KorAP: Find »[drukola/base=nerăbdare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...115 116 117 ...147 >

3,664 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

care s-au străduit și au atins în ea cele mai mari satisfacții și scopurile cele mai înalte și exclusiv pe această cale au făcut carieră. În timpul acestei discuții, tânărul negricios căsca, se uita aiurea pe fereastră și aștepta cu nerăbdare sfârșitul călătoriei. Era cumva distrat, chiar foarte distrat, aproape îngrijorat și uneori devenea întrucâtva bizar: câteodată asculta și nu asculta, privea și nu privea, râdea fără să știe în clipa aceea de ce râde. — Dar, permiteți-mi, cu cine am onoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu cunosc decât foarte puțini oameni. Dumneavoastră sunteți Rogojin? Da, eu, Rogojin, Parfion. — Parfion? Nu cumva veți fi fiind dintre acei Rogojini... începu funcționarul, dându-și și mai multă importanță. — Da, dintre aceia, chiar dintre aceia, îl întrerupse repede, cu nerăbdare nepoliticoasă, negriciosul, care, de altfel, până atunci nu i se adresase niciodată funcționarului coșuros, ci, de la bun început, discutase numai cu prințul. — Da?... Cum așa? se miră funcționarul care încremenise cu ochii căscați; imediat pe fața lui începu să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
știți mai bine cine le-a spus, dacă într-adevăr vi se pare că vi s-a bătut un apropo. Eu unul n-am suflat o vorbă despre asta. — I-ați dat biletul? Aveți un răspuns? îl întrerupse Ganea cu nerăbdare febrilă. Însă chiar în această clipă se întoarse Aglaia și prințul nu mai apucă să-i răspundă. — Poftiți, poftiți, spuse Aglaia, punând albumul pe masă, alegeți o pagină și scrieți-mi ceva. Aveți aici un toc și o peniță nouă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de prinț. — Prințe, am fost un netrebnic, iertați-mă, spuse el deodată din toată inima. Trăsăturile feței lui exprimau o îndurerare puternică. Prințul îl privi mirat și nu-i răspunse imediat. Ei bine, iertați-mă, vă rog! insistă Ganea cu nerăbdare. Dacă vreți, vă sărut mâna! Prințul era extrem de surprins; tăcut, cu amândouă mâinile, îl îmbrățișă pe Ganea. Se sărutară amândoi cu sinceritate. — Nu mi-am închipuit deloc, deloc că sunteți așa, spuse, în sfârșit, prințul, oftând din greu. Credeam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
persoană. Și totuși acolo aflară (și chiar foarte curând) despre el un amănunt foarte semnificativ, și anume: în noaptea aceea fatală pentru el, după neplăcuta întâmplare de la Nastasia Filippovna, Ganea, întorcându-se acasă, nu se culcase, ci așteptase, cu o nerăbdare febrilă, întoarcerea prințului care plecase la Ekaterinhof și revenise de acolo spre ora șase dimineața. Atunci Ganea intrase în camera lui, îi pusese pe masă teancul de bani pârjoliți pe care i-i dăruise Nastasia Filippovna, când zăcea leșinat. Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
respectiv. Deci, acest lucru prezenta pentru el un interes atât de mare, încât îi atrăsese atenția chiar și când era atât de zăpăcit, ieșind din clădirea gării. Mergea, privind aproape cu tristețe spre dreapta și inima i se zbătea din pricina nerăbdării alarmate. Însă iată prăvălia, a găsit-o în cele din urmă! Era aproape de ea, la vreo cincizeci de pași, când se gândise să se întoarcă. Iată și obiectul de șaizeci de copeici; „desigur, șaizeci de copeici, nu face mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
avea nici o suspiciune, nici una, îl contră cât putu de repede Lebedev, am vrut doar să vă explic că persoana știută nu de el se teme, ci de altcineva, de cu totul altcineva. — Păi spune mai repede, îl interogă prințul cu nerăbdare, văzând grimasele misterioase ale lui Lebedev. Tocmai aici e secretul. Și Lebedev zâmbi ironic. — Secretul cui? — Secretul dumneavoastră. Singur mi-ați interzis, luminate prinț, să vorbesc în prezența dumneavoastră... îngăimă Lebedev și, încântat de faptul că a împins curiozitatea interlocutorului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lui Lebedev. Tocmai aici e secretul. Și Lebedev zâmbi ironic. — Secretul cui? — Secretul dumneavoastră. Singur mi-ați interzis, luminate prinț, să vorbesc în prezența dumneavoastră... îngăimă Lebedev și, încântat de faptul că a împins curiozitatea interlocutorului până la o stare de nerăbdare bolnăvicioasă, încheie brusc: de Aglaia Ivanovna se teme. Prințul se încruntă și tăcu cam un minut. — Lebedev, zău că renunț la casa dumitale, spuse el deodată. Unde-s Gavrila Ardalionovici