2,956 matches
-
Escatologia (scris și eshatologia, în limba greacă veche: ', cuvânt compus din τὰ ἔσχατα ' = "ultimele lucruri" și "logos" → "-logie" = "studiu", "învățătură" despre...) este o doctrină filosofică și teologică privind posibilitatea existenței individuale după moarte (""eshatologie individuală"") și destinul final al lumii (""eshatologie universală""). Termenul latin, căzut în desuetudine, este ""De Novissimus"". ""Escatologia individuală"" derivă din doctrina imortalității personale
Escatologie () [Corola-website/Science/309629_a_310958]
-
cerurile se alternează cu întunericul subpământean. La grecii antici dominau numeroase și diverse concepții escatologice. Doctrinele cosmologice ale stoicismului, de exemplu, concepeau existența lumii ca o repetiție ciclică a diverselor epoci, la sfârșitul căreia cosmosul va exploda, reducând materia la ""logos""-ul originar din care ordinea s-ar regenera. În mod asemănător s-ar regenera și sufletul omenesc, el însuși de asemenea ivit din ""logos"" și destinat, în consecință, nemuririi. Din scrierile lui Homer și Hesiod aflăm cum își reprezentau vechii
Escatologie () [Corola-website/Science/309629_a_310958]
-
ca o repetiție ciclică a diverselor epoci, la sfârșitul căreia cosmosul va exploda, reducând materia la ""logos""-ul originar din care ordinea s-ar regenera. În mod asemănător s-ar regenera și sufletul omenesc, el însuși de asemenea ivit din ""logos"" și destinat, în consecință, nemuririi. Din scrierile lui Homer și Hesiod aflăm cum își reprezentau vechii greci viitorul sufletelor în "Câmpurile Elisee" ("Elysium") sau în infern ("Hades"). "Tartarul" (infernul cel mai profund) era destinat în special pentru revoltații împotriva zeilor
Escatologie () [Corola-website/Science/309629_a_310958]
-
punți“ de luare în stăpânire de către "arta cuvântului" (ori de către arte, în general) a unor „terenuri“ / „spații vitale“ încă necunoscute, „periferice“. Prin analogie, avangarda reprezintă „zona de șantiere periferice“ a unui „burg (al Spiritului)“ - în cazul literaturii, „burg al Cuvântului / Logosului“ -, ori - dinspre „cosmica aură“ a conceptului - se poate spune că are corespondență într-o „coroană solară“, într-o arie de manifestare a protuberanțelor / exploziilor solare, de unde și „fluctuantele străluciri“, dar întotdeauna cu „prăbușirea“ / „revenirea“ acestora în „nucleul aparent-stabil / invariabil“ al
Avangarda literară în România () [Corola-website/Science/310179_a_311508]
-
sută de kilograme, prin incinerare, se transformă în două kilograme de cenușă, restul evaporându-se, „fiind apă“ / „compuși ai apei“; astfel, se deduce ușor că ființele umane sunt sublime „grupuri ale apei“). "Poezia pură, jocul secund", rețea de cristale ale Logosului, când se îneacă / dispare „animalitatea planetară“ / „spiritul de turmă din junglă“ («cirezile agreste») prin „umanizare“, în «grupurile apei», are menirea ca, din prezent / «din ceas», să oglindească măreția lumii, «calma creastă», zenitul, dar și opusu-i, «nadirul latent», să-i deducă
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
dublul efort al poetului echivalează cu adâncirea în memorie până la transcendență (tensiune a po¬eziei lui Alboiu neobservată de comentatori din pricina, poate, a limbajului de factură expresionistă ce domină aceste cărți) și totodată, cu apropierea cosmosului prin exercițiul taumaturgic al Logosului: <poem>Cu capul dat pe spate privesc cerul în ceața de secol a toamnei se aude bâjbâitul cocorilor. Ce strein ne-a rămas drumul lor! Mamă, țâțele tale doi cocori prin ceață au fost. Din gușile lor tulburi mai picură
George Alboiu () [Corola-website/Science/310536_a_311865]
-
