2,953 matches
-
ale lui Heidegger la această prelegere, oferite datorită observațiilor făcute, de diverși, în urma publicării sale: Postfață la "Ce este metafizica?" (1943), Introducere la "Ce este metafizica?" (1949). Pe bună dreptate, prelegerea în cauză a fost reprezentată ca o reconstrucție a Nimicului, de autor și de exegeți; de altminteri, filosoful accentuează această idee de mai multe ori în cele trei texte, îndeosebi în "Introducere" și în "Postfață". Sensul Nimicului este legat de raportul dintre ființă și ființare: cea dintâi, în metafizică, este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Pe bună dreptate, prelegerea în cauză a fost reprezentată ca o reconstrucție a Nimicului, de autor și de exegeți; de altminteri, filosoful accentuează această idee de mai multe ori în cele trei texte, îndeosebi în "Introducere" și în "Postfață". Sensul Nimicului este legat de raportul dintre ființă și ființare: cea dintâi, în metafizică, este luată ca de la sine înțeleasă, iar cea de-a doua este reprezentată ca fiind "obiectul" prin excelență al cunoașterii, așadar și obiectul metafizicii, deși în acest caz
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și ființare: cea dintâi, în metafizică, este luată ca de la sine înțeleasă, iar cea de-a doua este reprezentată ca fiind "obiectul" prin excelență al cunoașterii, așadar și obiectul metafizicii, deși în acest caz ar fi vorba despre ființa ființării. Nimicul apare, de fapt, ca un opus al ființării; este, prin urmare, non-ființare. Dar non-ființarea este "reprezentarea" pentru ființă, așa încât Nimicul este ființa însăși.178 Identitatea Nimicului cu ființa nu este, totuși, așa cum de altfel am aflat în fazele anterioare ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fiind "obiectul" prin excelență al cunoașterii, așadar și obiectul metafizicii, deși în acest caz ar fi vorba despre ființa ființării. Nimicul apare, de fapt, ca un opus al ființării; este, prin urmare, non-ființare. Dar non-ființarea este "reprezentarea" pentru ființă, așa încât Nimicul este ființa însăși.178 Identitatea Nimicului cu ființa nu este, totuși, așa cum de altfel am aflat în fazele anterioare ale demersului din lucrarea de față, decât un fapt firesc din perspectiva metafizicii: așadar, ea este constituită judicativ. Din această perspectivă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așadar și obiectul metafizicii, deși în acest caz ar fi vorba despre ființa ființării. Nimicul apare, de fapt, ca un opus al ființării; este, prin urmare, non-ființare. Dar non-ființarea este "reprezentarea" pentru ființă, așa încât Nimicul este ființa însăși.178 Identitatea Nimicului cu ființa nu este, totuși, așa cum de altfel am aflat în fazele anterioare ale demersului din lucrarea de față, decât un fapt firesc din perspectiva metafizicii: așadar, ea este constituită judicativ. Din această perspectivă, nimicul ar putea să nu mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este ființa însăși.178 Identitatea Nimicului cu ființa nu este, totuși, așa cum de altfel am aflat în fazele anterioare ale demersului din lucrarea de față, decât un fapt firesc din perspectiva metafizicii: așadar, ea este constituită judicativ. Din această perspectivă, nimicul ar putea să nu mai fie (însemne) nimic, de vreme ce e tot una cu ființa. Chiar pentru un demers interesat de "rădăcina" metafizicii, aflată, cumva, dincolo de metafizica însăși, pe care Heidegger încearcă să o scoată la iveală prin punerea sa în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
putea să nu mai fie (însemne) nimic, de vreme ce e tot una cu ființa. Chiar pentru un demers interesat de "rădăcina" metafizicii, aflată, cumva, dincolo de metafizica însăși, pe care Heidegger încearcă să o scoată la iveală prin punerea sa în evidență, nimicul ar putea să nu mai fie (însemne) nimic; iar dacă ar însemna, totuși, ceva, atunci ar putea să nu mai fie în identitate cu ființa. Ar fi cu putință, din perspectiva primului fapt, să fim scoși din orizontul de constituire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
apel. Dar îi este transcendentă cu adevărat rădăcina metafizicii, metafizicii înseși? Am putea vorbi cu sens despre o gândire originară din care metafizica însăși se trage, dar din care ar putea izvorâ și un alt tip de gândire? Conceptul (existențialul) nimicului conduce către astfel de observații, dacă este gândit după ceea ce Heidegger are a spune despre el în Ce este metafizica? Astfel de sensuri depășesc scopul interpretării judicativ-constitutive la Heidegger. Ținând seama însă de "lucrarea" non-judicativului în analitica existențială, firească pare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ce este metafizica? Astfel de sensuri depășesc scopul interpretării judicativ-constitutive la Heidegger. Ținând seama însă de "lucrarea" non-judicativului în analitica existențială, firească pare a fi, totuși, o reducție a ființei la nimic (reducție meontologică). Heidegger însă operează o reducție a nimicului la ființă (reducție ontologică). Acest fapt ne aduce înapoi la reducția judicativ-constitutivă despre care am vorbit mai sus. Căci nu poate fi vorba încă de ființa a cărei constituire propriu-zis ontologică urmează analizei pregătitoare a ființei Dasein-ului, ci doar despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
