3,870 matches
-
Totodată, dorind să fugă de răspundere, primul-secretar al CC al PMU a hotărât să-l facă „țap ispășitor” pe unul dintre tovarășii săi apropiați, pe ministrul Apărării din anii ’48-1953, Mihaly Farkas, care a fost într-adevăr implicat în organizarea represiunilor. Prin hotărârea Plenarei din martie 1956 a CC al PMU a fost creată o comisie specială de partid pentru studierea cazului Farkas, în legătură cu participarea lui nemijlocită la fabricarea acuzațiilor împotriva lui Rajk și a multor alți comuniști (inclusiv a unor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
mai lungă, fără a ascunde părerile sale negative despre Rakosi nici la Moscova. Trebuie menționat că, în momentul vizitei lui Tito, comisia pentru „Dosarul Farkas” strânsese un număr mare de materiale care dezvăluiau participarea nemijlocită a lui Rakosi la organizarea represiunii. I. Kovacs, informându-l în permanență pe I. Andropov despre lucrărilor comisiei, l-a anunțat în ziua de 7 mai din nou despre dorința lui de a „mușamaliza” rolul lui Rakosi. Dar, în realitate, în activitatea comisiei s-a impus
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
slăbind semnificativ. Astfel, sub presiunea Biroului Politic, primul-secretar al CC al PMU a ținut un discurs în ziua de 18 mai, în fața activului de partid din Budapesta, cu o puternică tentă autocritică, recunoscând public responsabilitatea sa pentru „cultul personalității” și represiuni. Despre diminuarea poziției lui Rakosi vorbește și faptul că el n-a mai putut să oprească ancheta „cazului Farkas”, cu un final nefericit pentru el, așa cum n-a putut să se opună înaintării candidaturilor oponenților săi politici pentru Biroul Politic
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
XX-lea Congres al PCUS. „Nu trebuie să uităm că față de dușmani trebuie să folosim forța. Nu trebuie să exagerăm, ca Stalin, dar să o folosim, trebuie. Pornirilor dușmănoase trebuie să le răspundem prin KGB, prin judecători, prin organele de represiune”, spunea el. Părerea Moscovei a devenit pentru Rakosi cu atât mai mult un element valoros cu cât în aceeași zi, a întâlnirii din 24 iunie, acasă a avut loc un eveniment care a produs panică primului-secretar: oficiosul partidului, Szabad Nep
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
să preia inițiativa în chestiunea atragerii de partea sa a Kremlinului în disputa dintre Iugoslavia și Ungaria. Această misiune nu era ușoară, deoarece, în lumina hotărârilor Congresului al XX-lea al PCUS, conjunctura politică era favorabilă liderilor iugoslavi, victime ale represiunii staliniste, și nu liderilor maghiari compromiși prin linia lor politică ultrastalinistă. Pentru perceperea poziției liderilor sovietici, este interesant faptul că până și un conservator dur precum K.E. Voroșilov, în raportul prezentat prezidiului CC al PCUS despre întâlnirea cu Rakosi la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
situației la fața locului și să stabilească dacă e rezonabil să se mai pună bază pe Rakosi sau dacă, în interesul menținerii influenței sovietice în Ungaria, trebuie să facă concesii forțelor care cer îndepărtarea acestui politician, nu doar compromis prin represiunile organizate, dar și incapabil (fapt mai important pentru Moscova) să scoată țara din situația de instabilitate permanentă. în cursul pregătirilor Plenarei CC al PMU, care a avut loc între 18 și 21 iulie, și chiar în timpul Plenarei, Moscova, în persoana
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
vechea soluție, “împotriva forțelor reacționare din interior”. Reacția era exact aceeași pe care am văzut-o la București în ajunul căderii lui Ceaușescu: declarații de fidelitate ale notabililor - între care directorul Institutului de Istorie din Tirana, Stefanaq Pollo - și o represiune brutală. Cititorii revistei 22 își mai aduc aminte probabil de o manifestație în fața clădirii în care era atunci Ambasada Albaniei la București, la care Stelian Tănase și alții scandau: „Domnule ambasador, / De ce albanezii mor?”. De fapt, desfășurarea unui film asemănător
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Pentru autor, partea cea mai neatractivă a povestirii este deci epilogul, dinainte știut: economie de piață, democrație, integrare europeană, stat de drept. Ca orice derulare de tip cinematografic, ampla sa expunere se coagulează în jurul acțiunilor de forță: războiul, ocupațiile teritoriale, represiunea, propaganda comunistă, frondele culturale, contrapropaganda occidentală. Toate acestea dispărând o dată cu acceptarea jocului democratic, narațiunea lui Buhler pare că încetează de la sine. Volumul în discuție este o prezență distinctă în peisajul lucrărilor pe această temă, cel puțin al celor accesibile publicului
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
