3,306 matches
-
cercurile literare din jurul lui Victor Hugo și este prezent la premiera piesei acestuia, "Hernani", care a declanșat în rândurile publicului legendara bătălie între partizanii și adversarii romantismului ("la bataille d'Hernani"). Gautier publică poezii și scurte povestiri și frecventează "boema" pariziană. Primul său succes literar îl obține cu romanul în formă de scrisori, "Mademoiselle Maupin" (1835), în care prezintă istoria vieții unei tinere femei, îmbrăcată în haine bărbătești, care încearcă să-și realizeze idealul în dragoste prin experiențe homo- și heteroerotice
Théophile Gautier () [Corola-website/Science/302677_a_304006]
-
este una dintre cele mai frumoase piese arhitecturale ale complexului Sorbonei. Sorbona intră din nou în declin în timpul Revoluției Franceze. Din 1791, Sorbona nu mai primește studenți, lăsînd Școlii Normale Superioare (École Normale Supérieure) locul de frunte între așezămintele academice pariziene. Revine în prim plan abia în 1821. Sorbona cunoaște un avînt deosebit după cel de-al Doilea Război Mondial.
Sorbona () [Corola-website/Science/302675_a_304004]
-
al pașapoartelor în Brazilia. În 2001, Ronaldinho a semnat un contract pe cinci ani cu gruparea franceză Paris Saint-Germain. În timpul sezonului 2000-2001, Luis Fernández, managerul echipei Paris Saint-Germain s-a plâns că Ronaldinho era mai mult preocupat de viața nocturnă pariziană decât de fotbal, iar vacanțele sale în Brazilia se prelungeau întotdeuna peste program. În 2003, la mai puțin de doi ani după ce s-a transferat la PSG, el a spus foarte clar că vrea să plece deoarece echipa nu se
Ronaldinho () [Corola-website/Science/302740_a_304069]
-
sovietice, adoptând politică clasa contra clasa, interzicând orice apropiere de mișcările de stânga ce competitau pe același electorat. A înregistrat succese electorale în 1924 și 1928 datorită discursurilor radicale, însă au pierdut numeroși aderenți , menținându-și fiefurile electorale din suburbiile pariziene și departamentele rurale la vest de Masivul central. S-a dezvoltat Radicalismul, un curent tradițional francez radical ce se definea prin atașamentul față de Republica, laicitatea statului și prin încrederea în Societatea Națiunilor și propunea justiția socială, însă refuzând nivelarea și
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
a sfântului Francisc din Assisi ("Legenda Maior"), scrisă de Bonaventura, care avea să le înlocuiască pe toate celelalte aflate în circulație (și care au fost distruse în "1266"). Bonaventura va călători între diferite mănăstiri în calitate de conducător al ordinului. Discipolii săi parizieni, însă, vor continua să se implice direct în polemica universitară. Bonaventura va încerca să ducă mai departe tradiția spirituală augustiniană și cea a Sfântului Anselm, compunând tratatul "Itinerarium mentis in Deum" („Itinerariul minții în Dumnezeu”, 1259). Va scrie și o
Bonaventura () [Corola-website/Science/303278_a_304607]
-
din Assisi, numită "Legenda maior" (1260), care va deveni versiunea oficială a ordinului Franciscan. Printr-o serie de conferințe intitulate " Despre cele zece precepte" (1267) și "Despre cele șapte daruri ale Sfântului Spirit" (1268) se va implica personal în cearta pariziană, combătând ideea unității intelectului, a eternității lumii și a determinismului astral. Conferințele sale nu vor viza numai pe Siger din Brabant ci și pe Toma din Aquino și pe Albert cel Mare, prin respingerea idealului de recuperare a tradiției peripatetice
Bonaventura () [Corola-website/Science/303278_a_304607]
-
filmare de la Cotroceni. El relatează despre existența "„unui francez adus din inima Parisului, care, în timpul acesta, învârtește de foc manivela unui aparat fotografic, de parcă ar cânta cu flașneta”", însă nu menționează numele său. În 1925, Marcel Blossoms opina, pentru periodicul parizian „Ciné-Magazine”, că "„francezul Damian a instalat laboratorul lui Leon Popescu”". Dar, tot în articol, recunoștea că informațiile nu proveneau de la o sursă directă, ci tot din revista aceea, care publicase cu câțiva ani mai înainte o fișă biografică a operatorului
Independența României (film) () [Corola-website/Science/303267_a_304596]
-
trebuia, prin urmare, un fel de mâncare ușor și repede de pregătit, la orice oră. Și astăzi chiar, pot fi văzute și auzite ouăle bătându-se, în ritm, cu un tel lung, într-un vas mare de cupru. Când restauratorul parizian, "Robert Viel", i-a scris mamei Poulard, pentru a o întreba rețeta, aceasta i-a trimis următorul răspuns: "Iată rețeta omletei: sparg niște ouă mari într-un castron, le bat bine, pun o bucată bună de unt într-o tigaie
Mont Saint-Michel () [Corola-website/Science/302447_a_303776]
-