s-a născut Universul: „Cuvintele se roteau, se roteau între noi, înainte și înapoi,și cu cât te iubeam mai mult, cu atât repetau, într-un vârtej aproape văzut, structura materiei, de la-nceput." Prin iubire, dar și prin Cuvântul redevenit Logos, se reconstituie timpul și spațiul obârșiilor lumii; poetul devine astfel un nou Amfion 1 care clădește Universul cu ajutorul Cuvântului. Neomodernismul constituie o orientare manifestată în literatura română și situată, cronologic, în perioada 1960-1980. Estetica neomodernismului ar putea fi caracterizată prin
Poveste sentimentală (poezie) () [Corola-website/Science/309908_a_311237]
-
în arta de a intra / ieși din paradox spre a surprinde „fisura“ / „fanta“ dintre jumătățile ființei lirice, ființă ce pare anterioară "Androginului", ca să se re-elanseze în "holopoem", prin extraordinara capacitate a descoperirii / alegerii și rostuirii liremelor în spațiile inefabile ale Logosului, pentru ca la „momentul-eclat“ al textului, să rotească labirintul vocalelor și „să rostească“ simbolul, ori (mai rar) starea absolutei libertăți a Eului, a acelui Eu fără corsete, un Eu „decorticat“, fără blindajul „normelor“, întrucât, în ultimă instanță și mai la vale
Claudine Bertrand () [Corola-website/Science/310355_a_311684]
-
Frenologia (din limba greacă: φρην, "phren" = minte, suflet; și λόγος, "logos" = cunoaștere, studiu) este o teorie în antropologia fizică enunțată la începutul secolului al XIX-lea de Franz Joseph Gall (1758-1828), după care studierea variațiilor morfologice exterioare ale cutiei craniene ar furniza informații asupra respectivelor regiuni ale creierului și funcțiilor sale
Frenologie () [Corola-website/Science/305006_a_306335]
-
pe greci, barbari etc. Dumnezeu este considerat ca fiind necreat, etern, perfect. Actul creației este conceput ca având aceeași structură ca și în gândirea lui Philon și, în genere, a neoplatonismului. Nu Dumnezeu generează (el este perfect), ci el creează Logosul care produce o primă creație. Logosului îi urmează Spiritul Sfânt care este și spirit al profeției. Cei care îl au sunt profeții creștinismului, unul dintre ei considerându-se și apologetul nostru. Cât despre om, este remarcabil că Justinian l-a
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
considerat ca fiind necreat, etern, perfect. Actul creației este conceput ca având aceeași structură ca și în gândirea lui Philon și, în genere, a neoplatonismului. Nu Dumnezeu generează (el este perfect), ci el creează Logosul care produce o primă creație. Logosului îi urmează Spiritul Sfânt care este și spirit al profeției. Cei care îl au sunt profeții creștinismului, unul dintre ei considerându-se și apologetul nostru. Cât despre om, este remarcabil că Justinian l-a gândit ca fiind înzestrat cu libertate
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
toate zile1e. Biserica a condamnat gnosticismul în primul rând pentru că reprezentanții săi schematizau și abstractizau enorm făcând de nerecunoscut imaginile creștine tradiționale, dogmele acestuia, caracterul concret, sensibil dat de religia creștină elaborărilor sale. Dacă Fiul, de pildă, este redus la Logos etc. sigur că, în acest caz, biserica a preferat să păstreze imagistica și nu conceptul, prima a fost mai apropiată de înțelegerea și sensibilitatea oamenilor simpli și nu numai ale acestora. Împotriva gnosticilor au reacționat Irineu și, mai ales, Tertullian
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
reacționat Irineu și, mai ales, Tertullian. Primul susține că adevăratul creștinism este cel al apostolilor bisericii, că Dumnezeu este incognoscibil și că numai calea credinței și iubirii îl poate duce pe om la adevăr. El a respins ideea emanației, a Logosului și a Spiritului în favoarea creării de către Dumnezeu a Sfintei Treimi. Binele stă, dupa părerea sa, în supunerea față de Dumnezeu și credința în Dumnezeu, iar răul ar proveni din excesul de libertate. Tertullian a elaborat o operă vastă, variată și cu
