginer? V-ați mai gândit, ați analizat problema în detalii? Ați prelucrat cazul și cu familia? Că noi, ați văzut, la dispoziția matale, cu tot ce avem și noi mai bun. Garantat, nici o problemă din partea mea. Nisip își frământă mâinile, nehotărât. - Nu putem să-l luăm, totuși, tov. maior. Am vorbit din nou acasă. Nu putem face așa ceva. Ar fi un păcat prea mare. Memoria răposatului, pentru care a suferit atâtea în viață, totuși... - Păcat de cine? țipă dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dincolo, la oficiu, și ia alt săculeț, care-ți place. P-alese, cât mai avem, că nu i-am găsit pă moștenitorii ăialanți. Sau nu vrea să vină! Părintele Macovei făcu speriat semnul crucii. Inginerul își plecă ochii îngrozit. Își frământa nehotărât căciula albă, flocoasă. - N-ați înțeles mesajul, tâlcul gestului nostru, oftă dintr-o dată îmblânzit Goncea. Vrem să uităm, bă. Am făcut pace, ce s-o mai ținem tot într-o dușmănie de clasă și de caractere. Izbucni în râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-l ușor speriat. - Dar luați loc, maestre, se poate să stați așa... E chestii serioase de discutat, nu merge așa, la botul calului. Îi făcu semn să vină lângă el, pe pat. Băcănel se așeză pe scaun, la masă. Își frământa nehotărât mâinile. - Cred că sunteți la curent cu ce se întâmplă în lume, continuă Goncea. E o frământare și în lagărul nostru, care nimeni nu știe încă unde se va sfârși, ce va produce, cu ce efecte se va lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nevoie“, îi șopti ca un fel de poruncă, „să fiu mereu plină de-asta. Numai de-asta, altfel nu mai rezist.“ Îi desfăcu șlițul, mângâindu-i bărbăția. „Numai de-asta am nevoie“, repetă cu voce grea, parșivă, strângându-i mădularul, frământându-l, belindu-l, trăgând de el întărâtată, ciudoasă, ca și cum ar fi vrut să i-l scoată din trup. „Altfel mă ia dracii!“ Răcnet hulpav, țipăt disperat, flămând, ars, de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Nici o palmă de Pământ românesc!“ Asta cu palma a pus elevii și premilitarii de-au scris-o și sus sus pă deal, la Monument. A scris-o cu boscheți din ăia vii. S-a încurcat și cu legionarii lu’... Își frământa și își pocnea mâinile ca și cum ar fi vrut să și le dezghețe. Continuă, ușor amuzat: - A intrat după război la comuniști, în patrușcinci, când aveau nevoie de-ntăriri, da l-au prins la verificări și l-au săltat. Verificările le făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sac cu fulgi și zburătăceau crâmpeie de amintiri precum funigeii plopilor, primăvara, stârniți de cine știe ce joacă a vântului. Rămăsese cu câteva pietricele în pumnul strâns. Când se așezaseră pe banca din fața fostei căpitănii, încă le mai ținea în mână. Le frământa, le strângea între degete, înfiorată de înțepături, un fel de mici mușcături ale unei dușmănoase vietăți zbătându-se să-i intre în carne, să se cuibărească în ea, găsindu-și culcuș în căușul palmei. Urmărea și el cățelandrii, absent, amuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din cochetărie, ca să mă joc și să mă asigur că pasiunea ta e la fel de puternică precum a mea, pentru că și eu te doresc, orbule, și eu vreau să fim iar una și să reaprindem focul dorinței, suntem tineri, Silviu, suntem frământați, suntem oameni, în definitiv, de ce te complici atât, pune-mi mâna pe grumaz, dovedește-mă, fii bărbat, la naiba, ia ceea ce ți se cuvine, acționează, acționează. - Și ce mai faci? am întrebat-o. Ea a tras un fum și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
atârnau la capătul unor membre lungi și fragile. Atenția i se fixă apoi din nou asupra bărbatului care o privea hipnotizat și care, după o vreme, se apropie de ea. Din avalanșa de întrebări ce-i curgeau prin cap, Samuel frământa una singură: oare Margareta - pentru că hotărâse s-o numească Margareta, alegând numele la întâmplare - are instincte de conservare, de agresiune, ca un om, adică are o personalitate, sau conceperea aleatoare a omis să i-o transmită? Și, ros de curiozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
coloniile se extind într-un ritm atât de încet, aducându-ne un profit neînsemnat față de investițiile inițiale. Îmi voi aminti de soția și prietenii morți, de succese și insuccese, de Bucureștiul de altădată. Cred că voi rămâne treaz toată noaptea, frământându-mă din pricina fiului meu și a orei la care va veni acasă. Când, în sfârșit, ușa se va deschide și va intra o siluetă ștearsă, îmbrăcată altfel decât la plecare, cu părul năclăit de un lichid necunoscut și cu tricoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
în față, în vreme ce Adler se retrăsese ușor. A urmat (trebuia să mă aștept la ceva în genul ăsta) jucatul cu mărgelele argintii deasupra decolteului. Kristine, aparent cu inocență, cu un gest pe care i-l cunoșteam bine, a început să frământe mătăniile, scoțând sunetul acela plăcut care te făcea, nu știu de ce, să înghiți în sec. Căpitanul n-a rămas indiferent și, cu un gest teribil de enervant, s-a interesat de materialul mărgelelor pipăindu-le. Mâna lui era la câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
