KorAP: Find »[drukola/base=naiba & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...115 116 117 ...186 >

4,628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291

mi-a spus că refuză să se bage, că ea și bărbatu-său nu vorbesc despre noi, că ce discutăm ea și cu mine rămîne Între noi, ceea ce e valabil și pentru ceea ce-și vorbesc Gregory și Dan. La naiba, mi-aș dori să-mi fie un pic mai loială. Dar discreția ei e parte din motivul pentru care Îi prețuiesc atît de mult prietenia. Care prietenie, cel puțin Între orele nouă și șapte, nu s-a schimbat deloc. Recunosc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
rîzÎnd, de păr. Maimuțică ce ești. I-ai spus lui mami că te-am dus la zoo săptămîna trecută? — Da? — Nu ți-a povestit Dan? — Dan nu prea vorbește cu mine zilele astea, oftez eu. Emma clatină din cap. Cum naiba de v-ați Înstrăinat atît de mult Într-un timp atît de scurt? Adică, ce mama mă-sii se Întîmplă? Ce? Asta e nebunie curată. — Vrei o ceașcă de ceai? — Da. Vreau ceai și să știu ce naiba se petrece, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
pînă În dinți, mă strecor În vîrful picioarelor În bucătărie ca să cercetez. Majoritatea spărgătorilor sînt oportuniști, Îmi zic, și se sperie de moarte dacă apare cineva. O să-i bag În sperieți și-o să dispară cu coada Între picioare. Rahat. De ce naiba se Întîmplă asta cînd sînt eu aici? Mă strecor de-a lungul coridorului și aud sunete care dovedesc clar că e cineva Înăuntru. Se Închide o ușă. Zgomot de pași. Cineva se lovește de mobile. Rahat. Inima Îmi bate ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Încerc. Îmi privesc ceasul. Întîrzie și asta nu-i stă În fire. Linda sosește mereu devreme, În orice Împrejurare. Mă uit spre ușă și o zăresc. Mă ridic și Îi fac cu mîna. Inima Îmi bate cu putere. O, la naiba, liniștește-te. Nu e decît soacră-ta. Pare bătrînă. Mai bătrînă decît mi-o aminteam. E fardată la fel de mult ca de obicei, dar nu țin minte să fi avut acele riduri sau, poate, să fi fost așa de adînci. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668

de pe canapea - sau la Antonio, jos În stradă. Îi răsunau În urechi cuvintele Olimpiei. Prefăcătorie. Și ipocrizie. Și totuși nu reușea să scape de ele. Un tată fără copii, carne din carnea lui, e un lucru Într-adevăr urât, lasă naibii divorțul, că-s numai cheltuieli, las-o baltă, te iartă, Îl ierți și tu, nu mai vorbiți de asta. Ia-ți-l Înapoi, că și el vine, asta e datoria ta de mamă, familia Înainte de toate. Plecase de acasă Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
și apoi alergăm prin nisip. — Ce să-ți spun..., e marfă! strigă Valentina. Nu. Mâine merg cu trupa la meciul echipei de volei Roma. — Vii la Ostia cu noi! insistă Emma. Îți promit că te aduc la timp acasă. La naiba, nu promite! explodă Valentina. Tu nu te ții niciodată de cuvânt. Ultima dată când o crezuse pierduse meciul. Fusese În sâmbăta Paștelui. Proful de italiană organizase o excursie culturală, facultativă, la ruinele de la Ostia antică. Din clasa a treia B

