3,155 matches
-
s-au impus prin prospețime, siguranța tonului, prin legătura nemijlocită cu mentalitatea țărănească, ale cărei ipostaze fundamentale le stilizează. Totuși nu autenticitatea țărănească, ci un clasicism de nuanță populară definește originalitatea profundă a poeziei lui C. Proiectarea generalului în particular, lirismul discret, subtextual în viziunea obiectivată epic sau dramatic, caracterizează idilele. Poetul prinde în mici scene de un firesc grațios semnele tulburării erotice, jocurile și capriciile iubirii, o vârstă incertă, între candoarea copilărească și o instinctivă tactică erotică. Flăcăul și fata
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
Rău, Efigii, 47-89; Negoițescu, Ist. lit., I, 135-138; Petru Poantă, George Coșbuc. Poetul, București, 1994; D. Surăianu, George Coșbuc între confuzie și uitare, Baia Mare, 1994; Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, III, Galați, 1996, 266-278; Andrei Moldovan, Coșbuc sau Lirismul pragurilor, Cluj-Napoca, 1997; Dicț. analitic, I, 79-81, II, 340, III, 84-86, 163-165; Dicț. esențial, 208-212; Andrei Bodiu, George Coșbuc, Brașov, 2002; Teodor Tanco, George Coșbuc în viață și în documente, Cluj-Napoca, 2003; Gavril Scridon, Viața lui George Coșbuc, pref. Ion
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
universul țărănesc sunt constanta esențială, structurantă a poeziei lui H. O constantă ce prin definiție implică sentimentul timpului și sentimentul iubirii de patrie. Rememorativă adesea, orația lirică reactualizează icoane apuse, reface spectacole contemplate nemijlocit la vârsta mirărilor. Principala sursă a lirismului pare a fi însă iubirea de poezie. Autor a numeroase cărți de versuri, H. își întreține plăcerea de a cânta prin frecventarea constantă a altor poeți, în special a celor de expresie clasică. Uneori (mai cu seamă după 1970) parafrazează
HOREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
pământului natal, transmite în tonuri subtil nuanțate vibrația unui suflet mereu fascinat de icoanele copilăriei, mereu înfiorat de înțelesurile unui destin al comunității și de rezonanțele călătoriilor în lumea culturii. Ion Horea continuă nu pe mesianicii ardeleni (Goga - Cotruș) [...], ci lirismul elegiac al lui Iosif. El se desparte astfel de alți poeți veniți din lumea țărănească (Al. Andrițoiu, Ion Brad, Ion Gheorghe, Ioan Alexandru), se desparte și de poeții de la „Steaua”, orientați după 1956 spre o poezie de notație și cei
HOREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
1984). Debutează cu versuri în revistele „Primăvara Banatului” și „Răsunet” din Lugoj (1940), colaborând ulterior la principalele periodice literare din țară. A semnat și Mihai Moga. Primul volum, Dragostele mele, îi apare în 1969. Comentatorii au relevat principalele teme ale lirismului lui I.: dragostea pentru patrie și pentru popor, natura (îndeosebi cea a plaiurilor natale), omenia și sentimentul prieteniei. Partea cea mai rezistentă a creației sale este poezia de inspirație folclorică sau doar influențată de aceasta, autorul cultivând cu statornică predilecție
IANCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287482_a_288811]
-
zbaterilor lui sufletești. Dincolo de o minimă condiție a ficțiunii și de la un anume grad voit al expresiei artistice, cărțile lui sunt feluritele fațete ale unei confesiuni răsucite în sine, ca o spirală, fără nici un scop și nici o soluție [...]. Un ciudat lirism rece, o neurastenie metafizică și o cazuistică istovitoare, unite cu sentimentul dezolant al provizoratului alcătuiesc structura psihologică a prozei lui. POMPILIU CONSTANTINESCU Anton Holban a fost un „analist”, în înțelesul cel mai propriu al cuvântului. [...] Ca și alți autori din
HOLBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]
-
adesea în amintiri, iar presiunea psihologică căreia îi cad pradă vine, invariabil, din „responsabilitățile” sociale. O încercare singulară într-o producție narativă în care pot fi întâlnite mai toate poncifele proletcultului o constituie romanul La Crimeea, peste mare (2002). Un lirism cald învăluie povestea țiganului Parnică, nevoit să înfrunte grozăviile războiului alături de fetița lui de șase ani. Sunt de reținut scene de un realism crud, cinematografic: țărani care mănâncă pământ și sug tulpini de trestie pe timpul foametei, imaginea de coșmar a
IGNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287510_a_288839]
-
Dostoievski, Cervantes, Jules Lemaitre, Ivan Bunin, Walter Scott, George Sand, Ladislas Raymont, Leopardi, Fenimore Cooper, James Oliver Curwood ș.a., înlesnind popularizarea unor opere insuficient cunoscute la acea vreme de publicul larg. Poezia lui I. ar putea fi încadrată în zona lirismului descriptiv și elegiac. În volumele de versuri Balade (1919), Sub zidurile Troiei (1920), Umbre peste ape (1923), Cosânzeana (1924), Lauri și purpură (1929) și Chipuri de bronz (1930), scriitorul abordează teme consacrate, desprinse din mitologia greco-latină sau din istoria autohtonă
IACOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287478_a_288807]
-
făcând parte din gruparea publicației în 1939, ultimul ei an de apariție. Colaborează la „Convorbiri literare”, „Gândirea”, „Gând românesc”, „Familia”, „Pagini literare”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Steaua”, „Tribuna”, cu poeme și însemnări literare. Volumul de debut, Solitudini, apărut în 1939, poartă amprenta lirismului eminescian și se bucură de o bună primire din partea criticii literare. Anii războiului îl află în plină afirmare, dar volumul de versuri Lumini pentru vămi rămâne în manuscris din lipsă de mijloace editoriale. D. publică fragmente din acesta în revistele
DANCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286681_a_288010]
-
clepsidra”, F, 1986, 5; N. Steinhardt, Un poet luciferic, VR, 1986, 9; Ioan Milea, Poetul între ființă și timp, ECH, 1987, 10; Virgil Podoabă, „A cincea esență”, F, 1989, 10; I. Negoițescu, „Trandafirul și clepsidra”, T, 1990, 3; George Popescu, Lirismul între două extaze, R, 1990, 4; Octavian Soviany, Kaspar Hauser la curțile lui Dracula, APF, 1991, 12; Nicolae Oprea, Timpul crizei, „Calende”, 1992, 1; Diana Adamek, Cămașa albastră de alcool, TR, 1992, 10; Viorel Mureșan, „Atotsfârșitul”, PSS, 1996, 4-5; Al.
DAMASCHIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286658_a_287987]
-
finețea judecății de valoare privind jocul actorilor - voce, dicție, mișcare scenica - sunt partea cea mai rezistentă a activității sale de cronicar. El judeca spectacolul ca entitate. Pe V. Alecsandri îl prețuia pentru „frumusețea senina”, clasică a operei, pentru fantezie și lirism, însă nu fără temei a formulat într-o amplă cronică din „Românul” consacrată piesei Despot-Vodă rezerve cu privire la construcția și la unitatea dramei. De o teribilă opacitate suferă însă D. când devine el însuși autor dramatic. Țară și Mihnea-Vodă (1876), o
DAMÉ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286661_a_287990]
-
În poezia pentru maturi (Vase comunicante, 1969, Am vrut să știu..., 1971, Scrisoare către tine, 1973, Revenire, 1977, Cântece de iarnă, 1981, și Steaua cea din lacrimă, 1988) deși nu impune o formulă artistică pregnantă, el cucerește totuși cititorul prin lirismul de factură meditativă și prin melodicitatea discursului bine articulat. D. s-a ilustrat și ca traducător: a transpus epopeile indiene Mahabharata și Ramaiana, sonetele lui Petrarca și Ronsard, din lirica lui Hugo, Tagore, A. Pușkin, M. Lermontov, L. Martânov, A
DARIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286688_a_288017]
-
Dumitrescu-Bușulenga, București, 1964; Hora de mână, București, 1968; Sub umbrela mea roz, Craiova, 1973; Zilele una cu alta, Craiova, 1982; Cum, Craiova, 1984; Poetica minulesciană, Craiova, 1986; Zilele una cu alta, Craiova, 2002. Repere bibliografice: D. Micu, Semne noi în lirism, GL, 1957, 36; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Profil: Șină Dănciulescu, LCF, 1964, 4; Șerban Foarță, Șină Dănciulescu, „Ploaie în aprilie”, O, 1964, 6; Nicolae Manolescu, Cinci poeți în colecția „Luceafărul”, CNT, 1964, 25; Firan, Macedonski-Arghezi, 143-144; Piru, Poezia, ÎI, 216-217; Const. M.
DANCIULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286682_a_288011]
-
potriveli funambulești. Un auster jurnal al detențiunii la Văcărești este Celula nr. 13 (1932). Notațiile reci, denudate de orice artificiu, nu evită zonele întunecate ale traiului la gherlă, așa cum, prin excepție, lasă să le scape și câte un puseu de lirism elegiac (stârnit de priveliștea zilelor de toamnă). Scrutând mediul promiscuu, în care iese la iveală și ce e rău, și ce e bun în fiecare, scriitorul veșnic în răspăr ajunge la părerea că de multe ori cei închiși sunt victime
DAMIAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286664_a_287993]
-
postura juvenilă, postadolescentină, sensibilitatea „feminină”, propensiunea pentru universul silvestru sau bucolic, cu sugestii dintr-un fantastic de sorginte folclorică învestit cu rezonanțe mitico-magice, în descendență blagiană, sunt note caracteristice pentru poemele cele mai izbutite. În Primejdii lirice, se vădește un lirism discursiv, uneori patetic, verbios, în formulări frizând afectarea. Poemele ce vehiculează o imagerie agreată de oficialitatea epocii (cu referiri la „țară”, „patrie”, „petrol”, „cărbune” etc.) rămân puțin convingătoare. Interesante sunt tablourile înrudite cu cele din poezia lui Blaga (cu ecouri
CAUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286143_a_287472]
-
sălbăticiunilor sau vibrând de fiorul legendei. Condiție emoțională a feminității, iubirea - senină sau umbrită de vagi angoase - oferă materie unor poeme în care sentimentele de dragoste sunt iscodite cu discreție și oarecare complicație. În general, observația peisagistică e încărcată de lirism, iar introspecția e susținută cu recuzită de peisaj. SCRIERI: Primejdii lirice, Iași, 1973; Cartea anotimpurilor, București, 1976; Adalbert Ignotus, Iași, 1977; Văzduhul de cuvinte, București, 1979. Repere bibliografice: Ulici, Prima verba, I, 60-63; Dinu Flămând, Daniela Caurea, SXX, 1977, 4-5
CAUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286143_a_287472]
-
adesea pline de haz, ce aparțin mai mult publicistului și memorialistului. Tensiunea lirică (1971) este un eseu superior didactic, probând spiritul speculativ al lui C., ca și buna cunoaștere a poeziei române și universale. Tensiunea ar fi starea unică a lirismului, care presupune obligatoriu antinomia, opoziția. Sunt descrise, pe această schemă binară, numeroase opoziții, precum imanent- transcendent, etern-efemer, cosmic-uman, actual-revolut etc. Autorul evidențiază rolul conjuncțiilor adversative, al termenilor-semnal, al funcției practice a timpurilor verbale. Analiza tipurilor de tensiune conduce la tipurile
CAZIMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286151_a_287480]
-
presupune obligatoriu antinomia, opoziția. Sunt descrise, pe această schemă binară, numeroase opoziții, precum imanent- transcendent, etern-efemer, cosmic-uman, actual-revolut etc. Autorul evidențiază rolul conjuncțiilor adversative, al termenilor-semnal, al funcției practice a timpurilor verbale. Analiza tipurilor de tensiune conduce la tipurile de lirism, și ele foarte diverse, ca de pildă lirismul absenței, al aspirației, al așteptării ș.a. Stelele cardinale (1975) pune sub luptă patru metafore fundamentale, patru puncte cardinale ale poeziei lui Eminescu: gândirea, visul, cântecul și plânsul. Sunt examinate pe rând semnificații
CAZIMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286151_a_287480]
-
schemă binară, numeroase opoziții, precum imanent- transcendent, etern-efemer, cosmic-uman, actual-revolut etc. Autorul evidențiază rolul conjuncțiilor adversative, al termenilor-semnal, al funcției practice a timpurilor verbale. Analiza tipurilor de tensiune conduce la tipurile de lirism, și ele foarte diverse, ca de pildă lirismul absenței, al aspirației, al așteptării ș.a. Stelele cardinale (1975) pune sub luptă patru metafore fundamentale, patru puncte cardinale ale poeziei lui Eminescu: gândirea, visul, cântecul și plânsul. Sunt examinate pe rând semnificații multiple, eseistul tălmăcind sau descoperind noi sensuri, cum
CAZIMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286151_a_287480]
-
românești de călătorie, București, 1982 (în colaborare cu Viorica Diaconescu, Florin Manolescu, Alexandru Melian și Petre Nicolau). Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Ștefan Cazimir, „Caragiale. Universul comic”, CNT, 1967, 14; Al. Călinescu, Două studii despre Caragiale, IL, 1967, 10; Al. Piru, Lirismul ca tensiune, RL, 1971, 28; Al. Ciorănescu, Ștefan Cazimir, „Tensiunea lirică”, „Revue de littérature comparée”, 1975, 3; G. Dimisianu, Un eseu despre Eminescu, RL, 1975, 28; Mihai Zamfir, Între semantică și critică: „Stelele cardinale” de Ștefan Cazimir, RITL, 1976, 2
CAZIMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286151_a_287480]
-
versuri, în „Orizont”, iar editorial, în 1986, în placheta colectivă Argonauții. Poeziei spectaculare a primului volum personal, Balade vesele și triste scrise prin cârciumi comuniste (1990), în care baladescul și plăcerea afișării nonconformismului zgomotos al boemei au dat aliajul unui lirism cu o reală priză la public, îi urmează o prezență editorială dinamică. Cu schimbări abrupte de registru tematic, poemele din cărțile următoare proiectează patetismul originar al autorului în termenii unei poetici moderne, de sursă stănesciană, consemnând aspirația către un discurs
CHICHERE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286193_a_287522]
-
și intenționa să consacre zonei o monografie: Sate târnăvene din ținutul Rupea-Cohalm. C. a editat un număr apreciabil de mici colecții, de o mare diversitate tematică. Comentând una dintre ele, poetul Dan Botta afirma că versurile cuprinse aici „sunt numai lirism. Poezie de iubire plină de înduioșare, de sensul viu al naturii”, poezie culeasă de la femei, „poeme de pasiune vie, de iubire și gelozie”, strigături „cari relevă un admirabil simț al umorului, observație pătrunzătoare, subtilitate”. Cele mai semnificative și ample culegeri
CERNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286174_a_287503]
-
care au dus o viață normală, a devenit imposibilă: „Ne despărțeam... O! cine mai întreabă / de cei ce nu-s? de cei ce-au fost pe vremuri? / Mulțimea vinde îngeri la tarabă / și arlechinii mor în Bethleemuri... Prizonier al unui lirism al suferinței și degradării (I. Negoițescu), C. contemplă puritatea cu priviri stinse și obosite, apărându-se de „ochii depresiv de albaștri ai copiilor” și de „suavele nerușinări ale naturii” prin ironii amare („Pleacă oamenii și rămân potecile. / Socialismul e zâmbet
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
vara era pe sfârșite. / Luna ca o iacobină se ridicase / pe genunchii apocalipsului. Nimic nu înflorește mai frumos ca un corolar. / Ți-au fost dragi păsările, apele și arborii, / Dar n-ai avut nici păsări, nici arbori, nici ape.” Fluxul lirismului de acum al lui C. oscilează între notație și metaforă, sugrumând suflul puternic și protestatar al poemelor de debut într-o respirație poetică sacadată, întretăiată, ce urmează urcușurile și coborâșurile unei suferințe mereu prezente: „Clepsidre ori perle risipite pe lac
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
Cârtița și aproapele (1970), continuând și adâncind tematica poemelor precedente, îl definește pe C. drept un poet al stării de criză (Lucian Raicu), ale cărui constante sufletești - dezolarea, plictiseala, singurătatea, neliniștea - se constituie în tot atâtea centre de coagulare a lirismului. Într-o lume lipsită de orice noimă, în care nici măcar „absurdul” nu mai poate descrie existența, iar viața este o „prelungire a morții”, intervine, copleșitor, sentimentul „târziului”: „Nimic nu-i absurd și nimic nu e logic / Seara mă-ntorc și
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]