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
cea accesorie a creștinismului și a încercat să ateste valoarea adevărului relevat. Afirmă superioritatea cunoașterii care cuprinde credința ca dat al ei și subliniază că astfel, credința devine, ea însăși, cunoaștere. A susținut spiritualitatea lui Dumnezeu (Dumnezeu nu este corp), Logosul a fost definit ca substanță a substanței, reia doctrina lui Valentin referitoare la creație, gândește lumea inteligibilă ca model, crede și în decăderea acesteia în lumea sensibilă. Susține ideea încarnării și pe cea a libertății ca trăsătură a omului. A
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
gândește lumea inteligibilă ca model, crede și în decăderea acesteia în lumea sensibilă. Susține ideea încarnării și pe cea a libertății ca trăsătură a omului. A crezut în valoarea educației și în posibilitatea omului de a se face, prin inteligență Logos, până la a ajunge la Dumnezeu. El a construit, într-adevăr, o antropologie creștină. Eusebio din Cesarea a fost prieten al împăratului Constantin și, cumva, arian, un mare erudit, el distingându-se, între altele, prin faptul că în perioada dată (sfârșitul
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
singurul sprijin aflat la îndemâna omului și, neînsoțită de revelație, a reușit să construiască Filosofia (un dar pe care Dumnezeu însuși l-a dat grecilor, cum susținuse Iustin Martirul și Filozoful). Rațiunea autentică nu poate da greș, căci este de fapt "logos", rațiune universală. Astfel, încă în starea pre-evanghelică, numită prima stare a omului față de adevăr, rațiunea necălăuzită de revelație a putut să fie instrumentul indispensabil pentru cunoașterea creaturilor lui Dumnezeu. 2. Identitatea creaturii cu Dumnezeu însuși este un adevăr mai adânc
Ioan Scotus Eriugena () [Corola-website/Science/305664_a_306993]
-
să pună ordine în administrarea tuturor acestor bunuri ca și a disciplinei. Prin 260, Dionisiu, episcopul din Alexandria, a trimis o scrisoare lui Amonius și lui Eufranus împotriva ereziei sabelianismului, scrisoare în care nu s-a exprimat cu exactitate cu privire la „Logos” și la relațiile sale cu Dumnezeu Tatăl. Din această cauză, a fost acuzat înaintea Papei Dionisiu, care a convocat un Sinod care să discute asupra problemei ivite. Papa a publicat apoi (atât în numele său cât și al conciliului) o importantă
Papa Dionisiu () [Corola-website/Science/305388_a_306717]
-
lumi cunoscute și care este adăpost pentru sufletele eliberate. Un punct in interiorul semicercului selenar întruchipează sinele eliberat, "siddha". Un alt simbol jainist este silaba "om" și reprezentarea acesteia. În hinduism, "om" este silaba sacră a genezei, este sinonim cu "Logosul" creator al grecilor; jainiștii vor vedea în acest cuvânt o formă reverențioasă de a numi cele cinci parameshthis, sau ființe evoluate spiritual: Arihantas (sau tirthankarașii), Siddhas (eliberații), Acharyas (învățătorii), Upadhyayas (preceptorii) și Munis / Sadhu (călugării). Rostirea prelungă, din adîncul ființei
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
apar noi ramuri ca genomica (studiul genomurilor organismelor) și proteomica (studiul structurii și funcțiilor proteinelor pe care le conține un organism). Termenul "biologie" provine din combinarea cuvintelor grecești "βίος" (bios, "viață") și "λεγειν" (legein, "a aduna", "a strânge", cf. λόγος, logos, "cuvânt"). Acest termen, în accepțiunea sa modernă, a fost introdus independent de către Karl Friedrich Burdach (în 1800), Gottfried Reinhold Treviranus ("Biologie oder Philosophie der lebenden Natur", 1802) și Jean-Baptiste Lamarck ("Hydrogéologie", 1802). Înainte de crearea acestui cuvânt, pentru descrierea animalelor și
