6,695 matches
-
ideea de jurnal și de roman, ivite de-a lungul divagațiilor personajului despre literatură, dar valabile (și) pentru Intermezzo. Asupra vieții și textului, realității și ficțiunii, M. nu Încetează să mediteze. Ironizează Însemnele În care a Înghețat viața cutărei familii presupus nobile („papirusuri, blazoane, sceptre, coroane, diplome, inscripții, medalii, fibule, firmane, devize, decrete, tiare, turbane, steme, sigilii, signature pe tot felul de documente, În toate limbile evropenești și asiatice, mă rog, ș...ț toată limfa aristocratică a rasei sale de principi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
oscilând între iubire și ură de partea amândurora. În tot acest timp, Kara stătea trează până dimineața șase sau șapte zile pe săptămână. Practică, practică și iar practică. De-a lungul carierei, Balzac a avut nenumărați asistenți, însă doar doi presupuși discipoli; amândoi s-au dovedit a fi doar niște mari dezamăgiri. Nu avea de gând să se întâmple același lucru și cu Kara. Prietenii o întrebau adesea de unde provine dragostea, chiar obsesia, pentru magie și iluzionism. Se așteptau probabil la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
din Cavou, dar nu fusese înregistrată nicio trentativă din partea lui Weir de a-l elibera. Prin urmare, se părea că planurile lui Weir se duc de râpă. Numai că Rhyme nu putea accepta această concluzie logică. Folosindu-se de această presupusă tentativă asupra Christinei Grady, reușise să le distragă atenția de la Centrul de Detenție și Rhyme înclina spre concluzia lui Bell cum că va avea loc cât de curând o nouă tentativă de salvare a lui Constable. Sau poate că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
avea dreptate, dar faptul că inima mea era acum dislocată de tot restul din mine avea efectul cel mai ciudat. Cred că acum înțelegeam de ce criminalii și violatorii se pot comporta în felul în care o fac: dacă eu, o presupusă ființă umană, cum spune ea, pot sta liniștit și evalua calm răul făcut familiei mele pe care o iubisem și o protejasem dintotdeauna, fără ca totuși să simt fiori de vinovăție sau nefericire, însemna că orice e posibil. Încercasem să par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
insultă prea mare ca să o descrie în cuvinte și ea a regretat imediat toată chestia. Nicio întrebare plină de gelozie despre cine era iubitul ei secret, nicio referire la noua ei slujbă, nici un comentariu ironic despre neglijeul sexy sau despre (presupusa) viitoare călătorie în sudul Franței. Asta a fost picătura care a umplut paharul. Trecuseră aproape două luni de la acel schimb umilitor de mesaje și Emmy nu l-a mai contactat deloc. Mai mult decât atât, și-a dat seama cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
la Cinecitta. Asaltul tău asupra orașului caracatiță Începe, este violent și de nestăpânit. Te trezești la căpătâi cu două cărți care te incită și mai tare: Pe culmile disperării și Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Franc-Masoneria. Trăncănești În dreapta și În stânga despre presupusele tale voiaje În Orient, Magreb și Cetatea Eternă, cum o să te plimbi tu prin piața din Marachesh și În fine apare și Costel, precum Sandu ăla de pe strada Rumeioară, pe care prin anii ‘50 taică-su Îl lega de scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
doctrine ale imposibilelor salvări economice. Dar cele două mari opere pe care le proiecta Paparrigópulos erau o istorie a scriitorilor spanioli obscuri, adică a acelora care nu figurează în istoriile literare curente sau figurează doar sub o mențiune fugară datorită presupusei lipse de semnificație a operelor lor, corectând astfel injustiția vremurilor, injustiție pe care o deplângea atât de mult și de care se și temea în egală măsură, iar cealaltă operă a sa era chiar despre aceia ale căror opere s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
la traducerea în italiană a romanului meu Ceață, care acolo, în Italia, nu a părut nici atât de straniu, nici atât de enigmatic cum a părut aici. Neliniștile lui Augusto Pérez al meu - nu oare ale mele despre el? -, văzând că eu, presupusul său autor, îi tăgăduiam existența reală și independentă, și eforturile sale de supraviețuire, le-am văzut comentate în legătură cu unele idei ale lui Pirandello, care constituie o întreagă filozofie estetică. Nu lipsea, desigur, inevitabilul calificativ de paradox. Pentru că afirmația noastră, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