mai nefericite momente ale istoriei sale, comunismul. Este o opțiune care confirmă, involuntar, concepțiile uzuale încă, național-etatiste, asupra istoriei moderne. în plus, autorul preia acuzele aduse inițial comunismului doar din perspectivă națională. în bătăliile simbolice care au populat revoltele și represiunile epocii, emblemele naționale cum ar fi imnul, steagul, „clasicii” polonezi, monumentele istorice, manualele, funeraliile sau pelerinajele au avut mereu un rol central, captând aproape necondiționat solidarități și antipatii, parteneriate de tot felul. Povestitorul nu prea reușește să depășească obsesiile identitare
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
perioada sovietică, identitatea Moldovei a fost în mod special prezentată ca fiind diferită de cea românească. Diversitatea etnică a acestui stat complică situația pentru că frica de separatism și refuzul de a admite existența diferitelor etnii a dus la conflicte și represiune. în plus, există un clivaj adânc între elita politică a statului, sovietizată, și „inteligenția” basarabeană care își revendică identitatea românească. Această situație creează necesitatea de a împăca tendințe asemănătoare Belarusului cu tendințe independentiste, rezultatul fiind prezența constantă a politicii identitare
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
agresor în acest sistem de relații bazat pe lingușeală și câștigarea favorurilor. Până acum se vorbea despre partidul comunist ca agresor al BOR. Dar, pentru că partidul nu putea fi un agresor perfect, ne întrebăm care ar putea fi raportul între represiune și adeziune. Cât de mult a fost agresată BOR sau cât de mult a aderat BOR la convingerile PCR? Probabil că cei doi termeni ai raportului se schimbă destul de des ca intensitate. însă ceea ce e important este faptul că BOR
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
unui interes deosebit față de istoria recentă. După propria mărturisire a autorului, lucrarea „nu este pur și simplu o istorie a Securității din timpul regimului Dej, ci mai curând o analiză a rolului pe care l-a jucat impunerea terorii, a represiunii în menținerea la putere a lui Dej, în suprimarea opoziției și a disidenței de orice fel”. Cu alte cuvinte, avem o introducere în „regimul care l-a făcut pe Ceaușescu posibil”. Spre deosebire de Nicolae Ceaușescu, ultimul dictator al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
posibil”. Spre deosebire de Nicolae Ceaușescu, ultimul dictator al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, cel care a pus bazele regimului de inspirație sovietică, a intrat într-un gen de uitare binevoitoare. Din 1948 până în 1965 regimul comunist s-a caracterizat în primul rând prin represiune, apelând la măsuri extreme pentru supunerea societății românești, inclusiv prin exterminarea opozanților. Dej și oamenii lui și-au făcut treaba deosebit de „bine”, ceea ce avea să-i folosească lui Ceaușescu, care nu a mai apelat la măsurile de tipul arestărilor în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și alegerile de la 19 noiembrie același an, dizolvarea partidelor politice de opoziție în 1947, abdicarea silită a regelui Mihai, precum și arestările masive aveau să fie printre cele mai spectaculoase acțiuni în acei ani, dar în nici un caz singurele. După 1948 represiunea a fost legalizată prin Codul Penal, decrete, noul sistem juridic de inspirație sovietică și adoptarea Constituției RPR după modelul Constituției staliniste din 1936. „Impunerea modelului totalitar și persecuția religioasă” este cel de-al cincilea capitol al lucrării și atinge o
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
1952 un crunt proces de reeducare, soldat cu zeci de morți și sute de persoane schilodite fizic și psihic. Deletant procedează la o concisă și utilă reconstituire a „experimentului Pitești”. Pentru „pedepsirea” indezirabililor, regimul a folosit pe scară largă și represiunea în forma „muncii silnice”/forțate, utilizându-se și în această privință modelul sovietic. „Recruții” erau de diverse origini: țărani care se opuneau colectivizării sau nu-și achitau cotele, foști membri ai formațiunilor politice interzise, adepți ai unor culte religioase, foști
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Moldovei (nota 17, p. 219). Deși nu se neprecizează, este vorba în principal despre răscoalele din satele Suraia, Vadu Roșca și Răstoaca, lângă Focșani. Ele au început însă în noiembrie 1957 (Suraia), au continuat în decembrie 1957 (Vadu Roșca, unde represiunea a fost condusă de Nicolae Ceaușescu, 14 localnici fiind uciși) și s-au încheiat în ianuarie 1958 (Răstoaca). Știm cu precizie toate aceste chestiuni datorită unei campanii de istorie orală pe care am făcut-o în zonă în vara anului
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și închideau ochii la tot ce se-ntâmplă”. Cu mai bine de un secol în urmă Caragiale observa că nu guvernul era ridicol, ci opoziția, unii speculând după 1990 că și în comunism erau provocate false împotriviri, pentru a justifica represiunea. Frica (definită și explicată convingător de istoricul francez Delumeau) nu a fost un fenomen doar românesc, însă la noi epocile de spaimă predominau în istorie, încât Emil Cioran se întreba dacă „viața inspiră mai multă spaimă decât moartea”. Pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
