3,808 matches
-
profesorul Chapel? Se gândea la acești Fotse într-un mod destul de vag: un set de atribute, un set de practici și artefacte, vag anexate la trupurile reale. Astfel păreau destul de nobili: păstrătorii trecutului, posesorii vechii înțelepciuni. Dar aici, în toată oroarea lor nu se vede decât că sunt negri. Unul dintre bărbați faceîmpotriva tuturor regulilor, un semn către el și ceilalți se uită în jur. Au globii oculari înroșiți și pielea mată înnegrită, gura cu dinții îngălbeniți, trăsături dezgustătoare și vulgare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
învățătoare! Nu-i de mirare că ai leșinat. Și eu intenționam să fac același lucru. Și este atât de convins că e un bun cunoscător al picturii; avea un fel oribil și enervant de a-mi sufla în ceafă. Ce oroare! — Știi, pe moment am crezut că... — Oh, cum ai putut? Nu este deloc genul meu. Uită-te la tine! Zâmbești din nou. Nu poți fi atât de bolnav. Ți-ai revenit complet. — Da, așa este. Nu mai știu ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
facă loc. Îi pun câteva întrebări: — Greu, nu? Ai dat de vreun necaz? Dar nu sunt interesați de răspunul lui, fiind prea afundați în disperarea lor ca să le mai pese și de altul. Conversația care se desfășoară este legată de ororile climei, de starea generală de degenerare a populației Fotse, care nu se ridică la așteptările lor antropologice. Lui Jonathan părerile lor îi par a veni de undeva de departe; evidențe, inscripții dintr-un loc despre care au auzit câte ceva, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sunt făcute aceste semne, astfel că oriunde ar putea rătăci sau adormi, el va fi permanent în legătură cu acest moment. La atingerea făcliilor el țipă și încă o dată se trezește alergând peste pământurile Fotse, pământul care a devenit pentru el pământul ororilor. Trece peste un loc în care s-a instalat un cadru de lemn pe care trupurile hamalilor Idris, Ali și Danjuma au fost întinse cu burțile spintecate și intestinele rulate pe bețe pentru a se găsi substanța vrăjitorilor. Este din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
canapea lângă ea. O să vadă cum e să i se oprească respirația. Ascultă, e ceva ce trebuie să știi despre mine, despre cum sunt eu... Îi deschid un nasture de la bluză curvei și Îmi bag mâna Înăuntru. E ca o oroare de la Auschwitz, numai piele și os. Are cearcăne mari și negre sub ochi. Mă uit la pupilele ei și văd cum i se măresc la unison cu spasmul din pantalonii mei. Îi iau țigara din mână și o strivesc În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
și se întoarse apoi către Rhyme cu o privire rece. Îi amintă astfel mai ales lui că el fusese cel care îi solicitase prezența, el fusese cel care o transformase dintr-o ființă inocentă în cineva care putea privi acele orori fără ca măcar să clipească. - Bine, spuse într-un final Rhyme. Dar ai grijă de ea, Sachs. Era precaută, observă Malerick, la fel ca orice femeie ce tocmai fusese acostată de un bărbat în Manhattan, chiar dacă bărbatul era timid, prietenos și capabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
casa lui Rhyme era localizată. Ei, haide, încercă ea să se liniștească, de vină e doar imaginația ta, alimentată de amintirea imaginii acelui Arlecchino sinistru de pe steagul de la intrarea în cortul Cirque Fantastique din parc, a actorilor mascați și a ororilor săvârșite de Magician. Toate astea o făceau să fie puțin paranoică. Înfricoșător... Las-o baltă. Mutând sacoșa cu mâncare cubaneză foarte condimentată dintr-o mână în alta, continua să meargă alături de Kara pe trotuarul foarte populat, vorbind despre părinți, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
târziu, silueta uriașă a flăcărilor dinăuntru se rostogoli peste pânza sclipitoare a cortului, arzând arena, publicul, decorațiile. Muzica se oprise brusc, fiind înlocuită de țipete, iar rotocoale de fum negru se ridicau prin vârful cortului. Se aplecă înainte, captivat de oroarea acelei priveliști. Și mai mult fum, și mai multe țipete. Luptându-se cu sine pentru a nu permite unui zâmbet nenatural să îi apară pe față, lansă un val de mulțumiri. Nu exista vreo divinitate în care să creadă Malerick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