planuri, îndrumând mâinile constructorilor. La fel, pentru un roman, ca și pentru o epopee sau o dramă, faci un plan; apoi însă romanul, epopeea sau drama i se impun celui care se crede autorul lor. Sau i se impun protagoniștii, presupusele lui creaturi. Așa i s-au impus Luzbel și Satana, mai întâi, și Adam și Eva, după aceea, lui Iehova. Și asta da riman, sau opopee sau trigedie! Așa mi s-a impus Augusto Pérez. Și când a apărut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Tacit sunt el însuși. Prin iubirea și admirația consacrate lor de către el - admirăm și chiar iubim ceea ce detestăm și combatem... Ah, cât l-a iubit Sarmiento pe tiranul Rosas! - și i-a apropriat, și i-a însușit. E o minciună presupusa impersonalitate sau obiectivitate a lui Flaubert. Toate personajele poetice ale lui Flaubert sunt Flaubert și, mai mult ca oricare altul, Emma Bovary. Până și M. Homais, care este Flaubert, și dacă Flaubert își bate joc de dl Homais, o face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
renegat. Căci există o liotă de nebuni care suferă de mania persecuției, cea care se transformă în manie de a persecuta, și acești nebuni încep să-l persecute pe Don Quijote când el nu se coboară până la a-i persecuta pe presupușii său persecutori. Dar ce voi fi făcut oare eu, iubite Don Quijote, ca să devin magnetul nebunilor care se cred persecutați? De ce vin să se oploșească la mine? De ce mă acoperă cu elogii dacă în cele din urmă au să mă acopere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
asupra lor o acțiune de corupere pentru a le determina să pronunțe condamnări nedrepte în scopul exclusiv de-a putea aplica apoi o grațiere plină de animozitate. De aceeași împrejurare ține și absurda gravitate a pedepsei prin care se agravează presupusele delicte de ofensă la adresa regelui, de lezmajestate.] Presupun că un cititor sau altul, citind această confesiune cinică și pe care o va socoti poate impudică, această confesiune în maniera lui Jean-Jacques, îmi va ataca doctrina despre divina comedie sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
putusem să nu mă opresc în dreptul noptierei ei când urcasem la etaj înainte de cină. Dar îmi pierdusem vocea cu săptămâni bune în urmă. Avocatul diavolului de Taylor Caldwell stătea acum pe noptieră. —Ce întrebare ciudată. Își dă și el cu presupusul. Nu știe ce caută. —Orice îți poți aminti. Se numește asociere liberă. După cum am spus, urmase câteva cursuri de specialitate. — Dar nu îmi pot aminti. Nu era o minciună. Sunt lucruri pe care i le pot spune, dar prefer să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
fizic cu șuvițele lui lungi, cenușii și slinoase, ochii cu pleoape grele, caninii Îngălbeniți și vocea ca de cocoș răgușit, dar avea mai multă vitalitate și elocință decât personajele pozitive, iar virtuozitatea sa ca pianist era mult mai credibilă decât presupusul dar pentru pictură al lui Little Billee. Realitatea era că Du Maurier manifesta o atitudine ambivalentă asemănătoare față de evrei și În viața reală, exprimând nemulțumirea tipic englezească față de prezența lor colectivă În număr mare și, În același timp, Împrietenindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
bărbat cam de aceeași vârstă cu el, care Îi și semăna puțin, făcând să Îi cadă din mână un carnet acoperit cu hieroglife stenografiate. — Scuzați-mă, spuse el, ridicând carnetul și punându-l În mâna străinului, probabil tot un critic, presupuse. — E... e... e... se bâlbâi tânărul. Herbert nu mai așteptă să audă și restul propoziției, ci se grăbi să Își continue drumul. Era conștient că se purtase nepoliticos, dar pusese ochii pe un alt critic. Ajunse În foaier la timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
MAI SÎNT BILETE Începuseră să apară seară de seară În fața Teatrului St James, succesul fu umbrit de scandal și nu mai trecu mult și norocul lui Wilde intră Într-un declin ireversibil. Marchizul de Queensberry, a cărui indignare provocată de presupusa seducție a fiului său de către Wilde fusese timp de săptămâni Întregi subiect de bârfă prin cluburile din Londra, Îl acuză de a practica sodomia, iar Wilde Îl dădu În judecată pentru calomnie. Queensberry apăru În fața completului de judecată pe 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Rise and Progress of a Popular Novel (New York, 1895), de J.L. și J.B. Gilder, și profilul alcătuit de R.H. Sherard, „The Author of Trilby“, În The Westminster Budget (dec. 1895). Daphne Du Maurier a fost cea care a descoperit că presupusa ramură nobilă din istoria familiei era o invenție a bunicului patern al lui George Du Maurier, Robert Mathurin-Busson, care fusese un meșteșugar oarecare, fără dreptul de a emite vreo pretenție asupra numelui sau domeniului Du Maurier, și care fugise din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
