3,048 matches
-
arată. Câștiga tot mai multă încredere în ea pe măsură ce se analiza. Se întâmplau schimbări nebănuite. Inima îi bătea într-un ritm neobișnuit, buzele erau dornice de alte sărutări, iar trupul dorea mărul păcatului. Se duse la dulapul cu haine, le răscoli rând pe rând și hotărâse cu ce avea să se îmbrace a doua zi la întâlnirea cu viitorul ei soț. Apoi se așeză pe marginea unui pat, își rezemă mâinile de o parte și de alta a capului, se lăsă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
istoria și obiceiurile acestei tări, fără a avea moneda necesară, fără nici un braț de care să te sprijini, fără nici o cunoștință. Ei bine, Carlina își continuă drumul cu bagajele sale mult prea grele, chiar peste puterea sa și care erau răscolite de vameșii lacomi de la cele două frontiere prin care trecuse. Îndesă mai bine lucrurile in bagaj ca să nu-i cadă și se îndreptă cu pași siguri spre o stație de autobuz. Aștepta un moment prielnic pentru a recunoaște vreo persoană
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și începu să se roage în taină: ,, Doamne, nu mă lăsa așa cum nu mai lăsat niciodată! Chiar și atunci când mi-ai luat primul prunc ai știut tu Doamne ce faci. Te rog Doamne, nu mă părăsi!” Un vulcan nebun îi răscoli toată ființa ei, îngenunchind-o, făcândo ca o oală sub presiune, iar de acolo din interiorul ei, cineva striga nebunește după ajutor. Se îndreptă în grabă spre o ieșire, coborând treptele scărilor cu inima frântă și bătându-i nebunește. Picioarele
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
foarte intense, era îndrăzneț în idei și tot ce-și punea în plan îi ieșea bine. De multe ori Alin purta pe chipul său o tristețe. Această stare era acumulată din copilărie, atunci când părinților nu le era bine. Amintirile triste răscolesc și sfâșie pe oricine, fie că ești adult sau adolescent. De cele mai multe ori se bucura de viață, o considera un unicat, iar sub ochii vigilenți ai minții, strivea de fiecare dată roua dimineții în priviri, căutând să savureze explozia de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se stinse o lumină, pentru totdeauna. Telefonul care o anunțase venise prea tarziu ca să poată ajunge la timp. Nu-i rămăsese decât să-i vadă mormântul proaspăt. Furia pusese stăpânire pe ea. Avea senzația că vântul îi suflă prin cap, răscolindu-i creierul, făcându-i o altă dimensiune și tulburând-o ca un taifun. Arăta ca un ascet sub o cascadă rece ca gheața. Însăși vocea și privirea ei îi erau ca gheața. Cât ghinion avusese. Omul pe care-l divinizase
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
umflat și-mi creează disconfort psihic, mai ales când trebuie să-l primenesc zi de zi, iar dacă nu-i am grija îmi crapă piciorul de durere. - Acum înțeleg mult mai multe, zise Carlina întorcând privirea vinovată cu care-i răscolise intimitatea. Se hotărâse din start să-l ajute să ajungă la cel mai bun medic dermatolog. Avea speranțe că medicina evoluase și era încrezătoare. Leon crescuse într-un orfelinat unde fusese adoptat de o familie din mediul rural. La vârsta
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fiind destul de amar. - Vrei să-ți fac o listă cu motivele mele? - Toți avem motivele noastre. Asta ar însemna să fim cu toții niște epave de alcooliști și drogați? Ochii cenușii și împăienjeniți ai bărbatului se fixară asupra ei. Vântul îi răscolea părul în șuvițe mici care combinate cu starea și înfățișarea lui, îl transforma într-o ființă diabolică. În momentul acela Carlina ar fi vrut să-l pălmuiască, dar o forță mai puternică decât mânia o făcuse să înghită în sec
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dușmanii la o parte, de ei ne arde nouă acum? Eu trebuie să plec într-un loc. Ți-am spus că pun la cale plecarea mea dincolo. Poate diseară...când vin acasă o să mai vorbim. Nu îi plăcea să îi răscolească cineva viața, nici chiar maică-sa. Trecuse destul timp așteptând un prilej să îi vorbească. Când venea acasă intra direct în dormitor, iar dimineața renunța la micul-dejun plecând în grabă, cu aceeași placă: „Am o treabă, o să revin mai târziu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