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
fiind esența unei persoane, ființe, ceea ce decide cum ne comportăm. El considera această esență ca un ocupant necorporal, etern al ființei noastre. În timp ce corpurile mor, sufletul este în continuu renăscut ulterior în alte corpuri. ul Platonic cuprinde 3 părți: 1. Logosul - (mintea, nous, sau rațiunea) - (trad." Cuvântul") 2. Thymos/Thumos (emoția, plin de spirit sau masculinul) - (trad."Îndrazneală/Spirit") 3. Eros-ul (apetitul, dorința sau femininul) Toate acestea au o funcție într-un suflet echilibrat și împăcat. Aristotel, urmându-l pe
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
numit "Essays and Reviews", prin care să aducă o critică Bibliei, în termeni accesibili publicului larg, și prin care să susțină teoria lui Darwin. Acest val de "criticism istoric" ("Higher Criticism") a fost considerat ""un triumf al discursului rațional al logosului asupra mitului"" și susținea ideea că Biblia nu trebuie înțeleasă literal, în sensul strict al cuvântului, căci am ajunge la fundamentalism și că vest-europenii au pierdut acel sens original al mitului. În "Originea omului", apărută în 1871, Darwin aduce o
Concepția despre religie a lui Charles Darwin () [Corola-website/Science/314698_a_316027]
-
Patriarhiei de Constantinopol la Conciliul Vatican II. A studiat la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității București (1943-1948), iar în ultimii doi ani de facultate a fost asistentul lui Anton Dumitriu, la Catedra de Logică și Istoria Filosofiei. Licența "Logos și dialectică la Platon". În 1945 Anton Dumitriu i-a deschis drumul Mănăstirii Antim, descoperindu-i grupul de reflecție spirituală adunat în jurul lui Sandu Tudor și cunoscut sub numele de Rugul Aprins, la o vreme când părintele Ivan Kulâghin, sau
Andrei Scrima () [Corola-website/Science/314028_a_315357]
-
1:26 "Și Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea noastră", iar trimiterile din Noul Testament la Hristos ca Dumnezeu Creator (Ioan 1:3, Coloseni 1:15) a făcut ca scriitorii creștini timpurii să asocieze Creația cu Logosul, sau cu o preexistență a lui Hristos, Dumnezeu Fiul. Începând cu secolul al IV-lea, biserica a fost dornică să afirme (și prin artă) doctrina consubstanțialității confirmată în Crezul de la Niceea (Symbolum Nicaenum) din 325. Utilizarea imaginilor religioase în general
Dumnezeu Tatăl în artă () [Corola-website/Science/320426_a_321755]
-
cartografică organizată sunt atribuite de Giorgio Colli perioadei sec. al IX-lea și al VIII-lea, î.e.n. epoca compoziției poemelor homerice și epoca cetăților-state. Este epoca în care apare o separație între esența naturii (sau a lumii), și reprezentarea ei. Logosul se separă de mit, cu alte cuvinte viziunea mitică asupra lumii devine alegorie. Apare separarea între adevăr și opinie. Grecii antici se pare că au fost primii care au lăsat posterității primele hărți propriu-zise. Lui Anaximandru din Milet (611-546 î.e.n.
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
s-a copt. Să le lăsăm să cadă Aproape putrede, Abia îmbrăcând în carnea lor Osul sfânt. Sâmburul gol desfăcut, Ca din veștezi nori luna.. Poate s-ar furișa spre pământ... Temele cultivate în operele neomoderniste sunt: condiția omului, forța logos-ului, moartea, iubirea, nostalgia după optimismul tinereții, reflecția filozofică. Poeții neomoderniști adoptă o atitudine ludică, ironică sau chiar parodică. Neomoderniștilor li se adaugă poeții generației mai vechi, cărora le fusese interzis să publice anterior (Emil Bota, Șt.Aug. Doinaș, Geo Dumitrescu
Literatura română neomodernă () [Corola-website/Science/317931_a_319260]