6,900 matches
-
accesul aici e interzis, oamenii stau zadarnic la poartă, gata să plătească taxa pentru recuperarea ființei pierdute. Tovarăși, sfidarea cu care se încalcă dreptul elementar“... În parcul spitalului, pacienții ieșiseră la plimbare. Doctorul se așezase pe o bancă. Își scoase ochelarii, își frecă fruntea, își descheie halatul, încerca să se destindă. Dunga bărbii negre transpirase. Își șterse barba subțire cu batista. Încerca să uite oboseala. Încolăci brațele scurte pe burta proeminentă, se lăsă pe spate. Mâinile erau moi, umerii moi, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
umerii moi, dar scurtele picioare deveniseră de plumb. O dulce amețeală îi învălui relaxarea. Asistenta aduse o ceașcă de ceai rece și un cornet de hârtie plin cu pastile. Doctorul își trecu din nou palma peste barba neagră, își puse ochelarii fumurii. Înghiți pumnul de pastile. Sorbi lent din ceai. — Sunteți obosit. Nu prea vă menajați... — Ei, menajare! Facem față, cum se zice. — Fumați prea mult. Și mâncați pe apucate și dormiți puțin. Doar știți că inima... n-aveți voie. Faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
zveltă, într-un taior cafeniu. Un mers apăsat, bocănit. Sora o recunoscuse, desigur, imediat, dar reluă, nepăsătoare, lectura. „Incredibil, dar lucrurile așa s-au petrecut. În plină zi, sub ochii unui întreg cartier și...“ Medicul se ridicase deja. Își aranjase ochelarii pe nas, să nu i se vadă ochiul lipsă, zâmbea, zâmbea și tânăra doamnă, își strângeau mâinile. Asistenta ridică o clipă privirea de pe pagină și reluă, iritată: „La ora când scriem aceste rânduri, apartamentul cutare... din strada cutare... arată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
te-am văzut. Domnul o bătuse, ușor, pe umăr. Irina răsfoia, la un stand de cărți, în stradă, un ghid al plantelor medicinale. Leacuri vechi, semințe și ierburi. Bărbatul era înalt, spân, palid. Buze groase, nas mare, chelie în creștere, ochelari. Costum cacao, cravată cafea, față albă, de lapte. Parcă nu purtai ochelari... îngână, zăpăcită. Ștefan Olaru, inginerul. Sef de promoție. Ambițiosul care luase, prin efort și îndârjire, locul întâi, cuvenit altuia, celui care era însă prea boem și nepăsător. Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un stand de cărți, în stradă, un ghid al plantelor medicinale. Leacuri vechi, semințe și ierburi. Bărbatul era înalt, spân, palid. Buze groase, nas mare, chelie în creștere, ochelari. Costum cacao, cravată cafea, față albă, de lapte. Parcă nu purtai ochelari... îngână, zăpăcită. Ștefan Olaru, inginerul. Sef de promoție. Ambițiosul care luase, prin efort și îndârjire, locul întâi, cuvenit altuia, celui care era însă prea boem și nepăsător. Deci, Ștefan, zis Fănică... trăise cu Laura, mititica pentru care își tot trăgeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
rog, poftiți în cabinet, decise bătrânica, pornind deja înainte. Șchiopăta, parcă, sau doar își legăna mersul. Intrase în a treia cameră. Vizitatoarea citi pe ușă: dr. docent Veta Apostolescu. Femeia trecuse în spatele biroului, pe care se afla o pereche de ochelari. Se aplecă, își puse ochelarii. Deci, nu îngrijitoare, ci... Savanta! Făcu un semn, o invită înăuntru. — Aveți vreo problemă? Ce-ar fi putut să întrebe? Despre prietenii handicapați ai omului handicapat, mut, surd, surdomut? — Ce liniște aici! Câinii ăștia ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bătrânica, pornind deja înainte. Șchiopăta, parcă, sau doar își legăna mersul. Intrase în a treia