3,057 matches
-
a realității exterioare. Cultivată cu precădere de Ana Blandiana, această formă de percepție a exteriorului, printr-o filtrare interioară, înainte de a fi distorsionat în termeni proprii prin penelul de artist, nu îi este străină niciunui creator de artă. Noua realitate redevine, prin urmare, o realitate interioară, invelită, conceptual, în idee, dar conținând, în profunzime, suflet. Paralizia aproape completă a sensibilității, pe care o impun moderniștii, este reconsiderată, astfel, de către Ana Blandiana, printr-o încercare de fuziune a exteriorului cu interiorul, a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
1957 nu schimbă prea multe, dar 1958, 1959, 1960 reintroduc în România represiunea politică pe scară mare, cu arestări și procese ale intelectualilor, soldate cu ani mulți de închisoare, cu o dură campanie "antirevizionistă" și anticosmopolită. Cenzura, controlul de partid redevin drastice. I-a fost dat generației mele să-și înceapă drumul literar tocmai atunci, în climatul revenirii brutale la îngheț ideologic, nevoită să se supună, pentru a se putea manifesta, rigorilor acestuia"8. Fie că este considerată de către unii o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
am sfârșit, prin a mă lăsa, de mine însămi, exprimată. Ați văzut, vreodată, ochii unui copil bolnav? Gravitatea, tristețea, nemărginita uimire, în fața durerii, care se citește acolo? Asta este ceea ce am vrut, întotdeauna, să exprim în poezie"42. Noua realitate redevine o realitate interioară, învelită, conceptual, în idee, dar conținând, în profunzime, suflet. Paralizia aproape completă a sensibilității, pe care o impun moderniștii, este reconsiderată de Ana Blandiana, printr-o încercare de fuziune a exteriorului cu interiorul, a obiectului cu subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
materiei cu spiritul. Freamătul generat de evidenta incompatibilitate dihotomică, atât din opera, cât și din biografia autoarei, devine permanenta căutare de sine din tematica creației autoarei. Dispusă între segmentele timpului ireversibil, biografia autoarei, ea însăși o permanentă căutare de sine, redevine, astfel, prelungirea operei, iar opera, prelungirea biografiei. Ambele, însă, deși la fel de reale și la fel de complexe, precum ea însăși, curg, totuși, în paralel, într-o sisifică încercare poetică de a le suprapune cumva. "Am visat, întotdeauna, un text cu mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
somn vegetal. Teritoriu neutru, somnul este asemănat, uneori cu eutanasia, contopire cu marele univers, în timp ce motivul liniștii rezumă ritmul vital, promovând o dilatare a timpului, în scopul recuperării faptelor"101, iar cadrul natural, deși dominat de o priveliște vegetală moartă, redevine, totuși, în somn, un spațiu prielnic manifestării iubirii. Dialogul cu celălalt, devenit monolog prin lipsa răspunsului, capătă conotații onirice. Repetiția semiadverbului mai, plasată în numeroase interogații retorice, capătă un puternic efect stilistic, iar încercarea femininului de a reface cuplul, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
bătrâni, / Uniți prin verbul a naște, / Cel iradiind suferință / Prin toate sensurile vărsate din dicționar, / Stau îmbrățișați, lipsiți de apărare și singuri". Verbul "a naște", așadar, iradiază suferință. A fi înseamnă a suferi. Iată chintesența filosofiei lui Schopenhauer!"146 Natura redevine și ea omniprezentă, însă, nu ca un cadru feeric romantic, prielnic pentru trăirea erotismului, ci ca un cadru decorativ exterior, a cărui ruptură cu interiorul este atât de mare, încât degradarea primului apasă asupra celui de-al doilea. Sentimentul neîmplinirii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
1957 nu schimbă prea multe, dar 1958, 1959, 1960 reintroduc în România represiunea politică pe scară mare, cu arestări și procese ale intelectualilor, soldate cu ani mulți de închisoare, cu o dură campanie "antirevizionistă" și anticosmopolită. Cenzura, controlul de partid redevin drastice. Marele nou val de represiune politică îl explică unii istorici prin dorința lui Dej de a-i asigura pe sovietici că nu se va repeta în România ce fusese în Ungaria și pot de aceea să-și retragă trupele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
prin care subiectul creator absolut se deschide spre celelalte subiecte, este înlocuită cu o întoarcere a acestuia către sine însuși, realizându-se, astfel, suprapunerea perfectă între cele două noțiuni de identitate și de alteritate. Ceea ce se numește o nouă realitate redevine o realitate interioară, invelită, conceptual, în idee, dar conținând, în profunzime, suflet. Țipătul neputinței devine un urlet interior, adresat nimănui altuicva decât sieși însăși. Vorbind, în capitolele anterioare, despre deconstrucție ca fenomen predominant poeziei neomoderniste, și care poate fi paradigmatică
