6,060 matches
-
o dată anumite tipuri de relații invariabile și să le desprindem din mulțimea aparentelor cotidiene" [de Rougemont, 2000, p.26]. 62 Roger Callois distinge mitologia situațiilor interpretate că proiecție a unor conflicte psihologice (acestea acoperind în cele mai multe cazuri complexele psihanalizei) și mitologia eroilor [2000, p.18]. Pentru M.Milner, mitul prezintă "un aspect de la condition humaine condensé en une histoire ou un être, et permettant à celui qui s'y contemple de résoudre șes propres conflits" [Milner, ÎI, p.485]. 63 O
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
într-un colț în penumbra, povestea fiului risipitor / care mereu mă urmărea-n tăceri / precum un ritm deschis la fiecare pas (idem).279 Trimițând repetat la complexe arhitectonice din vremuri apuse, toponimele siciliene devin în opera lui Quasimodo operatoare de mitologie. Tìndari, Ànapo, Sant'Antioco, Agrigento, Plàtani, Iblei sunt locuri invocate cu impetuozitatea dorinței de a reconstrui un univers pierdut, deopotrivă mitic și personal. Lor li se atribuie rolul de a contura spațiul și timpul pierdut al copilăriei, de a evocă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
numai aparent un refugiu sigur în calea îndoielii și a rătăcirii, căci în universul imaginar al sicilianului însăși această zonă de stabilitate devine nesigură și mobilă. Poetul matur a conștientizat imposibilitatea unei ancorări definitive: Pentru mine insula este acum în mitologie, plutește în derivă în căutarea unui spațiu fix.356 Rătăcirea fără de sfârșit ia forma insulelor plutind în derivă: insule naufragiază în imense acvarii (Sămânță, trad. MB). Pierderea în voia apelor a reperului dovedește că fiecare certitudine atinsă constituie, de fapt
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ascoltano, al buio (Alla mia terra); Tìndari, mite ți șo / fra larghi colli pensile sull'acque / dell'isole dolci del dio, / oggi m'assali e ți chini în core (Vento a Tìndari). 356 Per me l'isola è oră nella mitologia, vă alla derivă în cerca del suo spazio preciso sulle acque, Salvatore Quasimodo, Sibilla Aleramo, A Sibilla, Rizzoli, Milano, 1983, p. 89. 357 Poi le terre posavano / șu fondali d'acquario / e ansia di noia e vită d'altri moți
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de secol contemporan cu Mircea Eliade), ca și cel postmodern, ilustrează nevoia de a fugi pentru a supraviețui: Dar "ieșirea din timp" realizată prin lectură îndeosebi prin lectura romanelor e ceea ce apropie cel mai mult funcția literaturii de aceea a mitologiilor.[...] Și într-un caz, și într-altul, "ieșim" din timpul istoric și personal și ne cufundăm într-un timp fabulos, transistoric (Eliade: 1978, 179). Apropierea mit-intertext plasează studiul nostru în proximitatea antropologiei culturale. Nu trebuie omisă tradiția criticii dezvoltate pe
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
transcende. 2.2. Despre mit și mit literar Mitul relatează evenimente care privesc originea animalelor, a plantelor, a omului. El este definit ca o povestire (fr. récit), un scenariu. Mitul literar poate fi un mit literarizat (preluat de literatură din mitologie) sau mit literar propriu-zis (creat printr-o operă literară: un exemplu, Don Juan Tirso de Molina, 1630)4. Adrian Marino (1998, pp. 68, 75) realizează taxinomia invarianților (invariant = "un element universal al literaturii și al gândirii literare"), în care identificăm
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sau pe același în dialectica ludicului intertextual, un fapt este cert: nu există repetare pură. Intertextul comportă o relație dialogică. A repeta transformând. Și invers. Roland Barthes dezvoltă teoria stereotipului, în opoziție cu noul. Ideea repetării este abordată în proximitatea mitologiei: "a repeta la exces înseamnă a te pierde, a te rătăci în gradul zero al semnificatului" (Barthes: 2006b, 68). Pe de altă parte, mai aproape de legitimarea intertextualității (la definire am renunțat să mai sperăm, ne consolăm cu descrieri plastice; R.
