6,394 matches
-
de mare sărbătoare Și m ai lăsat să-ți fiu acum de ajutor, Să-ți bucur zilele și traiul tău istovitor. Să nu te superi, mamă, că zilele s-au scurs Pentru că eu acum aș vrea să fac recurs Ca să revăd iar timpul la tine când veneam Și-n poala-ți caldă mereu mă odihneam. Să nu te superi, mamă, că te-am lăsat să pleci, Dar nu mai pot să sufăr, să-ți simt mâinile reci; Vreau să-mi rămâi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
care să cred și care să mă facă să simt că nu fac umbră degeaba pământului pe care umblu. Soarta mișcase cheița ceasului meu și lucrurile se întâmplau acum de la sine. Am întors capul de parcă aș fi vrut să-mi revăd încă o dată trecutul dar am zărit-o pe ea toată numai un zâmbet și inima mea a început să bată mai altfel. În prima pauză m-am dus direct în banca ei. Cel de lângă ea mă privea chiorâș dar nu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Poți să le mai faci câte o clătită sau un borș ca pe la noi din când în când... știi că le place... Să fii bun, Silviule, și să nu mă faci să-mi crape obrazul de rușine când o să mă revăd cu oamenii ăștia! Eu nu te-am crescut un derbedeu și sper din tot sufletul că nu ai de gând să calci pe urmele lui taică-tu. Să ai grijă să nu lipsești de la ore fiindcă purcica asta în halat
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
nimic și pe urmă Îmi era frică să las casa goală... — De ce ? — Știu eu, poate nu mi-ar fi fost tocmai la Îndemînă să treacă soțul meu pe acasă În absența mea... Și am fi pierdut șansa de a ne revedea... — Aș vrea să știu de ce nu te-a lăsat fratele dumitale să Întreprinzi nimic. Expresia feței ei deveni indescifrabilă, parcă tot mai Îndepărtată. Pistruii Întunecați de sub ochi, precum un voal ce-i Învăluie visurile, i se potriveau perfect. — Cred, continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
simplu portret care se ridică supus În picioare pentru a-mi ceda mie locul... și inima-mi fu invadată de un sentiment de rușine, care se răspîndea Încet-Încet, precum o picătură de cerneală aruncată În apă. Devenisem bănuitor. Ia să revăd eu amănunțit tot ce-am văzut și cu o seară În urmă. Mai Întîi, scrumiera de pe masă. Din fericire, era curată și uscată, fără urme care să-i fi trădat folosirea recentă. Am tras adînc aer În piept. Camera mirosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
casă, voi izbi cu crengile de brad bătrânele cerșetoare și câinii vagabonzi, femeile de vârsta mea, refuzate la tarabe, poate un pic nervoasă că îmi ațin calea. Dacă nu s-au stins de tot în mine imaginile din trecut, voi revedea ochii plini de speranță ai bunicii mele în seara de Ajun. Mihaela: Despre șanse egale și vorbe goale Deja în nordul Bucureștiului există cartiere de vile cu bodyguarzi, cu cordoane „sanitare” față de restul lumii („resturile lumii”). Acest „rest” are nostalgii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
țupăia când scenele erau „palpitante”. Totuși, imediat după Crăciun am reușit să ne întoarcem. Nimic nu mă siguranța mai mult decât imaginea de mucava ciuruită a lui Ceaușescu. Nu mi-a fost o clipă milă de ei, nici o clipă. Acum revăd acel film cu detașare și în afară de faptul că băieții îmi par morți mai demult, că prea au pe față un rigor mortis bine așezat, tot nu am reacții de milă. Dacă nu reușesc să rezist prea mult să revăd acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Acum revăd acel film cu detașare și în afară de faptul că băieții îmi par morți mai demult, că prea au pe față un rigor mortis bine așezat, tot nu am reacții de milă. Dacă nu reușesc să rezist prea mult să revăd acele imagini e fiindcă nu-mi place prizonieratul în nici un trecut. O să-mi reproșezi că am pierdut firul și că eu povesteam despre solidaritatea specială care se crea între oameni în regimuri ostile. Nu, Mircea, nu am uitat Câr-Mâr-ul deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
