3,495 matches
-
considerăm, noi toți, frumos. Frumusețea femeii frumoase este dată de contextul cultural în care se găsește. Încercăm să ne refugiem din fața nevoii de sens a existenței noastre într-o relație cu o altă existență. Ne este ușor când corpul ne mână către alt corp. Mai trist e când nu descoperim sensul existenței proprii acolo, când rămânem iarăși singuri în fața noastră, chiar dacă având un vecin. În absența unei perpetue mutări a noastre în spirit rămânem carne; riscăm să ne vedem drept "carne
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
în fond, dorința omului de a munci pentru a avea derivă și din instinctul de conservare biologică, de menținere a organismului în bune condiții. Poate că asta "știe" țăranul care se trezește în zori pentru a pleca la muncă; este mânat de intuiția eșecului biologic a lui Oblomov. Dacă gândim totul din perspectiva eficienței și introducem axiologia în ontologie, ținând cont de importanța a ceea ce desemnează conceptul de spirit, putem considera că idealismul are dreptate, esența (drept cel mai important lucru
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
Încăperea, plimbându-și halatul de la geam la ușă, se răsucea pe călcâie În dreptul mesei și o lua Înapoi. Rondul acesta avea darul să pună și sângele, și mintea În mișcare. Acum, medicul era cât se poate de lucid. Pașii Îl mânau mereu spre dulap. Dar Noimann se Împotrivea tentației. Odată ajuns acolo, după salutul ceremonios, i-ar fi ieșit din nou În fața ochilor costumul bej și atunci n-ar fi avut scăpare. Drumul până la Corso ar fi fost ca și făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mai prejos. Oamenii din sat cu care se Încrucișară pe drum clătinau din cap. Acompaniindu-se unul pe altul, cei doi ajunseră la destinație tocmai când soarele era la scăpătat. Bărbatul se dădu jos de pe capră și deschise porțile. Femeia mână căruța În curte și, fără nici o vorbă, Îi sări pe după gât, dezmierdându-se pe lângă el. Vecinul Încercă s-o respingă mai Întâi cu vorbă bună, dar nu fu chip. Femeia se agățase ca un sac de grumazul lui și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
făcând ocoluri mari pentru a ocoli băltoacele. Trecătorii se opresc la semafor. Mașinile vin În goană. Din față, din spate. Pneurile scrâșnesc. Girofarele urlă... Încotro? Încotro? Sub această umbră amenințătoare, arbori solzoși se zbat ca niște pești pe uscat. Vântul mână singurătatea prefăcută În cutii de conservă, cartoane, pachete de țigări. Le hârșâie pe caldarâmul murdar. Rostogolește pălării, bucăți de ziare, ah și oh! Ah și oh, mașinile duduie, claxonează ca la mort! „Mathilda, Mathilda!” Piciorul pășește, amușinând mereu aerul. Noimann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Apusul e atunci când domnul Whittier se uită la ceas și spune noapte bună. Apoi urcă până în cabina de proiecție și întrerupe circuitele, stinge luminile în hol, în foaieruri, în saloane, apoi în galerii și în sălile de primire. Întunericul ne mână înspre amfiteatrul principal. Amurgul acesta trece din încăpere în încăpere până când singurele lumini rămân cele ale cabinelor din culise. Unde dormim cu toții. Fiecare cameră are un pat, o baie, un duș și o toaletă. E destul de încăpătoare pentru o persoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Râpa Albastră” că este pește destul. Soarele a început să apară de sub deal, trimițând raze de foc către vale. Fiind duminică, sătenii au început să apară mai târziu prin curți, pe uliță și în grădini. Unii au început să-și mâne vitele spre pășune. Puține, căci așa erau timpurile. În jurul orei zece supărat și obosit, zic: - Cred că e timpul să plecăm și să încercăm în altă baltă. Am început să strângem undițele. Preocupați de acest lucru nu am observat că
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
de faptul de a avea controlul asupra lucrurilor, pierderea acestui control generează o cădere de sine, un fel de gaură neagră, care la nivel fizic se manifestă sub forma autoimunității. Lupicii sunt persoane cu o voință de fier, ce îi mână mai departe decât pot duce limitele fizice și psihice. În general Lupus-ul se manifestă cu o stare de oboseală și slăbiciune, pierdere de energie și entuziasm și deseori este copleșit emoțional și psihic. |sta este lupus-ul în câteva
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