și soții Ptițân? La dumneata? Și pe ei i-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Pușkin al nostru, de familie, în ediția lui Annenkov 44, care acum nici nu se mai găsește. Vi le vând cu cât le-am luat. Vi le ofer cu respect, dorind să vi le vând și astfel să potolesc distinsa nerăbdare a distinselor sentimente literare pe care văd că le are Excelența Voastră. — A, dacă le vinzi, atunci - mulțumesc. Nu-mi fac griji că o să rămâi în pierdere; numai nu te mai strâmba, domnule, rogu-te. Am auzit de tine, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cazul când asta vreți, am terminat, adică voi fi nevoit să enunț doar pe scurt faptele care, după convingerea mea, n-ar fi de prisos să fie cunoscute cu toate amănuntele, adăugă el, observând o agitație generală, care semăna a nerăbdare. Doresc doar să aduc la cunoștință, cu argumente, pentru toți cei interesați în această chestiune, că mama dumneavoastră, domnule Burdovski, s-a bucurat de bunăvoința și grija lui Pavlișcev doar pentru că era sora acelei fete de la curte, de care Nikolai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la profesorul elvețian, despre cele cincizeci de ruble în loc de două sute cincizeci - într-un cuvânt, acest episod îi aparține în totalitate, m-a costat șase ruble, însă stilul nu mi l-a corectat. — Trebuie să fac observația, spuse Lebedev cu o nerăbdare febrilă și cu vocea alunecoasă, în timp ce râsul celor prezenți lua din ce în ce mai multă amploare, trebuie să fac observația că nu i-am corectat decât prima jumătate a articolului, deoarece la mijloc nu ne-am înțeles asupra unei idei și ne-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
atunci să ne luăm rămas-bun de la bunul nostru prinț... — Vă mulțumesc pentru lecția pe care mi-ați dat-o, generale, îl întrerupse, serios și neașteptat, Ippolit, privindu-l îngândurat. — Hai, maman, nu mai lipsește mult ca să înceapă iar! rosti, cu nerăbdare și furie, Aglaia, ridicându-se de pe scaun. — Încă două minute, dragă Ivan Feodorovici, dacă-mi dai voie, zise Lizaveta Prokofievna, întorcându-se cu demnitate spre soțul ei. Mi se pare că-l scutură febra și pur și simplu delirează; sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se fâstâci, totuși continuă să-l privească atent și întrebător pe celălalt prinț; însă acesta tăcu. — Dar dacă, pur și simplu, polițele există? Dacă totul e întocmai cum a spus ea aseară? îngăimă, în sfârșit, prințul cu un fel de nerăbdare. — Vă spun doar, judecați și singur, ce-ar putea avea în comun Evgheni Pavlovici cu... ea, ba încă și cu Rogojin? Vă repet, averea lui este imensă, lucru pe care îl știu cu siguranță; mai este și o moștenire pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
copiii lui Lebedev îi plăceau prințului tot mai mult pe zi ce trecea. Kolea lipsi toată ziua: plecase din zori la Petersburg. (Și Lebedev plecase cu noaptea-n cap în aceeași direcție, cu micile lui afaceri.) Dar prințul aștepta cu nerăbdare vizita lui Gavrila Ardalionovici, care trebuia neapărat să treacă astăzi chiar pe la dânsul. Acesta veni pe la ora șase și ceva, imediat după masa de prânz. Privindu-l, din prima clipă prințul își zise că măcar acest domn trebuie să știe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
binevoit să trimiți, acum o lună sau o lună și jumătate, cam prin săptămâna Paștelui, o scrisoare Aglaiei? — I-am scris. — Cu ce scop? Ce era în scrisoare? Arată-mi scrisoarea! Ochii Lizavetei Prokofievna ardeau, mai că nu tremura de nerăbdare. Scrisoarea n-o am, spuse prințul, grozav de uimit și de intimidat. Dacă n-a rupt-o, trebuie să fie la Aglaia Ivanovna. Nu mai umbla cu șoalda! Ce i-ai scris? — Nu umblu cu șoalda și nu mi-e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
însăși Providența (nu meritai tu asta!), udam noaptea perna cu lacrimile mele - nu după tine, scumpule, nu-ți fă griji, am eu altă durere a mea, care-i veșnică și mereu aceeași. Dar uite de ce te-am așteptat cu atâta nerăbdare: încă mai cred că însuși Dumnezeu mi te-a trimis ca prieten și frate bun. N-am pe nimeni decât pe bătrâna Belokonskaia, dar ea e plecată acum și, pe deasupra, din pricina bătrâneții, a ajuns proastă ca oaia. Acum răspunde-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe gânduri cam un minut; apoi se repezi deodată la prinț, îl înșfăcă de mâini și îl trase după ea. — Chiar acum! Hai! Hai într-adins acum, în clipa asta! strigă ea, cuprinsă de o criză de tulburare neobișnuită și nerăbdare. Dar mă expuneți la... — La ce? Nătăfleț nevinovat