KorAP: Find »[drukola/base=periferie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...115 116 117 ...177 >

4,422 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

-va întru fără putredire, atunce se va împlea cuvântul acela ce stă scris (CC1.1567: 16v) Proiecția unei periferii stângi bogate, care poate găzdui unul sau mai mulți constituenți, în prezența inversiunii, este un alt argument împotriva deplasării la FORCEP. Periferia stângă bogată coocurentă cu inversiunea este disponibilă atât în propoziții subordonate (88a,d), cât și în propoziții principale (89). (v. și §3.2.2.3 infra). (89) Domnulu Dumnezeu, totu-țiitoriulu, în multe chipuri de scripturi și de învățăturidat au oameniloru

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
până cându păcătoșii laudă-se? (CC2.1581: 32) g. Dară cine amu den bogațiputea-se-va spăsi? (CC2.1581: 294) h. Pânăcândrădică-se dracul mieu spre mine? (CP1.1577: 18r) Pe scurt, analiza unui corpus mai larg arată că deplasarea elementelor interogative în periferia stângă și inversiunea nu sunt în distribuție complementară. Sub ipoteza general acceptată a unicității focusului, Alboiu, Hill și Sitaridou (2014); Hill și Alboiu (2014) iau ca diagnostic pentru deplasarea verbului la FOCUS imposibilitatea de a focaliza un alt constituent în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
constituenților la FOCUS, însă această tendință nu este o regulă exclusivă, cum este prezentată în Alboiu, Hill, Sitaridou (2014); Hill și Alboiu (2016): propozițiile interogative totale nu se construiesc întotdeauna prin inversiune (v. și Gheorghe 2016); deplasarea elementelor interogative în periferia stângă (i.e. la FOCUS) nu exclude inversiunea; focusul contrastiv și focusul de veridicitate nu exclud întotdeauna inversiunea. Această distribuție indică faptul că inversiunea verbală întreține o relație cu proiecția de focus, însă această relație este indirectă, neobținându-se prin ridicarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-se prin ridicarea verbului la FOCUS, ci mai degrabă prin ACORD. Vom sugera o implementare tehnică a acestei idei la sfârșitul acestei secțiuni (v. §3.2.2.1.4 infra). Un alt argument indirect împotriva deplasării V-la-FOC derivă din structura periferiei stângi a românei. Spre deosebire de limbi ca italiana, care organizează domeniile de topic și focus în câmpuri ierarhizate (câmpul de topic > câmpul de focus (>FINP)) (v. Ledgeway 2012: 158-168 și bibliografia), româna modernă pare să verifice formularea propusă inițial de Rizzi

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
se poate generaliza la analiza inversiunii din româna veche: toate formele inversate (cu inversiune V-CL / V-AUX / V-CL-AUX) se pot analiza prin deplasarea verbului la (Spec,)FINP; această analiză explică în mod direct: - pe de o parte, proiectarea unei periferii stângi bogate (v. și §3.2.2.3 infra), găzduind inclusiv constituenți focalizați (v. §3.2.2.1.2 supra), și - pe de altă parte, adiacența strictă la elementele funcționale din domeniul flexionar; dată fiind structura funcțională FINP > PERSP > MOOP

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
modernă rezultă din opțiunile diferite de deplasare a constituenților în proiecția verbală extinsă. Structura funcțională propusă pentru domeniul CP și porțiunea superioară a domeniului IP este următoarea (ignorăm, pentru această reprezentare, grupul negației NEGP și proiecțiile de topic TOPP din periferia stângă a propoziției): (104) FORCEP qp FORCE 0 FOCP qp FOC0 FINP [uFocus] qp FIN0 PERSP* qp PERS0 IP {MOODP > TP > ASPP} Într-o structură simplă cu encliză pronominală, de tipul celei din (98a), verbul (la subjonctiv) se deplasează la

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
110) cu adevărat cade i-să În concluzie, disocierea verificării trăsăturii de focus de deplasarea sintactică explică în mod satisfăcător datele din româna veche, surprizând și relația dintre focalizare și inversiune, dar explicând și coocurența inversiunii cu constituenți focalizați în periferia stângă propozițională. 3.2.2.1.5 Concluzii (i) Deplasarea verbului la FIN explică întreaga distribuție a inversiunii în limba română veche. Modelul propus surprinde și efectele de focalizare asociate adesea cu inversiunea verbului. (ii) În ultimă esență, deplasarea verbului

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
cele două faze ale românei vechi: eliminarea inversiunii V-(CL-)AUX în textele de după 1650. Acest rezultat susține dihotomia între două perioade ale românei vechi (v. Timotin 2016 și bibliografia) și din perspectivă sintactică. 3.2.2.3 Domeniul preverbal (periferia stângă) în propozițiile V2 O altă caracteristică a fazei V2 a limbilor romanice vechi este "flexibilitatea" domeniului preverbal (v. §3.1.3 supra), flexibilitate care se traduce (i) pe de o parte, prin posibilitatea spațiului preverbal în structuri cu deplasare

