5,440 matches
-
de cimotia lui Ochincă, despre care am mai vorbit noi cândva. După umila mea credință, înalt preasfântul Iacov nu trebuia să facă chiar „o carte de blăstăm” pentru niște neînțelegeri între mahalagii. Ca om al cinului călugăresc, eu cred că menirea sfinției sale e mult mai înaltă... Așa aș zice și eu, dar poate că sfinția sa a crezut că așa se îndreaptă lucrurile. Poate... Odată cu acest „poate”, călugărul a plecat capul, ca și cum ar fi vrut să înăbușe în el o pornire de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
poate că sfinția sa a crezut că așa se îndreaptă lucrurile. Poate... Odată cu acest „poate”, călugărul a plecat capul, ca și cum ar fi vrut să înăbușe în el o pornire de răzvrătire. Îl vedeam că suferă pentru această scădere a mitropolitului față de menirea pe care o are prin ridicarea pe o asemenea treaptă a ierarhiei bisericești...Bietul bătrân își ia asupră-și păcatele altora. În cele din urmă se reculege și, cuprinzând într-o singură privire toată îngrămădeala de case și dughene, începe
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
ce întîi să rămîie nesupărat de pritenția celui din urmă”. Faci ce faci și îmi pui dinainte o faptă nepotrivită pentru o față bisericească... Îmi cer iertare, părinte. Vina o poartă chiar acele fețe bisericești, care nu-și văd de menirea lor, ci fac lucruri nepotrivite fără să se teamă de mânia lui Dumnezeu... Acum te rog să-ți ascuți auzul și să-mi spui dacă în rezumatul după zapisul din 14 mai 1750 (7258) găsești ceva deosebit. Nici n-am
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
cèmin clèdit pe înțelegere și respect reciproc, mitul sfintei familii! Nu l-a convins, oare, Dumnezeu pe bunul Iosif cè fericirea cea mai mare a bèrbatului se împlinește în rolul de soț și tatè, Iosif acceptând bucuros și înfiorat înaltă menire?! Eu de ce n-aș intra în rândul lumii?! Dar cine mè convinge cè aceastè plecare în America, socotitè de mine ca o îmbèiere ritualicè în realitate, la o privire mai clarè și atentè asupra lucrurilor nu-mi va apèrea, ajungând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
celălalt. Nu se grăbeau, nu săreau peste minutele vieții, ci le prelungeau cu bună știință, fiind convinși că graba, repezeala anihilează nu numai voluptatea sufletului, dar și percepția prezenței îngerilor. Amândoi simțeau prezența acestor entități de rang superior, credeau în menirea lor ca martori tăcuți, dar și ca îndrumători spirituali. Prințul își trăia viața respectând armonia dintre rațiune, sensibilitate și sex. Inițierea o primise de la un negustor armean din Moldova la care își făcuse ucenicia. De la el învățase arta de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pentru țara asta, că numele lui va fi rostit cu respectul cuvenit rangului său. Spera că fiul ei înțelesese ceea ce ea îi repetase de multe ori: un mare boier, un boier evghenit, de viță, nu trebuie să-și uite niciodată menirea de a fi în miezul evenimentelor, de a hotărî, de a impune ceea ce este mai bine pentru neamul său. Își zări feciorul țopăind într-un fel bizar, în încercarea disperată de a ajunge la paravanul din colțul odăii, mergând tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai Începe, zic. Acum sfârșește, zic. Vărul-unchi nu Înțelege. Asta ar mai lipsi. MOȘ IACOB Am tot scris, am să mai scriu: «Nu mai țin minte plecarea din Mana, În martie 1944...» O bună minciună-bună; un descântec-pe-dos frumos Întors; o menire inversă și răsturnată. Cum să n-o țin, cum n-aș ține-o?, ba da, ba da și, Doamne, ce bine-ar fi să fi fost să nu. Îmi spun și eu, ca Africanii, ca Basarabe(a)nii: «Nu mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Împărtășită În fapt: furată de mine - a fost descântecul de râie (când eu nu râie aveam!) - iar pe cel de dragoste l-am, deasemeni, furat, deci nu-mi fusese dat... Că gătea mâncare - și Încă foarte bună? Dar asta era menirea, datoria ei de femeie și de babă a lui Moș Iacob: să gătească bine! Singurele amintiri mai... calde - În sensul propriu al cuvântului: căldura cuptorului lor, uneori, iarna: după ce mâncam (bine!), urcam, Mătușa Domnica Îmi curăța semințe de bostan, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mama Își turuia fără convingere rolul de mamă și de Învățătoare - fiindcă, unde eram eu toată vremea, În afara claselor și a recreațiilor la Moș Iacob În ogradă - dacă nu „pe câlburi”: pe islaz, la gârlă, În pădure...? Dar aceasta fiind menirea mamei, menirea mea era s-o ascult (cu urechile, se-nțelege...). O porneam de-acasă cuminți și echipați, adică Încălțați. De cum părăseam satul, Înainte de a ajunge la pădure, Moș Iacob comanda: - Dezechiparea! Și ne descălțam. El de ciubotele lui Înalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