nu avem încă o credibilă și cât mai completă istorie factologică a comunismului, la fel cum nu cunoaștem multe aspecte legate de perioade mai vechi ale istoriei noastre. Ceva totuși lipsește: știm foarte puține lucruri referitoare la instituția care coordona represiunea. Wittgenstein spunea, pe la începutul secolului XX, că „despre ce nu știm nu trebuie vorbit”, iar Kierkegaard, cu aproape un secol înaintea lui, afirma că „nimic nu este mai învăluit în farmec și blestem decât secretul”. Unii dintre foștii „lucrători” ai
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
instituției represive, fiind analizați și anii, încă tulburi, de după 1990. Pe bază de documente este demontat mitul românilor minoritari în rândul ofițerilor superiori între anii 1948 și 1953 (p. 30), iar în final ne este prezentată organizarea temutului aparat de represiune pe departamente, de la constituire și până în 1989 (pp. 48-53). Dennis Deletant apreciază contribuția autorului și subliniază importanța acestui volum pentru istoriografia română: Marius Oprea este „specialistul cel mai avizat în istoria Securității [...] Această primă culegere de documente are o deosebită
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
atenție „țărilor asiatice din zona Golfului”, deși străinii participanți la revoluție au fost în majoritatea lor europeni, arabii fiind mai degrabă de partea dictatorului. Marius Oprea publică la sfârșitul lucrării un indice biografic care conține micromonografii ale celor care coordonau represiunea. în aceste pagini, talentul literar al autorului se manifestă din plin (pp. 541-574). Din noianul de informații am selectat doar câteva: N. Briceag, singurul judecat după 1990, a dispus execuția unui cetățean fiindcă îl deranjase pe un ministru de la masă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
note - dispuse în ordine cronologică, referitoare la transformările din Polonia, Ungaria, URSS, RDG, Cehia, Bulgaria, Iugoslavia, transmise atât din capitalele țărilor respective, cât și din alte state importante - Franța, RFG, SUA. Sunt incluse și rapoarte privind situația din China și represiunea din piața Tienanmen. Așadar, sunt mai multe căi de a citi această lucrare: se pot extrage din ea desfășurarea strictă a evenimentelor (din punctul acesta de vedere, este foarte utilă cronologia detaliată plasată la începutul cărții), capacitatea de analiză și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Bulgaria îl determina pe Ethridge să propună un set de soluții care să amelioreze viața politică din țara nord-dunăreană: încurajarea regelui, încurajarea inițiativelor locale, încurajarea unei crize politice care să ducă la formarea unui guvern „mai acceptabil”, exprimarea nemulțumirilor față de represiune, manifestarea interesului față de legea electorală în scopul desfășurării alegerilor libere. Cât privește atitudinea față de URSS, Ethridge credea că acesteia trebuia să i se vorbească în singurul mod inteligibil pentru ea. în scrisoarea pe care a înaintat-o secretarului de stat
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
că avea în spate o dificilă „colaborare” cu sovieticii); Constantin Titel Petrescu, președintele Partidului Social-Democrat (democrat convins, nu-i agrea pe comuniști; considera că partidul lui era cel mai popular în România momentului; aprecia guvernul drept unul „de teroare și represiune”; a amintit inclusiv de posibilitatea retragerii miniștrilor socialiști din guvern - de altfel, Titel Petrescu avea să devină în anul următor șeful Partidului Social Democrat Independent, fapt pentru care a fost atacat foarte dur de comuniști -, punându-și mari speranțe în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
evreilor și a câinilor e interzisă”, „Nu m-am dezis de mișcarea legionară și nici nu mă voi dezice”. înlănțuite, înregistrările recompun momentele și trăirile vieții de-a lungul evenimentelor istorice majore: perioada interbelică, al Doilea Război Mondial, regimul și represiunea comuniste. Sunt descrise Brașovul interbelic (viața cotidiană, arhitectura urbană, conviețuirea etniilor brașovene, dar și conflictele dintre ele generate de naționalism), desfășurarea războiului cu urmările sale (lipsurile și economiile la care era supusă populația, luptele pe frontul de răsărit, prizonieratul în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
avem regimurile patrimoniale, în care autorii încadrează Bulgaria și cele mai multe state din fosta Uniune Sovietică (România ar intra și ea în această categorie, deși nu este menționată), caracterizate prin birocrații corupte fondate pe legături clientelare sau personale și pe folosirea represiunii în scopul menținerii păcii sociale; regimurile „national accomodative”, caracterizate de o birocrație weberiană și de o atitudine de cooptare față de societate (Polonia și Ungaria); și, în sfârșit, autoritarismul birocratic, un amestec între cele două dinainte: statul rațional se combină cu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]