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
caracteristici, subliniindu-le importanța, drept care secțiunea de față doar le ilustrează pe scurt, cu scopul prezentării comparate sistematice a românei prin raportare la alte faze vechi ale limbilor romanice, discutate în §3.1 supra. În legătură cu aceasta, vom pune în valoare periferia stângă a propoziției românei vechi și pentru derivarea structurilor cu verb plasat la finalul propoziției / frazei. Caracteristica (i), ilustrată prin exemple precum cele din (116), arată că în structurile cu deplasare a verbului la C, efectul de "gât de sticlă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
nu este specializată pentru poziția subiectului; astfel, pe lângă subiect (117), verbul inversat poate fi precedat de obiecte (118) (v. și Zafiu 2014), adjuncți (119) sau predicate ((116b), (117f)); nespecializarea poziției preverbale este caracteristică și propozițiilor subordonate. Poziționarea constituenților preverbali în periferia stângă propozițională îi asociază cu diverse interpretări pragmatice (diverse tipuri de topic sau focus) (v. și §3.2.2.1 supra; v. și Zafiu 2014). A se observa și faptul că obiectele directe periferice sunt opțional dublate clitic ((118a-c) vs

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
t[r]u credi[n]țapus-a[m] și mâin[ile] (DÎ.1563-4: II) b. și în mânile lor purta-te-vor (CC1.1567: 20r) c. Adevăr zic voao, că spre toată avuțiia luipune-l-va pre el (NT.1648: 32v) De altfel, periferia stângă este la fel de bogată și flexibilă și în propozițiile cu gramatică V-la-I (120); coroborând această caracteristică și cu apariția relativ frecventă a structurilor V1 cu inversiune 41 (e.g. (121)) (v. §3.2.2.5 infra), putem conchide că deplasarea verbului

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
frecventă a structurilor V1 cu inversiune 41 (e.g. (121)) (v. §3.2.2.5 infra), putem conchide că deplasarea verbului la C, manifestată în româna veche prin inversiune, nu este legată în mod direct de accesarea de către alți constituenți a periferiei stângi. Cu alte cuvinte, deplasarea V-la-C nu constrânge sau favorizează într-o manieră specială accesul la periferia stângă; spațiul periferic este în mod liber accesibil constituenților marcați pragmatic ca topic sau ca focus și se poate accesa sub orice formă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
că deplasarea verbului la C, manifestată în româna veche prin inversiune, nu este legată în mod direct de accesarea de către alți constituenți a periferiei stângi. Cu alte cuvinte, deplasarea V-la-C nu constrânge sau favorizează într-o manieră specială accesul la periferia stângă; spațiul periferic este în mod liber accesibil constituenților marcați pragmatic ca topic sau ca focus și se poate accesa sub orice formă a gramaticii verbului (V-la-I sau V-la-C). (120) a. Domnu e luminra mea și scoțătoriulu mie<u>, de

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ideii că inversiunea se corelează cu focalizarea, însă nu în mod obligatoriu, deci nu poate fi considerată o strategie exclusivă de codare a focusului; în această secțiune, am argumentat că deplasarea verbului la C nu influențează modul de structurare a periferiei stângi propoziționale. Aceste considerente întăresc ipoteza formulată în §3.2.2.1.5 supra, și anume că deplasarea la C / gramatica V2 este un mecanism mai general de codare a forței asertive. A doua observație privește interpretarea propozițiilor în care

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ipoteza propusă de Poletto (2014: 77), și anume că traducătorii / scribii / autorii de texte originale nu produc enunțuri negramaticale, ci exploatează opțiunile sintactice ale limbii-țintă. În cazul de față, avem a face cu exploatarea opțiunii de deplasare a constituenților în periferia stângă a propoziției. Astfel, dacă analizăm structura grupului verbal în exemplele din (120), observăm că avem a face cu o structură cu centru inițial în care a avut loc procesul V-la-I (procliză pronominală; prezența complementizatorului să), constituenții preverbali (subliniați) fiind

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
structura grupului verbal în exemplele din (120), observăm că avem a face cu o structură cu centru inițial în care a avut loc procesul V-la-I (procliză pronominală; prezența complementizatorului să), constituenții preverbali (subliniați) fiind deci interpretați ca fiind deplasați în periferia stângă a propoziției. Această analiză se poate generaliza la propozițiile / frazele în care verbul ocupă poziția finală: plasarea verbului în poziție finală rezultă din deplasarea masivă a subordonaților verbului în periferia stângă a propoziției. Chiar și structurile cele mai artificiale

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
preverbali (subliniați) fiind deci interpretați ca fiind deplasați în periferia stângă a propoziției. Această analiză se poate generaliza la propozițiile / frazele în care verbul ocupă poziția finală: plasarea verbului în poziție finală rezultă din deplasarea masivă a subordonaților verbului în periferia stângă a propoziției. Chiar și structurile cele mai artificiale se derivă prin același procedeu. În cazul predicatelor complexe de tipul celui din (122), în care a îndrăzni este precedat de complementul său a scorni (i.e. [a scorni]ia îndrăzni ti