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
stări anterioare de stări ulterioare, atât în natură, cât și în realitatea livrescă. Entropia primelor stări este mai mică. Sub aspect inter textual, sistemul care are entropia cea mai redusă, grad minim al dezordinii, este hipotextul primor dial. Iar în mitologie, entropia minimă s-a înre gistrat in illo tempore. Noi nu percepem trecerea timpului, ci succesiunea stări anterioare-stări ulterioare, ceea ce, spun fizicienii, nu e semn al trecerii, ci al asimetriei timpului. Creșterea indicelui entropic se aplică și în intertextualitate. Idealul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
se desenează pe verticală, dar și pe orizontală, dacă vom accepta ipoteza spațializării timpului sacru, în planul blocului temporal. 2.3.4. Reintegrarea într-un timp primordial Un ultim semn al prezenței mitului rezidă în reintegrarea in illo tempore. "Canoanele mitologie ale oricărei civilizații revin asupra posibilității de repetare a timpului" (Durand:1992, 323). Prin repetarea Cosmogoniei, are loc o construire a Timpului. Raportul scriitorului cu textul, respectiv al cititorului cu pagina scrisă, din unghiul intertextului, nu coincid niciodată. Perspectivele diferă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
privi relația om-natură, o atitudine similară a omului față de dumnezeire [...], o meditație aproape asemănătoare privind trecerea timpului și rezonanțele afective ale singurătății 26. Ion Cozmei consideră că numitorul comun al celor doi romantici este determinat de intenția unor proiecte de mitologie națională: Viziunile romantice ale celor doi poeți naționali s-au concretizat în opere fundamentale pentru literatura fiecărui popor, cu rezonanțe mitice: mitul Daciei la Eminescu și mitul Ucrainei căzăcești la Șevcenko (Cozmei: 2012, 19). Intertextul din cultura universală în opera
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
numelor, ca procedeu intertextual (Mc Hale: 2009, 13) și mai ales la apartenența arhitextuală inedită pentru Eminescu (roman). Intratextualitatea transpro-zastică generată prin filiație ar prilejui nuanțări interesante ale portretului feminin și o dezbatere productivă asupra exogenezei spațiului edenic, situate între mitologie și credința creștină din cărțile vechi românești, pe care bibliotecarul Eminescu le recomanda cu atâta ardoare. Intratextualitatea transgenerică merită un spațiu alocat publicisticii, domeniu descoperit de postmodernitatea critică, de la care avem analize pertinente și cea mai convingătoare latură a modernității
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în accepțiunea care o entuziasma pe Rosa Del Conte: "ciclu vital: acesta ni se pare nouă sensul exact al cuvântului" (1990, 305). 20 Cartea a zecea numită Yoga întruchipărilor divine Filosofia indiană în texte, antol. cit., p. 79. 21 Pentru mitologia Brăhmanelor și Upanișadelor, realitatea este triplă: (1) macrocosmosul (adhidaivata) cu elementele sale sacre (spațiul, soarele, focul, luna, aerul, apa și pământul), (2) microcosmosul (adhibhüta) viețuitoarelor și în primul rând al omului, alcătuit din trup și sufluri vitale omologate pe plan
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prozei eminesciene și macedonskiene reprezintă o lume aparte..." (Răchișan-Denciuț: 2010, 15). Probabil fiecare dintre autorii studiați s-ar fi distanțat de punerea în comun a universurilor lor prozastice. 24 Și Rosa Del Conte interpretează cercul ca o geometrie sacră a mitologiei eminesciene: "Să se observe că aceste insule mitice, înconjurate din toate părțile de stânci inaccesibile, pot fi considerate drept figura ideală a spațiului eminescian, pe care îl vedem mereu circumscriindu-se în forma perfectă a cercului: cerc protector al unui
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
eveniment) a scris apoi, în presa de peste Ocean, un articol emoțional și emoționant despre "lupta omului cu Levia-thanul biblic", transformîndu-i pe marinarii participanți la vînătoare în eroii clasici ai unei lumi modernizate. Căpitanul-vînător, în special, era prezentat în registru de mitologie antică, atribuindu-i-se energii teurgice. Neîndoios, Melville s-a familiarizat în detaliu și cu acest al doilea moment, trasîndu-și pesemne, prin intermediul lui, liniile generale ale propriilor tipologii și, cu deosebire, ale celei ilustrate de Căpitanul Ahab. În plus, să
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
dominantă în primele douăzeci și cinci capitole ale romanului, asistîndu-se ulterior la o ciudată interferență a vocii naratorului cu "omnisciența" autorului. Probabil că "micul truc" epic a fost necesar pentru susținerea textului de fond (unde cetologia se combină, dificil, cu teologia și mitologia și unde impresia cel puțin a unui "discurs autorizat" era mai mult decît necesară). Totuși, Ishamael își joacă rolul de narator pînă la capăt, nu numai strict dicursiv, ci și simbolic. Asemenea shakespeareanului Horatio căruia Hamlet îi cere, înainte de a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
nedumerind comentatorii cîrcotași, dar Doctorow și-a continuat neabătut proiectul postmodern, cu aceeași obstinație, s-ar putea spune, cu care, mai devreme, Thomas Hardy, în epoca victoriană engleză, și William Faulkner, la debutul modernismului american, au crezut în propria lor mitologie artistică. Antologic rămîne răspunsul dat de scriitor unui reporter, după apariția romanului Ragtime. La întrebarea răutăcioasă "Credeți că J.P. Morgan și Sigmund Freud s-au întîlnit cu adevărat vreodată?" -, Doctorow a replicat netulburat: "S-au întîlnit cu siguranță acum" (în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
