5,997 matches
-
îndepărtă de zona aleatorie a bătăliei, poposind tocmai în Ardealul ciopârțit, la Kolosvar. Iuga, cel care nu era, încă, poreclit Friț, fu trecut, într-un catastif, purtând vulturul german pe tărtajul de carton, de către un gradat cu insemne sanitare pe mâneca goală a halatului alb. Pocindu-i numele de acasă, neamțul fără de o mână, în halat sanitar, caligrafie, în litere gotice: Gefreite Panzer Hugo. Aceasta ținând loc de caporal Panțâru Iuga, cum i se spunea flăcăului la Goldana și pe ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
rostogolirea poverii, spre marginea brancardei de răchită. Bulucul de colectiviști pofticioși fiind prea compact, pentru ca alaiul Pepenoaicei să mai fi putut înainta spre locația cumetriei, Nicanor Galan admise să oficieze sacrificiul în mijlocul drumului. Supravegheat de gâfâiturile nerăbdării tuturor, își suflecă mânecile, scuipă în palme, trase din chimirul de piele aceeași baionetă și crestă platoșa ocrotitoare, de un verde închis, a Pepenoaicei, secționând-o după un plan ecuatorial. Înfundă ulterior lama de oțel iute în profunzimile ei, executând o mișcare rotundă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Pietrosul, când după atâtea asalturi câte or fi dat ei și după atâta efort din partea lor, au să ne dezgroape de sub cotropirea Apelor din Munte Ci Cornel Braiu, după ce i-a șters fruntea lui Pamfil Duran, cu o bucată de mânecă de salopetă, muiată în apă rece, a continuat la cuvânt cu o anume amintire Zicând: bunicul din partea tatei, care se numea Carol Braiu, a trăit mult, așa de mult, că ajunsese să nu fie nici el bucuros Și pe când s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
zilei, nu numai pe înserat? se întreba Mircea. Oricum e un produs "de la pachet", cum se spune, de dincolo de Cortina de Fier. Cine mai știe? Posibil ca Babița, la bază, să fi avut unele rude în Vest! Mircea își trecu mâneca lui cafenie, de la costumul gri-fer (adică, fost gri-fer!), peste fruntea încinsă și sudoarea lăsă pe stofă o pastă, ca de sânge învechit. Probabil, pe față, oi fi fiind tot atât de mânjit, ca și Babița! cugetă el, înainte de a lua seama la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Deci, Vladi-mire, iar pleci la tocat banii cu curvele în București!? Parcă aici n-ai avea destule pa-rașute! zise el mustrător. În gară, înainte de a coborî din jeep, Nae Calaican îl blocă, pe loc, mai multe minute, ținându-l de mâneca paltonului, pentru a-i aminti cu verb căznit, poticnindu-se în sacadate gâfâituri: Tot spui că plecăm în pelerinaj dar te eschivezi mereu. Așa ai făcut și a-tunci, când am hotâ-rât să trecem Dunărea, noap-tea, la sârbi: ai amânat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
gard viu, ce înghesuia stufoase crengi de tuia, cu ramuri îndoindu-se sub plapuma zăpezii, aduseră trei porci tineri, care muriră sub cuțit, îngroziți, până în străfundurile subconștientului lor de mamifere, la vederea mulțimii și ferocității oamenilor. Însuși magnatul își suflecă mânecile, străpungând, cu îndemânare și curaj, spațiul auriculo-ventricular al porcului cel mai îndărătnic, făcând să explodeze din inima lui arteziana, de un roșu aprins ca rubinul, a sângelui ce năclăi zăpada albă. Cu mâini mânjite până la coate de sânge roșu, magnatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
disperata-i împotrivire, scâncind un protest muced și livid, care se distribui în aerul încăperii cu un miros greu de putrede suveniruri! Vladimir mai trase o porție de dezinfectant din carafa de cristal, apoi, își lepădă haina și își suflecă mânecile cămășii, hotărând: Ne, ne, ne! Stai, stai, stai, stai! Am să te ajut eu să te implici, își argumentă el decizia de a-l târî afară, în ger, într-un cămeșoi ce lăsa pe neaua albă dâre de murdărie învechită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Încep deja să scrie câte ceva pe un petec de hârtie. Florin scoate o foaie Întreagă și ne aduce cu picioarele pe pământ. Acum, aducându-mi-l aminte, ușor Încruntat și Învăluit În fum de țigară, Îmi vine să-i ridic mânecile și să-i așez un creion bont după ureche. - Hai să vedem de ce-avem nevoie! Când mă gândesc cum au evoluat lucrurile, cât de departe am ajuns, cât de mult a crescut Celebrul animal În cei aproape doi ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Îmi mângâie spatele, ceafa rasă. Mă iau În brațe, mă uit din nou la Pârvu, el Îmi zâmbește pașnic. Îmi trec palmele peste umeri, ceva mă cutremură blând, de-abia mă-nfioară. Îmi place moliciunea bumbacului, așa cum Îmi strecor mâinile pe sub mânecile tricoului, umerii mei sunt puternici, calzi, vag Încordați, Învelindu-se singuri În acea briză molcomă pe care Întregul meu trup a Început s-o emane. Deja o respir, sunt plin pe dinăuntru, mi se rostogolește În piept, Îmi cuprinde inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