cameră. Vizitatoarea citi pe ușă: dr. docent Veta Apostolescu. Femeia trecuse în spatele biroului, pe care se afla o pereche de ochelari. Se aplecă, își puse ochelarii. Deci, nu îngrijitoare, ci... Savanta! Făcu un semn, o invită înăuntru. — Aveți vreo problemă? Ce-ar fi putut să întrebe? Despre prietenii handicapați ai omului handicapat, mut, surd, surdomut? — Ce liniște aici! Câinii ăștia ca niște sfinți sunt muți? — Nuuu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Despre prietenii handicapați ai omului handicapat, mut, surd, surdomut? — Ce liniște aici! Câinii ăștia ca niște sfinți sunt muți? — Nuuu... moleșiți. Medicamentele. Slăbiți. Suferă. Avem ziduri groase. Nu se aude lătratul. Altfel arfi... Există și câini muți? Savanta își îndreptă ochelarii. O scrută, suspicioasă, pe nepoftita care avea chef de palavre. — De ce vă interesează? Irina se fâstâci, întârzie să răspundă și tocmai această ezitare produse minunea. Doamna doctor deveni grijulie, gata să vină în ajutor, dacă... — Spuneți, spuneți... spuneți ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dădu din cap Irina și încă îngâna dada și bunicuța confirma, dada, când începuse deja să se retragă, lunecând, parcă, pe acest refren bâlbâit, repetat, în ritmul pașilor ce se retrăgeau de-a lungul culoarului, spre ușă. Auzi, cândva, sunetul ochelarilor pe care bunicuța îi scăpase, probabil, pe sticla biroului. Sunetul tenebros, dada, un xilofon argintiu și mici scânceli suspecte și sunetul sec al ochelarilor pe sticla biroului. Timpane subțiri, subțiate, tic clinc, ochelarii, cuțitul, briza de argint a nopții, dada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
repetat, în ritmul pașilor ce se retrăgeau de-a lungul culoarului, spre ușă. Auzi, cândva, sunetul ochelarilor pe care bunicuța îi scăpase, probabil, pe sticla biroului. Sunetul tenebros, dada, un xilofon argintiu și mici scânceli suspecte și sunetul sec al ochelarilor pe sticla biroului. Timpane subțiri, subțiate, tic clinc, ochelarii, cuțitul, briza de argint a nopții, dada, Irina ieșise din cubul de cărămidă, avansa învăluită de valurile moi, parfumate, ale întunericului, desi era încă lumină și ziua era plină, puternică, agresivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lungul culoarului, spre ușă. Auzi, cândva, sunetul ochelarilor pe care bunicuța îi scăpase, probabil, pe sticla biroului. Sunetul tenebros, dada, un xilofon argintiu și mici scânceli suspecte și sunetul sec al ochelarilor pe sticla biroului. Timpane subțiri, subțiate, tic clinc, ochelarii, cuțitul, briza de argint a nopții, dada, Irina ieșise din cubul de cărămidă, avansa învăluită de valurile moi, parfumate, ale întunericului, desi era încă lumină și ziua era plină, puternică, agresivă, cu miile de guri și găuri deschise, flămânde. Cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu trecutul familiei burgheze, ca să nu mai vorbim de prezentul fanfaronului. Cât despre morală... știm noi destule despre slăbiciunile colegului. Și despre faptele lui. Fapte condamnate, fapte pedepsite prin lege. Prin lege!...“ Ăsta era Titi, desigur, apretat și oblic, cu ochelarii lui delicați, argintii și chipul osos, electrizat. Tirbușonul Titi, cum i se mai spunea, mai puțin periculos, totuși, decât tăcutul și aparent tolerantul Gică Teodosiu, Grasul. Ambii treceau, senioriali, pe lângă frumușica Gina. Nu fiindcă nu le-ar fi plăcut sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