l-ai trăit până atunci. - Ce idioțenii spui, tată!? Cum să îți vină așa să o iei razna prin viață? Poate fi mai degrabă un joc al destinului sau poate ești predestinat altei femei. Glasul lui deveni aproape șoptit, și răscolit de furtunile vieții, căuta un răspuns plauzibil. - Uneori vine o dorință în noi de a ne căuta dragostea și ce ne mai lipsește în altă parte decât în noi înșine. - Nu te înțeleg, tată! - Nici nu ai cum la vârsta
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
banii), a ales să vorbească despre Revoluție în spațiul strâmt al unui studio de televiziune local (filmul a fost turnat la Vaslui). Iar modalitatea este total diferită : acolo unde Mitulescu se întoarce cu sensibilitate și un dram de emoție, Porumboiu răscolește cu o luciditate cu atât mai eficace cu cât tonul filmului său este de comedie. O comedie dărâmătoare, enormă, invers proporțională cu îngustimea punctului de vedere... Spre deosebire de filmul lui Mitulescu, al cărui dramatism se declanșează abia spre final, cel al
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
lumină calea. Cu cat pătrundem mai adânc, bolțile galeriilor sunt mai năruite, dând o senzație generală de nesiguranță vizitatorilor. Facem cale-ntoarsă pe acelaș drum, însetați de lumina soarelui. Odată ajunși la suprafață, trebuie să ne odihnim trupul, dar și sufletul răscolit de cele văzute în adâncuri. Vizităm expoziția în aer liber a instalațiilor și utilajelor folosite de-a lungul timpului la extracția și prelucrarea minereurilor. Impresionante sunt șteampurile - imense trunchiuri verticale de stejar, prinse în cercuri metalice, care erau ridicate și
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
a primit-o cineva, pe la amiază, după ce a așteptat ore în șir în fața unei porți de fier, lîngă soldatul de pază. Apoi, mama a tăcut, îndesîndu-și mai bine spatele în soba caldă, iar tata, așezat pe scaun în fața sobei, a răscolit jarul. Eu stăteam undeva pe pat și ascultam cu gura căscată. Să nu care cumva să spui la cineva ce vorbim noi în casă, mi-a spus mama, că ne leagă pe toți și ne duce... "Ne leagă pe toți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sînt în stare să pun pe talerul balanței, balanță la care, pe celălalt taler, Livia pune atît de mult. Intru în sala compresoarelor, apoi ies pe ușa din celălalt capăt, străbat un culoar și mă opresc în fața ușii biroului meu, răscolind din mers buzunarele, căutînd cheile. Cheile nu-s. Rămîn un timp în fața ușii și mă gîndesc. Aseară am răscolit buzunarele în căutarea unei hîrtii, am scos cheile și le-am pus pe o măsuță, în holul apartamentului Liviei. Acolo le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Intru în sala compresoarelor, apoi ies pe ușa din celălalt capăt, străbat un culoar și mă opresc în fața ușii biroului meu, răscolind din mers buzunarele, căutînd cheile. Cheile nu-s. Rămîn un timp în fața ușii și mă gîndesc. Aseară am răscolit buzunarele în căutarea unei hîrtii, am scos cheile și le-am pus pe o măsuță, în holul apartamentului Liviei. Acolo le-am uitat. Acum vreau să intru în birou, așa că merg în atelierul mecanic și-l caut pe Ghiță. Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
descui lăcățelul pus la ușa dulapului. În dulap, deasupra tuturor dosarelor, stă agenda de lucru, pe care o iau și o bag în buzunarul din dos al scurtei îmblănite, în locul mănușilor. Pun termo-plonjonul în cana cu apă, torn zahăr și răscolesc dosarele de pe raftul de jos în căutarea unui plic de ceai chinezesc; știu că aveam vreo cîteva, aduse acum vreun an. Am găsit unul, îl spăl de praf la chiuvetă și-l pun în cana cu apa în clocot. Mergînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ton jos, obosit. Da-da, ți-i trimit. Ba am să vin și eu cu ei, să conduc lucrarea, răspunde Ion calm, înfruntîndu-mi privirea. Și nu uita! Ți-am împrumutat 50 de lei... Ies din clădire și traversez aleea centrală, răscolit de discuția purtată cu Nelu Arbore, căruia, de cînd mă știu, i-am zis Ion, pentru că nici el, pînă să intre la școală, n-a știut că în acte e înregistrat Nelu un moft de-al lui bunică-su, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lucrările de control ale elevilor. Ori cu vreo elevă, rîde doamna Petrache. Cu ce-ți putem fi de folos? O cafea? Nu, mulțumesc! Vreau coeficienții de compresie ai gazelor din studiul ce l-ați făcut. Îi vrei acum? Trebuie să răscolesc toate sertarele... Vin mîine. Cineva bate la ușă, apoi intră. Sărut mîinile, bună ziua! zice. Mă întorc și-l privesc: e Vlad. Are o salopetă făcută de comandă, în care pare și mai înalt și mai bine legat. Își scoate casca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
