5,033 matches
-
pentru unii, insuportabil pentru alții, provoacă iată reacții terifiante și numeroase ezitări, însăși ideea de a trăi într-o lume unită, susținută de valori comune, pare acum mai puțin atrăgătoare, chiar repulsivă pentru unii. În fața asaltului de ură și de răzbunare, iubirea se retrage. "Urlă vijelia de pe urmă. Duhul Domnului trece pre pămînt..."11. Narcisiști, nu suportăm alteritatea. Dar ce devenim noi suprimîndu-l pe Celălalt? Avem aceleași drepturi și împărtășim aceleași speranțe. Nu perspectiva universalului ne mînă la suprimarea alterității, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
În cronica lui Saxo Grammaticus, crima regelui uzurpator e știută de toată lumea, imaginea sa publică intrînd în tiparul tiranului tradițional. Nebunia "mimată" a lui Hamlet reprezintă astfel o necesitate vitală, numai sub masca ei personajul avînd șansa elaborării planului de răzbunare a tatălui uzurpat. În mod neașteptat, Shakespeare schimbă acest detaliu. În varianta ultimă a piesei lui (trebuie spus că Hamlet a cunoscut numeroase forme și modificări pînă și la nivelul numelor personajelor -, dramaturgul mișcîndu-se greu spre o structură definitivă a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lui Hamlet pentru părinți dispare violent atunci cînd descoperă sexualitatea mamei (prin intermediul mariajului "incestuos") și trecutul dubios al tatălui ("Hyperion"). Mai mult, el află că lumea căreia îi aparține, deși creștină, se revendică, în continuare, din universul arhaic al talionului (răzbunarea morții tatălui nu este cerută de fantomă în nume personal, ci ca argument al restabilirii echilibrului moral în piramida medievală, echilibru dispărut prin eliminarea nenaturală a regelui de drept de la vîrful ei!). E mult pentru un adolescent. Din această clipă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
venețiană, dar, totodată, prin naturalizarea europeană, protagonistul nu mai găsește nici calea de întoarcere în lumea Egiptului arhaic. Maurul își pierde, ca atare, reperele, devenind manipulabil și vulnerabil (ipostază perfectă pentru diabolicul Iago hotărît să-și ducă la bun sfîrșit răzbunarea pentru propria-i lipsă de recunoaștere!). Ucigînd-o, sălbatic, pe Desdemona în final și aflînd adevărul, Othello se compară singur cu "indienii primitivi" din Lumea Nouă, văzîndu-se, implicit, drept un "barbar" inapt de "civilizație". În King Lear/Regele Lear, antagonismul cultural
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
horrendus ce amestecă exercitarea răului cu conștientizarea sa, angajat de Ferdinand să-i supravegheze sora, află adevărul (și cu concursul unor întîmplări de fatum malus, inevitabile într-o tragedie adevărată), comunicîndu-l nemiloșilor stăpîni. Aceștia deși furibunzi la început plănuiesc o răzbunare cu metodă, demnă de marii ticăloși shakespearieni (Ferdinand spune chiar, ca și Iago în debutul revanșei sale împotriva lui Othello, cînd anunță disimularea proprii-lor sentimente pentru a deveni "ceea ce nu este", că "voi învăța să par ce nu sînt"). Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Prefață și tabel cronologic de Dumitru Dorobăț. Colecția Opera Magna, Institutul European, Iași, 2005. John Webster. Ducesa de Amalfi. Traducere și note de George Volceanov. Tabel cronologic și studiu introductiv de Dumitru Dorobăț. Colecția Opera Magna, Institutul European, Iași, 2005. Răzbunare și disimulare Romanticul american Edgar Allan Poe a ajuns celebru, mai ales post mortem, pentru povestirile lui tenebroase, ce abundă în omucideri teratologice. Una foarte scurtă de altfel -, The Cask of Amontillado/Balerca de Amontillado pe numele ei, își propune