sâni voluminoși, îmbrăcată modest, dar cu gust. În mâna dreaptă are un coș plin cu legume proaspete. Este Amalia, bucătăreasa. Ca întotdeauna se dovedește a fi o apariție plăcută și îngrijită. Poartă o rochie subțire de in, maro deschis, cu mâneci scurte, ușor decoltată. Părul lung, lăsat pe spate, formează o cascadă de bucle roșcat-strălucitoare ce acoperă umerii și se revarsă generos către piept. Ochii vii dezvăluie candoarea unui suflet curat, fără vanități și orgolii. Buenos dias1, Amalia! Bărbatul vorbește spaniola
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
hâc... mai ales că ești în timpul serviciului! Atunci... privește derutat prin ochelarii cu lentile groase și îl vede pe Marius: Beau cu domnul ofițer! Ura, să trăiască eroii noștri! Nici el nu bea domnule, îi spune sergentul, trăgându-l de mâneca pardesiul ros și destrămat pe la margini. Cu o comică încurcătură pe figură, bărbatul își dă pălăria mult spre ceafă și își scarpină fruntea. Păi cum, vine de la mănăstire? Nici acolo nu se întâmplă așa ceva. Pe sub cozorocul caschetei, Marius aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fi descoperit ceva ce trebuie să rămână ascuns și nevăzut. Ei și tu acum. Ce vrei, sunt femeie, am dreptul la un moment de slăbiciune. Se știe că primăvara e momentul depresiilor. Își șterge lent lacrimile cu batista scoasă din mâneca jerseului și continuă pe un ton aproape normal: Dar o să-mi treacă. Toate trec... Dacă spui tu că toate trec, atunci de ce strici ochii ăștia minunați cu lacrimile? Acum suntem împreună, asta este cel mai important. Și apoi, instrucția noilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ea, dar știe că este imposibil. Atenția fetei este concentrată asupra celui care necesită acum toată grija dată de pregătirea ei profesională. Capul și ochiul stâng al rănitului sunt înfășurate cu un strat gros de bandaje însângerate, iar una dintre mânecile uniformei murdare este smulsă, lăsând vederii un braț slab, la fel de negru ca și al unui lucrător într-o mină de cărbuni. Din blocul operator ies mai mulți brancardieri și medici care se apropie în pas alergător de arătările fantomatice care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
roșii. Sângele se revarsă abundent, ca apa prin jgheaburi după ploaie. Scheisse!109 Manfred aruncă automatul gol și aduce în față pe celălalt. Arată cu degetul micul Derringer căzut la podea. De unde naiba să știu că ascunde un pistolet în mânecă? Îi cunoști? Nu i-am văzut în viața mea. Hm, trebuia să-mi închipui că Schultz nu va renunța la supravegherea nici unuia dintre noi. Și ce mod mai perfect să scape de toți martorii, decât făcând să-mi parvină numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să înșele pe nimeni. Sub zâmbetul degajat, indignarea este mai mult decât evidentă Poftiți mai aproape domnilor. În picioare, lângă el, maiorul Moga. Un chip impenetrabil, parcă cioplit în piatră. Doar privirea ochilor căprui dezvăluie clocotul unei puternice furii interioare. Mâneca stângă a uniformei este băgată sub centiron. Brațul rămase ca amintire la Oarba de Mureș, sfârtecat de un glonț dum-dum. Tot în picioare, dar în fața biroului, ofițerul de legătură sovietic, căpitanul Licavkin Alioșa. Scund, slab, cu mustață neagră, asemănătoare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
înfundate, dure. Se deplasează prin clădire cu firescul unui obișnuit al casei. Lasă în urmă ușa deschisă a unei camere dinăuntrul căreia înregistrează automat cinci soldați ce joacă zgomotos cărți. Unii sunt cu tunicile descheiate, alții numai în cămăși, cu mânecile suflecate. Pe masă, o sticlă pântecoasă, cafenie, înconjurată cu numeroase pahare și scrumiere pline. La vederea lui, toate zâmbetele dispar și instinctiv unii încep să-și încheie nasturii vestoanelor, dar misteriosul personaj își continuă drumul, fără să dea nici cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
poate lucrurile ar fi stat altfel. Dar "gusturile speciale" ale soției sale nu făcuseră posibil nici măcar acest lucru. În sfârșit, ușa se deschide și scârțâitul ei îi amintește de țipătul ascuțit al unei păsări de pradă. Numai în cămașă, cu mânecile suflecate mult deasupra cotului, Schultz arată niște brațe dezagreabil de albe, groase, cu vine proeminente. Cu sudoarea curgând în dâre late pe obrajii grași și aprinși, fumează ca un om trudit, mulțumit de munca făcută. Privește indiferent cum masivul Scharführer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
