4,526 matches
-
foste tranșeie din timpul războiului. Unele știoalne erau mai mari și destul de adânci. În apa lor mocirloasă făceam baie noi, copiii, împreună cu porcii, gâștele și rațele oamenilor din mahala. După scaldă, după ce ne uscam, pielea era aspră, cu dâre de noroi și cu solzișori de murdărie. Dar nouă nu ne păsa, jocurile noastre erau prea serioase pentru a băga în seamă nimicurile. Apoi a venit foametea și tifosul din anul 1946-47. Nu mâncam cu zilele decât puțin cir, atunci când mama făcea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
nu era în nici un caz, era o spledoare! Nici tu asfalt, nici tu caldarâm sau trotuar, încât iarna mai putea trece câte o sanie, Dumnezeu avea grijă să niveleze gropile, iar vara sau toamna, dacă mai și ploua, înotam prin noroaie. Ajuns la cișmea, umpleam căldările, le prindeam în cârligele jugului și, orbecăind pe întuneric, pășeam prin glodul care ajungea până dincolo de glezne. Câte odată alunecam cu ambele picioare și cădeam pe spate, gălețile se trânteau de sol în răspăr și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ajungea până dincolo de glezne. Câte odată alunecam cu ambele picioare și cădeam pe spate, gălețile se trânteau de sol în răspăr și dacă nu ploua, tot murat ajungeam acasă. Ajuns în fața ușii, lăsam gălețile jos și în timp ce mă spălam de noroi din butoiul cu apă de ploaie, Zorel, câinele nostru, apuca să linchească liniștit dintr-o găleată. Dacă nu vedea mama, mă făceam că nu văd nici eu, căci altfel trebuia să repet distracția cu expediția până în capătul uliții. Câteodată, când
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu două cercuri. Eu joc ca acolo. De aici și de la altele se iscau dispute, certuri, ba chiar ne încăieram de-a binelea, cu pumni în mutră și cu picioare pe unde nimeream, ba chiar ajungeam să ne tăvălim prin noroi și tot felul de murdării. Dar supărarea dintre noi nu ținea mult, căci... ne căutam reciproc și nu puteam unul fără altul. Eu nu știam să înot, aveam oroare pentru apă. El știa, și știa foarte bine, nu știu cine îl învățase
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
dar după ce am învățat să înot, sub apă ne apucam de picioare, de mâini și ne luam la trântă. Ieșeam pe mal obosiți, ne întindeam la soare și când pielea se usca, se încrețea și rămânea pe ea solzișori de noroi. Bine înțeles că noi nu dădeam atenție acestor fleacuri și abia seara, acasă, mama îmi spunea să mă spăl bine cu apă de ploaie dintr-un butoi de tablă. Eram mulți copii, toți cam ca noi, săraci. Din case cu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
altfel... Dumnezeu cu tine! Am ieșit din barcă și m-a cuprins apa până la umeri. Basarabeanul a întors barca și s-a dus. „Calcă unde vezi negru, altfel...” și într-adevăr, când apa până la gât, când până la genunchi, când prin noroaie de mlaștină, până am simțit pământ tare sub tălpi. Au fost niște clipe de groază, clipe care mi-au rămas întipărite în minte până azi. Dar am răzbit, și asta e cel mai important lucru, își termină el povestea. Se
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu Ileana Cosâzeana. Când ploua, era într-adevăr o plăcere, mai ales când eram trimis cu jugul cu două găleți la cișmeaua din capătul uliții, numaidecât noaptea, pentru că numai atunci se observa că nu este apă de băut. Înotam prin noroi dus și întors, bălăbănindu-mă cu gălețile grele, mai luam și câte un buftai, îmi era frig, mă mai loveam la degetele de la picioare împiedicându-mă de unele pietre, dar ajuns în casă, cine simțea plăcerea din plin? Pentru că în
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
încărcată cu știuleți de porumb și lăsase pe asfaltul, și așa nu prea curat, niște lostopane de pământ negru, într-o semicurbă cu prelungire până în ograda primarului. Lostopanele se micoșoraseră din ce în ce mai mult și se pierdeau în niște vagi urme de noroi. La vreo douăzeci de metri de la locul faptei, se afla cârciuma. La umbra unui nuc secular, polițaiul comunei, un țâr în uniformă, bea scârbit o bere leșietică. Se descălțase de piciorul stâng, căci îl deranja cumplit o bătătură mai veche
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