turuia fără convingere rolul de mamă și de Învățătoare - fiindcă, unde eram eu toată vremea, În afara claselor și a recreațiilor la Moș Iacob În ogradă - dacă nu „pe câlburi”: pe islaz, la gârlă, În pădure...? Dar aceasta fiind menirea mamei, menirea mea era s-o ascult (cu urechile, se-nțelege...). O porneam de-acasă cuminți și echipați, adică Încălțați. De cum părăseam satul, Înainte de a ajunge la pădure, Moș Iacob comanda: - Dezechiparea! Și ne descălțam. El de ciubotele lui Înalte, lustruite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a dus, a dispărut, l-ai șters... Ba nicidecum prudența, Rafaele, la o adică și tu te-ai lipsi de bună voie. Atunci? Poate că lehamitea aia grea pe lângă care trecuse în urmă cu șapte ani, până să-și afle menirea ori harul, ori ce dracu’ o fi fost. Tată iubitor, deh, cât să mai stea în loc de mila orfanilor, văzându-și în ei ca într-o oglindă copilăria, dar uite că totodată lumea-și vede de treburi. Jupân Foloștină cu ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
adică, și tot cu asupra de măsură, dacă te gândești că o femeie poate supraviețui cu mai puțină pâine decât un bărbat. Ea mănâncă îndeobște mai puțin. Are un metabolism care-i permite să asimileze mai bine, poate și datorită menirii de a pregăti hrana pentru întreaga familie. Organismul ei e mai economic, rezistă mai bine la foame, și totuși numai un bărbat ar putea-o îndruma pe calea postului și a ascezei, cum tot doar el îi poate cultiva deprinderile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
asta ar fi meritat puștoaica aia gureșă, care o întrecea și pe Roșioara în pasiunea ei pentru intrigăraie. N-ar fi vrut s-o jignească, dar nici să-i dea apă la moară. Replicile lui distrate, într-o doară, aveau menirea de a ocoli bârfele pe care le frecau la sânge musafirele soră-sii și din care se întâmplase, la un moment dat, să afle despre păcatele ei grele ca pământul, învârtoșate și întinse de prietene pe la ușile altor prietene și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
închide gura sălbatică gemând de plăcere cu mădularul lui, am impresia că voi izbucni în lacrimi, dar un hohot de râs bestial îmi iese din gât, niciodată în viața mea nu îmi permisesem să fac ceva doar așa, credeam că menirea mea este cu totul alta, el respiră greu deasupra mea, fața lui este îndreptată în sus, mângâiată de o lumină ciudată, lumină slabă și iritantă, ca de lună în mijlocul amiezii, doar așa, șoptește el înăuntrul gurii mele, iubesc aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în conceperea unui tratament a cărui finalitate să o constituie restabilirea “ad integrum” a echilibrului morfofuncțional al sistemului stomatognat, abordând bolnavul în contextul bio-psiho-social în care este integrat. Este o gândire pe baza concepției structuralist integraționiste prin care înțelegem că menirea medicului stomatolog nu este numai de a reface integritatea morfologică a arcadelor dentare, ci și restabilirea funcțiilor sistemului stomatognat. În concluzie, este necesară restaurarea homeostaziei întregului sistem și prevenirea apariției de noi dezechilibre. Deci, în stabilirea diagnosticului și executării tratamentului
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
și vecinii pe drumul cel bun, să facă prozeliți și să-i denunțe pe eretici. Tot acest sistem social de semne și practici își predică valorile și normele și își impune constrîngerile instituționalizîndu-se în legi și organizații care au ca menire explicită să apere și să promo veze calea dreaptă a corpului perfect, singura cale disponibilă de mîntuire a individului postmodern. El este preluat de marile companii ca modalitate de mîntuire a salariaților și preia de la acestea un „vocabular provenit din
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
s-a înfipt direct în blana lui Bigy. Din fericire, nu a apucat să-l omoare. Simt însă că eu l-aș fi omorît pe el fără remușcări. Apoi îmi dau seama că nu are nici o vină, că asta e menirea lui și că pentru a-și arăta colții l-au cumpărat și îl cresc stăpînii săi. „Born to kill”, îmi șoptește, jumate ironic, jumate trist, un vecin. Ce sentiment plăcut de putere trebuie să ai dacă poți să te plimbi
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