crezuse că nu îl vedea nimeni, în vreme ce puțin mai încolo, dincolo de lambriurile din lemn de nuc deteriorate de-a lungul anilor, doisprezece jurați cântăreau greutatea capului unui om. Era în gesturile lui, în acea zi, un anumit dispreț amestecat cu oroare. Iar eu înțelesesem niște lucruri. Destinat ura murdăria, chiar și pe cea mai firească și mai terestră. De obicei, repulsia îl făcea să privească pantofii grosolani și murdari ai justițiabililor care se înghesuiau pe băncile tribunalului sau ai bărbaților și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Deodată, s-a lăsat o mare tăcere, și am venit cu toții să vedem bietele umbre de oameni, când brancardierii i-au scos din camioane pentru a-i arunca în clinică. Două rânduri, strânse și compacte, șiruri de onoare, șiruri de oroare, cu femeile care-și mușcau buzele și plângeau în continuu, și noi ceilalți, proști și rușinați, și, în plus, e oribil, dar trebuie s-o spun, mulțumiți, plini de o bucurie violentă și nesănătoasă, că ei și nu noi sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe care ploaia șiroia parcă fără să-i ude. Ai fi crezut că e o armată de umbre. Erau, totuși, aceiași bărbați tineri care bătuseră toată ziua orașul, intrând în cârciumi ca animalele sălbatice la adăpătoare, urlându-și cântecele, vomitând orori, dezbrăcându-se în bordeluri, îmbulzindu-se cu sticla-n mână și ținându-se de gât. De acum, nu mai râdea niciunul. Toți deveniseră rigizi ca statuile, ba căpătaseră și culoarea lor de fontă. Nu le puteam vedea ochii, ce păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
au făcut. Fără scrupule. O crimă precum Cazul e de ajuns ca să șocheze un întreg ținut. E ca o undă: noutățile îi înnebunesc pe oameni și fac totul să se cutremure în trecerea lor. Pentru ei, este un motiv de oroare, dar și un bun prilej de interminabile discuții. Iar asta le ocupă și mintea și limba. Cu toate acestea, a ști că un ucigaș umblă liber la țară, că e aici, aproape de tine, că poate l-ai și întâlnit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de acum un veac să fi stat în banca lor în loc să se expună oprobiului public luptând pentru „sufragiul” cu adevărat universal (căci de aici le vine numele de sufragete). Grație acestor femei și „colaboraționiștilor lor bărbați” (cum îi numea cu oroare Fr. Nietzsche), drepturile civile și politice ale femeilor au fost treptat recunoscute, ajungând să voteze începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea în unele state americane, în Australia, Noua Zeelandă, din zorii secolului XX în Țările Scandinave, iar apoi în Anglia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
explicații pentru toate, dar mă întreb, oare explicațiile și tradiția trebuie să existe cu prețul sărăcirii dramatice de iubirea și de demnitatea dăruite de către Iisus nouă tuturor femeilor și bărbaților, iudeilor și elinilor, „robilor și stăpânilor”? Ceea ce le provoacă danciachirilor oroarea supremă este însă mai mult decât atât: anume tentativă de a zdruncina nucleul dur al ordinii rigid-patriarhale. De aici furia nedisimulată: „De peste o sută de ani, în țările și în mediile sărăcite duhovnicește, adică protestante și neoprotestante, o parte dintre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
teoretice, explicite pe care noi le putem afirma ca să explicăm de ce trăim, aceasta poate fi o justificare implicită pe care o simți, dar pe care nu o povestești și nu o demonstrezi. Limita romanticilor vine din faptul că ei au oroare de politic, de sfera publică și socotesc că femeile trebuie să fie protejate de mizeria acesteia. Ei afirmă egalitatea în cuplu, prin acceptarea diferențelor, dar cu prețul inegalității clare în viața publică. Ca să protejez sensul existenței pe care ni-l
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
afirmă egalitatea în cuplu, prin acceptarea diferențelor, dar cu prețul inegalității clare în viața publică. Ca să protejez sensul existenței pe care ni-l dau femeile, trebuie să le protejez pe ele de politic, de public, de „cloaca” vieții publice, de oroarea de a trăi în „lubricitatea” lumii largi. Există în romantismul clasic acest divorț clar între marea egalitate de semnificație pe care o au cei doi în cuplu și marea inegalitate dintre ei proiectată în viața politică, pe motiv că intimitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
de hârtie, de conferințe și de „voință politică”. Emanciparea formală a româncelor s-a produs „cu voie de la stăpânire”, luând chipul egalitarismului comunist: muncă, venituri și status aproximativ egale, indiferent de gen. Aud încă femei și bărbați scuturându-se cu oroare de „femeia tractoristă” sau „macaragistă” a comunismului, uitând faptul că alternativa acelor femei este spălatul manual sau căratul greutăților în cârcă. În vremea supunerii oarbe la gen (ca și la orice diferea de ideologia oficială) nu se putea dezvolta o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
