3,133 matches
-
2. Marginalizarea Uniunii Europene Formulat pe baza propriei experiențe În domeniul gestionării conflictelor etnice, răspunsul inițial al Comunității Europene (CE) a fost să restrângă problema Încercând să păstreze intact statul iugoslav. Liderii europeni se temeau că sprijinul pentru destrămarea Federației Iugoslave ar fi Încurajat minoritățile etnice din zonă să lupte pentru independență, ceea ce ar fi putut evolua În confruntări violente. De aceea, Comunitatea Europeană a fost de acord cu planul președintelui Miloševiæ de reconstrucție a Federației Iugoslave În interiorul granițelor existente și
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
sprijinul pentru destrămarea Federației Iugoslave ar fi Încurajat minoritățile etnice din zonă să lupte pentru independență, ceea ce ar fi putut evolua În confruntări violente. De aceea, Comunitatea Europeană a fost de acord cu planul președintelui Miloševiæ de reconstrucție a Federației Iugoslave În interiorul granițelor existente și a Încercat să contribuie la soluționarea pașnică a crizei, condiționând economic părțile care cooperau, respectiv se Împotriveau. Când, În 1991, a Început războiul, mai Întâi În Slovenia și apoi În Croațiaxe "Croația", CE a continuat această
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
mandatul Îngăduia trupelor să folosească forța exclusiv pentru „auto-apărare”, ceea ce făcea ca aceste misiuni să fie incapababile să ofere protecție reală, cu atât mai puțin putând „crea condițiile pentru pace și securitate cerute de negocierea unei rezoluții generale a crizei iugoslave”, așa cum era prevăzut În declarația de intenție a misiunii (ONU: Consiliul de Securitate, 1992). În aceste condiții, acțiunile inițiate de liderii europeni pentru gestionarea conflictului erau sortite eșecului, dovedindu-se incapabile să prevină o serie de dezastre de mare amploare
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
identifica șase funcții posibile În dezvoltarea viitoare a Comunității Europene (CE) ca actor internațional. Printre acestea se numărau cea de „pacificator regional” și cea de „mediator al conflictelor”. Pentru fiecare dintre cele șase funcții, Hill făcea trimitere explicită la cazul iugoslav, arătând că rolul CE a fost „să acționeze ca mediator, inclusiv În mod coercitiv, atunci când pacea Întregii regiuni părea amenințată” și că datorită CE s-au Înregistrat „eforturi diplomatice considerabile și creative În fazele inițiale ale Încleștării” (Hill, 1993, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
moartea, 1971), după cum i-a făcut cunoscuți cititorilor din Iugoslavia pe Mircea Eliade (Pe strada Mântuleasa, 1987) și pe Dumitru Radu Popescu (Duios Anastasia trecea, 1988, în colaborare cu Adam Puslojić). SCRIERI: Istorija jugoslavenskih knjizevnosti. Epoha srpskog romantizma [Istoria literaturilor iugoslave. Epoca romantismului sârbesc], București, 1973; Raporturi literare româno-slave (în colaborare cu Corneliu Barborică), București, 1976; Vuk Stefanović Karadzić. Lik i delo u kontaktu sa rumunskom kulturom [Vuk Stefanović Karadzić. Chipul și fapta în contact cu cultura română], București, 1987. Traduceri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289949_a_291278]
-
Mâinile și alte povestiri, București, 1968 (în colaborare cu Remus Luca); Mesa Selimović, Dervișul și moartea, București, 1971; Vladan Desnica, Primăverile lui Ivan Galeb, București, 1972 (în colaborare cu Mircea Spiridoneanu); Jovan Hristić, Formele literaturii moderne, București, 1973; Pictura naivă iugoslavă, București, 1977; Izvor iz savremene rumunske kratke proze [Culegere din proza scurtă românească contemporană], Niș, 1985; Borislav Pekić, Pelerinajul lui Arsenie Njegovan, pref. trad., București, 1985; Mircea Eliade, Na ulici Mântuleasa [Pe strada Mântuleasa], Niș, 1987; Sveta Lukić, Flori de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289949_a_291278]
-