batistă pusă pe față. Materialul subțire începe să fumege. Perdeaua incandescentă a flăcărilor se umflă, îl împresoară ca o copcă lacomă. Respiră cu greutate, nu mai are aer, simte ceva ca o funie groasă care-i cuprinde traheea, gâtuindu-l. Mâneca mantalei începe să ardă mocnit. O stinge cu greu, dar încăpățânată, flacăra își face din nou loc în postavul gros. Începe să amețească și capul parcă stă să-i explodeze. Prin fața ochilor îi joacă cercuri colorate. Căldura infernală aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Yalta și nici în cur nu-i doare de noi. Asta-i, dictatura a luat sfârșit, trăiască dictatura! Undeva mai în spate, locotenentul Răducu, șeful serviciului tehnic, dirijează ridicarea unui motor cu ajutorul unor lanțuri groase din locașul lui. Fără veston, mânecile cămășii ridicate peste coate scot la iveală două brațe lungi, puternice și păroase, mânjite cu unsoare. Fruntea înaltă șiroiește de sudoare, dar el nu dă nici o importanță la apa care-i intră în ochi, de altfel nici nu o simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
unei experiențe îndelungate. Un timp, locotenentul continuă să stea lângă ușă. Pare că nimeni nu îl bagă în seamă. Pornește către biroul din fața lui unde se află un bărbat șaten, voinic, cu obrajii bine bărbieriți, roșii de la lama briciului. Pe mâneca vestonului are un însemn ce seamănă cu o liră, ceea ce arată apartenența ofițerului la N.K.V.D. Scrie ceva foarte preocupat și din când în când înmoaie în gură vârful creionului chimic pe care îl folosește. Când ajunge la numai câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
că ideologia ce se declara ca fiind a dreptății și a iubirii de oameni se dovedi a fi o ideologie de ocupație, Întemeiată pe minciună, delațiune, ură, dezbinare și crimă, ridicate - toate - la nivelul politicii de stat. Ipocrizia Își suflecase mînecile și-și Începuse birocrația ei laborioasă fondată pe decăderea ființei umane, ori pe incapacitatea ei funciară de a fi permanent generoasă, de a-și găsi corespondente În gîndirea și sensibilitatea edenică. Se pregătea o lume de satrapi și sclavi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
trece peste noi, temeliile ne rămîn aceleași. Nici nu s-ar putea altfel. Deschisei poarta; doamna Pavel, care pîndise clipa, veni din fundul curții spre noi (era Îmbrăcată cu o rochie albastră, fără desene, cu bentițe albe la guler și mîneci, pe care o purta la ocazii „rare”, ca și alte două asemenea), și scutindu-mă de sarcina prezentării, le Îmbrățișă și sărută pe amîndouă; - ai fi crezut că se cunosc de cînd lumea, era pentru ea sărbătoare, prilejul de-a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
față. Parcă aud, deodată, lătratul lui Rex, o Înșelare, el a murit de mult, simple iluzii care ne cercetează din cînd În cînd, din lumi revolute, o clipă, o secundă, atît. E o duminică luminoasă domnul Pavel și-a sumes mînecile cămeșii, stă aplecat peste răsaduri, acum s-a Îndreptat de șale, În toată arătarea făpturii lui Înalte. Au trecut ani peste el, existența acestora este neîndoielnică pe fața lui, dar nu Întotdeauna, uneori ființa dovedindu-și pentru el, ca-ntr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ne-a pregătit pentru a trăi împreună istoria „acelui sublim Inel al Nibelungilor din festivalul George Enescu”. Die Walküre Polifonia timpurilor și afectelor Leit-motivul iubirii la violoncel, sunet amplu, nostalgic și profund. Se aude „curajul” la alămuri și corzi grave. Mânecile albastre ale Sieglindei contrastează cu rochia gri metalic, dar rimează cu vocea sa tulburătoare chiar și in registrul acut. Brünnhilde preia melodia infinită ce debutează la clarinet, continuă la corzi, se reîntoarce la clarinet și se abandonează în vocea Petrei
Seria Wagner by Sabina Ulubeanu () [Corola-journal/Journalistic/83499_a_84824]
-
propria ei interpretare. în primul, intitulat Sepia Longa, Aspectus Brevis, ce pare o parafrază la Ars longa, vita brevis, pe muzică de Gunnar Idenstam, imaginea scenică a fost dominată de contrastul a două culori, roșul sângeriu al rochiei lungi, cu mâneci tot lungi și albul chipului, gâtului și mâinilor, în continuă mișcare, între fâșii de lumină și zone de penumbră. Ceea ce domina desenul de ansamblu al corpului era mișcarea mâinilor, alternând între sugerarea unor petale bătute de vânt și crisparea unor
Răzvan Mazilu și invitații săi by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8662_a_9987]