niște toiege cu măciuliile lustruite de atâta purtat în mâinile lor aspre și bătătorite de muncă. Din când în când, iar lansau câte un scuipat țâșnit printre dinți, în direcția știută. Scuipatul frământat mereu cu vârful toiegelor, făcuse un mic noroi, cam dizgrațios la vedere, dar lor nici că le păsa. Dacă erai mai atent la ce vorbeau, le puteai da pe deplin eticheta de radio-șanț. Când m-am apropiat de ei, unul tocmai zicea: - Ion a lu' Chioru a lăsat
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Care agricultură, minteosule! Da' ce, noi avem agricultură? Usturoi, varză și ceapă de la turci, fasole de la mexicani, grâu canadian, n-ai ce te face de o portocală, o banană colea! și mai stuchi a năduf pe locul știut, chisând preocupat noroiul acela cu vârful toiagului. - Las-că și cu guvernanții ăștia. De fiecare dată când sunt aleși, imediat după alegere, primul lucru care-l fac este acela că-și măresc lor lefurile. Halal, corb la corb nu-și scoate ochii. - Cică, începu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
s-a calculat asemenea pensii de mari? - Da' tu n-ai aflat că în țara asta dreptatea umblă cu capul spart, și asta-i cam de multișor poveste, nu știu care poet a spus-o! și țâșni și el un scuipat în noroiul din fața lui, chisând cu toiagul foarte absent. - Auziți, săptămâna trecută, primarul a trecut pe la porțile oamenilor și i-a îndemnat să iasă cu atelajele ca să care fiecare câte două trei căruțe de nisip și balastru de la râu, că-i pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
așa suntem noi, nu vedem decât ce e în ograda noastră. Da' toamna, când vin ploile cele putrede, și trebuie să-și adune bucatele de pe câmp, atunci am să-i văd eu cum își bat vitele când o să intre în noroi roata căruței până la osie, mai zise unul din ei, scârbit de tot și mai lansă un scuipat la locul știut pe care-l chisă repede cu toiagul. - Halal așa oameni! conchise și al treilea, ridicându-se de pe scaun și întinzându
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de oră, se întâmplase o deraiere pe undeva. Pardesiul meu era aproape leoarcă, iar de pe borul pălărie picura apa jur împrejur. În fine, m-am văzut în el, dar pentru că întârziase atât, era arhiplin. Cineva din spatele meu îmi ungea cu noroi pantofii la care frecasem atâta să le dau lustru. M-am indignat într-atât încât, așa cum eram agățat cu o mână de bara de deasupra mea, m-am hotărât să-i dau o lecție de bună purtare. Deci, m-am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
vargă atunci când îl aduci la mal. Mă veți întreba cine-i „Zambilica” și vă voi răspunde că dumneaei nu este alta decât „Dacia”, mașina noastră, cu care, de-a lungul mai multor ani, am intrat în toate văioagele, desișurile și noroaiele, pentru a ajunge cât mai aproape de locul de pescuit, căci astfel, ea ne salva de la multe: când ne era sete, ajungeam la badocul cu apă din pântecul ei; noaptea, când era prea frig sau timp ploios, ne găzduia pe banchetele
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
veni vremea când va trebui să împingem la mașină. Cu oarecare frică am intrat pe drumul din pădure. Primele sute de metri a mers, dar la un moment dar, roțile din față a Zambilicăi au intrat periculos de mult în noroi. Patina, scrâșnea, urla, se vedea că, sărmana, făcea totul pentru a ne scoate din bucluc, dar... stăteam pe loc. Eu și cu Gabi ne-am dat jos și am început să împingem mașina din spate. A mers, am ieșit din
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
metri. Am început lupta cu peștele. Era mare, căci încerca să scape trăgând înspre el, îi mai dădeam fir, apoi iar recuperam. Cred că m-am luptat cu el într-un du-te vino vreo oră. Eram aproape epuizat, simțeam noroiul gros sub tălpile cizmelor, uneori apa trecea de gleznă, și eu nu izbuteam să aduc peștele la mal. O lua ba în dreapta, ba în stânga, se vede că era crap, căci numai dumnealui se comportă așa. În fine, l-am simțit
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
fi avut o lanternă, totul s-ar fi petrecut mai ușor. Apoi l-am simțit la câțiva metri de mine. Am mulinat și l-am auzit plescăind în apa foarte mică de la mal. Am plonjat peste el, eram amândoi în noroi. L-am simțit în brațe și l-am aruncat spre interiorul malului. Apoi am căzut în fund acolo, în noroi. M-am dus lângă pește, unde nu mai era noroi, mi-am aprins o țigară și la lumina chibritului, l-
