4,367 matches
-
Ducă-se... Îi răspunse celălalt cu gura înghețată, întunericul căzu deodată. Abia mai apucară să zărească șanțul fortului și grăbiră într-acolo, părăsind drumul ca să scurteze. Vântul se întețise. Ace ascuțite de gheață le răneau ochii. În curând începu o ninsoare deasă și lipicioasă. Zăpada acoperi totul în câteva clipe. Dumitru începu să strige la ceilalți: - Mai repede, mai repede, mă! 336 Anghel rămase în urmă, tîrîndu-și contrabasul. Pierduse pasul și nu mai vedea urmele celor din față, pe care valurile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și lipicioasă. Zăpada acoperi totul în câteva clipe. Dumitru începu să strige la ceilalți: - Mai repede, mai repede, mă! 336 Anghel rămase în urmă, tîrîndu-și contrabasul. Pierduse pasul și nu mai vedea urmele celor din față, pe care valurile de ninsoare le acopereau numaidecât. Întunericul creștea. - Stați, mai încet, strigă după ei, nu mă lăsați aici! Îi tremura bărbia de frig și pe obrazul neras i se lipise ua strat înghețat de omăt. Clipea des din genele albe și sufla greu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de albine, ariile roiau limpezi, dulci, clare în mintea lui îmbătată, stelele păreau că se mișcă după tactul lor; îngerii ce treceau surâzând pe lângă el îngînau cântările ce lui îi treceau prin minte. În haine de argint, [cu] frunți ca ninsoarea, cu ochi albaștri care luceau întunecat în lumea cea solară, cu sânuri dulci, netezi ca marmura, treceau îngerii cei frumoși cu capete și umere inundate de plete; iar un înger, cel mai frumos ce l-a văzut în solarul lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Îmi veți da voie, domnișoară, să vă petrec pîn-acasă? " Ea se uită în ochii lui si-ncepu să râdă. - Ce rîzi? Ce-i de râs aicea? - - Bine, Haidem! Era o noapte frumoasă, lună, un ger aspru fără pic de vânt. Ninsoarea se lăsase pe garduri și zaplazuri de - amândouă părțile ulicioarei. Zapada încarcase crengile de copaci și acoperămintele caselor. Ghețușul trosnea sub pași și el trecea cu dânsa de braț... ea în scurteică cu guler de blană, roșie la față, capișonul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe-o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri. Începuse a însera și ea iar se lăsa amorului ei cu marea, iar surâdea în fața valurilor cu acea intensivă și dulce voluptate. Își golise gâtul ei de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe sânii crescuți în sete de amor, până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței, acea pieliță caldă, dulce, netedă care lasa urme dac-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din visurile noastre vom face castele, din cugetările noastre - mări cu miliarde de unde, din zilele noastre - veacuri de fericire și de amor. Hai în lună! Lasă-ți umbra ta acasă, culc-o în pat, iar tu vino cu mine prin ninsori de stele și prin ploi de raze, până ce, departe de acest pământ nenorocit și negru, îl vom uita, pentru ca să nu ne avem în minte decât pe noi. - Haide dar, zise ea încungiurînd gâtul meu cu brațele ei albe și punîndu-și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pot întîmpla de două ori, revin, dar întîia sărutare, cu toate deliciile, rămâne întîia în suvenire - dulce, neștearsă, neprețuită. Era o noapte de iarnă, cu lună, cu nori, cu stele; un frig aspru și reîntineritori și fără vânt. Brumă și ninsoare se așezase pe garduri[le] și zaplazurile de amândouă părțile ulicioarei, lumina lunei albea încă zapada încărcată pe crenge de copaci și pe zaplazuri, ca pe niște bulgări de bumbac, și pe strada înghețată de trosnea sub pași trecea el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe suprafața apei albastre, un glob de omăt tradînd un corp de [alabastru ]. Începuse a-nsera și ea iar se lăsă amorului ei cu mare[a], iar surâdea în fața mărei cu acea intensivă și dulce voluptate, își golise gâtul ei de ninsoare, își despleti părul pe umerii rotunzi, își dezveli sânii, acești doi munțișori de zăpadă cari se susțineau drepți și numai se-nălțau * și [se] retrăgeau încet sub răsuflările ei, mișcîndu-și acele două pete fragede care sunt ca două grâne de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îmbrățoșărei zgomotoase a oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre. Începuse