pricinuită de un cancer la intestine s-a încheiat la Pelișor, cu cartea de rugăciuni pe genunchi, chinuit fiind și sufletește de escapadele și renunțarea la tron ale fiului mai mare, Carol II. Deși fusese inițial operat de un chirurg parizian, Suveranul se stinge din viață în 1927 la 63 de ani. A fost înmormântat tot la Curtea de Argeș în necropola regală. În urma sa a rămas o preafrumoasă soție (de care I. G. Duca în Amintiri Politice spunea: "e o ființă de
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
au supravegheat educația regelui-copil și nu este lipsit de semnificație faptul că Mazarin i-a devenit naș. Între 1648 și 1653, Franța a fost sfâșiată de un șir de revolte cunoscute sub numele de Fronde ("fronde" înseamnă praștie, "arma" puștanilor parizieni). Ludovic al XIV-lea a fost profund influențat de Fronde, neabandonându-și credința că ordinea și autoritatea reprezintă antidotul haosului. Ludovic a învățat de la cardinal să creadă că monarhia a fost rânduită de către Dumnezeu să se identifice cu Franța, să
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
cu averroiștii în scopul obținerii unei înțelegeri echilibrate a textelor și conceptelor. Lucrarea "De ente et essentia " este cea de a doua lucrare scrisă de Toma din Aquino (după Despre "principiile naturii"), în jurul vârstei de treizeci de ani, atunci când școlarii parizieni întâmpinau dificultăți semnificative în înțelegerea vocabularului vehiculat de către magiștrii vremii. Termeni ca "esse", "ens", "essentia", "materia", "forma", "intellectus", "individuum", ș.a., constituiau elementele centrale ale unui - aproape - manierism discursiv al epocii. Toma își propune să explice termenii de "ens" (pl. "entia
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
socoteală mai veche cu Offenbach, care ridiculizase muzica sa în parodia "Muzicianul viitorului" din 1860, Wagner a compus în 1870 o farsă muzicală prin care își revarsă veninul împotriva compozitorului, persiflându-l tocmai în rolul unui Orfeu coborât în infernul parizian. Cea mai virulentă apreciere a detestatului Offenbach o face Wagner tocmai în legătură cu muzica operei, care emană în accepția sa căldura unei grămezi de gunoi în care se lăfăie toți porcii din Europa, deoarece Offenbach este, cum afirmă el în farsa
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
partitură care cerea rolului să-și interpreteze duetul cu Euridice bâzâind, denotând dealtfel altă lipsă de respect față de familia Bonaparte, care purta pe blazon o albină. Celebrul cancan caracterizează însăși lumea de apoi drept spațiu mundan, asociat vieții de noapte pariziene. Succesul operei, mai degrabă favorizat de criticile negative, este neîndoielnic având în vedere cele 228 de reprezentații care au urmat, seară de seară, într-un șir neîntrerupt premierei.
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
trend a fost consolidat de către modelul cultural francez adoptat în parte de ruși, o simpatie reciprocă crescândă între Principate și Franța, în special sub Monarhia de Iulie franceză, și, înscrierea tinerilor boieri la începutul anilor 1820 în diverse instituții educaționale pariziene (urmată de deschiderea în 1830 a școlii franceze din București). În 1834, în pofida condițiilor redactate în actele fondatoare, Imperiul Țarist și cel Otoman au căzut de acord să numească primii doi "hospodari" (și nu să organizeze alegeri, așa cum se stabilise
Regulamentul organic () [Corola-website/Science/304502_a_305831]
-
succes modest. Totuși simfonia l-a determinat pe Diaghilev să îi comande lui Prokofiev baletul "Pasul de oțel", un balet modernist produs cu intenția de a înfățișa industrializarea Uniunii Sovietice. A avut parte de o receptare entuziastă atât din partea publicului parizian cât și din partea criticilor. Prokofiev și Stravinski și-au reluat prietenia, deși lui Prokofiev nu îi plăceau în mod deosebit lucrările lui Stravinski din această perioadă și s-a sugerat că folosirea de către Prokofiev a textului din lucrarea "Simfonia Psalmilor
Serghei Prokofiev () [Corola-website/Science/304514_a_305843]
-
1858, Offenbach a terminat prima operă de mare amploare, "Orfeu în infern", care a fost foarte bine primită și a rămas una din cele mai interpetate opere ale sale. Printre operetele din această perioadă se numără "Frumoasa Elena" (1864), "Viața pariziană" (1866), "Marea Ducesă de Gerolstein" (1867) și "Pericolla" (1868). Umorul riscant (deseori despre intrigi sexuale) și aluziile subtile aduse societății burgheze, împreună cu aplecarea lui Offenbach asupra melodiei, i-au făcut operetele cunoscute la nivel internațional, cu versiuni traduse fiind interpretate
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
purta numai numele de Jacques și Jules. În aceea perioadă viața metropolei era tulburată de urmările revoltei înăbușite de la Lyon, prin care muncitorii reacționaseră contra interdicției legale a asociațiilor secrete de genul cluburilor republicane. Guvernul „regelui-burghez” Louis-Philippe a înlesnit multor parizieni o anumită bunăstare materială, dar a favorizat antagonismele sociale și era incapabil să asigure liniștea capitalei. Centrul Parisului, unde se afla și conservatorul, era afectat în mod special de revolte republicane greu de controlat. Tânărul Jacques a renunțat la studiu
