5,154 matches
-
vor fi Devenirea întru ființă (1981), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (1988), Modelul cultural european (1993) și Rugați-vă pentru fratele Alexandru (1990). În ele (și în altele, desigur) se găsește prefigurată paradigma ființei transmoderne de la ontologic până la ethos. Mai toate răstălmăcirile și atacurile care s-au produs împotriva lui Noica, mai ales în ultimii 15 ani, se datorează lecturii operei sale cu armătura culturală a postmodernismului. Asemenea tip de lectură se va dovedi tot mai anacronică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
holonică. Pare să existe unele asemănări dintre Universul gnostic și cel al lui Eminescu, privirea lor fiind arheală. Însă, în definitiv, neo-gnosticii extind conceptul de Dasein la întreg cosmosul, nemaiexistând diferență între Sein și Dasein, extirpând, altfel spus, orice diferență ontologică. De aceea, filosofia și teologia gnozei nu se diferențiază esențial de ale masoneriei, coborându-se la nivelul ethosului macrofizic din sistemul celor trei materii lupasciene, fiind, paradoxal, un soi de biologism atoateomogenizant. Nefamiliarizați cu subtilitățile filosofiei și teologiei, gnosticii riscă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
neo-gnostic (pe care Eminescu nu numai că a evitat-o, dar i-a decelat și consecințele nefaste) este abolirea distincției dintre esența lui Dumnezeu și lucrările divine. Gnosticii comit aceeași eroare a unei bune părți din teologia occidentală: suprimă diferența ontologică și pun semnul egalității între Dumnezeu și lucrările sale. Monismul lor se-ntoarce la etica omogenizantă a materiei macrofizice, deși pretind a porni de la Spirit. Dar mai există și o mare doză de mistificare și de mutilare a monoteismului creștin
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
David... uniunea perfectă a femininului cu masculinului... Pecetea lui Solomon... ce desemna locul Sfintei Sfintelor, locul în care se credea că sălășluiesc divinitatea masculină și cea feminină Jahve și Shekina"278. Cine ar putea să asigure, astăzi, un asemenea echilibru ontologic între feminin și masculin? Femeile, dar nu cele care au acceptat jugul bărbaților, iar dintre bărbați cei care tind spre al treilea sex homosexualitatea, fiindcă tipul "gay" echilibrează în sine perfect yin și yang. Dan Brown, deși un vulgarizator, se
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
recunoască faptul că instituția căsătoriei, de care depinde structura ei socială, este mai importantă decât iubirea cultivată de ea și pretinde o altă temelie decât o fierbințeală frumoasă"297. Ceea ce în cadrele postmoderne ale feminismului, dualist din punct de vedere ontologic, este imposibil. Suntem cu atât mai departe de un ethos transmodern. Acesta rămâne de decriptat, la nivel teologic, în dogma Sfintei Treimi, pe când, la nivel filosofic, vom încerca să-l identificăm în ontologia triadică lupasciană. 4. Ontologia triadică. Al treilea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
eterogenitate nestăvilită ca haosmos. Autonomizate, ambele direcții alunecă spre extreme. Or, trionticitatea lupasciană depășește în chip remarcabil orice formă de metafizică autarhică, reapropiindu-se de spiritul Treimii creștine. În ontologia lupasciană, atât monismul, cât și dualismul sunt abolite în favoarea unui triunghi ontologic, al celor trei materii: macrofizică, a mineralului și a omogenului, dominantă în universul nostru, supusă celui de al doilea principiu al termodinamicii, tinzând către entropie maximă; materia biologică, opusă, a eterogenului, negentropică și care "ascultă" de enigmaticul principiu al excluziunii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tind prin bioingineria clonării. În artă, e propensiunea spre invazia kitsch-lui, a simulacrelor golite de arheitatea ideilor platoniciene, prin lipsa participării (méthexis) la divin. Falsurile (repetiții cu diferență) nu au sens fără Adevăr. Or, starea T ascunde cu adevărat diferența ontologică a lui Heidegger. Adevăr "absolut" există doar în primele două materii: adevărul fizic, valoarea actualizării, și adevărul biologic, ca valoare a potențializării. Adevărul psihic și microfizic (aici intervin relațiile de incertitudine ale lui Heisenberg) este, fatalmente, valoarea "falsului", în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sa fiind omogenizantă ca mișcare către spiritul absolut, dovadă că a fost lesne adoptată de materialismul dialectic marxist, atrage atenția Petru Ioan309. De aceea, logica dialectică a lui Hegel nu a putut revoluționa logica lui Aristotel. Din nefericire, acest deficit ontologic se manifestă și-n filosofia și psihologia secolului al XX-lea, de la fenomenologie la psihanaliză, iar acum în filosofia diferenței, care, paradoxal, sfârșește prin a fi omogenizantă prin exaltarea potențializării. Majoritatea oamenilor, precizează Petru Ioan, invocând textele lupasciene, fug de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se poate vorbi de o ontologie lupasciană, aceasta se desparte de raționalismul tradițional al metafizicii, trionticitatea având drept corolar în starea T afectivul. Filosoful vorbește de ecuația Dumnezeu-afectivitate, de un misterios orgasm divin, erosul uman nefiind altceva decât o "ebrietate ontologică a orgasmului"312. Interesant că și la Eminescu, semn cert al despărțirii sale de rațiunea pură kantiană, afectivitatea devine centrul ființei, de unde alt enunț fundamental eminescian: "Și eu pun destinul acestei lumi într-o inimă de om". Dacă admitem teoria
