5,217 matches
-
așa cum am spus, exceptând Elveția, legitimitatea ereditară domina pretutindeni (inclusiv în Franța, cu unele întreruperi, până la 1870), aspirațiile la recunoaștere națională se manifestau pretutindeni, mai cu seamă în termeni religioși și lingvistici, ele fiind însoțite de reforme agrare, întrucât suprimarea legitimității ereditare implica exproprierea pământurilor aparținând nobilimii. Istoria secolului al XIX-lea este presărată cu numeroase revolte și mișcări populare. N-a fost un secol liniștit, în ciuda opresiunii generate de alianța dintre tron și amvon și în ciuda analfabetismului ce afecta majoritatea
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
și țarul Rusiei încheiaseră un acord în acest sens. În momentul apariției etno-naționalismului, imperiul austriac era un amalgam de naționalități supuse autorității unei dinastii. În Primul Război Mondial, înfrângerile militare ale armatei austriece vor pune în evidență caracterul depășit al legitimității tradiționale a dinastiilor. Cei doi moștenitori prezumați ai bătrânului împărat au dispărut unul s-a sinucis, iar celălalt a fost asasinat. Pe ruinele imperiului austriac, opt națiuni și-au dobândit independența națională sau și-au desăvârșit integritatea teritorială. În epoca
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
iar celălalt a fost asasinat. Pe ruinele imperiului austriac, opt națiuni și-au dobândit independența națională sau și-au desăvârșit integritatea teritorială. În epoca în care au trăit, mari oameni de stat precum Bismarck, Disraeli sau Gladstone au întărit paradoxal legitimitatea monarhică. Mazzini, Garibaldi și Cavour au fost adevărații eroi ai Risorgimento, dar meritul unificării italiene a fost atribuit capului încoronat, adică legitimității tradiționale. Faimoasa scrisoare pe care Bismarck i-a adresat-o în 1885 împăratului, cu care se afla în
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
În epoca în care au trăit, mari oameni de stat precum Bismarck, Disraeli sau Gladstone au întărit paradoxal legitimitatea monarhică. Mazzini, Garibaldi și Cavour au fost adevărații eroi ai Risorgimento, dar meritul unificării italiene a fost atribuit capului încoronat, adică legitimității tradiționale. Faimoasa scrisoare pe care Bismarck i-a adresat-o în 1885 împăratului, cu care se afla în dezacord, e ilustrativă în acest sens: "În această situație, dacă Maiestatea voastră mi-ar porunci să acționez într-un mod pe care
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
pe care l-aș considera inadecvat, aș spune deschis ce cred. Dacă Maiestatea voastră și-ar menține punctul de vedere, aș prefera să mor decât să nu vă urmez în bătălia cu parlamentarii. Pentru rege îmi dau viața". Conceptele de legitimitate și de delegitimare nu pot fi înțelese fără referire directă la catastrofele istorice. Istoria multor țări este adeseori marcată de schimbări brutale, de crize profunde care modifică "durata lungă". Istoria este adeseori o succesiune de evoluții lente, întrerupte de răsturnări
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
provizoriu. A doua zi, pe 12 martie, la Petrograd, regimentele care primesc ordinul de a trage asupra mulțimii întorc armele împotriva propriilor lor ofițeri. Pe front, nesupunerea trupelor se extinde. Un sabotaj îl împiedică pe țar să ajungă în Capitală. Legitimitatea sa era deci contestată în chip deschis. După patru zile, el abdică în favoarea fratelui său, care a doua zi refuză coroana. În lipsa unui ocupant, tronul se prăbușește. O generație mai târziu, în 1945, un alt imperiu e delegitimat, și anume
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
continuare un rol politic. În afara Europei, în 1920 existau 32 de regimuri monarhice: 22 dintre ele au dispărut, fie ca urmare a unor revoluții populare, fie prin lovituri de stat. Reconsiderând moștenirea lui Metternich, Henry Kissinger scria despre incompatibilitatea dintre legitimitatea monarhică și legitimitatea populară următoarele: "O dată ce legitimitatea este contestată, nu mai e posibil un dialog între adversari, întrucât ei nu mai vorbesc aceeași limbă. Nu mai este vorba despre ajustarea unor diferențe în interiorul sistemului politic, pentru că de-acum e pus
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
politic. În afara Europei, în 1920 existau 32 de regimuri monarhice: 22 dintre ele au dispărut, fie ca urmare a unor revoluții populare, fie prin lovituri de stat. Reconsiderând moștenirea lui Metternich, Henry Kissinger scria despre incompatibilitatea dintre legitimitatea monarhică și legitimitatea populară următoarele: "O dată ce legitimitatea este contestată, nu mai e posibil un dialog între adversari, întrucât ei nu mai vorbesc aceeași limbă. Nu mai este vorba despre ajustarea unor diferențe în interiorul sistemului politic, pentru că de-acum e pus în discuție chiar
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
