3,340 matches
-
și care este al doilea ca înălțime din sat. Notă 1-În perioada de început ’50 în perimetrul Șaua Țucla-Vârful Țucla a fost făcut un sanț lung de apr. 1.5 km pentru cercetări arheologice unde au fost redescoperite urme ale locuirii din comuna primitivă,(primele săpături au fost făcute prin anii 1935-36) lucrările trebuiau să continue, dar din motive necunoscute au fost sistate definitiv. Până prin anul 1970 în timpul lucrărilor agricole (arat, săpat, grăpat) ieșeau la iveală tot felul de cioburi, hârburi
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
Ibănești (în ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Mureș, Transilvania, România. Vestigiile arheologice descoperite pe raza comunei dovedesc locuirea Ibăneștiului încă din neolitic. - 1453 - prima atestare documentară a localității Ibănești. - 1599-1600 - locuitorii din Ibănești se alătură companiei lui Mihai Viteazul din Moldova. - 1704-1708 - locuitorii îl sprijină pe Francisc Rákóczi al II-lea. - 1848-1849 - locuitorii Văii Gurghiului au făcut parte
Ibănești, Mureș () [Corola-website/Science/300583_a_301912]
-
de descoperirea unui vas de ceramică, din secolul al IX- lea, d.H.1 în satul Neagra, aparținând comunei Lunca Bradului. Însă acest obiect singular, nu poate fi considerat argument ferm al localizării comunei din epoca metalelor și a continuității de locuire, până in zilele noastre. Acesta putea să aparțină unei populații gentilice în mișcare, mai ales că localitatea era acoperită de păduri masive, dar în același timp putea să ocrotească grupuri mici de locuitori, care mai târziu au constituit localitatea. De
Lunca Bradului, Mureș () [Corola-website/Science/300586_a_301915]
-
în mișcare, mai ales că localitatea era acoperită de păduri masive, dar în același timp putea să ocrotească grupuri mici de locuitori, care mai târziu au constituit localitatea. De altfel Lunca Mureșului precum și terasele din apropiere ofereau condiții corespunzătoare de locuire pentru populația băștinașă. Dar neavând dovezi concludente, nu putem face afirmații categorice. Cercetările în localitate și în satele vecine, au fost întâmplătoare, deoarece mijloacele de comunicație erau reduse. Acesta este motivul pentru care, localitatea nu apare decât întâmplător în conscripții
Lunca Bradului, Mureș () [Corola-website/Science/300586_a_301915]
-
Eugen Comșa a fost uimit de așezarea stranie a poienii numită Ogrezele. Pe ambii versanți ai râului Vâlsan sunt amenajate asemenea poieni stranii, adevărate platforme pentru amplasarea locuințelor, identice cu cele de la Blidaru, Sarmizegetusa, Fețele Albe, etc. Aceste terase de locuire a dacilor pot fi admirate și azi: Ogrezele, Râpa Bâții, Zafii, Catran, Pană, Mălăiște, Șoptana, Cerneți, Poiana Galatii, Bucura de Sus, Bucura de Mijloc, Bucura de Jos, Părul Mătușii, Moția, Telman, Iepura de Sus, Iepura de Mijloc, Iepura de Jos
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
mineri, zona fiind minieră și având enorme zăcăminte de cărbune (EMC Comănești). Acest lucru a dus la dezvoltarea depresiunii Comănești tranformându-o într-o zonă puternic industrializată în perioada comunistă(cărbune, cherestea, petrol, fructe de pădure etc.). Exită dovezi arheologice de locuire a acestor locuri încă de pe vremea dacilor. Pe latura stângă a Pârâului Bantului (proprietate Rata Ghe.) la o adâncime de 0,60 m se găsesc nenumărate cioburi de ceramică arsă; zona are nevoie de studiu pentru a cataloga și data
Lunca Asău, Bacău () [Corola-website/Science/300681_a_302010]
-
spre deosebire de majoritatea părților Țărilor de Jos, a fost întodeauna o regiune rurală, relativ slab populată. În ciuda părerii răspândite în Țările de Jos că Drenthe pare a nu aparține Țărilor de Jos, datorită acestei densității scăzute a populației, există dovezi de locuire a acestor locuri încă din preistorie. Cele mai clare dovezi de prezență umană străveche o reprezintă dolmenele ("hunebedden" în limba neerlandeză) ce se pare că au fost construite acum aproximativ 5.500 de ani. Un alt fapt semnificativ este numărul
Drenthe () [Corola-website/Science/300715_a_302044]
-
Majoritatea locuitorilor sunt români (95,83%). Pentru 4,17% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,79%). Pentru 4,17% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Primele urme de locuire datează din epoca bronzului. Însă prima atestare documentară este din anul 1538, de la Radu Paisie, „[...] care întărește slugilor Stănilă, Șteful, Neagoe, Badea, Stanislav și Stan stăpânirea moșiei Zărneasca”. În timpurile ce au urmat, datorită persecuțiilor, o parte din locuitorii Transilvaniei
Comuna Brăești, Buzău () [Corola-website/Science/300798_a_302127]
-
