3,274 matches
-
faza războirii cu propria-i conștiință. Dacă așa stau lucrurile, mi-am spus, mă voi trudi să-i caut o scuză valabilă, care s-o pună la adăpostul mustrărilor de cuget. Dar timpul trecea fără să găsesc ceva potrivit. Tot hazardul îmi puse la îndemînă un prilej la care nu mă așteptam. O doamnă, probabil prietenă a familiei, veni s-o caute într-o zi pe Alexa, sora Mihaelei. Rița, care era pe coridor, îi spuse cu voce tare: ― Domnișoara Deleanu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fost deci necesar să-l întîlnesc pe doctor și să-l conduc pină jos ca să câștig timp până ce Mihaela urma să iasă pentru a ridica scrisorile, deplasare pentru care nu era niciodată nevoie să închid ușa cu yala. Întâmplarea complice, hazardul acesta miraculos îmi venise a doua oară în ajutor. Într-adevăr Mihaela avea un plic în mână. În clipa când îl rupse dădu cu ochii de mine. I-am făcut semn să nu strige. Ea nu strigă, ramase locului înlemnită
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
eforturile de a o găsi. Dar unde s-o caut? Cum să dau de urma ei? Epuizasem toate mijloacele omenești și așteptam acum să-mi vină în ajutor o întîmplare cerească, o minune... Ciudat! De unde izvora încrederea asta oarbă în hazard? Și într-adevăr, se întîmplă ceva neașteptat... așa de neașteptat!... IV Menajera lui Coleșiu mă anunță într-una din zile: ― Domnule Tudor, vă caută o doamnă. Am zvâcnit ca la atingerea unui curent electric. ― N-o fi Mihaela? Pe loc
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
m-aș fi destinat iubirii și creșterii lui. Nu s-a întîmplat așa. A trebuit să lepăd copilul ca să piară, probabil, orice piedică din drumul răzbunării. Atunci l-am revăzut pe el, a patra oară, de astă dată nu datorită hazardului, ci din voința mea. I-am telefonat. Nu știa că "grecoaica" se măritase între timp ― a aflat-o ceva mai târziu. Și acum îmi făcea o curte discretă. Ori de câte ori îl întîlneam, devenea stângaci ca un adolescent. Mi-a plăcut purtarea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
învăluise cu însuflețirea dragostei sale, luând-o în brațe și strângând-o la piept, ca pe o columnă neprețuită și care radia lumină, ea era acum pe deplin încredințată că greșise radical, lăsându-se pradă clipei, adică doar visării și hazardului. La cei zece ani ai ei, simțea că trece prin purgatoriul vieții sale, purgatoriu ce făcea cât un martiriu! Așa că, limpezindu-și, întrun final, mintea și lăsând gărgăunii (precum ajunsese chiar ea săi numească) la o parte, cu inima luată
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
dar nu-mi mai pot închipui un Las Vegas ieșit din fascinația jocului. Chiar și după un dezastru nuclear s-ar auzi, cred, vocile crupierilor, urmate de câteva clipe de tăcere încordată în care nu se știe ce va hotărî hazardul. Cei care se află aici se împart, strict, în trei categorii Unii joacă. Alții le asigură cele necesare celor care joacă. Alții privesc. Celelalte diferențe dispar. Inclusiv cele de limbă. La Las Vegas nu e nevoie să spui decât "da
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
acest "Rembrandt"... acest "Van Gogh"... și mă întorc, să mă mai uit o dată... pentru a mă opri, în cele din urmă, dinaintea tabloului pe care Gauguin l-a botezat cu trei întrebări: "De unde venim? Cine suntem? Încotro ne îndreptăm?" Un hazard ironic a vrut ca această pânză să nu rămână în Europa, unde i-ar fi fost locul. În America, două din cele trei întrebări au un răspuns mai ușor de dat. "De unde venim?" De pe un vapor cu imigranți. "Încotro ne
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
priceapă alții? Pilotul meu, Automobilistul - ori cum vreți să-i ziceți - de fapt, nu are nici o țintă. El are un scop. Să nu confundăm: sunt atâția oameni al căror scop e să nu aibă nici o țintă! Le place deriva, neangajarea, hazardul; haosul, într-un cuvânt. Omul meu vrea să iasă dintr-un spațiu care nu-l mulțumește! De aceea a plecat la drum! Simte că-i este imposibil să mai rămână și încearcă o ieșire!... Unde? Într-un alt spațiu, firește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
o săptămână, cele două prietene nu se mai văzuseră. Olgăi, datorită situației știute, îi venea nespus de greu, dacă nu imposibil, să-i împărtășească prietenei sale unde o dusese nesăbuința ei, mai ales că Ina o avertizase în această privință. Hazardul a făcut însă ca în dimineața aceea, fetele să se afle cam în același timp la poarta principală a spitalului. Olga se prefăcu a nu o vedea pe prietena ei și-și continuă drumul pe aleea clădirii administrației. Ina o