făcut cafele și-am vrut să torn lichior de cireșe în pahare. "Nu turna, mi-a spus, noi nu bem." Credeam că a greșit persoana de-a zis "noi", dar am trecut cu vederea și eu am băut. Mi-a răscolit cărțile, a admirat unele dintre ele și s-a mirat sincer găsind cîteva care discutau din punct de vedere științific problema religiei. M-a întrebat dacă am studiat Biblia. Eu i-am răspuns că n-am avut ocazia. A deschis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
înciudată, s-a găsit să reclame că ouăle sînt stricate..." La care eu, zîmbindu-i cu candoare, i-am replicat: "Dobitocul ăla am fost eu". Acum, "musafira" servește la raionul de pîine. Îmi face mare plăcere să cumpăr pîine de la ea: răscolește tot raftul pînă alege pîinea cea mai arsă și mi-o dă. Eu, politicos, îi mulțumesc și-i las cinci bani drept bacșiș. Alteori, îi las și pîinea pe tejghea. Graur are o explozie de rîs care răsună pe toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îi voi telefona doamnei blonde în vreo dimineață, de-aici, de la combinat. Așa, un telefon de curtoazie, s-o întreb dacă nu mai are nevoie de filamente. Afară, pe aleea ce duce spre secție, gîndul unei delegații la București mă răscolește ca o dorință, că-mi vine să mă întorc, să urc la etajul zece. Departe, pe alee, zăresc un cap brumat, ca un buchet de flori mici, albe: e Tamara, intră în clădirea Serviciului energetic. Am tresărit, micșorîndu-mi pasul. De ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întîmplat să șteargă cu palma parbrizul tocmai cînd treceam eu pe lîngă mașina domnului Florea. E bine că atunci, demult, n-am mai continuat să fiu ridicol făcîndu-i curte. Don Șef îi spune economistei despre ce e vorba, iar economista răscolește cîteva dosare, se convinge că instalația de filamente funcționează la capacitatea proiectată, apoi scoate formularele de contract colectiv și începe să le completeze. Eu m-am așezat într-un fotoliu, la invitația economistei, privind aiurea într-un colț, în timp ce Don
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ușile, prostia tot s-a auzit... Ești grăbit? Oarecum. Atunci, stai aici. Mă duc eu la șefă, că dacă te duci tu, trebuie să faci anticameră vreo jumătate de oră, sau măcar să stai vreo douăzeci de minute în picioare pînă răscolește ea un dulap, căutînd un dosar, să ai timp să cugeți cît de mare este ea și cît de mic ești tu... Mă pregătesc pentru o așteptare lungă, așezîndu-mă mai bine în scaun, dar peste cîteva minute Liliana se reîntoarce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
oferi un foc. Mi-am uitat bricheta acasă. Ați fost pe acasă între timp? o întreb. Cum adică?! Mai înainte, cînd am fost aici cu domnul Ștefănescu, aveați bricheta. Da?! rîde ea. S-o caut... Trage un sertar, apoi altul, răscolind cîteva hîrtii sub care nu găsește nimic. "Vrei teatru, frumoasă doamnă, îi zic în gînd. Teatru să fie!" Mă ridic din fotoliu, cu casca sub brațul stîng, mă apropii de biroul ei, trag sertarul din care am văzut că și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
polițe?! m-am întrebat, văzînd-o cum coboară din troleibuz, cu părul ei vaporos stîrnind fiori în jur, și-acum, ca și-n urmă cu zece ani, în timp ce vîntul serii, obraznic, îi necăjea poalele pardesiului. Oare nu tocmai comportarea ei a răscolit corzile sufletului meu, făcîndu-le să-și găsească tonalitatea proprie?!" A fost o revedere ca între prieteni. Ascultă, Mihai, mi-a spus ea, pornind alături de mine, am vrut să te întîlnesc ca să-mi răscumpăr o poliță mai veche... Fratele meu lucrează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
În legătură cu repartiția pentru o garsonieră..., încep eu, fîstîcindu-mă. Alături! îmi arată scurt bărbatul din fața mea, indicînd ușa alăturată cu degetul mic al mîinii stîngi. Bat la ușa indicată, apoi intru. Cei doi bărbați dinăuntru aleargă între birou și dulapurile metalice, răscolind dosare, alegînd hîrtii, ocolindu-se cu abilitate cînd ar trebui să se ciocnească. Unul e scund, cu părul negru și des, cu privirea ascunsă sub tufele sprîncenelor și cu maxilarele puternic reliefate. Celălalt e mai înalt, grăsuț, moale în gesturi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]