răutății. Lumea neagră, lipsită de autori, dulcissime frater, asta e. Se scotocește în buzunarul pantalonilor de catifea. Scoate un mototol de hârtie subțire, lucioasă. I-l întinde lui Marga. Marga nu observă sau nu vrea să observe, tocmai își șterge ochelarii. Tolea așază, solemn, ghemul de hârtie pe măsuță, lângă pahar. — Ce miroase? Ce dracu’ miroase aici? Iar a făcut bunicuta musaca, te pomenești că iar avem musaca... — Nu miroase a nimic, ți se pare. — Cum să nu miroasă, miroase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nou. — Eu sunt, lasă copilăriile, doar așteptam telefonul dumitale. Alternate, cum am scris pe rețetă, alternate. Garantez, tovarășe colonel, dau semnătură. Absolut sigur, vom avea vești bune, foarte bune. Înainte de a-și relua locul pe taburet, rotofeiul își scoate iarăși ochelarii, îi șterge de pulpana halatului. Acum i se văd ochii mari, limpezi, cel adevărat, albastru, cel de sticlă, albastru, nici n-ai ști să-i deosebești. Și iarăși nu se mai văd, și-a pus la loc ochelarii fumurii. — O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scoate iarăși ochelarii, îi șterge de pulpana halatului. Acum i se văd ochii mari, limpezi, cel adevărat, albastru, cel de sticlă, albastru, nici n-ai ști să-i deosebești. Și iarăși nu se mai văd, și-a pus la loc ochelarii fumurii. — O să rămâi la masă, Tolea. Mai stăm și noi de vorbă. Dacă îți amintești cine era invitat atunci. — Iar începi... Sunt aproape 40 de ani. Au trecut 40 de ani, Tolea! Chiar dacă aș fi perfect normal, tot am dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lovi cu unghia în sticla mesei. Se făcu liniște. „Da, să ne părăsească Beleaua, cu bolile și ideile sale bolnave. Să-i dăm șansa. Vot de blam cu avertisment. Avertisment de eliberarea locului.“ Tânărul procuror din capul mesei își îndreptă ochelarii și reîncepu să citească referatul. Nu se mai distingea nimic. Sunet abolit, măștile batraciene clămpăneau cuvinte fără sonor și făceau cu ochiul. Paloarea lustruită a măștilor, cicatricea fosforescentă la sprânceană. În ușă, vinovatul. Transpira, palid. Nu știa cum să înțepenească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se înălță, brusc, peste tonalitatea obișnuită. — A, iată tovarășa secretară. Înseamnă că ședința biroului executiv s-a încheiat. Iată, puteți vorbi chiar cu tovarășa... Lângă dactilografă aparuse o gospodină scundă, modest îmbrăcată. Fustă groasă, gri, jachetă de lână tricotată, albastră. Ochelari, nas lung, păr puțin, încâlcit. Întindea o mână mică, umedă, cu unghiile tăiate până la carne. — Ați venit, desigur, tot pentru noua lege. Este o măsură de stat, n-o pot discuta... Vocea era răgușită, ruginită, dar blândă și obosită. Știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Vasilică se retrăsese, dispăruse, se spulberase, frumușel, ușurel, cu ura colcăind, crescând, pompată cu furie și perfectă amortizare, să nu se audă nimic nimic. Zveltul Titi Tirbușon renunțase, între timp, la peisajul ferestrei lichefiate. Se rezemase de perete, își îndreptă ochelarii cu ramă metalică. Un sarcastic oxfordian părea secătura asta polițistă. O urmărea țeapăn, fără zâmbet, pe colega Gina, care își tot încheia halatul, fără să-l încheie... Se îndreptă spre Gică Bonomul, tocmai când acesta rostise, privindu-l, nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sau accelera debitul, la o distanță de 0,5-1,5 m, poziția vorbitorului să fie luminată. Gura vorbitorului să fie mai jos decât ochiul receptorului. Niciodată cu țigara în gură sau mestecând o bomboană. Vorbitorul nu are voie să poarte ochelari de soare sau să întoarcă, în timpul dialogului, capul. Să folosească fraze simple, repetate. Să nu se arate nerăbdător, să fie binedispus și perseverent. Cea mai mare dificultate o prezintă verbul...