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
în operă. Fata își luă și ea unele măsuri, cum s-ar spune, un plan B și chiar C. Dacă relația cu Alex nu ar fi avut sanșe de reușită, nu voia să fie ea cea care să privească jocul hazardului de pe tușă. Cu toate acestea, arăta disponibilitate, se comporta ca o îndrăgostită, scoțându-și la lumină farmece pe care nici nu bănuia că le avea depozitate încă în ființa sa. Trecută deja prin unele încercări, cu gust amar, Olga își
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
și a îndrăgit-o. Unora însă le-a pricinuit o mare nemulțumire. — Unii refuză să accepte moneda aceea, spuse mohorât Sertorius Macro. E un semn rău. Pentru cel de-al treilea împărat al Romei, aceste amintiri aproape incoruptibile, risipite de hazard, pe care le-a lăsat despre sine gravate în bronz, în argint și în aur își aveau originea în nesiguranța cu privire la viitor. „În război, în răzmerițe se distrug biblioteci, plăci comemorative și statui. Mai apoi, istoricii interpretează, rescriu, cenzurează evenimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
s’au înfățișat sub o formă simpatică, azi ei vor pleca cu amintirea unui oraș de bîlci, unui conglomerat fără armonie, fără ordine, fără stil și fără suflet. Unde sînt edilii noștri? Dar a cui poate fi răspunderea în cetatea hazardului și nepăsării?”. Prins el însuși între Occident și „accident”, arhitectul, care a făcut, pînă la urmă, școală, stimulînd creativitatea reformatoare a unor G.M. Cantacuzino, Octav Doicescu sau Horia Creangă, își trădează - din nou! - astfel rezervele față de hazardul dadaist al fostului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
răspunderea în cetatea hazardului și nepăsării?”. Prins el însuși între Occident și „accident”, arhitectul, care a făcut, pînă la urmă, școală, stimulînd creativitatea reformatoare a unor G.M. Cantacuzino, Octav Doicescu sau Horia Creangă, își trădează - din nou! - astfel rezervele față de hazardul dadaist al fostului său prieten Tristan Tzara... Respingînd „împestrițarea culorilor” și „vălmășagul formelor” balcanice, Iancu - „creierul mare” al Contimporanului - își exprimă, de fiecare dată, credo-ul estetic: „Simplitatea scheletului constructiv e năzuința de azi, ceea ce e util nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
combinările aleatorii” (p. 19). Dar, ca și la G. Călinescu, afirmația inițială este imediat corectată: „...asocierile de limbaj, foarte naturale în modul articulării lor, dovedesc că autorul avea o armătură estetică foarte avansată pentru timpul său, nelăsîndu-se în voia purului hazard, cum se întîmpla în cazul dicteului suprarealist” (ibid.). Să înțelegem de aici că suprarealiștii nu ar fi avut o „armătură estetică avansată pentru timpul lor”? Sau că Urmuz ar fi un „textualist” en herbe, mai „avansat”, deci, decît suprarealiștii? Discursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pp. 35-37, istoricul literar Constantin Ciopraga publicase un „Profil în perspectiva timpului” despre același Urmuz. Iar în volumul Teme 4, apărut în același an la Cartea Românească, Nicolae Manolescu republică un eseu cu titlul reluîndu-l pe al lui Jacques Monod - Hazard și necesitate. Comparînd „hazardul și necesitatea” din biologie cu cele - enigmatice - din literatură, criticul oferă exemplul unei coincidențe stranii: nașterea, în același an 1883, a unor scriitori înrudiți tipologic, dar care nu s-au cunoscut niciodată: Kafka, Urmuz și Harms
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Constantin Ciopraga publicase un „Profil în perspectiva timpului” despre același Urmuz. Iar în volumul Teme 4, apărut în același an la Cartea Românească, Nicolae Manolescu republică un eseu cu titlul reluîndu-l pe al lui Jacques Monod - Hazard și necesitate. Comparînd „hazardul și necesitatea” din biologie cu cele - enigmatice - din literatură, criticul oferă exemplul unei coincidențe stranii: nașterea, în același an 1883, a unor scriitori înrudiți tipologic, dar care nu s-au cunoscut niciodată: Kafka, Urmuz și Harms. Numele lor reale sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
majoritate, nu. El coboară de dincolo de secolul al nouăsprezecelea. Din bunici boieri. Dintr-un neam boeresc stimat, la vremea sa, și admirat, în special pentru corectitudinea în care și-a trăit viața. Boer, a devenit dintr-o întâmplare. Dintr-un hazard. O loterie, la care a jucat, i-a adus și averea, și titlul, și,în bună măsură, modul de a se comporta, el, și de a și-i învăța, pe copii, cum să se poarte în viață și lume. Tatăl