1920 existau 32 de regimuri monarhice: 22 dintre ele au dispărut, fie ca urmare a unor revoluții populare, fie prin lovituri de stat. Reconsiderând moștenirea lui Metternich, Henry Kissinger scria despre incompatibilitatea dintre legitimitatea monarhică și legitimitatea populară următoarele: "O dată ce legitimitatea este contestată, nu mai e posibil un dialog între adversari, întrucât ei nu mai vorbesc aceeași limbă. Nu mai este vorba despre ajustarea unor diferențe în interiorul sistemului politic, pentru că de-acum e pus în discuție chiar sistemul politic. Stabilitatea și
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
în privința a ceea ce e considerat legitim, nu mai există temei pentru un acord. Pot interveni anumite concesii, dar ele sunt considerate tactice, întrucât consolidează propria poziție și contestă legitmitatea adversarului"6. Doi factori au contribuit la procesul de desacralizare a legitimității monarhice. Este vorba despre hazardul eredității, care nu garanta cea mai bună selecție și, în al doilea rând, despre endogamia practicată de familiile regale, ceea ce favoriza transmiterea unor maladii ereditare. Pentru a înțelege delegitimarea puterii dinastice, se cuvine să examinăm
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
erau înconjurați de militari și de personaje politice puternice, ca și de membrii ai propriilor lor familii, ca și de deținătorii pozițiilor-cheie din administrația centrală. Toți istoricii subliniază influențele și presiunile exercitate de către toți aceștia asupra personajului central, asupra deținătorului legitimității dinastice. Trebuie subliniat totuși faptul că acest anturaj era recrutat și numit de către suveran și că, deși acesta din urmă nu decidea singur, nimic nu se făcea fără aprobarea sa formală. Suveranul avea ultimul cuvânt. Soarta a milioane de oameni
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
făcea fără aprobarea sa formală. Suveranul avea ultimul cuvânt. Soarta a milioane de oameni, menținerea regimului și propria sa supraviețuire depindeau în ultimă instanță de înțelepciunea, de capacitatea sa de judecată, de mentalitatea și de voința lui de a acționa. Legitimitatea tradițională era întrupată literalmente într-un om care era "singur în fața lui Dumnezeu și a istoriei". Cea mai potrivită modalitate de a zugrăvi portretul unor asemenea oameni este aceea de a le încredința penelul celor care i-au cunoscut în
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
între divinități, sub numele de divin Julius. Treizeci și opt de împărați și membri ai familiilor lor imperiale au făcut obiectul unei consecratio imperatoris. Cei mai celebri din această serie au fost Augustus, Claudius, Titus, Marc Aurelius, Traian și Caracalla. Legitimitatea carismatică Puține cuvinte din științele sociale au devenit atât de populare pe cât este cuvântul "carismă" introdus de către Max Weber: "Începând cu Weber, am fost preocupați de plasarea unui fenomen într-una sau alta dintre cele trei categorii și de cartografierea
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
într-una sau alta dintre cele trei categorii și de cartografierea progresului prin care o autoritate carismatică devine rutinizată într-o autoritate tradițională care [...] lasă loc la rândul său autorității legal raționale"12. Pentru unii sociologi și istorici, conceptul de legitimitate carismatică este "o sclipire de geniu, un eveniment rar în științele sociale"13. Într-adevăr conceptul a avut un impact enorm. O bibliografie cu privire la teoria carismei poate cu ușurință să includă sute de cărți și de articole. În marile biblioteci
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
drept carismatic. Joseph Smith a fost un misionar religios și nu un om de stat. Același lucru este valabil și pentru Dalai Lama care a supraviețuit neschimbat din Evul Mediu și care, în consecință, se plasează mai degrabă în categoria legitimității tradiționale decât în categoria legitimității carismatice. Robespierre este prezentat în cărțile pentru copii ca sanguinaire. Gladstone a fost doar un lider popular și un mare prim-ministru fără a avea atribute carismatice. În tipologia weberiană, cel din urmă ar fi
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
fost un misionar religios și nu un om de stat. Același lucru este valabil și pentru Dalai Lama care a supraviețuit neschimbat din Evul Mediu și care, în consecință, se plasează mai degrabă în categoria legitimității tradiționale decât în categoria legitimității carismatice. Robespierre este prezentat în cărțile pentru copii ca sanguinaire. Gladstone a fost doar un lider popular și un mare prim-ministru fără a avea atribute carismatice. În tipologia weberiană, cel din urmă ar fi de plasat în categoria rațional
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
dacă o știință politică este incapabilă să facă asta, atunci aceasta este o pseudoștiință [...] În concluzie, tipologia lui Weber este nefondată și trebuie să fie respinsă"15. A doua critică virulentă a fost formulată de către sociologul englez David Beetham: "Cu privire la legitimitate trebuie spus că influența lui Weber a fost un dezastru aproape de nemăsurat. Punctul de plecare al erorii sale poate fi identificat în definiția legitimității [...] Cu toate acestea, tipologia continuă să domine domeniul, cu sau fără motiv, pentru că sursa erorii lui