“ Gina insista, adesea, revenind, asupra unor pasaje obscure. Reluau, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aproapele și se înmulțește, se tot înmulțește, înmulțindu-și reflexele viclene, de supraviețuire. Da, era pregătit, se decisese. Repede, repede, drept la cabinet, la spital. — S-a întâmplat ceva? Ce s-a întâmplat? — Păi... nimic. — Adică? Doctorul își va scoate ochelarii, își va trece palma peste frunte, peste ochi. Va deschide ochiul drept, sănătos, va deschide ochiul stâng, de sticlă. Obosit, prea obosit, își va repune ochelarii, va trece iar mâna peste frunte. Va face un semn asistentei, polițista Ortansa Teodosiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a întâmplat ceva? Ce s-a întâmplat? — Păi... nimic. — Adică? Doctorul își va scoate ochelarii, își va trece palma peste frunte, peste ochi. Va deschide ochiul drept, sănătos, va deschide ochiul stâng, de sticlă. Obosit, prea obosit, își va repune ochelarii, va trece iar mâna peste frunte. Va face un semn asistentei, polițista Ortansa Teodosiu, soția Șefului Gică, să iasă din cameră. Vrei, poate, o internare? Un certificat, o rețetă... — Fleoșc, certificat! Certificat, auzi! Am venit așa, doar așa. Să salut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
glumești. Îmi pare rău, visăm, nu glumim. Ce-s copil? — Gata, gata, gata! Vrei să-mi spui ceva? Spune, spune. Vrei să-mi spui, totuși, ceva, Tolea? Am impresia că... altminteri, mergem, e târziu. Doctorul își va îndrepta ținuta și ochelarii. — Nu știu ce vrei, Tolea, eu plec, am plecat acasă. Am plecat... Ești într-o zi proastă, Tolea. Ăsta e defectul tău, mereu ai zile proaste. Insistență, insistență, defectul tău, crede-mă, zilele tale proaste. — Bibicu’! În stare să abordeze orice subiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cutremur. Vezi, toti simt lipsa Autorității. Să le spună că s-a întâmplat, într-adevăr, și cum și ce au de făcut.“ Părea calm și detașat bătrânul avocat din alte vremuri. Își potrivea doar din când în când pe nas ochelarii cu ramă aurită și își îndesa pe cap căciulița neagră, un fel de ciorap de lână țuguiat la capăt. Gâfâia, e drept, și era cam încovoiat de spate, dar ținea la drum lung și nu-și pierduse vioiciunea, în ciuda șocului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
esteînlocuit astăzi de un domn sever, înalt, atemporal. Teabordează prompt și te copleșește relaxat, cu verdictele sale precise. Din când în când, își freacă palmele uriașe una de alta, pentru a le învia, parcă. Din când în când, își îndreaptă ochelarii subțiri pe masca perfect tăiată a noului Ștefan Olaru. Da, recunoaște, de ce nu, de ce nu, de ce să nu recunoască, s-a resemnat cu succesul. Muncește mult, ca inginer, a devenit indispensabil la locul de muncă, e modest în cheltuieli, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să știi că da. Războiul nostru de treizeci de ani. O viață de om, dom’le! O surpriză: Fănică. Verdicte precise, obiectivitate glacială. Un tip nervos, totuși. Își freacă, din când în când, palmele uscate și mari, își tot îndreaptă ochelarii. Vorbește despre familie. Soția medic nu e dintre aceia care își umplu buzunarele și sacoșele cu bacșișuri, ca atâta lume din spitale, restaurante, tribunale, de peste tot... Cu fiul, dialogul e fracturat, prea duri sunt tinerii de azi. Cât despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]