3,881 matches
-
se întâmpla. Se terminase într-adevăr. Rezolvasem problema ca niște persoane civilizate. Mult prea civilizate, după părerea mea. Toată întrevederea avusese un aer de irealitate. Era oribil. —Te sun în după-amiaza asta, m-a anunțat James. Și-a luat la revedere de la Kate și cu toate că arăta de parcă i-ar fi explicat copilului care îi erau drepturile la pensionare, măcar a făcut efortul să se apropie de ea. Într-un final, am reușit să-l fac să plece. James arăta la fel de extenuat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ca să-l contrazic. James, ai face mai bine să te întorci imediat la Londra, i-am sugerat. Eu o să vin cu Kate la începutul săptămânii viitoare. —De ce îți trebuie o săptămână întreagă? Părea enervat. Păi... trebuie să-mi iau la revedere de la niște oameni... și altele... am îngăimat. —Eu aș prefera să vii mai devreme, m-a anunțat el hotărât. — Nu, James, îmi pare sincer rău, dar... am nevoie de timp ca să-mi revin, i-am răspuns cu o voce pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fi spus? Ăsta era adevărul, nu? — Da, dar... N-am mai terminat. Ce mai conta acum? Eu mă întorceam la Londra. Mă întorceam la James. Cu Adam se terminase totul. Dar trebuia să-l văd. Trebuia să-mi iau la revedere. Trebuia să-i mulțumesc pentru că fusese așa de drăguț cu mine. Pentru că mă făcuse să mă simt așa de frumoasă, de dorită, de interesantă și de specială. A lăsat vreun număr de telefon? am întrebat plină de speranță. —Ăăăă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nu se putea altfel. N-ar fi fost corect s-o iau cu mine. Cred că a fi martorul mamei care-ți ucide tatăl are efecte dezastruoase asupra unui copil. Am pupat-o pe Kate și mi-am luat la revedere de la ea în holul de la plecări. — Ne vedem curând, draga mea, i-am spus. Pe mama am îmbrățișat-o. —Pot să te întreb un singur lucru? a zis ea îngrijorată, inspectându-mi fața în căutarea semnalelor unei iminente explozii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
final, taxiul m-a depus în fața casei. Care era cufundată în întuneric. I-am mulțumit politicoasă taximetristului că mă adusese acasă. El mi-a mulțumit politicos pentru suma de bani pe care i-o înmânasem. Și ne-am luat la revedere. Era unu și zece. Mi-am deschis singură ușă și am intrat în tăcere. Nu voiam să trezesc pe nimeni. Mă tem însă că nu din grijă pentru ei. Ci pentru că nu voiam să răspund la nici una dintre inevitabilele întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
te gândești la ce ți-am spus? m-a întrebat el. —O să mă gândesc, am fost eu de acord. Dar nu-ți face speranțe. —Eu te cunosc, Claire, mi-a spus James. O să te răzgândești. Totul o să fie bine. La revedere, James. Ca să fiu sinceră, chiar m-am gândit la ceea ce-mi spusese James. Îi datoram asta lui Kate. Argumentele pro și contra împăcării cu James tot săreau dintr-o parte în alta ca o minge de tenis. Dar unicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pedepsești, a propus el. — Nu, nu vreau, am mințit. Sigur că era plăcut să ții biciul în mână.) —Pot să aștept, mi-a promis el. — Te rog să nu aștepți, i-am replicat. —Te iubesc, mi-a șoptit el. — La revedere, am spus eu. James a continuat să mă sune, cam de două-trei ori pe zi. Mă verifica, întrebându-se dacă mă râzgândisem sau dacă, așa cum se exprima el, îmi venise mintea la cap. I-am vorbit frumos la telefon. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
speranță. —Kate e bine, am spus. Sunt sigură că e doar o scăpare faptul că ai uitat să întrebi de ea. Acum trebuie plec. Veștile sunt grozave! Sunt încântată pentru tine! Să vă fie de bine și toate celelalte. La revedere. Și am trântit telefonul. Cât de jalnic poți să fii? Ce se așteptase să fac? Să izbucnesc în lacrimi și să-l implor să mă primească înapoi? Chiar nu învățase nimic? M-am întors în grădină. Anna se trezise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
în picioare. Apoi Adam s-a ridicat și el, făcându-mă instantaneu să mă simt mică de tot. Și așa am rămas amândoi. Nici unul nu prea știa ce să spună. Eu știam doar că nu voiam să-mi iau la revedere de la el. —Ești o femeie foarte specială, a rupt Adam tăcerea. Apoi m-a tras spre el și m-a cuprins strâns în brațe. Iar eu, ca o proastă ce eram, l-am lăsat. Mare greșeală. Imensă, colosală, enormă greșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
așa de rău, am replicat. Pe cuvânt de onoare dacă înțelegeam de ce ochii îmi înotau în lacrimi. —Să fii fericită, mi-a spus el. Și tu la fel, i-am răspuns. M-am tras din brațele lui. — Păi, atunci, la revedere, am spus trăgându-mi nasul. —De ce „la revedere“? m-a întrebat el zâmbind. Pentru că duminică mă întorc la Londra, așa că probabil n-o să te mai văd niciodată, am spus. Simțeam că eram pe punctul să izbucnesc în plâns. Și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