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Aula. După o analiză fină și veche numai de douăzeci de ani vin trei rânduri noi despre poeziile postrevoluționare ale Anei Blandiana: "Culegerile de după 1989, Arhitectura valurilor și celelalte, se întorc la tonul personal din A treia taină. Dicția poetică redevine impecabilă iar lirismul, înalt și distant". Daniel Cristea-Enache, O istorie critică (II) Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, de Nicolae Manolescu, din Sursa: http://atelier.liternet.ro/articol/10447/ Daniel-Cristea-Enache/O-istorie-critica-II-Istoria-critica-a-literaturii-romane-5-secole-de-literatura-de-Nicolae-Manolescu.html. 93Vezi Alex Ștefănescu, Istoria literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
culcăm. Hai, lasă-l, acum e noapte! TABLOUL II (Același decor. Mina stă într-un fotoliu, cu capul în mîini. După un timp se ridică, se apropie de colț, îl privește intens, începe să rîdă și se reașează în fotoliu. Redevine serioasă, gravă, se duce din nou spre colț și modifică poziția unor lucruri aflate acolo, în așa fel, încît să lase impresia că face loc calului; nu mai rîde; se duce la bufet și bea din sticlă o gura de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Nu. Nimic... te-am întrebat așa...(vrea să iasă din dormitor dar e oprită în ușă) Ilie: Auzi, Mina? (începuse să rîdă cu poftă) Mi-a plăcut chestia cu doi și cu doi fac vineri. Chiar în halul ăsta ajunsesem. (redevine serios circumspect) Sau e vreo aluzie la... unu și cu un fac trei... sau la... (arată spre colțul sufrageriei) Mina: (într-adevăr nu s-a gîndit la acest paralelism) Nu, nu i nici o aluzie... (își îndreaptă, discret, privirea spre colț
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Cum adică? El 1: Barometrul stă pe loc, frunza la fel, dar eu simt că vine un vînt care mă chircește... un vînt... Ea 1: Cred că acum ai nevoie de mine. El 1: El insistă să mă ajute... să redevin un om normal, spune, un cetățean onorabil, spune... Ea 1: Mă gîndesc tot timpul la tine. El 1: Mi-a dispărut și jurnalul de zi... cred că ea că el... Ea 1: Te-am visat de mai multe ori... ultima
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
il avait vraiment l’air trop con, Șa en devenait une atteinte à l’image du pays” (pp. 276-277) Scriitorul s-a convins că publicul contemporan, devenit paradoxal o masă de indivizi izolați, după cum constată Peter Sloterdijk, nu mai poate redeveni colectivitate decît sub imperiul unui șoc permanent dincolo de baierele bunului-simț, vorbelor frumoase, dincolo de orice esopism. Bădăran, Michel Houellebecq constată că În Occident bădăranul a dispărut și că desigur mulți tînjesc după el. În epoca cinismului generalizat sau, dimpotrivă, a prudenței
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
trebuie să facem ceva. Să-i urmăm crezul. Aceasta este “platforma programatică”enunțată ritos, abia disimultă estetic sub pretextul romanului, formulă aleasă doar pentru a se fi dovedit adesea cel mai nimerit vehicul ideologic. Aceasta este tribuna la care scriitorul redevine profet. Urmărind tribulațiile unui antierou, Michel, funcționar occidental contemporan cu noi, de vîrstă medie (căci are tocmai patruzeci de ani), Houellebecq are pretenția de a scruta o epocă, o societate - cea dominantă astăzi la nivel global - și un Om, are
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
recuceri, măcar pentru a i se readapta. Decalată cu un deceniu și avînd surse străine - filmul și muzica societății spectacolului promovată pe filiere anglo-saxone - apare abia apoi literatura caldă, poate chiar fierbinte pentru pielea cititorilor sensibili, a unei lumi care redevine umană numai În măsura În care este conținută de individ: În trup și În memorie. Interiorul ca apartament se resoarbe, În anii 1990, la Tanguy Viel, Christian Gailly sau Laurent Mauvignier, sau la Jean Rouaud, la al doilea Jean-Philippe Toussaint, cel de după anul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pierdută. Spectatorul nu va mai fi nici voyeur, nici supraveghetor, ci partener cu drepturi egale. Și totuși, după instaurarea acestei relații, el va rămâne cu nostalgia adăpostului secret pe care i-l oferise altădată sala întunecată, își va dori să redevină martorul mut, uitat, lăsat să-și dea frâu liber imaginației fără ca o scenă autoritară să-l implice într-un permanent dialog. „Uitați de mine, izbucnește câteodată spectatorul, vreau să mă țin deoparte, în umbră, să vă văd și să vă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