poate deveni, de aceea, insuficient de relevantă). În al doilea rînd, Heaney ca majoritatea scrii torilor irlandezi din ultimul secol și jumătate este un autor fundamental local, cum bine s-a spus, focalizîndu-se, din punct de vedere estetic, pe o mitologie particulară, specifică spațiului mentalitar căruia îi aparține, adesea greu de descifrat și chiar identificat de către cercetătorii altor zone. În sfîrșit, există o dimensiune politică (alții îi spun istorică) în poezia lui Seamus Heaney, legată de așa-numitele Irish Troubles ("frămîntările
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
specifice poeziei lui Heaney). Adesea, poetul ajunge să treacă de la "starea" de "produs cultural local" la cea de "produs cultural interna țional". "Geografia culturală și spirituală", creionată de Heaney în opera sa (de fapt, ne referim mai curînd la o mitologie proprie, precum, altădată, la William Butler Yeats) constituie, de multă vreme, punctul principal de interes pentru critică. Pierderea identității irlandeze (ca simptom general al "depersonalizării" tuturor irlandezilor și a lui Heaney însuși!) apare, în diverse forme codificate, în majoritatea cărților
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
modest devenise, neașteptat, un indolent notoriu (unii l-au numit chiar "loază"), mincinos, vlăguit, bădăran și lăudăros fără pereche. Și-a pierdut prietenii, rînd pe rînd, a început să bea, a refuzat să mai muncească și și-a construit o mitologie proprie, de mahala, intrînd treptat pe calea autodistrugerii. Comportamentul său a degenerat enorm către atitudini antisociale, fostul ins, în bună măsură mediocru intelectual (dovadă și decizia de a introduce, suicidal, o bară în roca destinată exploziei), dezvăluind acum extravaganțe nebănuite
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
1Q84 poate fi, de aceea, caracterizat, în ansamblul său, drept "literatură despre Literatură". E o investigație postmodernă, hipnotizantă, a circuitelor fenomenologice din actul artistic, devenit, iată, subiect de roman. Entuzi asmul "încifrator" al lui Murakami reactualizează marile epopei alegorice ale mitologiei, unde fiecare gest auctorial reprezenta o mișcare înspre lumea tropilor, o rotație către zona translucidă a semioticii. În pofida faptului că palierul simbolic al romanului ocupă prim-planul construcției, scriitura lui Haruki Murakami nu rămîne criptică. Firele intrigii țesute "între lumi
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ulterior, transformându-se, treptat, într-o cunoaștere realizată, prin "interiorizare și densificare lirică. Meditațiile interogative asupra sensului existenței se resorb, în cezuri prelungite, sugerând absența răspunsului. Destinul uman devine o înglobare progresivă transfinită a ciclurilor, într-o frumoasă imagine de mitologie orientală, iar, în spiritul unei metafizici romantice, ochiul întors înlăuntru devine, în simbol obsesiv, o imagine cosmică a omului"55. Alegorismul discursiv, marcat prin metafore cu alură mistică, înlocuiește frenezia de început a participării senzoriale la lume, instaurând "un anumit
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Blandiana folosește oglinda ca memorie involuntară, imperfectă însă prin imaginile noi pe care le recompune. Asociată oglinzii este apa, care funcționează, uneori, mai vag chiar decât aceasta, în procesul reconstrucției. Apa, element primordial, prezentă cu această semnificație în aproape toate mitologiile, este substanța nașterii și a morții: "...receptacul al tuturor germenilor, apele simbolizează substanța primordială, din care toate formele se nasc și în care toate se reîntorc, prin regresiune sau prin cataclism. Ele au fost la început, ele revin la încheierea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pot avea copii, Ana dă peste locuința unui pustnic, într-o pădure, se refugiază acolo și, pe când citea în poiană, îi cade pe cartea de rugăciuni o frunză de păr, de la care, punând-o în sân, rămâne grea. În toate mitologiile lumii, plantele au capacitatea de a zămisli direct de pildă, mătrăguna (vezi Eliade, în Zamolxis, La Mandragore et les mythes de la naissance miraculeuse). "Iudeii și romanii nu-i numeau oare pe copiii naturali copii din ierburi sau copii din flori
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
secolul nu este explicabil, în măsura în care poate fi, decît dacă îi redăm caracterul imprevizibil, negat de primii autori ai tragediilor sale122." Luînd drept obiect de studiu apariția, răspîndirea și căderea comunismului, Furet încearcă să înțeleagă, după cum spune el însuși, forța unei mitologii politice. "Întîmplător", "neprevăzut", "improbabil", "misterios", "discontinuitate", "ceva cu totul nou", "enigmatic". Frecvența acestor adjective, substantive și expresii pare să confirme caracterul nedeterminist al demersului istoricului: "Departe de a fi o repetiție, octombrie 1917 este ceva cu totul nou"; "Bolșevismul, stăpîn
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
adesea în gînduri amare, jocul de roluri ca remediu la morozitate și angoasă duce, în fapt, mult mai adînc și mai tulburător în zone de nesiguranță în care nu prea ne place să ne aventurăm, și prin toate artificiile noilor mitologii politice, generaționale, comunitariene, de care ne înconjurăm pînă la sufocare. Locul comun ca neloc al unei singurătăți tot mai dureroase, colajul ca naufragiu al omenescului. Iar dincolo de toate aceste plimbări prin conștientul și sub conștientul nostru rătăcit, nu mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]