bine singurătatea americană. Așa că m-am conformat, am făcut cumpărături multe, mi-am luat rolul de gospodină în serios, am făcut curat, am lăsat baltă activitățile intelectuale. Miercuri seara a ajuns Adi, ne-am uitat la filmulețe de familie. Am revăzut atmosfera de acasă și pe mama și Andrei în polemică religioasă. Pe el tăios, inteligent, dur, cinic. Pe ea serioasă și sensibilă. Fiecare își ascundea nervozitatea în felul lui: Andrei vorbea cu mâna streașină deasupra gurii, mama curăța stereotip adesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fiindcă eu nu am știut că publicul va fi plin de români nostalgici și înclinați spre lirism și am fost prea academică. A doua a fost foarte bună și ca discuție după. Un public aproape ca cercetare și interes. Am revăzut-o pe Ann, pe Nanette... Ann Snitow și-a extins apartamentul ei Taj Mahal cu încă un studio unde fac spectacole și e plin de recuzită protestatară, inclusiv cu balauri mâncând Constituția americană. Ann e și poezie, și istorie. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pe cât pot, nici măcar nu apuc să mai păstrez ceva la memoria scrisă, Nu îmi mai ajunge timpul de nimic și nu știu ce să fac mai întâi: să fiu aproape de prietenii mei pe care în mediul lor cine știe când îi mai revăd, să merg la cursuri și conferințe, să caut articole pe Internet, să termin totuși cartea. Astea toate mă ajută să nu mă pască nerăbdarea. Sunt mai intrată în ritm de cercetare ca oricând. Am mai multă disponibilitate pentru prieteni ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
vom mai întâlni vreodată sau nu. Tatăl meu vorbește deseori despre tine și spune că te va căuta când va merge la oraș. Atunci m-agăț de cuvintele lui și arunc într-o doară să mă ia cu el «să revăd orașul», pe care nu l-am mai văzut de un an și ceva, adică de la terminarea liceului - el nu spune «nu», dar încă nu i s-a iscat prilejul să plece. Mă gândesc cu emoție la momentul acela. Cum vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
l-am mai văzut de un an și ceva, adică de la terminarea liceului - el nu spune «nu», dar încă nu i s-a iscat prilejul să plece. Mă gândesc cu emoție la momentul acela. Cum vei reacționa când mă vei revedea? Eu, oricum, voi părea indiferentă, nici nu s-ar putea altfel, strivită cum voi fi, între două realități străine posibilității mele de comunicare: cu tine și cu tata - mai ales cu tine, cu abia perceptibila ta infatuare.” - „Infatuare ai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dată în viață”. - „Și eu cred la fel.” Vocea Anei era acum stinsă, tremurând ca de o panică mare. - „Dar atunci, o auzii din nou, cum se explică faptul că tu... Nu mai înțeleg. Știu doar că vreau să te revăd, abia aștept să vin la oraș cu tata; singură nici n-aș îndrăzni. Cum să te revăd numai între patru ochi? - m-aș prăbuși... și tu tot n-ai înțelege.” 10. Eram, în adevăr în noiembrie. Vântul retezase de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
panică mare. - „Dar atunci, o auzii din nou, cum se explică faptul că tu... Nu mai înțeleg. Știu doar că vreau să te revăd, abia aștept să vin la oraș cu tata; singură nici n-aș îndrăzni. Cum să te revăd numai între patru ochi? - m-aș prăbuși... și tu tot n-ai înțelege.” 10. Eram, în adevăr în noiembrie. Vântul retezase de mult rondurile de flori, frunzele copacilor. Banca de pe aleea din dreapta intrării unde stătusem altădată era acum dezolantă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
simultană de timp - o învălmășeală de gânduri ce nu reușeau să se închege, apoi nimic. Curios însă că după cele câteva luni de când o văzusem în compartimentul de tren și până acum, timp în care nici nu gândisem la ea, revăzând-o acum, descoperii cu surprindere, prin emoția revederii, că sălășluise în adâncul memoriei deși îmi era uitată, căci imaginea venea dinspre mine în afară și nu invers. Poate și cu ea se întâmpla același lucru. Cert este că în noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ci de o gândire politică majoră. El nu era decât un simplu pensionar, un biet oarecare. Singurul om care-l prețuia cu adevărat era doamna Carolina Pavel, ea îl privea din unghiul celor patru clase primare de la școala evanghelică, se revedea chiar în banca a doua dinspre ușă, unde a stat an de an si-și ștergea nasul cu poalele șorțulețului negru pe care-l purta ca uniformă de școală - el știa, și de asta numai în preajma ei se simțea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