ce ești! Parcă nici n-ai fi bărbat! Ei, acum o să văd totul, cu ochii mei... — Măcar lăsați-mă să-mi iau pălăria... — Uite-aici pălăria ta mizerabilă, hai! N-ai putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nici pe Evgheni Pavlovici, în timp ce aceștia stăteau de vorbă de-o parte. Se învioră febril când cei doi se apropiară de masă. Era agitat și tulburat; fruntea îi era transpirată. Pe lângă o neliniște rătăcitoare, permanentă, ochii lui exprimau și o nerăbdare nedefinită; privirea îi aluneca fără țintă de la un obiect la altul, de la un chip la altul. Deși la zgomotoasa conversație generală participase până acum cu însuflețire, entuziasmul lui se datora doar bolii; la discuția propriu-zisă nu era atent; polemica lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
importanță, locul de președinte, care i se oferise de puțin timp. — Prințe, mă mir și eu ce mult îmi plac aceste polemici ori șicane, erudite, desigur, bâigui între timp Keller, foindu-se pe scaun, cuprins de o evidentă exaltare și nerăbdare. Erudite și politice, i se adresă el brusc și pe neașteptate lui Evgheni Pavlovici, care stătea pe scaun chiar în apropierea lui. Știți, îmi place grozav să citesc în ziare despre parlamentele englezești, adică nu în sensul celor ce se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
trebui să-mi fie mai scump, dacă acum pentru mine n-ar fi totuna. Îmi amintesc acum cu ce lacom interes am început să urmăresc atunci viața lor; mai înainte n-am avut un asemenea interes. Îl așteptam uneori cu nerăbdare și ocări pe Kolea, când era și el bolnav și nu putea ieși din casă. Aprofundam atât de mult fiecare amănunt, mă interesam de orice zvonuri, încât, mi se pare, am ajuns un bârfitor. De pildă, nu înțelegeam cum acești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îmi dau seama că vă rețin și inoportunez, ca să zic așa, sentimentele cele mai interesante... — Dar, pentru Dumnezeu, ține-o tot în secret! — Cu pași ușori, cu pași ușori! Deși povestea era încheiată, prințul rămase aproape la fel de îngrijorat. Aștepta cu nerăbdare întrevederea cu generalul, care trebuia să aibă loc a doua zi. IVtc "IV" Ora fixată era doisprezece, însă prințul, deloc obișnuit pentru el, întârzie. Întorcându-se acasă, îl găsi pe general așteptându-l. Din prima clipă remarcă nemulțumirea acestuia, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
categoric decât ar fi trebuit. Ce-i drept, totul fusese pus la cale cam prea în pripă și chiar cu un fel de surescitare absolut inutilă, și tocmai pentru că în această familie „totul era ca la nimenea“. De vină era nerăbdarea Lizavetei Prokofievna, „care nu mai dorea să se îndoiască“, și tremurul fierbinte al ambelor inimi părintești pentru fericirea fiicei lor. Pe deasupra, Belokonskaia urma să plece în curând; întrucât protecția ei însemna mult în înalta societate și deoarece erau șanse ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
plecare, prinse momentul să-i spună câteva cuvinte, în timp ce-l petrecea. — Aș dori ca mâine să nu ne vizitezi toată ziua și să vii doar seara, când se vor aduna acești... musafiri. Știi că vom avea musafiri? Începuse discuția cu nerăbdare și excesiv de sever; pentru prima dată adusese vorba deaspre această „serată“. Ei îi era aproape insuportabil fie și numai gândul la musafiri; toți remarcară acest lucru. Poate că ținea grozav de mult să se certe cu părinții, dar mândria și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o privire ciudată. Chiar în prima cameră aștepta Nastasia Filippovna, îmbrăcată și ea simplu, toată în negru; se ridică în întâmpinarea lor, dar nu zâmbi și nici măcar nu-i întinse mâna prințului. Privirea ei sfredelitoare și neliniștită se îndreptă cu nerăbdare spre Aglaia. Se așezară departe una de alta, Aglaia pe canapeaua dintr-un colț al camerei, Nastasia Filippovna într-un fotoliu de lângă fereastră. Prințul și Rogojin nu luară loc; de altfel nu fuseseră invitați să se așeze. Cu nedumerire și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
desigur, la început, de îndată ce a auzit, a fost împotrivă, lucru pe care l-a și spus în gura mare la masa de biliard, și nu din alt motiv decât acela că-i hărăzise și se aștepta în fiecare zi, cu nerăbdare prietenească, să-l vadă însurat măcar cu prințesa de Rohan; dar acum vede și el că prințul gândește de cel puțin douăsprezece ori mai cumsecade decât ei toți „la un loc“! Căci lui nu-i trebuie nici strălucire, nici bogăție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]