a însera și ea iar se lăsa amorului ei cu marea, iar surâdea în fața valurilor cu acea intensivă și dulce voluptate. Își golise gâtul de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe sânii crescuți în sete de amor până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței. S-aruncă în mare și începu să-noate, puindu-și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe-o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri. Începuse a însera și ea iar se lăsă amorului ei cu marea, iar surâdea în fața valurilor cu acea intensivă și dulce voluptate. Își golise gâtul ei de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe sânii crescuți în sete de amor până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței, acea peliță caldă, dulce, netedă care lasă urme dac-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
superbe - numai că e cam întunecos și cam umed palatul meu - oamenii-i zic închisoare. Cu manuscriptul fă ce-i ști. Adio, și la revedere pe cealaltă lume! Toma Iată manuscriptul: III Am zărit întunericul lumei sub un troian de ninsoare, adică într-una din acele - colibe cari iarna nu-și mai manifestă esistența lor decât prin fumul cel verde ce tremură asupră-le. Tata n-avea nimica; era unul din oamenii cei mai săraci ai cătunului nostru... Nu-mi aduc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
capăt al câmpului, se zărea printre arbori desfrunziți, în mijlocul unei grădini, o lumină ce părea că iesă dintr-o fereastră și s-auzea lătratul amorțit al unui câne. Am grăbit și mai mult pașii noștri, până ce-am putut distinge pin ninsoarea generală o casă în mijlocul unei grădini. Am sărit amândoi gardul, ce se scutură de ninsoare, și ne-am îndreptat înspre fereastra luminată. Apropiindu-ne, el m-a rugat să mă plec ca să se poată sui și apuca de cercevelele geamurilor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că iesă dintr-o fereastră și s-auzea lătratul amorțit al unui câne. Am grăbit și mai mult pașii noștri, până ce-am putut distinge pin ninsoarea generală o casă în mijlocul unei grădini. Am sărit amândoi gardul, ce se scutură de ninsoare, și ne-am îndreptat înspre fereastra luminată. Apropiindu-ne, el m-a rugat să mă plec ca să se poată sui și apuca de cercevelele geamurilor; sări pe spatele mele îndoite, de - aicea pe marginea temeliei, și se uită înăuntru. Eu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trasă cu amărăciune, fața ei ce sta să plângă și nu putea te făcea să crezi că maestrul Canova își săpase pe acele morminte o operă a marmoreului său geniu și c-o intronase pintre cruci și morminte acoperite de ninsoare. Ca un nebun sări Ioan, palid ca o stafie, de lângă mine, și-și apropie buzele lui de ochii moartei. Apoi capacul recăzu, pe funii fugea sicriul cel negru în noaptea pământului - și pe pământ nu mai rămăsese decât suvenirea cea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
junelui. Pe masă sta un pistol. M-apropiai încet și-l luai de acolo. În letargia în care-l aruncase durerea sa cea adâncă, Ioan n-auzi nimica. Deschisei un oblon al ferestrei și - aruncai pistolul pe-un troian de ninsoare. Apoi ieșii din casă și mă dusei să-mi răcoresc visurile și impresiunea vie, turburarea întunecoasă [a] sufletului în noaptea cea senină și rece de iarnă. A doua zi mă-ntîlnii cu Ioan. - Ai văzut toate fazele acestei drame a inimei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Calul era obosit și nu mai putea merge decât în pas. Il îndreptai spre orășel. In curând însă suflarea cea limpede a aerului de noapte începu a deveni mai rece și mai iute. Deși cerul era senin, ace mici de ninsoare începură a-mi izbi fața și fruntea, îi dedei un impuls nou calului, care-o începu în treapăt. Din ce în ce vântul creștea și prindea aripi, până ce, mai repede decât treapătul calului meu, începu să mă pătrundă cu frigul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei coroana de roze albe și-n mînile unite pe piept crucea, cu ochii umezi ridicați la cer asemenea unei rugăciuni, sufletul ei se-nalța printre norii risipiți asemenea umbrei albe a unei martire, se înalța prin ploaia de raze, prin ninsoarea de stele, până ce albeța ei se pierdea în albeața argintie a cerului. O răpise la cer un cântec sublim neauzit decât [de] mine, cântecul acelui maestru divin în țipetele sale, Palestrina! {EminescuOpVII 233} ["EA ERA CULCATĂ PE PATUL EI CEL