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
fie respinsă"15. A doua critică virulentă a fost formulată de către sociologul englez David Beetham: "Cu privire la legitimitate trebuie spus că influența lui Weber a fost un dezastru aproape de nemăsurat. Punctul de plecare al erorii sale poate fi identificat în definiția legitimității [...] Cu toate acestea, tipologia continuă să domine domeniul, cu sau fără motiv, pentru că sursa erorii lui Weber nu a fost în mod clar identificată și nicio alternativă convingătoare nu a fost propusă. Încă o dată tipologia lui Weber îi întunecă caracterul
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
tipologia continuă să domine domeniul, cu sau fără motiv, pentru că sursa erorii lui Weber nu a fost în mod clar identificată și nicio alternativă convingătoare nu a fost propusă. Încă o dată tipologia lui Weber îi întunecă caracterul, făcând din baza legitimității nu un act de recunoaștere de către un adept, ci o credință subiectivă în "carisma" liderului, un concept care a făcut o carieră deosebit de confuză și de nefericită [...] întreaga teorie weberiană a legitimității trebuie lăsată în urmă ca fiind una dintre
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
lui Weber îi întunecă caracterul, făcând din baza legitimității nu un act de recunoaștere de către un adept, ci o credință subiectivă în "carisma" liderului, un concept care a făcut o carieră deosebit de confuză și de nefericită [...] întreaga teorie weberiană a legitimității trebuie lăsată în urmă ca fiind una dintre cele mai oarbe dintre cele mai oarbe cărări ale istoriei științelor sociale"16. Beetham adaugă "la orice nivel [...] numele lui Weber va fi cu greu menționat din nou"17. Aceste afirmații sunt
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
oarbe cărări ale istoriei științelor sociale"16. Beetham adaugă "la orice nivel [...] numele lui Weber va fi cu greu menționat din nou"17. Aceste afirmații sunt desigur excesive. Beetham este exasperat de faptul că nu putem deschide o carte despre legitimitate fără ca să întâlnim imediat cele trei căsuțe ale acestei vechi tipologii. Sunt greu de ocolit. Cu toate acestea, în opera sa bogată și profundă, Beetham uită să sublinieze unul dintre argumentele principale care pot fi aduse criticii leadership-ului carismatic: originile
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
ne amintim că a susținut sclavia. Atunci când Max Weber scria despre carismă, nu avea nicio idee despre tipurile de figuri incredibile pe care secolul XX urma să le producă. Putem însă spune că le-a presimțit. Teoria lui Weber despre legitimitatea carismatică poate, de asemenea, să fie comparată cu un acordeon. În funcție de maniera în care ne definim cuvintele, acest concept poate să fie aplicat unui număr mare de lideri sau numai unui număr restrâns al acestora. Unii sociologi au întâmpinat dificultăți
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
cuvintele la figurat, atunci putem deschide acordeonul pentru a include un număr considerabil de actori politici din diverse epoci și locații. Însă atunci apare o altă problemă. Există o asemenea diversitate de cazuri încât cercetătorul se întreabă dacă tipul de legitimitate carismatică, care este atât de eterogen, nu este altceva decât o colecție incoerentă de personalități care se întinde de la Stalin la Gandhi. Conceptul de "erou"este o alternativă viabilă la conceptul de carismă. Sidney Hook a distins în The Hero
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
într-o națiune europeană în câțiva ani". Retrospectiv, acesta reprezintă unul dintre primii dintr-o serie de fondatori ai noilor națiuni sau regimuri ale Lumii a Treia: Gandhi, Nehru, Mao, Sukarno, Nasser, Bourguiba, Kenyatta, Nyerere, Nkrumah, Ho-Chi-Minh. Rădăcinile religioase ale legitimității carismatice Motivul principal pentru care este dificil să analizezi legitimitatea carismatică este că aceasta nu are nimic de-a face cu fundamentele religioase ale conceptului. Originea religioasă și impregnarea religioasă a conceptului de carismă limitează drastic relevanța acestuia în lumea
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
unul dintre primii dintr-o serie de fondatori ai noilor națiuni sau regimuri ale Lumii a Treia: Gandhi, Nehru, Mao, Sukarno, Nasser, Bourguiba, Kenyatta, Nyerere, Nkrumah, Ho-Chi-Minh. Rădăcinile religioase ale legitimității carismatice Motivul principal pentru care este dificil să analizezi legitimitatea carismatică este că aceasta nu are nimic de-a face cu fundamentele religioase ale conceptului. Originea religioasă și impregnarea religioasă a conceptului de carismă limitează drastic relevanța acestuia în lumea contemporană. Cuvântul carismă derivă din cuvântul grecesc semnificând favoarea divină
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]