3,713 matches
-
descrie decât ca pe o apăsare sufocantă. Acum ai să mă întrebi de ce am acceptat toate acestea și de ce nu mi-am refăcut viața în urmă cu două decenii - își zicea în gând, ca și cum ar fi vorbit cuiva, continuând să pândească adierea ce încă nu se oprea în mănunchiurile stufoase de frunze verzi, sub soarele ce-i înfierbânta rochia și pielea, incapabilă și de fapt deloc doritoare să caute un petic de umbră. Ar putea oferi o mie de motive în afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
alături: „Uită-te la mine! Minți!“ A urmat o pauză în care s-au înfruntat numai privirile și nici unul n-a spus nici o vorbă: doi cocoși de forțe egale, de mărimi egale, cu crestele la fel de sângerii și gheare la fel de ascuțite pândindu-se înaintea saltului mortal într-o clipită înțepenită în loc cât istoria lumii de lungă și nimeni în jurul lor să-i ațâțe. Pe urmă cocoșul de pe marginea terasei a cedat privirilor celuilalt și a spus: „Nu știu să răspund.“ „Bine. Fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai ușor, dar nu reușea să alunge coșmarurile. Se ferea să fie văzut, pleca dimineață și se întorcea seara foarte târziu, nu pentru că s-ar fi simțit vinovat de ceva, dar vecina de la etajul patru devenise extrem de insistentă și îi pândea drumurile. Ce să-i spună? Duminicile îi era mai greu să plece, dar își făcea de lucru, cum reușise în prima duminică de după plecarea Mioarei. S-a apucat mai întâi să frece chiuveta, faianța, mozaicul din bucătărie, răzuind rânduri-rânduri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care fâlfâiau pe balconul-terasă. Prin geamurile mari izbea lumina cald-tristă a toamnei gălbui. Zbârnâitul strident al telefonului s-a auzit iarăși, dar n-a mai răspuns; putea fi oricine, putea fi din nou femeia aceea de la etajul patru care îi pândise probabil ieșirile, știa că este acasă, îl căutase la ușă, apoi la telefon, sunându-l după aceea din sfert în sfert de oră. Refuzase să-i vorbească, nu voia să știe ce dorește; era ușor de bănuit. A căutat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cadență susținută, fără timp de dezmeticire. Aproape în clipa următoare, ea se afla deja pe coridoarele spitalului, frământându-și mâinile, trasă la față, speriată sau îngrozită chiar și așteptând; și apoi se afla la capul patului, urmârindu-l cum respiră și pândindu-i tresăririle care s-o convingă de încă existența lui; apoi câteva ore acasă, cu cafele și calmante, nereușind să doarmă și simțind sprijinul fără margini al Aurorei Mocanu, care-și lăsase treburile și stătea cu ea, vorbindu-i întruna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la urma urmei, nu văd ce e rău în a sta și a privi lumea de afară cum viermuiește, mă rușinez de gândurile mele, mă retrag, mă prefac mai mult că mă retrag sau că îmi continui treburile și îl pândesc de la distanță, din pragul ușii ori din celelalte camere, cum se apleacă din nou înainte, cu palmele întinse pe birou în fața sa, uitându-se fix în stradă de parcă n-ar mai fi văzut castanii sau arțarii sau ce-or fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ferchezuindu-se cu mare atenție și fără grabă. Gesturile încete, aproape leneșe, chibzuite, temător să nu lovească, să scape lucrurile, să facă mișcări greșite pe care le-ar face un bolnav, simțindu-se pândit sau părându-i-se că este pândit, devenind și mai precaut, mâncând încet și sorbind rar ceaiul sub privirile furișate ale celorlalți și ale lui furișate către ei. Până când intra în camera cu biroul din stejar sculptat, tot în pijama, ca și cum ar fi uitat cum e îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
unui armăsar încă neîmblânzit, și aștepta să se scurgă cele zece zile sau două săptămâni, cu nerăbdare și încordare. Într-una din acele zile Rodica Dumitrescu, arătându-i-se din nou speriată, gata să-i spună ceva între patru ochi, pândind o clipă în care să fie singuri: „Dă-mi un sfat sau ajută-mă într-un fel, am rămas însărcinată“. O privea nedumerit. „Nu, nu e altcineva“, a continuat repede, împletindu-și degetele între clopoțeii zăngănitori atârnați pe gât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