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Am mulinat și l-am auzit plescăind în apa foarte mică de la mal. Am plonjat peste el, eram amândoi în noroi. L-am simțit în brațe și l-am aruncat spre interiorul malului. Apoi am căzut în fund acolo, în noroi. M-am dus lângă pește, unde nu mai era noroi, mi-am aprins o țigară și la lumina chibritului, l-am văzut; cred că avea vreo 12 kilograme. Era un pește fumos, lunguieț, cum sunt crapii de râu. Am întins
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mică de la mal. Am plonjat peste el, eram amândoi în noroi. L-am simțit în brațe și l-am aruncat spre interiorul malului. Apoi am căzut în fund acolo, în noroi. M-am dus lângă pește, unde nu mai era noroi, mi-am aprins o țigară și la lumina chibritului, l-am văzut; cred că avea vreo 12 kilograme. Era un pește fumos, lunguieț, cum sunt crapii de râu. Am întins mâna spre interiorul colibei și am apucat o sticlă de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
integralitatea lor, nu doar acționale („a face”) sau epistemice („a ști”), ci de readucerea omului la el însuși, de restabilire a umanului din el. Odată „întreg”, omul va „produce” și o realitate socială care să fie mai prietenoasă, senzația de noroi, și decrepitudine universală lăsănd loc optimismului și acțiunii cu finalitate. Cui poate reveni un loc central în aceasta „reformare” a omului, dacă nu tocmai celei care are drept „obiect” tocmai omul, adică educația? Ridicarea privirii către stele, dintr-un noroi
Per aspera ad astra. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Gabriel Galtoi () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2269]
-
noroi, și decrepitudine universală lăsănd loc optimismului și acțiunii cu finalitate. Cui poate reveni un loc central în aceasta „reformare” a omului, dacă nu tocmai celei care are drept „obiect” tocmai omul, adică educația? Ridicarea privirii către stele, dintr-un noroi evident, dar nu și ultim, se face sădind legea morală, făcănd ființa rațională umană propriul ei suveran. Învățăndu-l să fie regal nu va mai putea accepta niciodată, necondiționat, condiția de supus, victimă a unui fatalism și scepticism ucigător. Asperitățile „vremile
Per aspera ad astra. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Gabriel Galtoi () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2269]
-
a întâlnit un porc care se lupta zadarnic să iasă dintr-o mlaștină. Lincoln s-a oprit pentru o clipă, oscilând între compasiunea față de animal și grija față de costumul cel nou pe care ar fi riscat să-l murdărească de noroi și apoi a plecat mai departe. După aproape două mile, s-a întors, neputându-și lua gândul de la porc și de la situația dificilă în care se afla acesta. Odată ajuns înapoi, a întins niște scânduri de lemn cu ajutorul cărora a
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
mei îl căuta, Eu cerc durere-amara, Gândind ca-n cursul anilor Va fi rob el in tară! Martie de Lucian Blaga Din caier încâlcit de nouri toarce vântul fire lungi de ploaie. Flușturatici fulgi de nea s-ar așeza-n noroi, dar cum li-e silase ridica iar si zboară să-și găsească cuib de ramuri. Vânt si i frigiar mugurii prea lacomi de lumina își zgulesc acum urechile in guler. MAMA de George Coșbuc În vaduri ape repezi curg Si
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
dârele și făgașele lăsate de căruțe; câteva grămezi de cărămizi năruite, ziduri dărâmate; spărturi prost astupate cu legături de vreascuri sau lăsate așa din 1829, o boltă în ruine reprezentând o părere de poartă: era intrarea Giurgiului! Înăuntru, grămezi de noroi; câteva străzi pavate cu dale enorme, dislocate și desfundate; case joase cu un simplu parter; garduri de uluci din lemn mâncat de cari, sordide curți de păsări, vaste spații necultivate în jurul locuințelor, legiuni de câini vagabonzi, de porci, de gâște
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
șir de stâlpi electrici de-a lungul lui și grămezi de pietre ce așteaptă un cilindru compresor asta-i tot66. Abia ieșit din Giurgiu, echipajul nostru se și avânta peste câmpuri, bărăganuri, coline, grabene, râpi, puhoaie și păduri. În eternele noroaie ale Valahiei, poștalionul nostru se înfundă până la butucul roții, iar căluții, până la pântece; bravele patrupede, îmboldite de vocea unui surugiu ager (un ungur), își sporesc eforturile în momentele dificile; șleaurile se rup, sunt reînnodate; atelajul nu se descurajează niciodată și
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]