3,421 matches
-
la „Unul”, proclamând „misterul Sfintei Treimi”. Da, i-am uitat pe zeii Grecilor, strămoșii noștri spirituali, dar... ei nu ne-au uitat, nu ne-au părăsit și ne apar În momentele cele mai neașteptate - nepotrivite?! - ale diurnului nostru care ne mână, ne macină și ne obosește fără milă și Încetare. (Poeții, cei mari, Își mai amintesc de ei, de la Hölderlin până la Lucian Blaga, cu ciclul său din tinerețe al zeului cîmpiei, Pan, ce, retras În grotă, ca un alt Zamolxe, primește
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
se părea rece și stearpă, ilustrațiile zgâindu-se la noi cu luciul sticlos al monitorului de calculator. Totul mi se părea vag ireal. Fusesem distribuit în rolul de tată și soț - de protector -, dar îndoielile mele erau uriașe. Însă mă mâna un țel superior. Tindeam involuntar spre ceva. Am abordat un ton mult mai autoritar cu copiii atunci când deveneau obraznici sau indiferenți sau răsfățați și asta părea s-o deconecteze pe Jayne. (Însă Jayne îmi pretindea în același timp să rămân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
rezuma pentru mine la o superficială primă impresie. Mă uitam la o roză a vânturilor de pe acoperișul casei Allen, când Mitchell m-a întrebat cu un aer îngrijorat, și nu cu maliția la care mă așteptasem: - Și ce te-a mânat spre colțul ăsta de lume, Bret? Mă simțeam destul de amorțit și scrutam câmpul întunecat din spatele casei vecinilor. Am ales o notă verosimilă de detașare, glumind: - Păi, soția a citit mai multe articole din reviste despre cum copiii care cresc fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a conversației lor trebuia să fie un semn liniștitor, că nu era vorba de cine știe ce, doar de o altă verificare de rutină. Dar Miller vorbea peste conversația lor - stăteam unul lângă celălalt, genunchii noștri presând generatorul - explicându-mi încotro îi mânase ultima oară vânătoarea de stafii, o locație greu accesibilă, unde congregaseră demonii și stafiile celor morți: un abator abandonat. Nu-mi păsa. Vroiam ca toată povestea asta să se termine cât mai curând posibil. Ca de obicei, am pretins că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
din cauza indicatoarelor enigmatice, intrarea în grota trenului. Totul e automatizat aici. În vagon deja, un monitor suspendat îți arată traseul marcat cu puncte luminoase. Trenul țâșnește prin subteran, silențios, apoi iese la suprafață ca un imens șarpe din văgăuna lui, mânat de o foame mistuitoare. Drumul ține vreo 25 de minute. Stațiile în care oprim sunt și ele superdotate tehnic. Aici ne aflăm într-un alt secol, în care materializarea gândirii umane atinge cote nemaiștiute în „evul” ce ne îmbibă memoria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
loc liber. Vântul se întețește, se face tot mai frig, crește tangajul. Pe puntea inferioară, închisă din toate părțile, de unde se-aude muzica, podeaua dansează sub picioare, provocând suspinele asistenței. Legănarea navei pe valuri are ceva sexual, te excită, îți mână sângele în obraji. În sfârșit, după vreo oră și jumătate de drum, acostăm într-un fel de arhipelag situat în estuarul râului, înțesat cu hangare vechi și epave abandonate. VITALIE CIOBANU: Vesela și efervescenta noastră adunătură se sparge în grupuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
sâcâitoare zeitate, veșnic ridiculizată, dar insuportabil de prezentă în momentele cele mai surprinzătoare, dacă... el există? Capitolul IV (Luptele literareă Când unii veleitari sau oportuniști, frustrați dintr-un motiv sau altul pentru o ambiție nesatisfăcută a propriului lor destin sau mânați de simpla și josnica invidie contra unor creatori care și în vremuri de restriște - sau, mai știi, poate tocmai atunci! și-au afirmat personalitatea creatoare, a lor, dar și a națiunii care îi purta! - afirmă ritos că „nu a existat
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cum i se spunea între familiari, m-a sunat și mi-a cerut sfatul în legătură cu „noul profil al revistei pe care aveam să o facem împreună”. Nu știu de ce, de felul meu optimist, uneori chiar și nerealist de-a dreptul, mânat de utopiile mele, dar și de vitalismul meu ce mă împinge în unele situații discutabile, pentru o dată am fost rezervat și mi-am exprimat scepticismul față de hotărârea pe care o vor lua „cu adevărat, forurile”. Într-adevăr, „forurile” cele mai