da. Da, munca este benefică și poți realiza multe cu ajutorul banilor câștigați, dar în același timp trebuie făcută într-un mod mai dulce, mai uman, unde pasiunea și entuziasmul să țină locul efortului absurd si stresant. Munca făcută în exces, mânată de disperare nu face decât să ne cauzeze uzură fizică și psihică, provocând daune ireparabile. Analizați bogătașii lumii, care și-au explicat reușita lor în viață. Să nu vă mire cum toți și-au creat prosperitatea și fericirea doar prin
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
Dar eticheta protocolară de la curte le interzicea să pomenească măcar acest subiect. Tradiția era ca ea să facă propunerea de căsătorie, și n-o făcuse niciodată. În ultimă instanță nu se gîndise decît la omul care îi ceruse cu adevărat mîna; și la ora șase el venise ca urmare a chemării ei urgente și căzuse de acord cu o căsătorie imediată. Ceremonia fusese foarte simplă, dar se desfășurase în public. În public ― prin aceea că-și pusese pirostriile în fața teleecranului, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
halvale, Dormea-n trandafiriul lui șters și aburit. (Răsfrîngeri vechi... Cuvântul nencăpător nu poate Să zică iazul verde ce-mi tremurați și-acum... Biet turc legat de biete cleștare...) Dintre toate, El candelul mi-alese, apoi, adus a drum, Porni mânat de seară și înghițit de cale, Târând opinca-ntoarsă și creață, fără spor, Cădelnițând din coșul cu dulci zaharicale, Din donița-nflorită lovită de picior... Acolo... noapte, uliți și vaguri suburbane Topiră pe-ndelete năluca lui Selim. În candel, pânza lunii se
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
nostru de identitate generală: culoare ultimă și rembrandiană, ireductibilul animal de lumină. Experiența pe care se va întemeia un clasicism fără laicitate, o muzică fără pasiune. Cine își închipuie (fără ironie) sincronismul - o idee? Câinele în cerc după coadă e mânat de o idee. Idee de acest fel este la rigoare sincronismul. Însă, poezia și critica ei nu rabdă asemenea mizerii. Ea nu cunoaște decât ideile hrănite, ca niște plante, din straturi avare îndelung grădinărite (Gloire du long desir, Idees!1
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
dar pline de o fecundă integrare în miezul peliculei, pierdut printre cărările stufului acum de culoarea turcoazei, dacă se întâmpla să plouă, trăgeam barca la mal și, răsturnând-o, mă adăposteam în aburii lăuntrici, pe când, deasupra, cerul bubuia. La întoarcere, mânam totdeauna în direcția soarelui imens și roșu, spre capătul digului, unde mă aștepta silueta de cristal a Zenobiei. „Eram îngrijorată“, îmi spunea ea, „îmi era frică să nu ți se fi întâmplat ceva; când suntem amândoi, n-am grijă, atunci
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
frecventez un mare stadion sportiv unde mă instalam cu o oră înainte de sosirea primilor oameni ca să-l văd cum se umple pe când oamenii, convinși că-și ocupă fiecare locul ales de sine însuși, ignorând cumplita lege a umplerii care îi mâna după cerințele ei, se înecau în tristele ape cuantice ale ansamblului. Cu timpul, exercițiile acestea m-au plictisit; de altfel, în asemenea lucruri, exagerările și practicile de forță nu m-au tentat, vă rog să rețineți, decât în momentele de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
picioarele. Mergea pe jos, desculț, lângă căruță. Mireasa susținea că acum, dacă e nevasta Lui, trebuie neapărat să-i cumpere o păpușă. „Ce-ți mai trebuie păpușă când ai câtămai păpușoiul lângă tine ?“, a glumit unul din verii-martori, cel care mâna căruța. Irina s-a repezit din nou la undiță, a scos un peștișor și l-a vârât în buzunarul fără fund al redingotei. După aceea nu s-a mai așezat. Se întristase, brusc. „S-a prăpădit acum două săptămâni“, a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
îl cunoșteam, n-aveam pic de încredere în el. Apoi au năvălit oile, turme întregi. Cât vedeam cu ochii părea că pulberea pământului tresare, zvâcnește și behăie. O avalanșă tremurătoare aluneca pe mii de piciorușe. Turmele n-aveau câini, le mânau cu strigăte niște păstori-militari, goi până la brâu și smoliți de soare, îmbrăcați în pantaloni de pânză gălbuie și aspră, târându-și anevoie bocancii prăfuiți, păstorii-militari mergeau strigând și învârtind în aer toiegele, ca pe niște baghete uriașe. Fiecare dintre ei
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ciudate sunete pe care le-am auzit vreodată. Simțeam totuși în ele un fel de sfială : se vedea bine că oile nu erau ale lor, ci ale Marelui Stăpân neiertător și invizibil, căruia nu se putea să-i scape nimic. Mânați și ei, aici, prin arșița dușmănoasă a câmpiei, păstorii-militari mergeau ca în delir, cu frunțile spre cer, fluierând, țipând, chiuind, gemând, mieunând, icnind, lătrând. Mergeau cu ochii în sus, halucinați, imitând păsările și vântul și frunzele. Puțin le păsa de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