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
Îl strigă Antonio, ajungându-l din urmă. Vocea lui răsună În tăcerea rarefiată a bisericii. — Trebuie să vă cer o favoare. Am nevoie să Întrerup serviciul pe la ora două. Era o cerere nemaiauzită. — Ei bine..., ezită Elio, Întrebându-se unde naiba avea să fie pe la două. Nu mie trebuie să-mi ceri permisiunea, ci de la minister - ca să-ți poată trimite un Înlocuitor. — Știu, insistă Antonio grăbit, căci nu avea timp să-i explice, pentru că dintr-o dată totul Îi era clar. Știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
al său, În trei ani: avea o medie acceptabilă, deși nu era una lăudabilă. Dar depășise deja etapa În care făcea totul din datorie sau din răzbunare - ajunsese indiferent. În dimineața aceea depășise ultimul prag, ajungând să se Întrebe de ce naiba se afla aici, și dacă nu cumva tipul acela amețit care bântuia pe coridoarele Facultății de Drept nu era sosia lui. El rămăsese În mansarda care dădea spre cilindrul enigmatic al gazometrului, asamblând bucăți și componente de metal, pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-i spusese dacă-i acorda sau nu permisiunea de a pleca. Nu e o procedură legală, Buonocore - se mieuna el -, iar eu sunt un om al legii: ca și cum atunci când Îi convenea lui n-ar fi uitat de toate astea! La naiba, permisul acela avea o importanță vitală. Și dacă păpușoiul ăla creț, orgolios și egoist nu avea de gând să i-l acorde, el oricum avea să și-l ia. Căci sigur nu avea să-și mai petreacă restul zilei cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
roțile autocarului. Polițistul Îl prinse de picior. Rămase În mâini cu gheata lui sportivă. Celălalt agent - tânăr, cu chip de diacon - se aruncă asupra lui, prinzându-l de cot. Dă-i pace Antonio, oprește-te. Trebuie să te stăpânești, la naiba, ai Înnebunit?! Antonio Încercă să scape de coleg, Îl Împinse și Întinse piciorul, să mai dea un șut corpului Încolăcit de sub autocar - nu mai vedea nimic: doar o masă de carne inertă, neajutorată. În clipa aceea revăzu parcarea discotecii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
purgatoriul acela anonim al birocrației. Un tip răzbunător voia să-și denunțe vecinul căci pianul lui Îl Înnebunea. O doamnă neglijentă Își pierduse portmoneul și se lamenta că Încercase să-și blocheze cărțile de credit, dar la bancă o trimiseseră naibii și Între timp cine știe ce șmecher Îi Înghițea toate economiile. Un negru uriaș Învelit Într-o tunică albastră imperială părea să doarmă spăsit cu bărbia În piept. Emma se răsti la tânărul carabinier care făcea de planton În cabina de la intrare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
și Jonas? Îi surâse. Apoi, pe parcursul primului set, nu mai nimerise nici o minge. Cine e harapul acela? o Întrebase Miria, profitând de time-out. Tatăl meu, Îi răspunse ea fără chef. Miria Îl mai privi o dată, nepăsătoare la instrucțiunile antrenorului. La naiba, ce prietenă mai ești și tu, șoptise ea, de ce nu mi l-ai prezentat? Valentina speră că aceasta glumea, dar Își dădu seama că Miria vorbea serios. Dacă acesta este efectul pe care tatăl tău Îl are asupra ta, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473

întrebi, ghici cine-i, atunci după ce să te recunosc? Nici acum nu mi-a răspuns, în schimb a început să-mi tragă capul pe spate, de mi se încordase gâtul, iar spatele mi se lipise de spătarul băncii, du-te naibii, i-am spus, du-te naibii, nenorocitule, nu trișa, că te omor în bătaie, dar tot nu mi-a dat drumul, am încercat să-mi trag capul, însă mă ținea prea strâns, i-am zis să ia seama, că am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
să te recunosc? Nici acum nu mi-a răspuns, în schimb a început să-mi tragă capul pe spate, de mi se încordase gâtul, iar spatele mi se lipise de spătarul băncii, du-te naibii, i-am spus, du-te naibii, nenorocitule, nu trișa, că te omor în bătaie, dar tot nu mi-a dat drumul, am încercat să-mi trag capul, însă mă ținea prea strâns, i-am zis să ia seama, că am un cuțit la mine, și atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
ustură mâna și uitându-mă, am văzut că-mi curge sânge din micile răni pe care mi le făcuse la degete, de-aia îmi alunecase mâna de pe scară, pentru că aveam palma lunecoasă de sânge, și am vrut s-o las naibii de minge, să rămână acolo unde e, dar atunci m-am gândit că nici de-al dracu’ n-o s-o las, și m-am ridicat și am alergat la lance, am smuls-o din pământ, am luat sacul de plastic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
am spus să se care că tot nu cumpărăm nimic, la care el mi-a spus că nu m-a întrebat dacă vreau să cumpăr ceva, ci dacă-i maică-mea acasă, și atunci i-am spus să se ducă naibii, că dacă nu, îi dau brânci pe trepte, însă înainte de asta îi vâr pe gât vreo două umerașe, dar se pare că nici asta nu l-a speriat, că a apăsat din nou butonul soneriei, și atunci mama a strigat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
Feri c-a fost o tâmpenie să ne târâm până la perete, mai bine ne-am întoarce la locurile noastre, că oricum această gură de aerisire nu duce nicăieri și nu există nici o cameră secretă de proiecții și s-o lăsăm naibii baltă, dar Feri mi-a dat un cot, spunându-mi să merg eu la loc, dacă vreau, el nu renunță, el rămâne acolo, fiindcă acum chiar că vrea să vadă filmele alea interzise, și să trag odată de cheia aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
filmele alea interzise, și să trag odată de cheia aia, să nu mă mai câcâi atât, că acuși revine curentul, și să nu fiu tembel, și atunci am vrut să-i zic că nu sunt tembel și să se ducă naibii, dar nu i-am mai zis nimic, am fixat bine cheia franceză de capul șurubului, apoi, spijinindu-mă cu cotul de perete, am tras de brațul cheii, și atunci capul rămas întreg al șurubului s-a desprins de tot, dar atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266