lumea auditului. Mai departe, pentru a fi plătit trebuie să muncească pe gratis ! De la publicații la peer review, munca profesorului nu este plătită (eventual plătește el !) ; astfel acumulezi însă „puncte” pentru a fi „eligibil” ca „manager” în proiecte bine plătite. „Menirea pedagogică” devine desuetă, iar educația cen trată pe student, o simplă retorică legitimatoare - sau, eventual, o inițiativă privată. În fine, tot sistemul derivă din și se justifică prin neîncredere instituționalizată. Prestigiul devine rating de fiecare zi, competența trebuie justi ficată
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
social total” al culturii noastre ? Desigur, din momentul în care reușește să depășească simpla constrîngere de adăpost, casa devine pretutindeni unul dintre obiectele cele mai încărcate simbolic din existența umană ; la fel de evident, hainele, titlurile sau banii au și ele această menire de a ne (re)prezenta. Dar la noi locuința pare să concentreze în mai mare măsură această putere simbolică. Povestea este mai veche și se înscrie într-o longue durée semnificativă. Fiecare societate sau tip de societăți are un idiom
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
pagini se întreabă : „Să fi fost un reflex ancestral ?”. Istoria ca blestem și/sau ca „reflex ancestral” ? Nimic din ceea ce stă scris mai apoi în carte nu justifică această interpretare, dar cutia Pandorei a fost deschisă, subminînd astfel statutul și menirea istoriei înseși și permițînd publicului să citească totul în cheia voiosului fatalism cu care s-a obișnuit. Din acest moment, tot românu’ va zîmbi satis făcut : Vezi, am avut dreptate, chiar și Boia spune că sîntem altfel ! Iar receptarea se
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
nu avem un aseme nea loc de memorie”, se revolta Vladimir Tismăneanu în urmă cu cinci ani. Au mai trecut cinci ani și încă nu avem. Mai grav este însă, mi se pare, că nu avem încă nici o gîndire asupra menirii unui asemenea „loc de memorie”, ca și cum aceasta ar fi de la sine înțeleasă. Întrebarea „de ce ?” nu numai că nu se pune, dar este percepută, implicit sau explicit, ca fiind de-a dreptul reacționară. Or, răspunsurile la această întrebare sînt multiple : ca să
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
subiectiv - și subversiv - clasificatorie, fiind astfel, implicit, un joc de putere. Ea îl respinge, degradează sau exclude pe Celălalt prin înca drarea lui și a celor asemenea lui (indiferent după ce criterii) într-o categorie inferioară. Implicit, înjurătura are astfel și menirea de auto poziționare fără drept de apel într-o categorie avantajoasă. Cu mici excepții, cam acestea sînt și relațiile dintre dreapta și stînga din România, în care domnul președinte nu a făcut decît să se integreze, aducînd în plus doar
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Prefață Acest mini-volum dorește să pună la dispoziția publicului larg conferințele și discuțiile a două seminarii ținute în aprilie 1999, unul la Roma și altul la Genova. Conferințele urmate de dezbateri aveau menirea de a face o introducere în interpretarea simplă a Bibliei. Una dintre temele tratate a fost legătura dintre „istoriile” Bibliei și „istoria” definită de lumea modernă, adică evenimentele a căror „istoricitate” poate fi constatată pe baza unor documente și mărturii
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
și revoltă irațională, toate acestea par să marcheze apusul dramatic al unei gândiri apărute la începuturile eliberării omului. În tot cazul, filosofia nu se identifică cu filosofia iluministă și cu consecințele expansiunii ei, nu întotdeauna evidente; filosofia se reîntoarce la menirea ei: angajarea în contestarea oricărui sistem cu consecințe formaliste; își reia vechea ei vocație critică față de orice folosire pur instrumentală a gândirii. Sigur că filosofia are motivații mai ample, însă și-a regăsit astăzi spațiul ce părea să se fi
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
oamenilor, și apoi viața întregului univers, până la stelele cele mai îndepărtate, până la capătul spațiului și-al timpului. Iar apoi să se substituie universului, să devină el însuși Lumea. Numai așa cred că un om, un artist, și-ar putea îndeplini menirea. Restul e literatură, colecție de trucuri stăpânite mai bine sau mai rău, bucăți de hârtie mâzgălită cu gudron, pe care nu dă nimeni doi bani, oricât de geniale ar fi rândurile de semne grafice, care, curând, tot nu vor mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]