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nu putea fi decât potențare infinită de afectivitate. Din motive similare s-a apropiat Eminescu de cosmogonia indiană din Rig-Veda, reconstruind-o în chip original, punctul originar expansiv fiind identificabil cu dorul nemărginit, pecete a românității viziunii eminesciene. Finalmente, afectivitatea ontologică se dovedește a fi dialogică, precum în teologia Părintelui Stăniloae, dar, din anumite motive, Ștefan Lupașcu nu pare să fi avut această conștiință, în măsura în care, ca și Nietzsche, a confundat creștinismul cu o religie strict monoteistă, de felul mozaismului sau islamului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
trei materii al lui Ștefan Lupașcu. N-a fost singurul. În România, de astă dată dinspre biologie, spre o stratificare similară ajunsese acad. Eugen Macovschi. Nici modelul informateriei lui Mihai Drăgănescu n-ar trebui ignorat. Nivelurile de realitate țin de ontologic, consideră Ștefan Lupașcu, iar multidisciplinaritatea și interdisciplinaritatea indică marea complexitate a realului. În acest labirint, este menirea transdisciplinarității să facă "ordine". Ea e definită drept "ceea ce se află în același timp și între discipline și dincolo de orice disciplină. Finalitatea sa
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spre depășirea paradigmei moderniste și postmoderniste. Cestea din urmă încheie, din atare punct de vedere, preistoria modernistă a cunoașterii, ca reducție a lumii la un singur nivel al Realității. Când gândirea tradițională reducea lumea la un singur nivel, sprijinit, însă, ontologic, pe un monism divin, ea ajungea fie la o ruptură între sacru și profan, fie la panteism, fie la politeism. Gândirea modernă, în aceleași condiții, a avut de ales între un monism materialist (marxismul) și eliminarea oricărui grund ontologic, absolutizată
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
însă, ontologic, pe un monism divin, ea ajungea fie la o ruptură între sacru și profan, fie la panteism, fie la politeism. Gândirea modernă, în aceleași condiții, a avut de ales între un monism materialist (marxismul) și eliminarea oricărui grund ontologic, absolutizată de postmodernism. "Proclamarea existenței unui singur nivel de Realitate atrage atenția Basarab Nicolescu elimină sacrul, cu prețul autodistrugerii acestui nivel"324. De precizat că obiectul transdisciplinarității nu îl constituie nivelurile de Realitate, acestea continuând să rămână obiect multidisciplinar și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cea mai apropiată de spiritul transmodernității, fiindcă ea nu a ignorat niciodată existența unor diferite niveluri de percepție ale realului, aflate în corespondență biunivocă. Cunoașterea artistică este, probabil, transdisciplinară, prin excelență. Marele ei atu este afectivitatea, care-i de ordin ontologic și care-i permite să fie nu numai cunoaștere a cunoașterii, ci, mai ales, cunoaștere a necunoașterii (Ștefan Lupașcu). Încă Aristotel a avut intuiția superiorității poeziei în fața istoriei, în ceea ce privește apropierea de adevăr. În artă putem identifica cel puțin două zone
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lut naște ulciorul; golul dinăuntru îi face rostul. Găurești zidul să faci uși și ferestre; golurile fac încăperea. Ceea ce Este dă folosul; ceea ce Nu-i, folosința". Distincția dintre folos și folosință este importantă: folosul e utilitar, folosința are spiritualitate, e ontologică. Lao Tzî susține paradoxul "transdisciplinar" că plenitudinea e a vidului, iar golul al plinului, în sensul că pereții materiali ai ulciorului nu au consistență ontologică, ci doar vidul dinăuntru, non-material. Altfel zis, forma ulciorului nu e totuna cu materia lui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
folosința". Distincția dintre folos și folosință este importantă: folosul e utilitar, folosința are spiritualitate, e ontologică. Lao Tzî susține paradoxul "transdisciplinar" că plenitudinea e a vidului, iar golul al plinului, în sensul că pereții materiali ai ulciorului nu au consistență ontologică, ci doar vidul dinăuntru, non-material. Altfel zis, forma ulciorului nu e totuna cu materia lui. Redusă la aceasta, ea devine doar simulacru, căci este privată de vidul plin, de transparența care e a afectivului ce pune în tensiune dualitatea yin-yang
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Heidegger. Autoarea elvețiană a zăbovit îndelung asupra luminișului ființei la Eminescu și Heidegger, luminiș care nu-i altceva decât transparența lumii ca lumen, asumată acum integral de filosofia transmodernistă. Heidegger s-a orientat, în definitivarea ontologiei fundamentale și a diferenței ontologice, pe o cale "eminesciană", simțind că rostul artei nu e golirea de sacru (cum pretinde poetica postmodernistă a "concretului"), ci dimpotrivă: Gânditorul rostește ființa. Poetul numește sacrul"334. Iar "diferența ontologică" prefigurează nu atât diferența lui Jacques Derrida, cât ființa