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu ambiguitatea termenilor folosiți de către personaj injurii (injuries în engleză) și insultă (insult în engleză). O vom face mai tîrziu. Deocamdată, ne vom concentra pe coordonatele imediate ale confesiunii sale, iar ceea ce ne rămîne în minte e că a jurat răzbunare, alegînd Carnavalul drept decor al pedepsirii lui Fortunado. Să evităm să ne dorim prea mult de la parcimoniosul aristocrat! Oricum, ceea ce afirmă îți îngheață sîngele în vene și te lasă mut de înfiorare. Și-a trimis toți servitorii la distracție, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
autodivulgă drept mason înaintea cuiva care se arată complet ignorant în privința ritualului de identificare), bețiv și superficial, el atrage oprobriul confreriei "insultate", fiind pedepsit exemplar (sacrificial) de către ultrasofisticatul Montresor. În consecință, acest text al crimei perfecte nu este atît despre răzbunare, cît despre disimulare. Bibliografie William Morgan. Illustrations of Freemasonry by One of the Fraternity. New York: Batavia, 1826. E.A. Poe. The Cask of the Amontillado în Great Tales of Horror. Selected and with an introduction by David Sohn. New York: Bantam Books
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și, de aceea, arogant, îi sfidează pe cei care îl îndeamnă la un comportament rațional (între aceștia, Starbuck, secundul religios, cu rigorile eticii de quaker în suflet, susține că balenele ar trebui vînate doar pentru untura lor și nu din răzbunare, iar harponierul bizar, Fedallah, adus în secret de Ahab la bord, vorbește și el, profetic, despre iminenta moarte a echipajului, dacă nu se va depăși această virulență a căutării lui "Moby Dick"). Eroul melvillian suprapune uciderea mamiferului cu un hybris
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ziaristă să nu realizeze capcana), pe care să-l înregistreze pe un al doilea reportofon. Ulterior, Adrian ar trebui să redacteze un text al său pe marginea discuției, unde să discrediteze pe Fanny Tarrant și metodele ei neortodoxe de dialog. Răzbunarea lui Sam ar fi, prin urmare, totală. Nu doar că i-ar întoarce jurnalistei ironiile public, dar ar putea, cu puțin noroc, să-i afecteze chiar cariera viitoare. La schimb, el îi oferă lui Adrian disponibilitatea sa de a scrie
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cel care direcționează traiectoria istoriei. Aceasta descoperă personajele lui Sofer la finalul inițierii lor. Bibliografie Dalia Sofer Septembrie în Shīrăz. Traducere de Ioana Văcărescu. București: Leda-Corint, 2008. CUPRINS Nota autorului 5 Tragedia ca război cultural 7 Două capodopere iacobite 20 Răzbunare și disimulare 27 Grotesc și arabesc Edgar Allan Poe 38 Diversiunile narative ale unui precursor (post)modern 45 Scriitura epifanică 56 Balena albă o experiență mesmerică 64 O povestire romantică de peste ocean 70 Stăpîni și sclavi 78 Reflectorul jamesian 85
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
situații ale nevoii și suferinței umane, o fac disponibilă pentru a face omul să depășească chiar și tentația (impulsulă de a răspunde cu rău la rău; ca valoare autentică, ea ajută ființa omului să se elibereze de robia patimilor, a răzbunării, a urii și a indiferenței, nepăsării, producându-i efecte de Înălțare și detașare de sine. Efectele ei sunt astfel atât pentru subiectul moral care o manifestă, cât și pentru cel care beneficiază de ea (s.n.Ă” Autorul citat evidențiază și
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
11, p. 26-28. Carlos Ruiz Zafón. Jocul îngerului. Traducere din limba spaniolă și note de Dragoș Cojocaru. Iași: Polirom, 2009; Carlos Ruiz Zafón. Umbra vîntului. Prezentare și traducere de Dragoș Cojocaru. Iași: Polirom, 2005. SOROHAN, Elvira. Discurs despre vină și răzbunare. În: Convorbiri literare, 144, oct. 2010, nr. 10, p. 21-24. Paulo Coelho. Învingătorul este întotdeauna singur. SOROHAN, Elvira. Două cărți despre Cantemiri. În: România literară, 42, 23-29 apr. 2010, nr. 14, p. 10. Dinastia Cantemireștilor (secolele XVII-XVIII) / Andrei Eșanu (coord