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pare bun și primitor. Îl întreb: Ai avut albine... El râde, nu înțelege ce spun. Ai avut albine? Ha? Bine? Da, bine, bine! și râde vesel. Alt lipovan, Piciroga. Mai încolo, are cherhana. Apucăm pe un canal foarte îngust, luntrașii mână bărcile sprijinind lopețile în maluri. Încep țânțarii. După multă vreme intrăm în lacul Dranov, unde bărci românești pescuesc cu năvoadele. Înserează. Intrăm pe gârla largă a Dranovului. Ajungem seara la cherhanale, aproape de intrarea Razelmului. Țânțarii sunt teribili dușmani în aceste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Zi de iarmaroc, Miercuri. La un colț de stradă un cerșetor orb cântă balade vechi, acompaniindu-se cu armonica. Lumea îl ascultă și-l miluiește cu bani de aramă. S-audă tot omul, și Sasul, și Ungurul, și Țiganul, că mâni (24 Aug.) e ziua Împăratului! A cărui Împărat? A împăratului nost. Nimeni nu-i solobod să lucre! Făerag (Cloamba albă) Custura Tăul Făeragului. Certejul de Sus Pișta înecatul din Făerag. Moșneagul zice că bat cânii noaptea, că se întoarce sufletului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
al Prutului, dau drumul rănitului, ca să nu fie ciuntit pe un pat de trestii și papură pe apa lină în negura și tăcerea nopții ca să se ducă la vale în apele cele mari, și ei dau foc fânațelor care ard mânate de vânt spre împresurători și așa fel scapă... Mânâncă brânză afumată păpuși și puri... Al treilea e jucăuș mare: descris cum joacă la o horă, la o nuntă, cât de frumos și de plastic... când nuna și preoteasa îl întâmpină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Cum în sat la Grijalovi au făcut cetate cu parcane și s-au apărat prăvălind știubee asupra năvălitorilor. În altă parte, la o ............, muierile au înconjurat un detașament întârziat de Turci (Turcu cu untu) și l-au vârât în iaz, mânându-l cu cocioarve aprinse; apoi au dat foc stuhului... V. Ștefan Meșter se duce la cetatea Neamțu, ca să vadă pe domnițele lui Radu-Vodă. De acolo din pisc vede cete de năvrapi în pradă; trimite răspuns lui Onu Păr-Negru și alcătuiesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și potolit, Tot de voinici ocolit. Nu știu zece-s ori cinsprece, Ori peste sută că trece. Unul frige În cârlige, Un berbece de trei miei Ș-un juncan de doi viței. Să-l anine La ciochine, Să le ție mâne bine; Că s-or duce la Bacău La Bacău, la Vadu-Rău S-ație drumurile Să-și primească vămile; Să prindă ciocoi de barbă Să-i puie să pască iarbă. Primăvară maica noastră, Suflă bruma din fereastră Și omătul de pe coastă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
n-ar fi dus la reglementarea definitivă a raporturilor încordate dintre Moldova și Imperiul Otoman. Sultanul nu renunța la cucerirea Chiliei și a Cetății Albe. Erau cheia pătrunderii sale în Moldova, iar de aici în Europa Centrală, și de aceea mânase puhoiul devastator pe pământul Moldovei. Atât timp cât aceste cetăți erau în mâna lui Ștefan, turcii nu vor renunța la politica ostilă față de Moldova. Deci, pacea nu ar fi avut trăinicie, iar plata tributului pe mai mulți ani în urmă ar fi
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
plângea socrului său, în primăvara anului 1495, că „Ștefan, Voievodul Moldovei, anul trecut fără nici o pricină ne-a făcut nouă pagubă foarte mare: trimițându-și în taină oamenii săi, a ars orașul nostru Brațlav și pe mulți oameni i-a mânat în robie, și le-a luat averea, și alte multe pagube ne-a pricinuit”. Incidentul a fost plasat în 1495, iar, potrivit unei alte interpretări, el a avut loc în 1494. Timofei Petrovici Zamâțki era trimis, în primăvara anului 1495
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Mengli Ghirai să trăiască în pace și prieteșug. Alexandru, însă, se plânge socrului său că Ștefan și Mengli Ghirai „ne sunt mari dușmani și au pricinuit țării noastre, marelui ducat, pagube însemnate, orașele noastre ni le-au ars și au mânat în robie multe capete de oameni...”. El, marele duce, le-a îngăduit solilor să treacă dintr-o țară în alta, dar fără nici un folos. La începutul anului, Giurgea vornicul și Mihail pitarul au mers la Vilna. Printre altele ei cereau
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cruzime, „băgau groaza în șirurile de dinainte”. Înverșunarea de care au dat dovadă moldovenii este arătată și faptul că într-o noapte „dădură foc ierburilor uscate în partea din care sufla vântul, pricinuind mare primejdie pentru tabăra regelui, pentru că vântul mâna flacăra până la ea. Polonii fură siliți să cosească iarba mai înaltă înspre partea de unde venea flacăra dogoritoare, ca să nu ia tabăra foc”. A doua zi, armata polonă a pornit înspre Prut și, „fiindcă barbarii năvăleau de ici de colo cu