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
venit de ieri]i, mi-ai spus(-o) ti). Vom reveni asupra efectelor discursive asociate cu topicalizarea propoziției subordonate în §5.2 infra. În această secțiune, am examinat o serie de date care scot în relief natura flexibilă și nespecializată periferiei stângi în propozițiile cu deplasare V-la-C. Aceste trăsături caracterizează și alte limbi romanice vechi în faza lor V2 relaxată, astfel că acest diagnostic contribuie la caracterizarea inversiunilor românei vechi ca reprezentând o formă de gramatică V2 romanică. Un alt rezultat

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
reprezentând o formă de gramatică V2 romanică. Un alt rezultat, mai general, privește structurile cu topică verb-final; analiza pe care am propus-o (în spiritul discuției precedente) este că plasarea finală a verbului rezultă din deplasarea masivă dependenților săi la periferia stângă propozițională, nu dintr-o setare centru final a Parametrului centrului. 3.2.2.4 Natura reziduală a gramaticii V2. O perspectivă statistică În această secțiune, ne propunem să ilustrăm, printr-o analiză cantitativă, ponderea gramaticii V-la-C (interpretată aici ca

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
româna modernă (v. §III.3.5). Structurile cu inversiune din româna veche prezintă toate trăsăturile discutate pentru diagnosticarea gramaticii V2 în alte faze vechi din limbile romanice (§3.1 supra): deplasare a verbului la C; asimetria propoziție principală/propoziție subordonată; periferie stângă bogată, care găzduiește unul sau mai mulți constituenți la stânga verbului inversat; existența structurilor V1. Caracterul rezidual al gramaticii V2 derivă din proporția în care inversiunea se manifestă față de structurile cu gramatică V-la-I (deplasare a verbului în domeniul flexionar): distribuția

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
valoarea interpretativă cu care se asociază inversiunea, linie de analiză propusă de Ledgeway (2007, 2008); Wolfe (2015b) pentru FINP, Alboiu, Hill, Sitaridou (2014); Hill și Alboiu (2014) pentru FOCP, și (b) posibilitatea de a deplasa verbul în diferite proiecții din periferia stângă, în funcție de interpretarea cu care se asociază, linie de analiză propusă de autori ca Poletto (2014) i.a. Cea mai elaborată analiză care abordează acest aspect pentru româna veche este cea din Alboiu, Hill și Sitaridou (2014); Hill și Alboiu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
analiză care abordează acest aspect pentru româna veche este cea din Alboiu, Hill și Sitaridou (2014); Hill și Alboiu (2016), unde se propune - pe baza unui corpus mai restrâns, constituit în principal din cronicile moldovenești - că proiecția de focus din periferia stângă găzduiește verbul. În §3.2.2.1 supra, am examinat, pe baza unui corpus mai extins, fezabilitatea acestei abordări, arătând că, pe de o parte, inversiunea nu este întotdeauna în distribuție complementară cu alte forme de deplasare la focus

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
DOAR ROȘIEsă fie rochia), prepozițional (CHIAR ÎN PARC a venit) etc., poate fi deplasat la FOCUS, deci specificarea categorială a acestei proiecții nu este clară (poate fi chiar acategorială); în al doilea rând, deplasarea la focus (și, în general, în periferia stângă, în proiecțiile noncompletive cu aport pragmatic) nu întâmpină efecte de blocare și localitate de tipul celor înregistrate în inversiunea V-CL și V-(CL-)AUX, cu auxiliar nonpasiv - de exemplu, participiul pasiv (chiar cu o structură complexă) poate fi

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
III, 1537) Linearizările care deviază de la tiparul SOV se derivă pornind de la o topică profundă SOV (setare parametrică de tip centru final) prin deplasarea verbului la C (pentru structuri V1) sau a verbului la C și a altui constituent în periferia stângă a propoziției (pentru structuri XP + V) (Ledgeway 2012: 150). Numeroși autori (Vincent 1997, apud Ledgeway 2012; Salvi 2005; Ledgeway 2012 i.a.) atrag atenția asupra faptului că domeniul C al latinei este bine articulat, existând dovezi pentru organizarea unei

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
stângă a propoziției (pentru structuri XP + V) (Ledgeway 2012: 150). Numeroși autori (Vincent 1997, apud Ledgeway 2012; Salvi 2005; Ledgeway 2012 i.a.) atrag atenția asupra faptului că domeniul C al latinei este bine articulat, existând dovezi pentru organizarea unei periferii stângi care găzduiește constituenți marcați din punct de vedere pragmatic, nu doar în textele de latină târzie, ci și la autori din epoca de aur/latina clasică (e.g. la Cicero) și la autori de texte nonbeletristice (e.g. la Cato cel

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]