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ale romantismului: supradozarea metaforicului (deschis elementului învechit și popular), frecvența alegoriei și a simbolurilor tipice acestui curent cultural 55, nedisocierea între diferitele limbaje de caracterizare ale eroilor și cel al naratorului. Ciru Oeconomu, cu cele două romane istorice ale sale, Răzbunarea lui Anastase și Fiica lui Sejan, este reprezentativ pentru ultima categorie de scriitori și publiciști preocupați de narațiunea artistică istorică. Putem vorbi acum despre aspirația spre o narare obiectivă, însoțită de un evident respect pentru documentul istoric. La Ciru Oecomomu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Convorbiri literare", IV, 1870, p. 155), "Un cântec... așa de limpede, așa de moale, așa de smălțat tremura prin aerul nopții..., topea coaja tăriei bătainice și-ți îndulcea și îmblânzea inima" ( Decebal, loc. cit. p. 5) 56 La apariția romanului Răzbunarea lui Anastase, I. L. Caragiale remarca în "Epoca literară" nr. 2, 1896: "Povestirea d-lui Ciru Oeconomu, afară de unele mici ezitări și asperități de formă externă [s. n.], este limpede și curgătoare" (cf. I. L. Caragiale, Opere, vol. IV, p. 422). 57 Unul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
în spațiul românesc, ci poate în primul rînd în cel francez, ba chiar și pe alte meleaguri, spaniole sau americane, spre exemplu. Dar în omul Cioran, această răsturnare biografică a deschis o rană ce a sîngerat pînă la capăt, punctînd răzbunarea inimii umilite asupra spiritului autoritar, introducînd o disjuncție în eul enunțării, căci în loc să reacționeze unitar, acesta apare ca scindat, el însuși locatar precar al unei contradicții fără sfîrșit: N-am coincis niciodată decît cu intervalul care mă separă de ființe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
care nu ezită să împrumute mai multe trucuri de concepție atunci când compune Hamlet). Piesa lui Kyd, având în prim-plan tribulațiile lui Don Hieronimo, dobândește și valoare de pionierat: ea inaugurează, în literatura engleză, moda tragediilor având la bază motivul răzbunării. Ulterior, la Shakespeare, fantoma răzbunătoare a regelui ucis din Hamlet (aprox. 1599-1601) constituie o reificare a terorii. Același motiv, recontextualizat și rafinat în direcția cruzimii, apare în Macbeth (aprox. 1603-1606), atunci când eroul eponim trebuie să se confrunte cu fantoma lui
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
poate substitui monstrului: spaima provine, așadar, din tulburătoarea omologie virtuală. * * * Nikolai Gogol 30, considerat de Edmund Wilson maestru absolut al povestirii terorii, se înscrie cu destulă fidelitate în descendența ilustră a lui Hoffmann, împărtășind fascinația acestuia pentru diabolic. Nuvela O răzbunare teribilă (din volumul Seri în cătunul de lângă Dikanka, publicat în 1831) are în centru figura unui vrăjitor atât de înspăimântător, inamic neîndurător al cazacilor și ucigaș de copii, încât puține personaje din literatura universală îi pot face concurență serioasă. Un
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
De vreme ce nevastei îi dispăruse chiar în aceeași noapte pruncul, toți au fost încredințați că era vorba despre copilul lor bun. Nimeni n-a crezut în poveștile mocanului, înzdrăvenit abia după două luni. Mocanul însă, arhetip al mentalității rurale, tânjește după răzbunare, pe care o formulează în termenii incantatorii ai unui blestem popular: "L-aș ține în loc (pe diavol. n.m.) până ar veni lumina zorilor, să-i topească oasele, și aș chema cocoșii negri din nouă sate, să-i bea ochii". Asimilând