constructorii care încă mai mișună prin împrejurimi. Și abia pe urmă va intra, răsucindu-și capul să privească holul, baia, bucătăria, spațiul mare și alb al garsonierei, în vreme ce eu voi fi rămas mai în urmă, să încui și să-i pândesc reacțiile. Se va uita pe fereastră către cartierul cu case mărunte, stadionul și circul mai departe, n-o să-mi spună ce gândește, pentru că nu va putea și nu va dori, dar eu voi bănui totul în clipa în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și se modificau vocile când o rosteau. Cu câțiva ani înainte, o auzise des pronunțată de doi tineri cu care, pentru câteva luni, părinții săi împărțiseră casa, dar nu se lămurise ce ar însemna și ce ar ascunde nici după ce pândise - după lăzile holului lung și larg, printr-un colț al ferestrei care dădea în camera acelor tineri, acoperită de acea parte cu ziare - mișcările lor de seară, de după ce aprindeau luminile. Îi văzuse stând pe pat, vorbindu-și, îl văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mult băieții cu ochi albaștri care împânziseră cimitirul nici măcar deghizați în simpli curioși, ci ieșind în față să-i vedem, suntem aici, aveți grijă ce spuneți, suntem stăpâni peste tot. N-aveau cum să ajungă și acasă, dar cred că pândeau pe undeva prin apropiere. De la cimitir am mers cu toții la parastas, în curtea casei bătrânești în care se întinsese o masă lungă sub un tei matusalemic. Au insistat să merg și eu. Atunci am aflat mai multe de cât aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
filosofului. Simțirea lui refuza asta. Intuia că ar fi urmat angoasa, dusă la o formă paroxistică. Și atunci nu voia să cedeze. Într-o dimineață, Ioana Sandi i-a spus să înceteze s-o mai aștepte și s-o mai pândească. „Nu te pândesc.“ „Bine. Dar nu vreau să mai vii. Îmi face rău. Nici măcar asta. Mi-e dezagreabil.“ A continuat să iasă din casă odată cu zorii, să vadă orașul scuturându-se de somnolență. O urmărea de la distanță mare, spera să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
refuza asta. Intuia că ar fi urmat angoasa, dusă la o formă paroxistică. Și atunci nu voia să cedeze. Într-o dimineață, Ioana Sandi i-a spus să înceteze s-o mai aștepte și s-o mai pândească. „Nu te pândesc.“ „Bine. Dar nu vreau să mai vii. Îmi face rău. Nici măcar asta. Mi-e dezagreabil.“ A continuat să iasă din casă odată cu zorii, să vadă orașul scuturându-se de somnolență. O urmărea de la distanță mare, spera să nu fie observat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
al avioanelor care treceau pe deasupra, ci cântecul unui măcăleandru care întâmpina lumina firavă a dimineții din vârfurile copacilor de sub fereastra dormitorului meu. ...L’oiseau chante avec ses doigts. Une fois... Apoi zăceam în pat, pe jumătate adormit, pe jumătate treaz, pândind pașii poștașului pe scară. Dintr-un motiv oarecare, nu mi-am pierdut niciodată credința, încă de când eram mic, în puterea scrisorilor de a-mi transforma existența. E suficient să zăresc un plic pe preșul din fața ușii și mă cuprinde speranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
polițistului care mișunase prin casă de când Pheobe se dusese în sat și dăduse alarma. Curând după ora zece, sosiseră primii ziariști și fotorereporteri. Deocamdată poliția reușise să-i țină în frâu, dar chiar în momentul acela erau răspândiți pe drum, pândind, asaltând casa cu un întreg arsenal de teleobiective, sau stând posaci în mașinile lor, în speranța că vor sări în fața oricui va îndrăzni să se aventureze pe alee. — Mă întreb dacă lucrurile vor reveni vreodată la normal, spuse Michael. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
vorbeau isteț și cu o voce educată. Viv sosise marți seara la domnul Mundy, iar el Îi deschisese ușa cu ochii strălucind de Încîntare. — Ghici cu cine m-am Întîlnit! N-o să ghicești! O să treacă pe-aici mai tîrziu. Stătuse pîndind venirea lui Fraser toată seara, și cînd acesta Își făcuse apariția mai tîrziu, sărise și fugise la ușă... Toată scena o umpluse pe Viv de disperare. Ea și domnul Mundy stăteau jenați, conștienți de ce se Întîmplă, neștiind În ce parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
curate. Sala părea imensă pentru că era goală. În momentul În care cei opt oameni Își tîrÎră picioarele pe trepte, coridoarele Începură să vibreze și să scoată sunetul acela care te Îngheța, te făcea să tremuri, și pe care Duncan Îl pîndea În timpul nopții. Fiecare se duse direct În celula lui, de parcă s-ar fi bucurat să intre acolo. Duncan se așeză pe patul lui și-și puse capul În mîini. Apoi auzi pașii fermi dar ca de pîslă pe coridorul din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
iubiri. Avem Giga biți nenumărați, milioane de nano și mai multe miliarde de pico! Ți-e teamă de pustietate? Și mie, dar împreună vom surprinde înterg universul! Îmi lipsește îmbrățișarea ta de la ora 4, am devenit dependent de tine! Voi pândi să se aprindă plicul*! Oare îmi vei răspunde? Tu... Eu!