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
boi, venețienii îi numesc boi ungurești și preferă carnea lor celorlalte de același fel. În fiecare an se fac șapte bâlciuri de vite în Moldova, pe câmpii foarte întinse, cu mare mulțime de negustori. La fiecare dintre aceste bâlciuri se mână de obicei nespus de multe mii de boi”, care se vând până la trei galbeni pe vită. Câștigă boierii, dar, scrie Graziani “domnul însuși mai mult din aceasta se îmbogățește, căci și el vinde în fiecare an un foarte mare număr
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
în mod instinctiv traseul care îl va conduce, la momentul magic spre ursita de dinainte de ursire: „trecând un an, doi, trei, patru - douzeci de ani, băiatu a-nceput să plece la vânătoare de unul singur. Pleca la vânătoare. Azi vânătoare, mâni vânătoare, poimâne vânătoare ș-așa mai departe. La un moment dat, o păsărică foarte frumoasă - nu văzusă-n viața lui așa ceva, frumoasă de pasăre - el cu mâna s-o prindă, ea zbura... după ea, a-nceput să-l tragă în capcană
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
totuși din istorie. Doar eroul poate pătrunde în mitic, glisând ușor, mai întâi prin reluarea acțiunii desfășurate, corectată prin folosirea timpului imperfect al nedeterminării exacte, și apoi prin redarea eliptică a asiduității cu care neofitul își urmează drumul: „azi vânătoare, mâni vânătoare...”. O altă trimitere temporală către profan subliniază, prin perfectul simplu al existenței infantile depășite, că ceea ce se desfășoară sub ochii receptorilor este cu totul ieșit din ordinea obișnuită. Ruptura de nivel și saltul în timpul privilegiat sunt marcate stilistic de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
dimensiunile unei biserici împrejmuite cu ziduri de piatră la fel de înalte precum construcția. Doar fecioara poate pătrunde în interior și separarea ei de părinți are proporțiile inițiatice ale smulgerii din familie, resimțită ca o moarte: „Împinse cât putu împăratul, împinse împărăteasa, mânară pe vizitiu să bată și să se opintească, dar poarta sta nemișcată ca o stană de piatră. În deșert strigară, în deșert se necăjiră, în deșert plânseră, că nimeni nu-i auzi, decât biata lor fiică, care-și frângea mâinile
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
celuță,/ Pasăre murguță,/ Ce te jelcuiești/ Zâua pă garduri/ Noaptea pân vaduri?/ - Cum n-oi jelcui,/ Că io am avut/ Un cuibuț în ciung;/ Vântu l-o bătut,/ Ciungu mi l-o rupt;/ Apa l-o udat./ Ciungu l-o mânat./ Și eu am rămas/ Să stau pă câmpie/ Singură-n pustie;/ Cuibu să mi-l plâng,/ Doru să mi-l stâng” (Valea-de-Jos - Bihor). Pasărea de culoare murgă, în acord cu crepusculul ritual al momentului existențial de prag, dă glas etapei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
lui: „Cu țesala-l țesăla,/ Cu gebreaua mi-l ștergea” (Ibidem, p. 63). Respectarea ceremonialului magic asigură reușita „expediției” flăcăului, fapt ce creează o inversare a forțelor: fata este cea care-l roagă să-i cruțe cetatea: „Luă-ntr-o mână sulița/ Și paloșul întralta,/ Ș-unde-l strânse,/ Ș-unde-l frânse,/ În poarta cetății-l duse./ Cu sulița turn săpa,/ Cu paloșul ziduri tăia” (Ibidem, p. 63). Dacă cetatea „este evident simbolul iubirii fetei care trebuie cucerită”, armele solare ale flăcăului vorbesc despre
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în același dormitor. Le simțeam prezența în respirație, în căldura ce o emana trupurile lor. Un sentiment adânc de solidaritate cu ei pusese stăpânire pe mine. Mă - simțeam ca un soldat pelerin aparținând unei armate imense formată din nenumărate persoane mânate de gânduri și dorinți diferite care umple drumurile și hanurile de pe camino. Este un sentiment minunat, greu de descris. Respirația lor ce iese din trupul obosit, mortificat de greutățile drumului îmi vorbește într-un limbaj misterios despre spiritul drumului. Este
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
arată apoi piciorul. Pe pulpă are tatuat numele băiatului. Vorbește mult, despre multe, dar am observat cu ușurință faptul că pe acest drum îl poartă o dragoste nemărginită pentru băiatul lui care a plecat din această lume dar care îi mână pașii pe drumul spre Santiago de Compostela. îl ascult cu plăcere și-mi spune că pentru el nu este mare lucru greutatea acestui drum. Tocmai a întâlnit un chinez care a plecat la drum din țara lui acum doi ani
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]