3,131 matches
-
mergea în fabrici să cunoască procesul de producție, schema literară bazată pe antagonismul social fiind obligatorie și dinainte cunoscută de autori. Documentarea la care mă luase poetul a fost o inaugurare de GAC. Împreună cu o mulțime pestriță, am coborît pe peronul unei gări din cărămidă roșie. În spatele ei, pe invitați îi așteptau două harabale. Iarna fără zăpadă năclăise cu mocirlă groasă șoseaua de pămînt. Ne-am cățărat într-o căruță cu cai roșcovani, struniți de un căruțaș mustăcios și jovial. Omul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
poziție de drepți. După ce ne-am prezentat îndreptările, într-o clipă același resort depuse javra pe scaunul devenit tron. O mască demnă, plină de nemulțumire, i se zbîrci pe chip. În aceeași zi trenul m-a abandonat la Dobrina. Pe peron, o pereche de țărani clefăia boțuri de pîine. Liniștit, bărbatul întrebă: - Aici cît șade hodoroaga? - Pînă la opt, răspunse femeia. - Oare cît să fie oara? - Cine știe... Un moș informă pe ceferistul cu fața stacojie care mătura peronul că merge
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Dobrina. Pe peron, o pereche de țărani clefăia boțuri de pîine. Liniștit, bărbatul întrebă: - Aici cît șade hodoroaga? - Pînă la opt, răspunse femeia. - Oare cît să fie oara? - Cine știe... Un moș informă pe ceferistul cu fața stacojie care mătura peronul că merge la tîrg pentru „ochilari de pensionar”. Misterios, adăogă: - Dacă nu miști, nu piști! Măturătorul, care îl zădărîse mai devreme cu un „Hai să trăiești, moșu’, da’ nu mult, că pierde statu’!” dădu din cap înțelegător. Am ieșit în spatele
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
greu. Pe culoar trece iar pelerina cu borurile largi. Doamna este în picioare. Mâna stângă se sprijină într-un baston. Ne lasă un circular și îngroșat „bună seara“. Mulți invitați nici nu știu unii de alții. Se recunosc abia pe peron, câțiva se și îmbrățișează. Cucoanele prelungesc plăcerea sosirii : cadrilul vioi alătură și regrupează. Aglome rație, trupuri și valize se tot apropie, concentric. Vor să avanseze, se îndeasă unii în alții, zăpăciți, aferați. Un soi de generoasă vitalitate de mahala, stilizată
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
atât de exact, fără să-l cunoască ? „După felul cum întoarce capul“, ar fi răspuns modestul Johann Caspar. După-amiaza senină și toridă aparținea, însă, altor vremuri. Tânărul cu chip prelung și bucle blonde nu se afla la Zürich, ci pe peronul gării Eforie. Copilul unui veac rupt, aglomerat și grăbit. Din trenul pe care îl aștepta, n-ar fi putut coborî vestitul fizionomist elvețian, cu atât mai puțin bătrânul Aristot. Aștepta de aproape jumătate de oră. Avea o privire albastră și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tresare, speriat de zgomot, de chipul lunar al asinului întrevăzut, o clipă, în fereastra care încă se zbate, dar recade repede, istovit, în apele negre. Forfota unei gări albe, detenta și jocurile vacanței, trenul lunecând lin, ca pe mătase. Așteptarea, peronul, amurgul veninos al unei săptămâni fastuoase. Faleza întunecoasă, albastră sub ochiul cretos al lunii. ...Abia de reușește să salte nițel ceafa pe marginea patului, revede masa, ușa albicioasă, fereastra, apele vineții ale serii. Ultimele clișee ale zilei. Plaja perfect plană
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
semnalele sale luminoase. Atunci, În timp ce băgăm moneda În aparat și treceam printre barele rotitoare de lemn, l-am văzut pe bărbatul care avea să moară. Aici era un fel de palier, o platformă de ciment aflată cu un nivel deasupra peronului metroului, iar omul ședea pe o bancă de lemn plasată pe partea stîngă, cum coborai panta spre tunel. Bărbatul ședea acolo liniștit, la un capăt al băncii, ușor Înclinat spre stînga, sprijinindu-și cotul pe spătarul băncii, cu pălăria puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