noi, elevii, știam mai mult sau mai puțin exact unde anume în clasa noastră ședeau dimineața sau după amiaza fetele de la Școala Gudrun, îi lăsam scrisori în locurile în care ea, gaura de neumplut a dorințelor mele, își avea locul presupus. Misive secrete, lipite sub capacul rabatabil al băncii. Chestii stupide, care uneori primeau răspunsuri stupide. Nu, versurile nu făceau parte din corespondența mea de elev. Nu e sigur nici măcar dacă bilețelele ei, dacă bilețelele mele erau semnate cu numele respective
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mai degrabă o furie lipsită de țel împotriva unor trădători încă anonimi. Cu toate că niciodată nu întâlnisem aristrocrați, nici la școală și cu atât mai puțin în prăvălia de coloniale a mamei, am încercat să-mi îndrept ura inoculată împotriva celor presupuși a avea sânge albastru; e de presupus însă că m-am trezit sfâșiat de o schismă, căci, din răstimpul retragerilor mele mentale în încăperile întunecate ale istoriei germane și până la personajele ei luminoase, îmi păstrasem admirația pentru toți împărații din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
procesului ar fi fost însă ținute în cea mai mare taină. Astfel, a rezultat un material de roman sau de film, care ar fi fost bun de umplut cârnați. În ceea ce mă privește însă pe mine, abia plecase maestrul și presupusul bucătar personal, că foamea a și început să mă roadă cu dinți și mai ascuțiți. Abia acum mă simt provocat să schițez scenariul unui film polițist în care arta culinară est-europeană îi provoacă generalului Patton o dispoziție grandilocventă, îndemnând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Köln, mai exact în districtul Bergheim/Erft, la un țăran avut. Erau mai multe amănunte în cărțile poștale ale rudelor trăind împrăștiate: despre orașul natal distrus - „Danzig-ul nostru nu mai există“ - și despre toate nenorocirile prin care trecuseră. Și despre „presupuse delicte“, despre care însă nu se putea ști nimic, stătea scris acolo: „Dar despre toate nedreptățile pe care ni le-au făcut polonezii nu se spune nimic...“ În continuare, rudele povesteau despe abuzurile îndurate, despre dispăruți, morți și despre bunicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
elevă în ale dansului că și eu voiam în viitorul imediat să mă mut la Berlin, căci clima în vestul Germaniei nu-mi pria. Așa a început o pălăvrăgeală care a avut urmări. Ea sau eu ne-am dat cu presupusul că poate ne-om întâlni la Berlin, dar că Berlinul era un oraș mare, în care te pierzi ușor, însă, dacă hazardul ar fi vrut... Deoarece în călătoria în Franța -pe când așteptam o ocazie mai mult timp - desenasem tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pagină de Bonavena, iar un foileton de Urbas - un foileton de Urbas. Oameni de litere, e drept că marginali, au scornit ideea școlii descriptiviste argentiniene; noi, fără altă autoritate decât cea conferită modestiei noastre de dialogul masiv cu luminile unei presupuse școli, afirmăm că nu e vorba de o mișcare nucleată și cu atât mai puțin de un cenaclu, ci de inițiative individuale și convergente. Să pătrundem dedesubturile chestiunii. La intrarea În mica și pasionanta lume descriptivistă, primul nume care ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
la un experiment curios, nu lipsit de disconfort și riscuri: o lună și jumătate de rusticatio Într-o casă săracă din strada Gorriti, ai cărei numeroși chiriași, desigur, nu au ajuns niciodată să bănuiască adevărata identitate a poligrafului care, sub presupusul nume de Luc Durtain, le Împărtășea sărăcia și bucuriile. Prici, ilustrat de creionul lui Cao, a apărut În octombrie 1914; criticii, asurziți de bubuitul tunurilor, nu i-au dat nici o atenție. Același lucru avea să se petreacă cu Basca (1916
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pozitiv, care ne Întărește ca nici un altul: SUNTEM ÎN PREZENȚA MORARULUI. O dată Înlăturate vorbele goale, Omul stă drept În fața privirilor noastre. E adevărat și că dezbaterea continuă. Nici un iconoclast, nici măcar Calasanz Însuși, nu va Îndrăzni să nege că, Întrebat de presupusa maternitate a bucății Brânzică și brânză de vaci, Morarul a replicat cu vorbe Îndărătnice că a eternizat bronzul: „Nu e vorba, oare, de versuri? Nu-i poetul cel care face versurile? Nu-s eu poetul?“ Să examinăm lucrurile flegmatic. Dialogul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]