duse Înapoi la barcă, unde-l găsi pe Monetti citind din nou ziarul. Cu ani În urmă, un străin - nu-și amintea acum cine fusese - comentase despre Încetineala cu care citesc italienii. De-atunci Încolo, ori de câte ori observa pe cineva că frământă un singur ziar tot drumul de la Veneția la Milano, Brunetti se gândea la asta; Monetti avusese fără-ndoială timp berechet la dispoziție, dar părea să se afle Încă la primele pagini. Poate că plictiseala Îl forțase să Înceapă să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și același fulg mi-a spus: Sunt și eu copil, ca și tine! Nu știam de ce, dar nu credeam că fulgul era copil, deoarece nu mai ninsese demult și era sfârșitul iernii, dar m-au înduioșat vorbele sale. Tot mă frământam și eram tot mai curioasă, dar când a venit momentul potrivit am învățat și nu am mai uitat niciodată. Nici eu, ca și alți copii, nu conștientizam greutățile și neajunsurile vieții, pentru mine întrebarea fulgului devenind foarte importantă. Totuși, cred
În hainele de aur ale copilăriei. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_693]
-
deschisă. Era însă o ferestruică foarte strâmtă. Încercă să se strecoare, însă nu izbuti decât să-și vâre capul. Iată și tortul, zise el cu mulțumire. E foarte aproape, numai că n-am cu ce să-l apuc. Și tot frământându-se îi veni o idee: Am să-ncerc să mă strecor cu spatele. Zis și făcut. Balaurul își strecură mai întâi coada, pe urmă încercă să-și îndese spatele, picioarele și mâinile. Era greu, pentru că balaurul era foarte gras. Era
Jester şi Balaurul. In: ANTOLOGIE:poezie by Andreea-Ramona Căuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_668]
-
i se întâmple și ei. Își închipuise că, în cazul ei, căsnicia avea să dureze o veșnicie. Așa cum fusese și cu părinții ei. Dar uite că nu se întâmplase. Alice a lăsat privirea în jos și a început să-și frământe mâinile. —...sunt sigur că Amanda n-o să opună nici un fel de rezistență, a continuat Hugo cu optimism. O să fie fericită să scape de Theo. Și-așa a trecut multă vreme de când nu l-a mai văzut. O să fie ușurată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Și-n chestia asta ai o parte de vină. Punct ochit, punct lovit. Felicitări. — Of, Hugo, îmi pare... — Uite ce e! Nu-mi pasă cât de tare îți pare ție rău. E prea târziu. Răul a fost făcut. Laura își frământa mâinile chinuită. — Dar poate că e ceva ce aș putea... — Nu poți să faci nimic, s-a răstit Hugo la ea. Decât să mă lași în pace. Pleacă. Din cabinetul doctorului Hasselblad se auzea zgomot de scaune trase. Lunga ședință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
creadă. —Of, Alice, pentru numele lui Dumnezeu, a explodat el. Nu se poate să vorbești serios. Ce fel de autopedepsire calvinistă e asta? Nu meriți ceea ce ți s-a întâmplat. Ceea ce meriți e o șansă ca să te liniștești. Alice își frământa mâinile. Ei, nimic din toate astea nu mai contează. Ceea ce e cel mai important e să-i ofer Rosei o copilărie fericită și sigură. Alături de ambii părinți. Așa cum am avut eu. Chiar dacă unul dintre părinți e nebun? Tu singură ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
da, a spus Lotti. Ai dreptate. Barcă. Deci, Yogi. Cum te simți la gândul c-ai să devii tătic? Hugo a fost cuprins de un sentiment de déjà vu. Inima îi bătea cu putere. Îi venea să vomite și-și frământa mâinile. A deschis gura, apoi a închis-o la loc. După care a deschis-o din nou. S-a uitat la Alice, care îl privea îngrijorată. — La gândul c-am să devin tată? s-a forțat el să rostească, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
muscă nesuferită, apărută din neant. - Nici nu mă interesează dacă port un dialog cu mine însumi sau cu tine, Magician tâmpit. Pur și simplu vreau să ajung la o concluzie. E mai bine atunci când scrii tu, ca scriitor, ceea ce te frământă, sau fericirea literară maximă poate fi indusă de romane care se pun singure pe hârtie? Ce părere ai tu despre asta? - Eu nu am păreri. Eu sunt un observator. Stau pe margine și te privesc. Uneori te trag de urechi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o expresie gravă, tristă, apoi, vorbi rar abia șoptit. ”- Să mi se împlinească un vis...un vis din copilărie ..!” vocea lui era moale și dulce ca miezul de caisă răscoaptă. Ea rămase cu ochii pierduți în adâncimea nesfârșită a nopții, frământând-o doar un gând...” Nimic nu face pe om mai fericit, decât împlinirea dorințelor, viselor, după cum inima și sufletul îi cere.” Vântul adia în falduri perdeaua... Luna, palidă și rece, plutea printre scame de neguri, ca un talger de argint
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
la ceas... Era trecut de miezul nopții, cu aproape două ceasuri. Rămase pe gânduri. Ce să însemne oare, telefonul... Ce semne a vrut să-i transmită, oare,... Dar, oftatul din jurul lui, ce să’nsemne?! Iată întrebări care începură să-l frământe. Nu rareori, noaptea se trezea din primul somn ori vis, și nu-și mai găsea liniștea... Rămânea treaz până se făcea ziuă. Ce ți-i scris, în frunte ți-i pus Dimineața, în prima zi după înmormântare, Iorgu cu Emil
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Sf. Maria de ziua Nașterii Maicii Domnului... Se împlinea un an de zile de când Vasilica a suferit accidentul vascular cerebral. Se înnoptase demult. Iorgu stătea, nu mai știa de când, neclintit cu fața în sus și cu privirea ațintită în tavan, frământat de gânduri... pășind în trecut... Gândul îl purtă în dupăamiaza aceea de Sf. Maria, când el a necăjit-o, fără să-și dea seama, de față cu străinii. Acum regreta din adâncul sufletului său, dar era prea târziu. Cuvintele ei
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]