opera o punere în ordine a instanțelor implicate. Se păstrează atâta vreme cât este pusă în sens, dar fără a fi gândită ca atare în sensul unei rezolvări a "problemei" sale, fiindcă astfel preluată ea ne aruncă în plină dictatură a judicativului: nimicul este ființa, iar ființa este timp, acesta din urmă fiind, pentru judicativul constitutiv, "elementul" fundamental (originar). Urmarea ar fi, așadar, că o reducția a nimicului la ființă ar însemna, în ultimă instanță, o reducție a nimicului la timp; suntem, astfel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rezolvări a "problemei" sale, fiindcă astfel preluată ea ne aruncă în plină dictatură a judicativului: nimicul este ființa, iar ființa este timp, acesta din urmă fiind, pentru judicativul constitutiv, "elementul" fundamental (originar). Urmarea ar fi, așadar, că o reducția a nimicului la ființă ar însemna, în ultimă instanță, o reducție a nimicului la timp; suntem, astfel, în plină dictatură a judicativului. Heidegger însuși, atunci când va constitui existențial timpul, va conduce demersul către regulativitatea și constitutivitatea judicativului, fiindcă, deși scopurile analiticii sale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
plină dictatură a judicativului: nimicul este ființa, iar ființa este timp, acesta din urmă fiind, pentru judicativul constitutiv, "elementul" fundamental (originar). Urmarea ar fi, așadar, că o reducția a nimicului la ființă ar însemna, în ultimă instanță, o reducție a nimicului la timp; suntem, astfel, în plină dictatură a judicativului. Heidegger însuși, atunci când va constitui existențial timpul, va conduce demersul către regulativitatea și constitutivitatea judicativului, fiindcă, deși scopurile analiticii sale sunt existențial-ontologice, opuse, susține el, metafizicii (ce poate fi identificată aici
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai trebuie să luăm în seamă și indicația "nimicnicistă" pe care o cuprinde negativitatea lui "nu". Poate că este vorba despre o trimitere clară către "ceva" ce nu poate fi ființare, fiindcă este opusul ființării, este non-ființare; și, cum știm, nimicul se află astfel. Indicația în cauză este adâncită de negativitatea lui "nici". Nu mai este vorba, așadar, despre "este" ("nu este") copulativ sau despre o identitate directă cu sine a evenimentului (evenimentul este evenimentul, fiindcă evenimentul "nu este" ființa, "nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și pentru cel constitutiv), dacă nu cumva pentru non-judicativul însuși? Heidegger spune: "Da-sein înseamnă: stare-de-menținere (Hineingehaltenheit) în Nimic."181 Sunt, cum bine se înțelege, doi "termeni" și o relație între ei: pe de o parte, Dasein-ul, pe de alta, Nimicul. În context, Nimicul este, înainte de toate, non-ființare; mai bine spus, opusul ființării ca totalitate, nu al unei ființări anume; totuși, este și opusul unei ființări anume, al Dasein-ului, dar numai întrucât acesta este deschis, venind din sine, numai în măsura în care este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutiv), dacă nu cumva pentru non-judicativul însuși? Heidegger spune: "Da-sein înseamnă: stare-de-menținere (Hineingehaltenheit) în Nimic."181 Sunt, cum bine se înțelege, doi "termeni" și o relație între ei: pe de o parte, Dasein-ul, pe de alta, Nimicul. În context, Nimicul este, înainte de toate, non-ființare; mai bine spus, opusul ființării ca totalitate, nu al unei ființări anume; totuși, este și opusul unei ființări anume, al Dasein-ului, dar numai întrucât acesta este deschis, venind din sine, numai în măsura în care este însăși deschiderea (ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
toate, non-ființare; mai bine spus, opusul ființării ca totalitate, nu al unei ființări anume; totuși, este și opusul unei ființări anume, al Dasein-ului, dar numai întrucât acesta este deschis, venind din sine, numai în măsura în care este însăși deschiderea (ca ființa însăși), Nimicul fiind el însuși, de asemenea, în deschiderea sa, adică venit din sine. Cumva, tocmai acest Nimic este ființa ca atare; și toate gândurile de aici trebuie luate în seamă pentru o lămurire a sensului de Dasein și a sensului de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de aici trebuie luate în seamă pentru o lămurire a sensului de Dasein și a sensului de Nimic. Se constată însă că este vorba despre sensuri operaționale și despre "întâmplări destinale". Din această perspectivă, depășind, cumva, orizontul semantic heideggerian, ducând Nimicul către sensul de non-existență (nu către cel de non-ființare și nici măcar către cel de non-ființă), Dasein-ul însuși capătă putința de a se spune pe sine (de a se arăta, de a veni din sine, de a se deschide într-o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