C?ut?tori ?n dragoste pe Internet by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83918_a_85243]
-
rele legate de companiile aeriene. Așadar, treaba administratorilor e să retragă banii clienților Înainte ca prețul să scadă. Tot timpul Încerc să pun În balanță lucrurile bune care se pot Întâmpla și intervenția unui Dumnezeu atotputernic și șucărit care te pândește după colț. Din experiență, cel mai important test pentru orice stagiar de la Edwin Morgan Forster nu constă În capacitatea de a Înțelege lucrurile esențiale legate de investiții, și nici În a obține un permis pentru parcarea firmei. Nu, lucrul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
minute de așteptat pe trotuar fără să mă isterizez, mă arunc În fața unui taxi care are semnul stins. Șoferul virează ca să mă evite. Îi spun că-i dau dublu dacă mă duce până la școala lui Emily fără să folosească frânele. Pândind de pe bancheta din spate, În timp ce ne croim drum pe străzi Înguste și blocate, simt cum pulsul de la gât și cel de la Încheietură saltă ca niște greieri. 14.49: Podeaua din lemn masiv din holul școlii lui Emily a fost montată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Am spus ceva aiurea? De la: Kate Reddy Către: Jack Abelhammer alo? De la: Kate Reddy Către: Jack Abelhammer Ce POATE fi mai important decât să vorbești cu mine? De la: Jack Abelhammer Către: Kate Reddy Sunt sclavul tău, slujindu-ți, se cuvine pândindu-ți toana să-ți răsar În cale; n-am timp trăit de-a-ntregul pentru mine și nici dorințe n-am. Doar pe-ale tale.1 De la: Kate Reddy Către: Jack Abelhammer OK, te-am iertat. E minunat. Sonet de Bill
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de timp în care Episcopii buni, cunoscuți pentru imparțialitate, să fie aleși. Interesele travestite și simpatiile particulare vor prevala; numai binele spiritual al oamenilor și bunăstarea Bisericii lui Isus Cristos vor fi neglijate. 122. Prefer să nu menționez pericolele ce pîndesc Biserica și chiar și statul, și care decurg din numirea Episcopilor de către regi, în cazul în care regele nu se bucură de sănătate mentală, este rău sau este dușman al Bisericii, sau atunci cînd există sfătuitori regali răi care se
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
ale mele, așa că am pășit mai departe printre cioturile arse ale lămîilor, zdrobind sub tălpile pantofilor fulgii de cărbune care acopereau pămîntul. Treizeci de metri mai Încolo, lîngă poartă, șoferul familiei Hollinger stătea cu spatele la vechiul Bentley, oprit pe alee. Mă pîndea, ca Întotdeauna, cu o privire fixă și un aer aproape amenințător, cu brațele Încrucișate pe piept. Îmi veni În Întîmpinare, pășind la cîțiva centimetri de o excavație nu foarte adîncă. Dintr-un ciot de lemn zbură În vînt o fîșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
s-a clătinat, surprins, s-a aplecat, mâhnit, a căzut, doborât, și și-a dat duhul, zdrobit - o întreagă harababură! Am rămas încremenită în mijlocul bucătăriei, incapabilă să mai fac vreun gest. Mi se părea că orice mișcare a mea este pândită de zeci de ochi vrăjmași ai unui monstru nevăzut. Mi se părea că, dacă întind doar mâna spre dulapul din bucătărie, toate vasele se vor prăvăli la unison pe pardoseală și nimic nu va mai rămâne intact. Mi-a trebuit
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
-l vadă și să râdă de el - sau, chiar mai rău, să-l compătimească! Se oprește la mijlocul plajei, încruntat. Stă nemișcat și privește marea pânditor, așteptându se parcă la un asalt din partea ei. Marea stă însă la fel de nemișcată în fața lui, pândindu l parcă, la rândul ei, și etalându-și nepăsătoare goliciunea. — Mă păcălești și tu, la fel ca stânca aia golașă care mă ademenea tot mai sus. Te prefaci supusă și vrei să mă duci cu preșul, știu eu! murmură Eduard
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]