exerciții pentru colindele cu plugușorul de Noul An - dacă tatăl meu... Pe atunci încă trăia, într-adevăr, după trei zile, în seara de 31 decembrie, mă întâmpină în pragul ușii casei noastre de altădată, îmbrățișându-mă. Iluminarea de a-l revedea de data asta vesel după câteva zile de întristare, de care, ca întotdeauna, nu-l întrebasem, îmi redădu un echilibru anume, ce venea de foarte departe. Ultimele ore ale anului 1946. Anul executării fostului mareșal, anul secetei, al Conferinței de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
că voi avea și eu - îmi spuneam - ocazia să-l găzduiesc cât va sta aici. Ducea cu el, în ce mă privea, cantitatea unei mari amintiri. - Ce importanță are? răspunsei. Important este că ați venit, și în felul acesta ne revedem. - Ba are pentru dumneavoastră, ceva foarte important. - Pentru mine? - Da. Adică pentru noi; vă socotesc ca și cum faceți parte din familia noastră. Mi se uită drept în ochi, îmi strânse mâna și preciza: O mărităm pe Ana și am venit special
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care o iscase ca un vârtej și-o lăsase în urma lui. Voi veni la nuntă, desigur că voi veni, dar ea cum mă va privi? Altădată, nu de mult, spunea că ar vrea să vină aici, la oraș, să mă revadă, dar nu singură, n-ar îndrăzni, dacă ar fi să mă revadă numai între patru ochi, s-ar prăbuși. Și acum? Cum se explică hotărârea sau acceptarea (e totuna) de a se căsători? Care e adevărul? - „Adevărul a stat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
veni la nuntă, desigur că voi veni, dar ea cum mă va privi? Altădată, nu de mult, spunea că ar vrea să vină aici, la oraș, să mă revadă, dar nu singură, n-ar îndrăzni, dacă ar fi să mă revadă numai între patru ochi, s-ar prăbuși. Și acum? Cum se explică hotărârea sau acceptarea (e totuna) de a se căsători? Care e adevărul? - „Adevărul a stat în puterea ta, o aud vorbind, dar ai plecat făcându-te că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prăbuși. Și acum? Cum se explică hotărârea sau acceptarea (e totuna) de a se căsători? Care e adevărul? - „Adevărul a stat în puterea ta, o aud vorbind, dar ai plecat făcându-te că nu înțelegi. Aș fi venit să te revăd la gândul ascuns că abia în ceasul al doisprezecelea... Eu te iubeam în adevăr, dar cum puteam să-ți spun asta? Asemenea stări se înțeleg de la sine, numai tu nu înțelegeai sau te prefăceai că nu înțelegi. Acum e târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
după război, se retrăsese mândră și liniștită în cimitirul din partea de apus a orașului. Îmi aduceam aminte de acestea acum, prin nu știu ce asociație de idei și de unde venind, întâmplări trecătoare ale vieții. Gândul mi se duse din nou la Ana; revedeam prispa cuprinzătoare, auzeam glasul tatălui ei. 20. „- Dar tu, Keti, cine ești, dacă Ana...” Întrebând-o, îi auzii foșnirea caldă a rochiei de mătase, îi simții mâinile cuprinzându-mă după gât. „EU, Îmi răspunse, adică tu și eu, spre deosebire de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu privirile. Când am coborât i-am strigat. Au venit; i-am îmbrățișat. Soarele bătea spre orele 9, și după câteva minute mă văzui din nou în șareta primăriei. Străbăturăm întinsa câmpie, departe în fundal, ca-ntr-o ilustrată regăsită, revăzui acoperișul de tablă al bisericii strălucind sub razele oblice ale soarelui de dimineață. Vorbirăm, înviorați de reîntâlnire, și pământul părea o sărbătoare. Lung îmi vorbea tot timpul despre câte erau și nu erau, câte fuseseră, în intervalul de când plecasem, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
puteri primare. Tatăl Anei abia reușea să vorbească, strecurându-se printre frazele lui Lung, ca un copil printre spațiile de lumini și umbre ale unei livezi ca să fure fructe din pomii părând în uitare. - Ce bucurie pe toți să vă revadă! rosti propoziția pentru a nu știu câta oară - mai mult nici nu spunea - vădind o pustiire a limbajului prin emoție, emoția era evidentă în mișcarea ochilor, a degetelor, în căderea sugrumată a cuvintelor. - Și eu abia așteptam să vă revăd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]