3,808 matches
-
acestor timpuri. Astfel, prezentul indicativ se opune prezentului conjunctiv prin morfemul de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø ning-e să ning-ă Perfectul (compus) indicativ se opune perfectului conjunctiv, optativ și prezumtiv prin auxiliarul de timp: a avea, la indicativ (am, ai etc. cântat), a fi, la celelalte moduri (să fi etc. cântat; aș fi etc. cântat; va fi etc. cântat). Din aceeași perspectivă, a structurii globale a formelor, distincția între variantele temporal-modale intrate în opoziție se realizează, în planul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la celelalte moduri (să fi etc. cântat; aș fi etc. cântat; va fi etc. cântat). Din aceeași perspectivă, a structurii globale a formelor, distincția între variantele temporal-modale intrate în opoziție se realizează, în planul expresiei, prin morfeme discontinue: perfectul (compus) indicativ perfect am, ai etc. (a)t(s) să fi, să fi etc. (a)t(s) - conjunctiv aș fi, ar fi etc. (a)t(s) - optativ voi fi, va fi etc. -(a)t(s) - prezumtiv am, ai cânt-at să fi cânt-at
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
t(s) - optativ voi fi, va fi etc. -(a)t(s) - prezumtiv am, ai cânt-at să fi cânt-at, scri-s - conjunctiv citit aș fi cântat, scri-s - optativ văzut va fi cânt-at, scri-s - prezumtiv rupt scri-s Viitorul I indicativ se opune potențial-optativului prezent prin auxiliarele de timp-mod; la indicativ: voi, vei, va etc. cânta, la potențial-optativ: aș/ai, ar etc. cânta. Auxiliarele se cuprind, ca și la celelalte opoziții temporal-modale, în structura unor morfeme discontinue: viitorul I indicativ potențial-optativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
s) - prezumtiv am, ai cânt-at să fi cânt-at, scri-s - conjunctiv citit aș fi cântat, scri-s - optativ văzut va fi cânt-at, scri-s - prezumtiv rupt scri-s Viitorul I indicativ se opune potențial-optativului prezent prin auxiliarele de timp-mod; la indicativ: voi, vei, va etc. cânta, la potențial-optativ: aș/ai, ar etc. cânta. Auxiliarele se cuprind, ca și la celelalte opoziții temporal-modale, în structura unor morfeme discontinue: viitorul I indicativ potențial-optativ prezent voi, vei etc.... -a (ea, e, i, î) aș
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I indicativ se opune potențial-optativului prezent prin auxiliarele de timp-mod; la indicativ: voi, vei, va etc. cânta, la potențial-optativ: aș/ai, ar etc. cânta. Auxiliarele se cuprind, ca și la celelalte opoziții temporal-modale, în structura unor morfeme discontinue: viitorul I indicativ potențial-optativ prezent voi, vei etc.... -a (ea, e, i, î) aș, ai etc.... -a (ea, e, i, î) voi, vei etc. cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp al anteriorității, în spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
temporal-modale, în structura unor morfeme discontinue: viitorul I indicativ potențial-optativ prezent voi, vei etc.... -a (ea, e, i, î) aș, ai etc.... -a (ea, e, i, î) voi, vei etc. cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp al anteriorității, în spațiul viitorului - conjunctivului, optativului perfect și prezumtivului perfect, prin morfemele de timp-mod: voi, vei, va fi etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
î) voi, vei etc. cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp al anteriorității, în spațiul viitorului - conjunctivului, optativului perfect și prezumtivului perfect, prin morfemele de timp-mod: voi, vei, va fi etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat/să fi cântat/aș fi cântat etc., voi, vei fi cântat etc., pentru prezumtiv. Auxiliarele se înscriu în morfeme discontinue: Viitorul anterior Conjunctiv, optativ, prezumtiv perfect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a)t(s) să fi.... (a)t(s) aș fi, ai fi etc.... (a)t(s) voi fi, vei fi etc.... (a)t(s) voi fi cânt-at să fi cânt-at aș fi cânt-at va fi cânt-at Cu alte moduri verbale, indicativul intră în opoziție, în planul expresiei, prin structura fonetică-prozodică a formelor sale sau prin condiționarea lor sintactică. Astfel, în opoziție cu imperativul, mod verbal marcat de o intonație particulară (determinată de semnificația sa), prezentul indicativ este un timp nemarcat fonetic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forme de timp-mod se extinde și la structura lor morfologică, prin realizarea concretă a dezinențelor personale -i, la prezent indicativ, -ă sau -e, în funcție de tipul de flexiune al verbului, la imperativ afirmativ: (tu) cânți/cântă!; străbați/străbate! La nivelul sintactic, indicativul caracterizează verbe-predicat în enunțuri asertive, cu nuclee predicaționale bimembre (cu excepția verbelor impersonale), imperativul instituie nuclee predicaționale monomembre: Eu cânt/Tu cânți etc. - indicativ Cântă! (tu) - imperativ Indicativul nu se diferențiază în funcție de opoziția afirmativ/negativ: Eu (nu) cânt. Tu (nu) cânți