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a orientat, în definitivarea ontologiei fundamentale și a diferenței ontologice, pe o cale "eminesciană", simțind că rostul artei nu e golirea de sacru (cum pretinde poetica postmodernistă a "concretului"), ci dimpotrivă: Gânditorul rostește ființa. Poetul numește sacrul"334. Iar "diferența ontologică" prefigurează nu atât diferența lui Jacques Derrida, cât ființa contradicțională lupasciană: Diferența ontologică este nu-ul dintre ființare și ființă"335. S-ar putea spune că diferența ontologică este contradicția fundamentală a ființei care-i "salvarea eternității"336. Pentru ființa
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
eminesciană", simțind că rostul artei nu e golirea de sacru (cum pretinde poetica postmodernistă a "concretului"), ci dimpotrivă: Gânditorul rostește ființa. Poetul numește sacrul"334. Iar "diferența ontologică" prefigurează nu atât diferența lui Jacques Derrida, cât ființa contradicțională lupasciană: Diferența ontologică este nu-ul dintre ființare și ființă"335. S-ar putea spune că diferența ontologică este contradicția fundamentală a ființei care-i "salvarea eternității"336. Pentru ființa ca Dasein, Eminescu o numește contradicțiune adâncă: "Omul conține în el o contradicțiune
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
concretului"), ci dimpotrivă: Gânditorul rostește ființa. Poetul numește sacrul"334. Iar "diferența ontologică" prefigurează nu atât diferența lui Jacques Derrida, cât ființa contradicțională lupasciană: Diferența ontologică este nu-ul dintre ființare și ființă"335. S-ar putea spune că diferența ontologică este contradicția fundamentală a ființei care-i "salvarea eternității"336. Pentru ființa ca Dasein, Eminescu o numește contradicțiune adâncă: "Omul conține în el o contradicțiune adâncă. Fiecare om are în sine ceea ce numim noi o destinațiune internă. Facultatea, puterea, voința
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la nivelul stării T este închipuită de Ștefan Lupașcu drept "o terapeutică religioasă, o terapie mistică punând stăpânire, concomitent și pretutindeni, pe contradicția supremă și pe noncontradicția supremă", încât să fie "o teofizică religioasă și o terapie mistică a afectivității ontologice constitutive a dragostei fundamentale"345. Propriu-zis, religia stării T nu este nici monoteistă, nici politeistă, ci triadică, pentru ca onticitatea iubirii să se poată manifesta, transcendând primele două materii triontic. Aici intervine marea ignoranță în materie de creștinism a lui Ștefan
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
întocmai și în relief, prin structura ei, structura acestui vers"361. Ne apropiem de cea mai adâncă intuiție antimetafizică, de tulburătoarea originalitate a poeticii lui Nichita Stănescu. El știe că spusa biblică la început a fost cuvântul ține de stratul ontologic profund. Corespondența strictă dintre o moleculă sau un atom și versul total din oda eminesciană nu-i o simplă metaforă: "Orice ruptură fundamentală, orice traumă, orice alienare provoacă o despărțire de tine însuți, o distanțare de tine însuți, iar instrumentul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Elegie la casa din pădure). Din Desăvârșirea capătă reticul...: Tot ce închei se-ncheie cu fisură, / tot ce deschid se-nchide și mai tare, / aceasta mi-e statornică arsură / și căreia nu-i aflu alinare". E, în definitiv, obscura "diferență ontologică", opacizantă și luminătoare deopotrivă. Culorile pot opaciza lumina și să ascundă realitatea morții transparente: "Culori îmi scoate înainte viața, / ca să-mi ascundă transparenta moarte. Când vine gândul, ca o mântuire, / mai mult mă prăbușește-n transparență, / încât vai! mie însumi
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
grație unei profunde crize interioare (simptom cert al "complexului sfâșierii" coroborat cu "complexul lui Sisif"), a reușit un salt peste marile tendințe literare ale sfârșitului de veac XX (neotradiționalism, neomodernism, postmodernism), plasându-se intuitiv în transmodernism, care are ca suport ontologic atitudinea transdisciplinară 377. În mod cert Piramida singurătății stă sub semnul sfâșierii. Cartea începe cu o insolită "artă poetică", transpusă în maniera caligramelor lui Apollinaire, imaginând un om în picioare: Avem / un ceva al nos/ tru pe care nu / îl
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Basarabia"387: "O străinătate națională a mea, a ta, a lui (a ei), pe care vor să mi-o federalizeze, să mi-o facă din națională internațională"388. Așadar, federalizarea (sfârtecarea) Moldovei este percepută dureros ca dezmembrare în spirit, adică ontologică. Dureros, de la dolus, reintrat în ritm ca dor: "Numai o astfel de străinătate putea să dea sens unui cuvânt făcut din vocala "o" între două consoane "d" și "r", ori cum zic portughezii despre dorul lor a fi acolo unde
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]