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mine. și-ntr-acest caos urâcios și pustiu să nu am pe nimeni! Adânc sub ziduri curg verzile unde ale Nevei amestecate cu mari bolovani de gheață. Cum nu îs și eu un bolovan de ghiață? Vântul urlă înghețat și-mi aruncă ninsoarea cea măruntă-n față - o, e ger, cum nu-s și eu vântul cel cu ger? Ci-s om, Dumnezeul meu! Om! M-a dus în sala dreptății celei nedrepte. Era cel puțin cald în sala aceea. Masa era neagră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ostenite, de-a lu [n]gul pântecelui calului său. " Dracu să te ia, gândi el [în] sine, nu mai ajungem în astănoapte și m-a apucat întunericul în mijlocul drumului, sub cerul gol". Câmpia era cu desăvârșire șeasă, cam lunecoasă și ninsoarea se-ntindea netedă. El îi da mereu înainte. Vrând nevrând trebuia s-ajungă undeva și ar fi deschiat din curele îmbrăcămintea de fier, dar ce știa unde va ajunge. Îi era și de cal. El trosni * cu palma peste frunte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălțimea departată a cerului trece ca un mare măr de aur neținut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu - sur ca câmpii de gheață pe care a căzut o ninsoare ușoară și Memfis, divina Memfis, își ridică colosalele ei zidiri ninse de lună în depărtarea țărei... parecă-ntr-o noapte de vară ar fi nins deodată o pulbere de diamant peste toată lumea și urmele acelei străluciri ar fi muiat și-ndulcit aerul cel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nimic nu meschin... totul întreg, sau să turbez de bucurie, sau să turbez de durere... Turbarea, iată idealul meu! Sania zbura pe stradele ninse și largi ale orașului, în aer clipea, ca o pleavă [de] diamante, câte un fulg de ninsoare, luna trecea în floarea chihlibarului pin nourii vineți, închegați p-ici, pe colo în bucăți rupte și negre, răriți și desfăcuți pe alte locuri în fâșii și-n trențe de argint, deasupra cerul cu bolta lui oțelită, pe strade în urma
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umeri, încît pieptul era neacoperit de ea, așa cât asupra-i flutura o mare legătoare de gât ce flutura triumfătoare-n vânt... Pe cap o pălărie naltă de castor, și fața palida lasată-n voia răcelei și a fulgurărei fulgilor de ninsoare, care-i păreau o binefacere în amețeala sufletului său. Ochii erau legați c-o batistă de mătasă neagră. Unde se ducea sania el n-o știa... în fine, ea intră pe o poartă într-o ogradă solitară îngrădită c-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
flori vișinii și strălucitoare. În candelabre mari ard lumânări de-o ceară ca zaharul, cu flacăre diamantine. Aerul salei e argintat, cald de miroase, strălucit de oglinzi cu privazuri de marmură neagră... Cu părul disfăcut poetic, pale trec copile pin ninsoarea aerului și de razele albe, de dulceața cântării nevăzute, de aprinderea danțului e plină lumea salei... Câte grații tăinuite, brațele lor albe și goale, hainele lungi, cununile de roze în părul lor... și numai muzica animă plăcerile cu sunetele ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
păși caraghioz din picioare, și deși i se va părea că se mișcă. Dar timpul, acest blestemat de timp care e când lung, când scurt, fiind cu toate acestea același, cel puțin remontoriul o spune... Când așteaptă cineva iarna în ninsoare * la portița vounui zaplaz pe drăguța lui... și ea nu vine... si așteaptă... și ea nu vine... Ce-i timpul? O eternitate. Când citește cineva o {EminescuOpVII 286} carte frumoasă... mii de tablouri se desfășură pe dinaintea ochilor, ce-i timpul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
atât [de] supărătoare pentru el încît se sculă și ieși tăcând din casă. Ceea ce-l mira era însă că se culcase dezbrăcat și se trezise îmbrăcat în hainele lui cele mai bune, negre. Astfel ieși pe uliță. Căzuse cea dendîi ninsoare și pe zidurile de-a lungul ulițelor el văzu pe ici, colo câte un copilaș îmbrăcat bine, făcând bulgări de omăt și aruncând unu-ntr-altul. Erau veseli și râdeau copiii. - Măi băiete, cum te cheamă? îl întrebă el pe unul. - N-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]