anul 1913 din nou satul suferă distrugeri majore din cauza inundațiilor. Climă este una moderat continentală, cu temperatura medie anuală cuprinsă între 5 și 6 grade, cu o maximă termică în iulie și o minimă în ianuarie, ce oferă condiții propice locuirii acestor meleaguri. Vegetația naturală e dominată de foioasele din primul etaj de altitudine (stejar, fag, carpen, alun) iar la pește 1.200 m altitudine se află coniferele (molid, brad). Una din cele mai frumoase podoabe florale o constituie rezervatia naturală
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
lunile februarie - martie 1999 au fost efectuate recunoașteri de teren pe valea Crișului Negru și a fost descoperit amplasamentul medieval al așezării Sânmartin de Beiuș. Prin periegheze repetate au fost localizate în partea de hotar numit "La Piatră" vatra de locuire a satului , cimitirul și punctul unde se află biserică. În luna mai a fost trasata în vatra așezării medievale o secțiune de control cu dimensiunile de 50 x 2 m. A fost scos la lumină material arheologic care probează că
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
de mult asemănându-se cu Ardealul descris de Nicolae Balcescu. Localitatea Căianu Mic este atestată documentar din anul 1456, de altfel ca și celelalte sate din raza comunei, dar istoria acestor localități se pierde în negura vremii. Există urme de locuire încă din neolitic după cum se poate vedea în muzeul școlii, unde sunt expuse topoare de piatră. Continuitatea locuirii zonei este dovedită de uneltele din epoca bronzului și a fierului, din zonele: Poduri, Calea Onii, Turcele, Bracila, Valea Pietrei, Coasta Hrbelor
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
1456, de altfel ca și celelalte sate din raza comunei, dar istoria acestor localități se pierde în negura vremii. Există urme de locuire încă din neolitic după cum se poate vedea în muzeul școlii, unde sunt expuse topoare de piatră. Continuitatea locuirii zonei este dovedită de uneltele din epoca bronzului și a fierului, din zonele: Poduri, Calea Onii, Turcele, Bracila, Valea Pietrei, Coasta Hrbelor, unde s-au găsit și numeroase urne funerare din epoca bronzului. Epoca romana este bine conturată prin existența
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
-lea ar fi un argument în plus în susținerea afirmației că vatra satului Bălnaca era pusă cu cel puțin două secole înainte de atestarea sa documentară din 1406. Condițiile naturale existente pe aria geografică de răspândire a satului Bălnaca au favorizat locuirea umana încă din cele mai vechi timpuri. Este așezat pe cursul superior al Crișului Repede, pe unul din versanții nordici ai munților Pădurea Craiului. În peșterile de pe valea Crișului Repede din zona Alesd-Șuncuiuș s-au descoperit materiale arheologice care datează
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
cultura Otomani cu nucleul în Țara Crișurilor. Templul cu megaron de la Sălacea prezintă certe analogii cu monumente din lumea Egeică . Dacă în epoca bronzului zona defileului Crișului Repede de la Bălnaca spre Șuncuiuș apare intens locuită, inventarul ceramic pledează pentru o locuire anterioară epocii bronzului cu o continuitate până în prima vârstă a fierului inclusiv. Demne de semnalat sunt descoperirile arheologice întâmplătoare, care atestă prezența celților în acest areal geografic. Celții făceau parte din marea familie a popoarelor indo-europene. Ei au migrat masiv
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
Cluj-Napoca. În această peșteră s-a mai găsit un mormânt al unei căpetenii cu un bogat inventar arheologic de la sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului. În același loc s-a descoperit și un vas de lut dacic, ceea ce atestă locuirea în continuare a peșterii. De altfel, și în alte peșteri cum ar fi Lesiana ( Ungurului) fragmentele ceramice atestă continuitatea locuirii și în perioada prefeudală din secolele IX-XI d.Hr. În anul 1986, arheologii dr. Sever Dumitrașcu și dr Ioan Crișan
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
epocii bronzului și începutul epocii fierului. În același loc s-a descoperit și un vas de lut dacic, ceea ce atestă locuirea în continuare a peșterii. De altfel, și în alte peșteri cum ar fi Lesiana ( Ungurului) fragmentele ceramice atestă continuitatea locuirii și în perioada prefeudală din secolele IX-XI d.Hr. În anul 1986, arheologii dr. Sever Dumitrașcu și dr Ioan Crișan, de la Muzeul Țării Crișurilor au început săpături sistematice pe Dealul Simionului în Bălnaca, unde au semnalat o cetate din prima
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
ale lumii tocmai se termina înfloritoarea civilizație myceniană una din cele mai însemnate din epoca bronzului reprezentată în insula Creta prin palatul de la Knossos și alte orașe antice din sudul Greciei de azi. Se poate vorbi de o continuitate a locuirii umane pe teritoriul satului Bălnaca și în împrejurimi și în perioadele istorice următoare. Bunăoară, cercetătorul Mircea Rusu, arheolog din Cluj Napoca ne semnala, în anul 1971, existența unei cetăți dacice de pământ pe teritoriul satului în locul numit azi dealul lui Dămnenea