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
își încredințează taina (procedeul expunerii este, din nou, de tip Rahmenerzählung). Concret, personajul cunoscuse, într-o vacanță, o femeie tânără, de care se îndrăgostise, aflând doar într-un târziu că aceasta era căsătorită. Vârstnicul și (inevitabil) gelosul ei soț căutase răzbunare, lansându-se într-o urmărire ucigașă, de care străinul se ferește și acum. O bătrână îi încredințează un secret care-l face, aparent, invulnerabil; personajul petrece o zi în lumina soarelui și-și continuă relatarea astfel: "cu propriile mele mâini
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de fapt, iar intrigantul Moțoc se gândește să profite de situația creată pentru a-și dovedi slugărnicia față de noul stăpân, căruia nu ezită a-i săruta mâna ("asemenea cânelui", își permite naratorul o comparație disprețuitoare). Treptat, devine transparentă intenția de răzbunare sângeroasă a domnitorului, care vrea să le plătească boierilor pentru ofensa adusă. Lustrată, în bună măsură, de încărcătura obositoare a tropilor care împodobesc alte scrieri pașoptiste, proza are, cu siguranță, un tempo care se distinge atât prin rapiditate, cât și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
-i dea ceva de băut. "Atunci, Stroici îl apucă și-l ținu neclintit; iar Spancioc, scoțând cuțitul din teacă, îi descleștă cu vârful lui dinții și îi turnă pe gât otrava ce mai era pe fundul păharului". Bizar este că răzbunarea, teoretic dreaptă și aducătoare de echilibru în tulburarea elementelor pe care o săvârșise Lăpușneanu, are, în sine, aerul unui asasinat sadic din specia celor gândite de tiran, fapt accentuat de căutătura sadic-vindicativă a celor doi boieri: în timp ce "Lăpușneanul, mugind ca
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ceea ce urmează constituie doar o formalitate: "Zibal dete drumul ochiului și, apucând repede cu amândouă mâinile căpătâiul liber, cu o smucitură supremă trase înăuntru brațul întreg". În timp ce acoliții slugii se grăbesc să dispară, hangiul rămâne să-și pregătească în solitudine răzbunarea, care se desface migălos, în falduri tenebroase. Sub povara efortului și a strânsorii, "[m]âna era umflată și degetele încovoiate". Contemplând-o la lumina lămpii, Leiba "atinse mâna tâlharului cu sticla fierbinte: o crispație violentă a degetelor se produse urmată
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
popular, a fenomenului acestor revenants însetați de sânge, Laurence A. Rickels afirmă: "Vampirul era, prin definiție, o persoană decedată care, de vreme ce nu era eligibilă pentru o înmormântare creștinească în pământ sfințit, devenea frustrată" (1999: 2), reacționând cu violență și căutând răzbunare. Acesta este și cazul personajului central al operei, Christina. La rândul său, Matei Călinescu observă convenționalismul tematic al romanului, apreciind însă drept remarcabilă "capacitatea autorului de a folosi abil și adeseori neașteptat de eficient convențiile unui gen literar ale cărui
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
câteva luni mai târziu, de sucul tare, narcotic al măciuliilor lăptoase, oamenii se dedau unor excese sexuale descrise detaliat, uitând, în mijlocul orgiilor, să-i mai onoreze pe cei decedați. Morții, înfuriați că nu mai primesc hrana colivei, își pregătesc atunci răzbunarea, într-un tablou de respirație dantescă, precum puține sunt în literatura română: "Trei sute de morți, slăbiți de post îndelungat, dar însuflețiți de o mânie doar celor răposați cunoscută, își ciocneau acolo ciupercile livide ale țestelor și își foșneau veșmintele înnegrite
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]