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în funcție de tipul de flexiune al verbului, la imperativ afirmativ: (tu) cânți/cântă!; străbați/străbate! La nivelul sintactic, indicativul caracterizează verbe-predicat în enunțuri asertive, cu nuclee predicaționale bimembre (cu excepția verbelor impersonale), imperativul instituie nuclee predicaționale monomembre: Eu cânt/Tu cânți etc. - indicativ Cântă! (tu) - imperativ Indicativul nu se diferențiază în funcție de opoziția afirmativ/negativ: Eu (nu) cânt. Tu (nu) cânți. Voi (nu) cântați. Imperativul prezintă aceleași structuri la plural: Nu) cântați! dar structuri diferite la singular: Cânt-ă! (R + dezinența -ă) Nu cânt-a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al verbului, la imperativ afirmativ: (tu) cânți/cântă!; străbați/străbate! La nivelul sintactic, indicativul caracterizează verbe-predicat în enunțuri asertive, cu nuclee predicaționale bimembre (cu excepția verbelor impersonale), imperativul instituie nuclee predicaționale monomembre: Eu cânt/Tu cânți etc. - indicativ Cântă! (tu) - imperativ Indicativul nu se diferențiază în funcție de opoziția afirmativ/negativ: Eu (nu) cânt. Tu (nu) cânți. Voi (nu) cântați. Imperativul prezintă aceleași structuri la plural: Nu) cântați! dar structuri diferite la singular: Cânt-ă! (R + dezinența -ă) Nu cânt-a! (R + sufix de infinitiv
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Imperativul prezintă aceleași structuri la plural: Nu) cântați! dar structuri diferite la singular: Cânt-ă! (R + dezinența -ă) Nu cânt-a! (R + sufix de infinitiv -a) De natură prozodică și sintactică este și opoziția din planul expresiei dintre viitorul II al indicativului și perfectul prezumtiv: voi fi cântat/voi fi cântat?/ (voi fi cântat...). Prezumtivul perfect este însoțit de o anumită intonație, în timp ce viitorul indicativ rămâne o formă neutră, sub acest aspect. Din punct de vedere sintactic, viitorul II este un timp
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Prezumtivul perfect este însoțit de o anumită intonație, în timp ce viitorul indicativ rămâne o formă neutră, sub acest aspect. Din punct de vedere sintactic, viitorul II este un timp de relație, în timp ce prezumtivul perfect este un timp absolut. Timpurile indicativuluitc "Timpurile indicativului" Sensurile temporale ale indicativului se întâlnesc, în realizarea lor, cu componente semantice ale aspectului verbal. La prezent și viitor, „opoziția” de aspect nu este marcată în mod concret. Ea „există” numai în funcție de semantica verbului; aparține, prin urmare, nivelului lexical, sau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de o anumită intonație, în timp ce viitorul indicativ rămâne o formă neutră, sub acest aspect. Din punct de vedere sintactic, viitorul II este un timp de relație, în timp ce prezumtivul perfect este un timp absolut. Timpurile indicativuluitc "Timpurile indicativului" Sensurile temporale ale indicativului se întâlnesc, în realizarea lor, cu componente semantice ale aspectului verbal. La prezent și viitor, „opoziția” de aspect nu este marcată în mod concret. Ea „există” numai în funcție de semantica verbului; aparține, prin urmare, nivelului lexical, sau semanticii textului, realizându-se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în casă...” (I. Creangă) sau cu o circumstanțială de timp cu verbul-predicat la conjunctiv prezent, dacă raportul dintre regentă și subordonată este unul de anterioritate: „Până să răspundă ea, popa își trăsese pe taler două pătlăgele...” (D. Zamfirescu) Cu prezentul indicativului relația este, de asemeni, posibilă, dacă acesta este un prezent istoric sau narativ: „Când ajung eu, ei deja plecaseră...” Întrebuințat în mod absolut, mai mult ca perfectul prezintă uneori - în limbajul artistic - acțiunea verbală nu numai împlinită într-un timp
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe terenul opoziției interne, specifice categoriei mod, ci și una sintactică. Din perspectivă morfologică, modul conjunctiv are semantica sa specifică: situează acțiunea verbală sub semnul incertitudinii; este posibilă realizarea ei, dar este nesigură. Se opune, prin aceasta, în primul rând, indicativului, mod al realității, al certitudinii-realitate: „El vine mereu aici”!/„Să vină el aici?” Opoziția cu celelalte moduri, mai ales cu modurile incertudinii (prezumtivul, de exemplu), este, din punct de vedere semantic (la perfect, și formal) mai puțin netă, putând intra