către cel de non-ființare și nici măcar către cel de non-ființă), Dasein-ul însuși capătă putința de a se spune pe sine (de a se arăta, de a veni din sine, de a se deschide într-o relație de totală reciprocitate cu Nimicul, sau cu ființa); de a se constitui potrivit intenționalității sale existențiale. Și tocmai un asemenea sens are un anume potențial non-judicativ, cel puțin pentru faptul că limitele judicativului constitutiv sunt atinse în momentul în care Nimicul apare ca fiind ființa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de totală reciprocitate cu Nimicul, sau cu ființa); de a se constitui potrivit intenționalității sale existențiale. Și tocmai un asemenea sens are un anume potențial non-judicativ, cel puțin pentru faptul că limitele judicativului constitutiv sunt atinse în momentul în care Nimicul apare ca fiind ființa, nu tocmai non-ființarea (ceea ce se opune ființării ca totalitate), dar numai pentru a se depărta de acest sens care nu este al său, pentru că nu-l exprimă pe Dasein ca venit din sine, adică pentru a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
totalitate), dar numai pentru a se depărta de acest sens care nu este al său, pentru că nu-l exprimă pe Dasein ca venit din sine, adică pentru a prelua sensul de Dasein-existență opus Nimicului-non-existență. Pe drept cuvânt, această dublă negativitate Nimicul ca non-ființare "negat" de Nimicul ca non-existență reprezintă un "miracol", raportat la convenționalitatea judicativ-constitutivă. Nici un enunț nu poate prelua acest sens. Atunci, de unde vine el și ce anume îl "legitimează", în așa fel încât să poată fi luat în seamă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se depărta de acest sens care nu este al său, pentru că nu-l exprimă pe Dasein ca venit din sine, adică pentru a prelua sensul de Dasein-existență opus Nimicului-non-existență. Pe drept cuvânt, această dublă negativitate Nimicul ca non-ființare "negat" de Nimicul ca non-existență reprezintă un "miracol", raportat la convenționalitatea judicativ-constitutivă. Nici un enunț nu poate prelua acest sens. Atunci, de unde vine el și ce anume îl "legitimează", în așa fel încât să poată fi luat în seamă de o conștiință care pare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
esența sa. Judecata care, obiectual, este timp își întemeiază obiectivitatea (se-nțelege, și obiectivitatea timpului) pe valabilitatea generală a unor scheme ale gândirii, în fapt, veritabile trasee noetice acreditate judicativ. Tocmai această obiectivitate formală creează putința de a fi a nimicului, a întunericului, acesta din urmă înțeles ca durată (temporală) neîmplinită, mai bine zis, ca șir de astfel de durate, conturate doar, însă goale. Timpul nu poate fi în el însuși, ca proprie durată; iar dacă ar fi, atunci chiar că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca durată (temporală) neîmplinită, mai bine zis, ca șir de astfel de durate, conturate doar, însă goale. Timpul nu poate fi în el însuși, ca proprie durată; iar dacă ar fi, atunci chiar că nu ar fi nimic; poate nici măcar nimicul; aceasta, doar dacă el operează judicativ: și operează, timporizează, prin prezentuire, chemarea trecutului și survenirea viitorului, umplându-se astfel durate corespunzătoare constituirilor obiectuale. Cum știm, este el însuși o asemenea constituire obiectuală, însă una dată drept corelativ al actului de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și survenirea viitorului, umplându-se astfel durate corespunzătoare constituirilor obiectuale. Cum știm, este el însuși o asemenea constituire obiectuală, însă una dată drept corelativ al actului de a judeca. Dar în sensul observației de la începutul paragrafului, trebuie să observăm că nimicul este el însuși timp, în măsura în care durează, ființează, cumva, cel puțin pentru faptul că vorbim despre el ca fiind. De asemenea, ceea ce nu poate fi, în măsura în care se deosebește de nimic luat ca fiind ceea ce este imposibil să fie, reprezintă, de asemenea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
către stabilizarea unei atitudini de forțare a granițelor dictaturii judicativului, prin dezvăluirea unor aporii consubstanțiale unor modele de filosofare mai vechi sau mai noi, prin retematizarea unor probleme care deseori, în istoria filosofiei, au fost marginalizate, cum ar fi problema nimicului. Dar mai cu seamă au fost forțate aceste granițe prin radicalizarea problemei vizând, în termeni heideggerieni, preeminența ființării umane față de toate celelalte ființări. Husserl, Heidegger, Max Scheler, Rudolf Otto, Wittgenstein, Buber, Gadamer, Yannaras, Eliade, Levinas, Marion au pus în mișcare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]