pic de aer În piept, Marie se trezi din somn tresărind, cu un aer rătăcit și leoarcă de sudoare. Se năpusti pe terasă și respiră adînc de mai multe ori pînă ce inima ei reîncepu să bată aproape normal. La naiba cu tradițiile! Se simți ispitită să se ducă după Christian, să i se arunce În brațe, să se facă mică la pieptul lui, ca să alunge neliniștea surdă care o chinuia. Preț de o clipă, muselina Însîngerată se suprapuse peste spuma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
simți nevoia să strălucească și nu se putu Împiedica să nu spună mai mult decît era nevoie. - Pe deasupra, Gildas ar fi vorbit pînă la urmă... - Ar fi vorbit despre ce? se interesă Arthus, brusc alarmat. PM Își reprimă o strîmbătură. Naiba să-l ia, de ce nu-și ținuse gura? - Dar explică-te odată! tună bătrînul. Soțul Armellei Începu să bîiguie lamentabil. Sosirea inopinată a Juliettei Îl salvă, cel puțin pentru moment, dacă s-ar fi luat după privirea pe care tatăl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
anonimă! Drace! Cum putuse uita amănuntul ăsta? Gildas ar fi trebuit s-o aibă asupra lui. O fi găsit-o cumva Marie? Nu, dacă așa ar fi stat lucrurile, ea ar fi Înțeles deja o parte din adevăr. Atunci unde naiba era? Yves se pierdu o clipă În supoziții, fără să rețină vreo ipoteză satisfăcătoare. Un lucru era sigur, scrisoarea aia nu trebuia să mai apară niciodată. Niciodată. CÎt despre Marie, trebuia să găsească mijlocul s-o facă să plece. Rapid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Yves, de acord? Loïc, cu telefonul la ureche, mergea deja pe coridorul care ducea la camera fiului său. Bătu la ușă și constată cu surprindere că ușa se deschide singură cînd apăsă clanța. Încăperea era pustie. Strigă În mobil: - La naiba! Nemernicul și-a bătut joc de mine! Patul nu e nici măcar desfăcut! Dacă s-a dus după javra aia de Chantal, ți-o jur că-l omor! - Loïc, liniștește-te! Nu te mișca de acolo și ascultă-mă! articulă Marie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Am nevoie să rămîn singură, șopti ea. - Ai nevoie mai ales să tragi o porție zdravănă de plîns. - Nu, o să mă liniștesc. Și un val de lacrimi o năpădi. Suspine puternice de fetiță care Îl făcură praf pe Lucas. La naiba cu toate bunele hotărîri, o să se descurce mai tîrziu cu sentimentele și contradicțiile. O trase pe Marie la pieptul lui, Îi cuibări capul În scobitura umărului fără ca ea să se opună și nu se mai gîndi nici o clipă la prețiosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
mult cît Îi lipsea ea lui? Cuprins de o speranță nebunească, se ridică și se apropie de ea. Se aștepta la orice, dar nu la ceea ce ea Îi murmură. - Știai În legătură cu copilul, dar n-ai spus nimic... El tresări. Cine naiba Îi putuse povesti așa ceva? Pierric? Auzise spunîndu-se că acum vorbea iarăși, dar că Își pierduse memoria... - Bebelușul acela avea doar cîteva ore de viață, Christian, continuă ea cu voce sugrumată. Alergai pe faleză cînd te-a strigat Pierric. Era ascuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377

după-amiază, nu suntem prea aglomerați În acest moment. Cât privește certificatul de Înhumare, nu cred că vor fi probleme... Nici o problemă, se repezi medicul cu un entuziasm cam excesiv. Am adus formularele... Surâzând jovial, scoase un teanc de foi. — La naiba, m-a lichidat..., făcu Bruno cu voce joasă. Într-adevăr, jucăria emise o scurtă frază muzicală veselă. — Sunteți de acord cu Înhumarea, domnule Clément? Întrebă funcționarul apăsând puțin cuvintele. Bruno sări ca ars. — Nici vorbă! Mama dorea să fie incinerată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]