finalizarea războiului (Churchill: 1953, în Stokes: 1991, 31-32), ceea ce a contat imediat după 1945 a fost capacitatea de intimidare militară (Brogan: 1990, 156), de care Kremlinul dispunea din plin în Europa de Est. Nici celebra confesiune făcută de Stalin proeminentului lider comunist iugoslav (devenit ulterior disident) Milovan Djilas, cum că " În războiul acesta nu este la fel ca în trecut, [...] cel care ocupă un teritoriu își impune și sistemul său social. Fiecare își impune sistemul său acolo unde ajunge armata sa" (Djilas: 1991
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
al Doilea Război Mondial de armatele lui Musolinni, respectiv Hitler, Albania devine la rândul său, în septembrie 1944, republică populară. Partidul Comunist Albanez, condus de Enver Hoxha, fusese creat și instalat la putere de către mișcarea de partizani a renumitului comunist iugoslav Iosip Broz Tito. Comunizarea Albaniei și a Iugoslaviei (care va fi tratată într-o altă secțiune a studiului, axată pe elucidarea poziției române față de conflictul sovieto-iugoslav) a urmat deci un traseu diferit de a celorlalte "democrații populare", realizându-se fără
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
conduși de experimentatul cominternist Iosip Broz, care adoptase pseudonimul Tito. Spre deosebire de partizani, profilul politic al cetnicilor era total diferit: aceștia erau devotați regelui Petru al II-lea, aflat în exil din 1941 și, de asemenea, "se puseseră sub autoritatea guvernului iugoslav în exil", care acționa, ca și în cazul Poloniei, din Londra (Constantiniu, Pop: 2007, 19). Luptând împotriva naziștilor, dar și una împotriva celeilalte, aceste grupări vor antrena Iugoslavia într-un îndelungat și costisitor război civil. În final, victoria va aparține
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
încât intransigența sa începuse să îl irite pe liderul de la Kremlin cu mult înainte de îndepărtarea trupelor germane de pe teritoriul Iugoslaviei. În 1942, după o lungă perioadă în care contactul între sovietici și Tito fusese întrerupt, Stalin îl averizase pe liderul iugoslav să își tempereze aversiunea manifestată față de Statele Unite și de Marea Britanie (de care îl lega doar inamiciția comună a Germaniei naziste) și totodată să nu încerce nimic "revoluționar" încă, pentru a nu compromite imaginea Moscovei la Washington, respectiv Londra, periclitând astfel
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
și totodată să nu încerce nimic "revoluționar" încă, pentru a nu compromite imaginea Moscovei la Washington, respectiv Londra, periclitând astfel ambițiile geopolitice ale "generalissimului" în Europa de Est. Țineți cont de faptul că Uniunea Sovietică are relații oficiale cu regele și guvernul iugoslav, iar o poziție ostilă fățișă din partea voastră ar crea noi dificultăți în cadrul eforturilor comune de război și între relațiile dintre Uniunea Sovietică, pe de o parte, și Marea Britanie și Statele Unite, pe de cealaltă parte. Nu luați în calcul lupta pe
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
idealist". Tito s-a dovedit însă a fi mult mai puțin idealist decât îl considera liderul de la Kremlin. Își argumenta cu tenacitate și realism punctele de vedere, chiar dacă acestea contrastau cu cele ale Moscovei, punând întotdeauna pe primul plan revoluția iugoslavă, nu pe cea mondială. Astfel, când Stalin și Dimitrov, prin intermediul Cominternului, au încercat să îl convingă pe liderul partizanilor să se alieze cu cetnicii conduși de Mihailović, s-au lovit de refuzul implacabil al acestuia. Mai apoi, tot pentru a
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
demonstra puterilor occidentale că nu are intenția de a comuniza Iugoslavia, Stalin l-a convins pe Tito să accepte o reîntoarcere temporară a regelui Petru al II-lea în Iugoslavia, precum și formarea unui guvern din partizani și membri ai guvernului iugoslav aflat în exil la Londra, "până la organizarea de alegeri care să decidă asupra formei de guvernământ" (Constantiniu, Pop: 2007, 26-27). Armata Roșie a ajuns la Belgrad în octombrie 1944. Până atunci, Tito avusese grijă să respingă în mare parte trupele