care trecea prin spațiul exterior a reperat capsula și... (Ezită. Ripley se albise și făcuse ochii mari.) Ți-e rău? Ea începu să tușească, din ce în ce mai violent. Simțea cum ceva împingea dinlăuntrul ființei sale... și expresia feței trecu de la neliniște la oroare. Burke luă un pahar de apă de pe noptieră și-l întinse. Ea îl respinse cu o mișcare bruscă a brațului. Jones sări din pat, mieunând și pufăind, cu părul zbârlit. Ghearele scrâniră pe podeaua de plastic și fugi. Ripley dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
câteva oase. Adică aceia, mai norocoși, care cunoscuseră eliberarea morții. Toți aveau un punct comun. Indiferent de starea de descompunere, cutia toracică era desfăcută, ca și cum sternul explodase. Infanteriștii înaintau încet în sala cu embrioni, cu fețe sinistre și amuțiți de oroare. Moartea era pentru ei o veche cunoștință, dar ceea ce li se arăta era mai îngrozitor decât moartea. Era obscen. Dietrich se apropie de silueta unei femei. Trupul, de un alb spectral, părea golit de sânge, dar pleoapele fremătară și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
omenească și aparținea unui corp captiv cu chip familiar. Figura lui Carter Burke. Geamătul pe care-l auzi nu mai avea nimic omenesc: ― Ripley. Ajută-mă. Simt ceva în mine. Doamne, mișcă. O, Dumnezeule... Se holba la e. Depășise stadiul ororii. Nimeni nu merita o asemenea pedeapsă. ― Ține. Degetele bărbatului se chirciră pe grenadă. Apoi Ripley îi scoase siguranța și se îndepărtă în grabă. Vocea artificială a stației se făcu din nou auzită. Acum avea o nuanță de intonație mecanică. ― Personalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
faptele sau că mă uit într-un fel mai, cum să spun, îngăduitor la drame și tragedii. Cunosc situația evreilor din România interbelică și din perioada războiului, și nu numai din ce am citit despre pogromul de la Iași și alte orori, ci și într-un mod mult mai personal: părinții soției mele au fost în Transnistria, o mătușă de-a ei a fost la Auschwitz - o cunosc personal. Dar atitudinea mea este diferită de cea a soției mele. Nu pot să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
anticipăm. Da, personajul feminin din roman are niște contururi dantești, cel puțin aceasta a fost intenția mea. În general, în romanele mele femeia joacă un rol negativ - iertată limba de lemn -, dar aceasta nu înseamnă că aș fi misogin. Am oroare însă de un fel de psihologism de doi bani sau de idealizări penibile. De aceea întruchipez într-un personaj feminin obscuritatea și necunoscutul care vor scăpa mereu bărbatului și care tocmai de aceea pot îmbrăca un aspect demonic, infernal. Dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
regăsit paradisuri, rând pe rând, unul după altul. Nu unul, ci mai multe, înșiruite ca mărgelele pe ață. Tot la Navagio am învățat că fantasmele trebuie înfruntate nu cu spaimă și inhibiție, și nici în vreo stare extremă, extaz sau oroare. Ci cu blândețe și curaj. Doar astfel, ele, fantasmele, pot fi îmblânzite și atinse măcar parțial. Firește, Navagio este un loc desăvârșit și din altă pricină: există aici un soi de libertate lăuntrică explodată vaporos și cu tandrețe. Este un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
achiziții. Conform politicii adoptate de Mowbray Steiner de a-i susține pe tinerii artiști britanici, am comandat această lucrare, Planeta plutitoare, domnișoarei Sam Jones. Domnișoara Jones se află aici în această seară și cu toții credem că merită aplauzele noastre. Spre oroarea mea, David Stronge a continuat să înainteze de-a lungul camerei și m-a luat de talie. Mi-am ridicat capul. Toate privirile erau îndreptate către mine politicos și un ropot de aplauze le însoțea. David Stronge era deja transpirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cunoaștem mai bine. Aș vrea să beau ceva mai întâi, am spus cu hotărâre. Urma să fiu târâtă printr-o petrecere școlărească New Age, și cu o cutie de bere în mână mi-ar fi fost mai ușor să îndur oroarea. Bineînțeles, ceai sau suc? zise Alice entuziast. M-am uitat în gol la ea. —Ei bine, mă gândeam mai degrabă la... Sunt și o grămadă de băuturi energizante, m-a întrerupt Tom. — ...o bere, am terminat accentuând cuvântul. —Vai, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]