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
rămână tot așa de dezorientată ca și până acum, fiindcă în asemenea condiții orice este posibil... Cine dracu-i Zeus? A fost o vreme, când credeam că poporul acesta, este în majoritate o adunătură amorfă de cretini pripășiți din voia hazardului, pe aceste meleaguri mult prea mioritice, ca să poată menține o țară pe linia prosperității și mai ales a demnității. Dar am început să văd că nu este chiar așa. Nu pot să neg de fel, gradul uneori nepermis de ridicat
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
în sân.. În atenția oricărui „suveran”rege, vodă, președinte, șef de stat sau cum s-o mai numi: e bine ca luminăția-sa („înălțime”, „majestate”, „excelență”, „domnie” ori... „zeus”) să nu se considere cu de la sine putere supraom. Dacă norocul, hazardul te-au uns drept mare și tare (despre „mijloace” vorbim altădată) trebuie la rândul tău să fii un bun slujbaș, să-ți pleci vederea la nevoințele „alegătorului” pentru a te numi adevărat conducător; de nu te vei transforma încetul cu
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
să-i ajungă; iar flămândului un blid de mâncare. Critica ar fi o armă de îndreptare pentru unele metehne omenești. În practică se mai întâmplă și altfel: ori „arma” este prea distrugătoare, ori pielea „criticatului”e prea grasă. Când întâmplarea, hazardul, îl aduce pe câte un oarecare în poziția de „lider” acesta se trezește dintr-o dată că el e... cel mai iubit dintre pământeni, cel mai cel, fiu al poporului. Mama - icoană pentru pruncii ei; așa trebuie să fie, altfel aceștia
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
ani mai tîrziu, tînăra femeie locotenent intra la SRPJ, iar el cîștiga a cincisprezecea ediție a competiției Drumul Romului. Se Întorceau și unul și celălalt pe insula lor de Îndată ce le era cu putință, numai că, de vină să fi fost hazardul calendarului sau capriciul soartei, nu erau niciodată acolo În același timp. Singura lor legătură o constituiau Gildas, Loïc și Anne, frații și cea mai bună prietenă a ei, care erau totodată prietenii cei mai buni și sora lui. Datorită lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pescăruși Înverșunîndu-se asupra trupului lui Gildas. O apucă amețeala, care o făcu să-și reamintească cele petrecute În ajun. Să-și amintească de Gildas, care se făcuse alb la față cînd văzuse pescărușul mort În vălul Însîngerat. Christian vorbise de hazard. Vreun ștrengar omorîse un pescăruș cu praștia. Un văl se afla În fața unei ferestre deschise. O biată viețuitoare venise să moară acolo. Nimic altceva. Jeanne se grăbise să plece cu vălul ca să repare stricăciunea, spunînd că a doua zi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu praștia. Un văl se afla În fața unei ferestre deschise. O biată viețuitoare venise să moară acolo. Nimic altceva. Jeanne se grăbise să plece cu vălul ca să repare stricăciunea, spunînd că a doua zi nu se va mai vedea nimic. Hazardul. Marie se agățase de varianta asta. Era mai ușor, mai liniștitor, la fel ca nevoia de a nu da atenție coșmarului care revenise s-o hărțuiască. Ea știa de acum că toate se legau. Pescărușul. Vălul. Spuma. Gildas. Ea. - Ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
plonjă la pămînt și, făcut ghem, se rostogoli refugiindu-se sub piatra plată a dolmenului. Landa rămase cufundată În beznă. Iar tăcerea se Înstăpîni iarăși. Densă. Amenințătoare. Nedînd atenție cioburilor Înfipte În haine, specialistul În crime ritualice respinse imediat ipoteza hazardului și cercetă bezna În căutarea vreunui eventual trăgător stînd la pîndă, care, cu un tir grupat și precis, va veni să dea gata unul cîte unul proiectoarele. Nimic. Absolut nimic. E adevărat că și cîmpul lui vizual se reducea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
loiali și au continuat să trăiască în jurul ei. Fire imprevizibile țin oamenii într-un anume loc, fără un motiv aparent sau rațiune, sau îi fac să se deplaseze unii după alții, circumstanțial, din considerente inexplicabile, sau ca urmare a unui hazard. Și fiecare dintre ei, singuri, deoarece consorții erau duși de mult pe lumea cealaltă, se întâlneau aproape zilnic pe aceeași bancă, de câte ori vremea era generoasă. Dintr-o inerție inexplicabilă a gândului și a firii, cei doi, ce cândva au iubit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]