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
Tisei cu Transilvania este confirmată de urmele descoperirilor arheologice de la Șuncuiuș, Bălnaca, Vadul Crișului,etc. Bunăoară în gura peșterii Lesiana s-au descoperit vestigii de la o lociunță.din perioada feudală timpurie, din secolele XI-XIII d.H argument al continuității de locuire umană a zonei. În documentele medievale, vama de la Vadul Crișului este amintită ca fiind "din vechime". La Vadul Crișului se vămuiau mărfurile transportate pe cele două drumuri : cel de uscat și cel de apă. De la Birtin, drumul de uscat urca
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
specifică zonei de deal caracterizată de păduri de fag și conifere, floră spontană și plante medicinale. Fauna este reprezetată de vulpi, iepuri, fazan, căprior, mistreț, lup, jder, dihor În urma investigațiilor arheologice s-au descoperit pe teritoriul satului Șieuț urme de locuire din epoca bronzului. De asemenea, în satele vecine, Sebiș și Ruștior s-au găsit vestigii datând din epoca fierului. Sunt numeroase și descoperirile aparținând epocii dacice și epocii romane. Primele documente care vorbesc despre acest teritoriu apar în secolul al
Șieuț, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300894_a_302223]
-
Băi). Mai există o schiță istorică a comunei Leșu, scrisă tot de un necunoscut între 1857-1871, în care se spune că Leșu s-a format din mijlocul românilor din Ilva Mică. Cea mai plauzibilă explicație a formării noului nucleu de locuire pe Valea Leșului pare a fi aceea care privește înființarea noului sat ca rezultat al strămutării unor locuitori din bazinul superior al Someșului Mare înspre locuri mai ferite, cum oferea Valea Leșului, într-un context politic sau economic care ar
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
și nord-vestul Europei. Această așezare explică influența pe care o au elementele est-europene în vegetația și fauna comunei, elemente ce sunt caracteristice silvostepei. Istoria satului Corni începe din vremuri îndepărtate, încă din paleolitic. Condițiile naturale prielnice din zonă au determinat locuirea din vremuri străvechi, fapt atestat de numeroase urme de cultură materială și spirituală descoperite în multe puncte și așezări arheologice începând din epoca pietrei și până astăzi. În ultimii treizeci de ani, aceste mărturii ale existenței populației pe teritoriul satului
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
de faună fosilă pleistocenă: un corn de Cervus (lungime-81 cm), un fragment de defensă de Mamutuhus primigenius și un fragment de omoplat. Aceste piese se găsesc în colecția Școlii nr. 1 Corni. Toate descoperirile făcute confirmă o intensă vatră de locuire pe teritoriul satului Corni, caracteristică de altfel întregului teritoriu locuit de români și de înaintașii lor. Urmele arheologice și numismatice enumerate mai sus dovedesc și argumentează continuitatea populației locale în perioada stăpânirii romane din Dacia, menținerea legăturilor cu lumea romană
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
mongolilor, tătarilor etc. a rămas fără urme demne de luat în seamă în viața și obiceiurile autohtonilor-prezente doar în riturile funerare sau în predispoziția pentru unele obiecte de podoabă. Deși reduse ca număr, cele câteva izvoare istorice descoperite atestă continuitatea locuirii acestui teritoriu în perioada secolelor IX-XIV. Ca și în alte locuri din Moldova apare în lunca Siretului la locul numit astăzi „La Siliște“ prima așezare răzășească, care a stăpânit pământul în devălmășie. Această așezare, după toate probabilitățile, s-a întemeiat
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
pădurea de corni și-au întemeiat satul Corni și o parte spre nord, tot într-o poiană a pădurii și-au întemeiat satul Vlădeni. Prin defrișarea pădurii, în care predomina arbustul corn, concentric în jurul bisericii, s-a extins vatra de locuire a satului Corni. După ani și ani, pe măsura creșterii numărului de locuitori, o parte a populației satului Corni, atrasă de rodnicia solurilor din lunca Siretului, în frunte cu un cetățean de vază, pe nume Costescu, părăsesc satul Corni, se
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
vest a județului și s-a constituit, în actuala întindere teritorială și componență, în anul 1968. Descoperirile arheologice au scos la iveală urme de așezări omenești încă din perioada neolitică (6000-2500 î.e.n.) în zona numită Medelean din vecinătatea satului Cucorăni. Locuirea geto-dacică pe teritoriul comunei este substanțial reprezentată, fapt dovedit prin complexul fortificat de cetăți traco-getice de la Stâncești, întins pe aproximativ 50 ha. Mărturii ale existenței unei înfloritoare vieți economice a dacilor liberi sunt așezările de tip carpic (sec.II-III e.n.
Comuna Mihai Eminescu, Botoșani () [Corola-website/Science/300917_a_302246]