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vrea, a-i veni, a ruga, a trebui etc. se află prin însăși structura lor semantică sub semnul nesiguranței și circumscriu, în consecință, nesiguranței și acțiunea verbului subordonat. Subordonat (în amândouă sensurile: al construcției formale și al planului semantic), unui indicativ, mai cu seamă la un timp trecut, conjunctivul exprimă acțiuni reale și sigure: „Fiindcă am avut norocul să vă întâlnesc pe D-stră, coane Griguță, vă rog să mă ascultați...” (L. Rebreanu) Subordonat, în schimb, unui prezumtiv, prezintă acțiunea ca ipotetică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interlocutorului: „- Atunci, o să mă-ntrebați, dumneata de unde o știi? - Cum să n-o știu, dacă o știe tot Țarigradul?” (I.L. Caragiale) Structura morfologică Semnul caracteristic al conjunctivului (prezent și perfect) este conjuncția-morfem să. Prin acest morfem, conjunctivul se opune direct indicativului, la prezent, și imperativului, forme modale cu care are în comun tema verbală: (tu) cânți/să cânți/cântă! (tu). Opoziția conjunctiv/indicativ/imperativ este extinsă și la nivelul dezinențelor (pentru persoana a III-a, opoziția conjunctiv/indicativ: el, ea cânt-ă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
morfologică Semnul caracteristic al conjunctivului (prezent și perfect) este conjuncția-morfem să. Prin acest morfem, conjunctivul se opune direct indicativului, la prezent, și imperativului, forme modale cu care are în comun tema verbală: (tu) cânți/să cânți/cântă! (tu). Opoziția conjunctiv/indicativ/imperativ este extinsă și la nivelul dezinențelor (pentru persoana a III-a, opoziția conjunctiv/indicativ: el, ea cânt-ă/să cânt-e, merg-e/să mearg-ă; la persoana a II-a, opoziția conjunctiv/imperativ: tu să cânț-i/cânt-ă!). Opoziția conjunctiv/imperativ se răsfrânge
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se opune direct indicativului, la prezent, și imperativului, forme modale cu care are în comun tema verbală: (tu) cânți/să cânți/cântă! (tu). Opoziția conjunctiv/indicativ/imperativ este extinsă și la nivelul dezinențelor (pentru persoana a III-a, opoziția conjunctiv/indicativ: el, ea cânt-ă/să cânt-e, merg-e/să mearg-ă; la persoana a II-a, opoziția conjunctiv/imperativ: tu să cânț-i/cânt-ă!). Opoziția conjunctiv/imperativ se răsfrânge și la nivel fonetic: imperativul este, în acest sens, o formă verbală marcată - de o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fonetic: imperativul este, în acest sens, o formă verbală marcată - de o intonație particulară, în timp ce conjunctivul rămâne neutru sub acest aspect, nemarcat. În forma de perfect, opoziția directă se stabilește între conjunctiv, pe de o parte, și viitorul anterior al indicativului și potențial-optativul perfect, pe de alta: (eu) să fi cântat/ voi fi cântat aș fi cântat Auxiliarelor voi, vei etc. (de la viitorul indicativului) și aș, ai etc. (de la optativ perfect), conjunctivul le opune același morfem să. Observații: Exprimarea opoziției conjunctiv
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forma de perfect, opoziția directă se stabilește între conjunctiv, pe de o parte, și viitorul anterior al indicativului și potențial-optativul perfect, pe de alta: (eu) să fi cântat/ voi fi cântat aș fi cântat Auxiliarelor voi, vei etc. (de la viitorul indicativului) și aș, ai etc. (de la optativ perfect), conjunctivul le opune același morfem să. Observații: Exprimarea opoziției conjunctiv/indicativ la persoana a III-a prin dezinențe, personale, face posibilă la această persoană gramaticală, absența conjuncției-morfem să: „Să plutim cuprinși de farmec
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și potențial-optativul perfect, pe de alta: (eu) să fi cântat/ voi fi cântat aș fi cântat Auxiliarelor voi, vei etc. (de la viitorul indicativului) și aș, ai etc. (de la optativ perfect), conjunctivul le opune același morfem să. Observații: Exprimarea opoziției conjunctiv/indicativ la persoana a III-a prin dezinențe, personale, face posibilă la această persoană gramaticală, absența conjuncției-morfem să: „Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blândei luneVântu-n trestii lin foșnească, Unduioasa apă sune!” (M. Eminescu) Timpurile conjunctivuluitc "Timpurile conjunctivului" Conjunctivul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]