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
1944. Până atunci, Tito avusese grijă să respingă în mare parte trupele Wermachtului și să își consolideze poziția politică, fără a urma însă sfaturile primite de la Moscova, ba chiar în detrimentul lor. Cel mai important punct care diferențiază Republica Federativă Populară Iugoslavă de regimurile comuniste est-europene rezidă, așa cum am menționat la începutul acestei secțiuni, în caracterul său autonom: partizanii au cucerit puterea fără asistență masivă din partea centrului moscovit, așa cum s-a întâmplat în cazul celorlalte "democrații populare". Mai mult, au optat pentru
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
est-europeni își camuflau în primă fază ambițiile politice, înaintând cu prudență și perseverență, în baza strategiei trasate de Moscova, spre cucerirea integrală a puterii. Pe scurt, Tito se dovedea a fi un "comunist indisciplinat" (Constantiniu, Pop: 2007, 19). Sigur, comuniștii iugoslavi utilizau un "front național" care va funcționa mult timp după transformarea "democrațiilor populare" în "republici populare" și a cărui existență va fi ulterior condamnată de sovietici ca escamotând și estropiind Partidul Comunist Iugoslav (PCI) dar păstrau, în cadrul său, pozițiile dominante
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
indisciplinat" (Constantiniu, Pop: 2007, 19). Sigur, comuniștii iugoslavi utilizau un "front național" care va funcționa mult timp după transformarea "democrațiilor populare" în "republici populare" și a cărui existență va fi ulterior condamnată de sovietici ca escamotând și estropiind Partidul Comunist Iugoslav (PCI) dar păstrau, în cadrul său, pozițiile dominante, spre deosebire de omologii lor est-europeni, mai abili, aparent, în arta camuflajului politic. Ambițiile teritoriale ale Iugoslaviei postbelice în defavoarea vecinilor săi au constituit o altă notă disonantă între Belgrad și Moscova. "Stalin însuși, care nu
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
constituit o altă notă disonantă între Belgrad și Moscova. "Stalin însuși, care nu era modest în materie de anexiuni teritoriale" a fost pur și simplu stupefiat de pretențiile iugoslavilor. Pe lângă Albania, care ar fi urmat să devină o republică federală iugoslavă sau un protectorat al Belgradului, Tito "prezenta revendicări față de Italia, Austria, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia". Sesizând situația tensionată care s-ar fi creat în Balcani, o regiune în care influența sovietică era departe de a fi consolidată imediat după
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
pe care îl conducea. Atitudinea sovietică, intruzivă și condescendentă, va fi reproșată în scurt timp de către Tito liderului de la Kremlin și va constitui totodată factorul declanșator al conflictului sovieto-iugoslav, încheiat cu excluderea Iugoslaviei din familia comunismului internațional. Printre nemulțumirile conducerii iugoslave la adresa Moscovei, atât ideologice cât și politice, se numărau extrema birocratizare a PCUS (acuză pe care și Troțki o formulase la adresa leninismului post-revoluționar cu două decenii mai devreme) și eterna tentație imperială a Moscovei, deși ambalată în retorica marxist-leninistă. Urmau
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
și eterna tentație imperială a Moscovei, deși ambalată în retorica marxist-leninistă. Urmau apoi cultul personalității lui Stalin, hipertrofiat în raport cu partidul în sine, pozițiile flagrant inegale de pe care interrelaționau statele socialiste, respectiv dominarea și exploatarea de către Moscova a "democrațiilor populare". Reprehensiunile iugoslave au devenit publice numai după consumarea rupturii Moscova-Belgrad și după ce Tito conștientizase faptul că o reconciliere cu Stalin, pe care iugoslavii o doreau și în vederea căreia depuseseră eforturi, devenise practic imposibilă (Stanciu: 2008, 94). Cu un an înaintea ostracizării Iugoslaviei