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
Halévy (1799-1862), a cărui operă "Evreica" tocmai avusese în februarie 1835 un succes notabil la Opera din Paris. Acesta i-a dat probabil din când în când lecții de compoziție. Asemeni preceptorului său, care era și dirijor șef al operei pariziene, Offenbach a învățat în curând pe de rost toate partiturile pieselor în vogă. Plictisit până la urmă și de sarcinile care-i reveneau în orchestră, tânărul muzician era mereu pus pe șotii, ceea ce i-a adus adeseori scăderi usturătoare de salariu
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
diferendelor cu Louis-Antoine Jullien, astfel încât compozitorul s-a văzut deodată lipsit de venituri. Un tânăr muzician german, Friedrich von Flotow (1812-1888) l-a scos până la urmă din încurcătură, oferindu-i posibilitatea să participe alături de el la concertele din saloanele plutocrației pariziene. Datorită virtuozității la violoncel și ușurinței cu care compunea romanțe, Offenbach a devenit un oaspete agreat în salonul contesei Bertin de Vaux. Frecventarea acestui salon, care se bucura de un bun renume în lumea elitelor muzicale, i-a înlesnit lansarea
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
Încă din aceea perioadă muzicianul a fost atras de lumea teatrului și a acceptat cu plăcere angajamentul de a scrie câteva melodii pentru vodevilul „Pascal et Chambord”, care au rămas însă lipsite de succes. Prin ascensiunea ca violoncelist al saloanelor pariziene, Offenbach a câștigat în schimb o serie de discipoli. Renumele de curând dobândit i-a permis să apară și pe scena cazinoului din Koln, într-o primă vizită acasă după șase ani petrecuți la Paris. În timpul acestui sejur mai îndelungat
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
lunile petrecute la Koln cât și perioada imediat următoare la Paris au fost productive pentru tânărul Offenbach. Romanțele sale din aceea perioadă au fost remarcate, în special una care interesa și din punctul de vedere al zvonurilor gustate de societatea pariziană. Romanța în cauză era dedicată unei tinere din buna societate, Herminie d'Alcain, căreia familia îi interzisese relația cu Offenbach, deși acesta devenise între timp celebru. Pentru a o seduce pe Herminie, tânărul Jacques s-a străduit în 1844 să
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
unui gen nou”. Această dramă muzicală comică a avut succes, deoarece era pe gustul vremii, având ca protagoniști un aristocrat onorabil și un republican laș, ridiculizat adeseori. Pentru a-și întreține familia Offenbach a frecventat în continuare ca violoncelist seratele pariziene. Însă nu pentru mult timp; revoluția din 1848 a obligat plutocrația și anturajul ei bulevardier, în majoritate monarhist, să fugă peste noapte din Paris. În februarie, Offenbach a plecat la Köln împreună cu tânăra sa soție și cu fetița lor nou
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
murit Isaac Offenbacher, în aprilie 1850. La Paris, Offenbach și-a reînnoit insistent ofertele pentru Opera Comică, însă nu a avut succes cu nici unul din proiectele prezentate. Ca violoncelist el s-a bucurat însă, ca de obicei, de prețuirea societății pariziene și a avut chiar șansa de a-l cunoaște cu ocazia unui concert în palatul Élysée pe președintele Louis Napoléon, viitorul împărat Napoleon al III-lea. Muzicianul a primit apoi, în primăvara anului 1850, în mod nesperat, oferta de a
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
decembrie 1852 ca împărat al francezilor, în urma unui plebiscit. Prins de obligațiile care decurgeau din angajamentul pentru "Théâtre français" și de frecventarea societății boeme, în care ajunsese să facă cunoștință cu jurnalistul Jules Janin, cel mai redutabil critic de teatru parizian și viitorul său adversar, Offenbach a prezentat de-abia în 1853 o nouă compoziție publicului, idila pastorală "Le Trésor à Mathurin". Tot în speranța de a se vedea în fine reprezentat pe scena Operei Comice el a dedicat la scurt
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
orice”. Compozițiile care au urmat au respectat modelul parodiei subiectelor și gesturilor emfatice tipice operei clasice, transferând adesea acțiunile pline de întorsături absurde într-un decor exotic, mitologic, medieval sau pur și simplu oniric pentru a evita asocierea cu actualitatea pariziană. Productivitatea artistului a fost ieșită din comun în acea perioadă; Offenbach a asigurat pe atunci mare parte din repertoriul teatrului său. Venerația „religioasă” pentru Mozart -a determinat în 1856 să prelucreze pentru scena de varietăți chiar o operă mozartiană, "Impresarul
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]