și republicate în volumul "Omul cu compasul", după ce editase "Cartea mareelor" 1964. Critica a remarcat observația subtilă, viziunea plastică, relatarea ca abordare a unei problematici foarte apropiate de realitate în volumul citat. Căzută în desuetudine sub asaltul mișcării moderniste, balada redevine o specie productivă în poezia românească în deceniul al V-lea prin cei mai talentați constituenți ai cercului literar: Radu Stanca, Șt. Aug. Doinaș, Ioanichie Olteanu. Fiecare din aceștia o reactualizează în felul său: Stanca prin procedee specifice artei teatrale
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
reculegerii și al meditației asupra continuității vieții. Rara fericire de primăvară" reia ideea curgerii prin ani, pregnantă în lirica lui L. Blaga: Uităm atâtea! Curgem doar pe legi!/ Crucile celor morți în iarnă, smulse!/ își suie tainic brațele a crengi,/ redevenind copaci, pornind cu frunze". Același motiv îl descoperim și în "Dans de fecioare", în care ni se dezvăluie un dans al ielelor cu chipul de stea, cu trupul de alge, cu părul despletit ca o "zburare de cocoare". Există în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o adevărată spaimă a șoselelor; și eu conduc sportiv, dar la el mă îngrozea violența extremă a manifestărilor. Odată a și bătut un șofer de X5 care îndrăznise să-i ia fața... Ca prin minune, când lua mâna de pe volan, redevenea bărbatul mai degrabă timid, cu o privire visătoare și o mângâiere caldă. La pădure găseam o poiană pustie, făcea niște mititei tare gustoși, el - multă bere, eu- multă plăcere (pentru asta instala un cort mic), la întoarcere conduceam eu, vedeam
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
că mi se făcuse rușine de nevinovăția lor). Ospătarii au chicotit pe tot parcursul prezentării, probabil din pricina uimirii pe care o citeau în ochii invitatelor mele; când am ajuns la întrebări, unul chiar a râs cu lacrimi, dar apoi au redevenit cu toții profesioniști desăvârșiți: au debarasat în viteză, au rearanjat sala și au luat comanda de la fete. De data asta fiecare a cerut ce a vrut. La final am avut și o ședință de autografe* (special pentru acest eveniment cumpărasem 30
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
aceste situații? Se poate vorbi despre o terapeutică psihomorală a păcatului și vinovăției? Da. Omul se poate restaura. Poate fi purificat. El trebuie să se „desprindă” de Rău și să redobândească starea de Bine. El trebuie ca din vinovat să redevină virtuos, Întrucât, așa cum spune Aristotel, „omul virtuos este măsura actelor umane”. Care sunt căile restaurării morale și sufletești ale omului? În primul rând, conștientizarea vinovăției sau a păcatului. Mărturisirea sau confesiunea ca formă de „aducere În câmpul conștiinței” a acestora
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ca un efort al Eului de a se desprinde de Rău. De fapt, acesta este efortul de a se desprinde de el Însuși, de acea parte din sine care a comis Răul. Este un efort de purificare, dorința de a redeveni pur, prin despărțirea de Rău, o Întoarcere către Bine. Ori, acesta este atât un efort sufletesc, cât și o aspirație morală. Regretul este Întotdeauna un efort de restaurare a Eului. Regretul Înseamnă suferință, o suferință psihomorală care Închide persoana, este
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
puțin o poezie precum cea din volumul lui Bacovia. Așa s-a întîmplat în 1916, așa după Al Doilea Război Mondial, așa se întîmplă, din păcate, și acum, cînd deși nu sîntem într-o epocă postbelică, păduchii și rîia au redevenit subiect de actualitate.3) Cine reflectează la receptarea unei opere nu trebuie să ignore acest gen de situații. „Poeții triști” Pînă la Primul Război Mondial, mai ales, dar și între cele două războaie, cei mai defavorizați de public au fost
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și s-a deplasat într-adevăr la sfârșitul anilor '80 spre un sistem de partide mai echilibrat. Războiul civil din Liban nu a permis funcționarea democrației liberale, dar a existat o reîntoarcere la "normalitate" la începutul anilor '90. Chile a redevenit o democrație liberală la sfârșitul anilor '80. Iordania a avut două alegeri libere la începutul anilor '90, iar un sistem de partide competitiv a început să se constituie. Astfel, singura excepție reală este Iugoslavia, în sensul că ea s-a
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
Partidului Laburist din anii '70 a înstrăinat un segment al electoratului, care a preferat să-și dea votul în favoarea Partidului Liberal. Crearea unui Partid Social-Democrat în 1980 a fost de asemenea o dovadă a acestei înstrăinări. Când Partidul Laburist a redevenit mai moderat, s-a produs o reîntoarcere la tiparul mai tradițional al sistemului bipartidist. Al doilea tip de explicație se concentrează pe tendințe mai generale. S-a observat că proporția electoratului "independent" a crescut în multe țări, în timp ce identificarea partinică
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]