destul ca să cunoască tot Brooklyn-ul. E nevoie de-o viață de om ca să cunoști cu adevărat Brooklyn-ul. Și nici atunci nu reușești să afli tot. Întuneric În pădure, necuprins ca timpul Acum cîțiva ani, printre cei aflați pe unul din peroanele gării din München, lîngă rapidul elvețian gata de plecare, se găseau o femeie și un bărbat - o femeie atît de frumoasă, Încît imaginea ei avea să rămînă veșnic Întipărită În mintea celui care-o vedea, și un bărbat pe al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zîmbindu-i voluptos, vorbea cu vioiciune, cu sinceritate, cu veselie și uneori izbucnea Într-un mic hohot de rîs ce izvora din gîtul ei cu accente pline, joase, calde și senzuale. În timpul ce se plimbau În sus și-n jos pe peron, femeia Își strecurase mîna mică, Înmănușată, pe sub brațul paltonului lui gros și se strînsese lîngă el, sprijinindu-și uneori de brațul lui capul frumos ce avea mîndria și grația unei flori. Se opreau din cînd În cînd și se priveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Și totuși, În ciuda urîțeniei datorate bolii devastatoare, era un chip ce-ți rămînea În amintire și te impresiona, un chip de o tragică noblețe, purtînd pecetea morții. Dar venise momentul despărțirii. Controlorii avertizau În gura mare pasagerii, pe toată lungimea peronului grupurile de prieteni făceau gesturi de despărțire grăbite, asemănătoare. Oamenii se Îmbrățișau, se sărutau, Își strîngeau mîinile, plîngeau, rîdeau, strigau, se Întorceau pentru un ultim sărut și se urcau repede În vagoane. Și se auzeau, rostite Într-o limbă necunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aluzii, aparent banale, care-i adusese la o asemenea criză de veselie convulsivă, dar totul avu un efect contagios asupra celor din jur, priveau spre grupul de prieteni, zîmbeau, rîdeau, Își făceau semn cu capul. Și asta pe toată lungimea peronului. Aici vedeai oameni sobri, veseli, serioși, tineri, bătrîni, calmi, indiferenți, emoționați; dincolo, oameni preocupați de afaceri și oameni preocupați de plăceri; aici, oameni ce savurau prin fiecare cuvînt, mișcare sau gest, emoția, bucuria și speranța trezite În sufletul lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
un sărut. Timp de cîteva clipe, tînărul care avea să fie pentru scurt timp tovarășul de drum al acestui muribund rămase să mai privească pe fereastra trenului spre acoperișul arcuit al gării, aparent urmărind grupul de prieteni ce plecau de pe peron fără a vedea Însă, de fapt, nimic altceva decît silueta Înaltă și frumoasă a femeii ce se depărta Încet, cu capul plecat, cu mersul unduitor, cu pași mari și măsurați, de o grație și o voluptate fără egal. Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu mersul unduitor, cu pași mari și măsurați, de o grație și o voluptate fără egal. Se opri pentru a mai privi o dată Înapoi, apoi se Întoarse și plecă mai departe la fel de Încet. Deodată, femeia stătu locului. Din mulțimea de pe peron cineva se apropiase de ea. Era un tînăr. Femeia se opri uimită, ridică o mînă În semn de - protest, dădu să plece, iar În clipa următoare erau prinși Într-o Îmbrățișare pătimașă, contopindu-se unul cu altul În sărutări pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
canapelei respirînd greu. Iar acum Își revenea treptat din starea de epuizare. O clipă tînărul privi atent chipul ce semăna cu un cioc, ochii Închiși și istoviți, Întrebîndu-se dacă omul acesta, aflat la un pas de moarte, văzuse Întîlnirea de pe peron, și ce Însemnătate ar mai putea avea pentru el acest lucru. Dar acea mască a morții era enigmatică, nu dezvăluia nimic, tînărul nu reuși să citească nimic În trăsăturile sale. Pe buzele subțiri ale omului se ivise un zîmbet ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
strălucitoare, de un verde, roșu, galben intens, străpungînd Întunericul, iar pe alte șine se vedeau vagoane de marfă și șiruri de trenuri cufundate În Întuneric, goale, negre, așteptînd cu un aer ciudat de Încordare, de viață de curînd stinsă. Apoi peroanele lungi Începură să lunece pe lîngă ferestrele trenului, iar hamalii vînjoși ca niște tauri se iviră În fugă, salutînd Îndatoritor, strigînd, adresîndu-se celor din tren care Începuseră deja să le dea bagajele pe fereastră. TÎnărul Își luă Încet haina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tăcere, doar tăcere, nimic altceva decît tăcere? Trenul se oprise deja. TÎnărul merse pînă la capătul culoarului și Într-o clipă, asaltat de valul de aer rece și tare, respirînd aerul cu miros de zăpadă, dătător de viață, porni pe peron alături de zeci de oameni care Înaintau toți În aceeași direcție, unii spre casă și spre certitudine, alții spre un liman nou, spre speranță și foame, spre presimțirea Înălțătoare a bucuriei, spre promisiunile unui oraș strălucitor. El știa că se Îndreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cînd o să-și Încheie anii de muncă, să se ducă și să le caute, să stea de vorbă cu aceste făpturi a căror viață se Împletise cu viața lui. Veni și ziua aceea. În sfîrșit, mecanicul coborî din tren pe peronul gării din orășelul unde trăiau cele două femei. Își Încheiase anii de viață pe șine. Acum era pensionar al companiei și nu mai muncea. Trecu Încet prin gară și ieși pe străzile orașului. Totul i se părea ciudat, ca și cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