fabricii de țigle a lui Țailic Trau, ovreiul cu care goldăneștenii se împăcau bine, care le dădea de lucru și pe care ei îl furau cu sârg. Țailic Trau lăsase baltă fabrica, înainte de a-i fi naționalizată, plecând din Goldana, mânat de stihii favorite, cu un rămas bun profetic: "Vă las vouă partea mea de construcție a socialismului victorios." Din acest caier al amintirii, Petrea Păun subție o ață de gând, așa cum Iustiniana torcea firul de tort de pe furcă: Galan ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
doua oară, în aceeași săptămână, Păun se înfuria, pe dată, răstindu-se la el: "Măi, tu, de ce nu vă puneți și voi, măi?! Ce, ești invalid de picioarele de dinainte, măi? Căruța cu roți de cauciuc, pe lângă care Petrea Păun mâna caii cei roibi, dispărea prin defileu, extrăgându-se încet, din priveliște, ca o rădăcină din malul galben al Baisei. Nicanor își întoarse privirea de către depărtări, coborând-o încet spre beșica de porc, prefirând printre degete sâmburii lustruiți de pepene. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mai cu seamă paharnicul cu ștergar de in și cu busuioc la garafă, care-i turnă de băut, pe dată, o cană gospodărească de horincă, trasă de două ori. Singur Nicanor Galan n-avea astâmpăr deplin în inima lui, nerăbdările mânându-i gândul la pepenii care, de două zile de când nu fusese pe la Loturi, trebuie să li se fi lignificat codițele de purcel. Uneori, abătându-se, solitar, către gardul din latura livezii, numai nu mânca din priviri coasta arcuită verde a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de accidentare! împresurau imense spații, încremenite zăbavnic și interziceau trecătorilor accesul dincolo de granițe cenușii din gălămoaze năruite, de morene ale tencuielilor în culori zoioase, de parapete din cărămidă, cu ambrazuri de ferestre pustii, amestecându-se într-o lentă zbatere epileptică, mânată de îmbrânceli de buldozere și de mandibulele de fier ale excavatoarelor. Peste tot, rânjește o solemnă urâțenie, amintirile năpârlesc în fiecare zi și numai casa domnișoarei Cristina și încă vreo cinci imobile modeste insule, din afara realității de azi unde, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
din cap, a tăgadă: Mănâncă fără grijă, pe săturatelea, că asta nu e Koșon! Pe urmă, târziu, foarte târziu, când adormise și bufnița bătrână, care ședea cu chirie în scorbura veche a nucului din partea de la Miazănoapte, Vartolomei își petrecu oaspeții, mânându-i din urmă, cu o cană de vin, umplută pentru a nu știu câta oară, pe care o ducea cu grijă în mâna stângă. Intrară în casa cea mare, camera pentru musafiri, unde Vartolomei sau Trandafira nu înnoptaseră nici măcar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
zi cu zi și ceas de ceas, devenise cureaua de transmisie între lumea veche a socialismului și între capitalismul actual. Își perpetua implicit respectul tuturor părților: al celei pe care o servea cu dăruire și al celei pe care o mâna din urmă, asemenea unui comisar din lagărele de concentrare. Se necăjea, uneori, fiindcă, una la mână, pisicile din gangurile subterane nu se speriau de mătură, ci mai mult de vânturile ei pestilențiale și zgomotoase, pe care le scăpa fără voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cunoscutul șlagăr Shalom Alehem, dând în vileag o nouă variată în privința obârșiei lor. Nu se găsi decât un singur mesean în tot restaurantul care să nu priceapă că musafirii din salonul de onoare erau oarece israelieni, originari din orașele Moldovei, mânați în locurile natale de dorul patriei de obârșie. Firește, Nae Calaican, ca și atunci când în liceu se forța să priceapă bazele Calculului diferențial, căută să nu-și tulbure mintea cu împovărări inutile. Până într-un final anume, el rămase unicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
-i trecu prin cap că în culcușul de frunze, sub zăpada dindărătul zidului de piatră, nimerise peste Mesalina, cerșetoarea cea mai amărâtă, dintre cei mai săraci cu duhul boschetari ai orașului, pe care noaptea viscolită și cravașa crivățului înverșunat o mânaseră din urmă, până aici, așa cum stihiile Istoriei îi zburătăciseră, din Cadrilater și până în Moldova, segmentele sorții ei amarnice de neam de refugiați. Toate aceste tărășenii nu se răsfrânseră asupra grabei lui Vladimir către repaus, provocându-i vreun dezacord! Nu, câtuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]