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
al PCI. Nu întâmplător sediul ințial al Cominformului fusese fixat la Belgrad; abia după conflict va fi mutat la București. Se spera astfel într-o mai bună încadrare informativă a posibilului rebel și într-un control mai eficient al spațiului iugoslav" (Banu, Țăranu: 2006, 289). Un alt motiv pentru care Stalin era deranjat de comportamentul lui Tito consta în ajutorul substanțial pe care acesta îl acorda gherilelor comuniste grecești (Brogan: 1990, 157). Stalin observase cât de importantă este poziția geopolitică a
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
în acest caz concret RFPI pentru care atât de multe mii dintre cetățenii săi progresiști au căzut. Știm foarte bine că acest lucru este înțeles în manieră similară în Uniunea Sovietică" ("The Tito-Stalin Correspondence, March-June 1948", în Stokes: 1991, 60). Iugoslavii propuneau de asemenea, pentru a își demonstra buna credință față de Moscova, ca o comisie sovietică să se deplaseze la Belgrad pentru a constata verosimilitatea argumentelor iugoslave și pentru a rezolva problema cât mai rezonabil cu putință pentru ambele părți. Dar
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
manieră similară în Uniunea Sovietică" ("The Tito-Stalin Correspondence, March-June 1948", în Stokes: 1991, 60). Iugoslavii propuneau de asemenea, pentru a își demonstra buna credință față de Moscova, ca o comisie sovietică să se deplaseze la Belgrad pentru a constata verosimilitatea argumentelor iugoslave și pentru a rezolva problema cât mai rezonabil cu putință pentru ambele părți. Dar Stalin nu a fost de acord cu abordarea bilaterală sugerată de Tito. A recomandat în schimb întrunirea Cominformului în vederea clarificării chestiunii, care căpăta un caracter litigios
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
sovieto-iugoslavă și excluderea lui Tito din "lagărul socialist". Acuzele care i se imputau erau atât de natură ideologică, cât și politică, cele două dimensiuni fiind practic indistincte în cazul regimurilor comuniste. Astfel, printre neajunsurile politice identificate de Stalin la adresa comuniștilor iugoslavi se număra în primul rând "politica dușmănoasă" a acestora "față de Uniunea Sovietică și PCUS" și echivalarea "politicii externe a Uniunii Sovietice cu politica externă a puterilor imperialiste", ignorarea atenționărilor și criticilor venite din partea Comitetelor Centrale a multor partide comuniste și
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
de contraproductive erau și de ce tensiuni sociale se făceau responsabile. Moscova denunța devierea ideologică a iugoslavilor și abandonarea de către aceștia a luptei de clasă în mediul rural. Pe cale de consecință, apăruse o "creștere a elementelor capitaliste" datorită faptului că liderii iugoslavi "percepeau țărănimea ca pe o entitate distinctă", neținând cont de "teza leninistă conform căreia micile gospodării individuale dau naștere capitalismului și burgheziei continuu, în fiecare zi, oră, spontan și pe scară largă" ("Resolution concerning the situation in the Communist Party
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
teza leninistă conform căreia micile gospodării individuale dau naștere capitalismului și burgheziei continuu, în fiecare zi, oră, spontan și pe scară largă" ("Resolution concerning the situation in the Communist Party of Yugoslavia", în Jacobs: 1979, 133-144). Mai mult, regimul comunist iugoslav era acuzat că nu se sprijină pentru "construirea socialismului" pe proletariat, ci chiar pe țărănime și pe categoria ei cea mai culpabilă și care ar fi trebuit eradicată cât mai rapid posibil, "chiaburimea". Muncitorilor li se refuză astfel "calitatea de
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]