lume coboară, altă lume urcă. Găliganului îi curg balele în fața fetei. În ultimul moment se îndreaptă și face un salt afară din vagon îmbrâncind o bătrână. Acrobația îl costă câteva monede. Nu-i pare rău - rânjește. E vesel, țopăie pe peron, ne face semne cu mâna. De la Victoriei până la Romană spectacolul e oferit de un puradel la vreo patru anișori. De gât îi atârnă o bucată mare de carton. Pe măsură ce înaintează spre mijlocul vagonului, lumea izbucnește în râs. Îi bagă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Sunt mândru. Până la Universitate scena îi aparține unei gângănii în patru labe. Merge pe coate, iar genunchii i se îndoaie în sens invers, spre spate. Înfiorător. Duhoarea de pișat și jeg devine tiranică, isterică, virilă. La Universitate mă catapultez pe peron. Gângania iese și ea. E așteptată de un bărbat grizonat, îmbrăcat corect, care îi cere banii. În jurul lor fac roată vreo zece băieți și fete: toți umflă și dezumflă pungi cenușii cu aurolac. Inspiri-Expiri. Miros de combinat chimic. Li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
săptămână. Dar ar putea ține și o lună. Maria are noroc, ca de obicei. Găsește o Dacie cu număr de Buzău, îl roagă pe șofer s-o ia cu el, ăla acceptă, gata, a plecat. Rămânem în gară, dezorientați. Pe peron dăm peste o japoneză abandonată. Vorbește o brumă de engleză. O cheamă Maiko. Are cam 40 de kilograme și 1,45 m. E total pierdută în spațiu, însă chipul ei nu trădează panica. Ba din contră, radiază liniște, puritate, tinerețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
proces-verbal! Numele! - Parșival. - Pronumele....” L XLI Până la urmă am acceptat invitația Adelinei la Constanța. Eram tentat să văd litoralul iarna. Mă ademenise și gândul că ai ei urmau să fie plecați la o nuntă în județ. M-a așteptat pe peron, îmbrăcată în alb și fără tălpi de 20 de centimetri - nu mai ținuse neapărat să semene cu farul din port. Ochii îi străluceau de o lumină vineție. O secundă am avut senzația că sunt un cotlet scăldat în mujdei. Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în ultima parte ochii Adelinei erau plini de lacrimi. La sfârșit, i-a urat rivalei o noapte ca o trufanda. Clar, în ochii lor el era monstrul. L XLVI Am ajuns în Roman pe la nouă seara. Ningea cu fulgi mari, peronul era luminat jalnic de un bec chior. M-am uitat să văd dacă mă așteaptă cineva, dar sub becul anemic n-am văzut decât două mogâldețe proptite într-un cărucior de butelii. Una era într-o pufoaică de muncitor, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pufoaică de muncitor, pe cap cu o căciulă grosolană, prevăzută cu apărători pentru urechi. Cealaltă era sugrumată de un fular care se târa pe jos. Doi proletari, sau boschetari, cel mai probabil. Văzându-mă abandonat, n-am mai coborât pe peron. Am sărit pe partea cealaltă a trenului, între linii. Vechea gară de cărămidă roșie și galbenă era pustie. Doar câțiva bețivi doborâți de votcă. Am luat-o șontâc-șontâc prin parc. Castanii erau încotoșmănați cu zăpadă, lacul și insulele se transformaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sugrumată de un fular care-i atârna până la călcâie. Nemaipomenit ce semăna cu Cristina. Amândouă mogâldețele aveau țurțuri la nas și promoroacă pe gene, pe sprâncene. Mă fixau ciudat, ca niște vârcolaci. Le-am explicat că eu nu văzusem pe peron decât doi muncitori sau boschetari, ce-or fi fost. Piratul, care-și luase iar înfățișarea de Mike Tyson, îmi arse o palmă după ceafă: normal ești tu? Pe cine ai mai văzut să coboare din tren între linii? Te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
că mă întorc, puiule. Am luat un tren rapid. Mai târziu, Maria Firidă avea să mă acuze că nu am „consumat” căsnicia. Eu însă apucasem s-o anunț pe Adelina să mă aștepte în gară la București. Era acolo, pe peron, speriată și radiind. Doruleț, nebunule, te-ai întors! Părinții mei s-au hotărât să ne ia un apartament în București. Pe drum mi-a zis că mă dădusem jos din tren cu ochii strălucitori și pieptul bombat - de parcă făcusem o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]