onoare dacă înțelegeam de ce ochii îmi înotau în lacrimi. —Să fii fericită, mi-a spus el. Și tu la fel, i-am răspuns. M-am tras din brațele lui. — Păi, atunci, la revedere, am spus trăgându-mi nasul. —De ce „la revedere“? m-a întrebat el zâmbind. Pentru că duminică mă întorc la Londra, așa că probabil n-o să te mai văd niciodată, am spus. Simțeam că eram pe punctul să izbucnesc în plâns. Și mă întrebam de ce dracu’ zâmbea el așa. Cine-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mă Întind un pic În pat, nu-s În apele mele. CÎnd femeia a venit cu ceaiul aburind, doamna Simionescu i-a spus lin Într-o singură frază știi, chiar nu mă simt bine deloc, cred c-o să mor, la revedere. Și-a murit. Fără să mai apuce să urmărească nivelului de trai concav al poporului din care tocmai renunțase să facă parte organică, citind ca de obicei În Anunț de la A la Z ce se mai vinde prin România: oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fi aruncat din tren. După două zile de mers am ajuns În sfîrșit În Belgia, sîmbătă, 23 decembrie, la unsprezece noaptea. Grupul nostru s-a dizolvat, toți au fost luați pe sus de belgieni cu pupături, ne-am luat la revedere Încîntați că n-o să ne mai revedem, numai pe noi doi nu ne lua nimeni. Am zăbovit o vreme În gara ce se golea Încetul cu Încetul uitîndu-ne unul la celălalt, căutîndu-ne viitoarele gazde care n-apăreau de nicăieri, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fostul meu soț era reprezentant sindical În Teamsters. Asta vrei să...? Bud simți o mînă pe umăr. — Flăcău, putem discuta? Dudley Smith. ATENȚIE, INTERNELE AU VENIT SĂ TRAGĂ SFORILE POSTFACTUM! — Probleme de serviciu, dom’ locotenent? — Chiar așa. Ia-ți la revedere de la noua ta prietenă și vino cu mine la mesele alea din spate. I-am spus barmanului să dea muzica mai Încet, ca să putem discuta. Piesa care bubuia deveni brusc suavă. Smith o luă Înainte. Un marinar pusese deja ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ei, când i s-a dat voie să plece în străinătate; și a văzut-o: femeie în toată firea, altfel decât era când plecase, însemnată și ea de curgerea anilor, încât nu s-a putut abține, în prima noapte a revederii lor, să verse un potop de lacrimi. Se vedeau apoi o dată pe an sau la doi ani. Emoțiile ei au fost enorme când a vizitat-o prima oară și revedea Geneva după treizeci și cinci de ani, temându-se că nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să văd eu ce fac“. Dând să iasă. „Stai o clipă“, spuse Voicu Constantinescu. „Te-ai supărat? Sper că nu te-ai supărat. Eu ți-am spus doar prietenește ce-i mai bine...“ „Nu, nu-i nici o problemă. Mulțumesc. La revedere“, închizând ușa încet în urma lui, apoi luându-și servieta, apoi ieșind din enorma clădire în lumina bolnavă a după-amiezii, care-l izbește în pupile, îl face să lăcrimeze, îl obligă să-și pună ochelarii. A mers încet, a traversat parcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și nu-și mai spuneau nici o vorbă și el se uita la ea cum își încheie mereu mai încet nasturii paltonului, privindu-se în oglindă. Și apoi a spus cu un glas care nu era al ei: „Mă duc. La revedere.“ Și nu-și mai făceau planuri. Și pe urmă el a zis că ar prefera să-l mai viziteze numai când va avea gânduri bune, nu ca astăzi, și a repetat asta, pricepi? Numai când ai să ai gânduri bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca un pește în aer. Era convins că așa s-ar simți un pește în aer. Prin urmare, nu era înnebunită de dor, nu s-a repezit în brațele lui, n-a spus nici un cuvânt despre cât ar fi așteptat revederea, nici nu s-a arătat dornică să-l vadă. Iar el n-avusese curajul să-i spună, o ascultase încremenit, cum turuie și-i istorisește în cinci minute ce i-ar fi plăcut să audă într-o oră și văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la ușă. Nu auzi nici un glas dinăuntru: abia după ce bătu și după o pauză consistentă, auzi vocea spartă și lipsită de expresie a Tabithei strigând: — Intră. — Am venit să-mi iau rămas-bun, explică el, descoperind că totuși era singură. La revedere, spuse Tabitha. Tricota ceva mare, mov și fără formă și pe biroul din fața ei era deschis un număr din revista Spitfire! — Ar trebui să ne vedem mai des în viitor, continuă el, nervos. Poate vei veni să ne vizitezi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mașina la marginea drumului și a stat puțin în fața porții, privind dincolo de mlaștini. Era destul de treaz, nu era nici măcar mahmur (în ultimul timp nu mai era mahmur), dar simțea o apăsare ciudată, parcă avea o presimițire rea. Ca de obicei, revederea cu soția lui îl înspăimânta; și mai grav era că îi aveau ca oaspeți pe nesuferiții veri Thomas și Henry în seara următoare, plus doi directori de la Nutrilite, furnizorul de hrană animală al grupului Brunwin. Se presupunea că discutase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Cred că o să vă intereseze foarte mult. Să încep? — Desigur. — Atunci voi începe. Era întuneric. Peste castelul Hacrio se dezlănțuise o furtună cumplită. Dinăuntru se auzeau strigăte slabe. Cavalerul Negru îl făcea zob pe Walter Bimton cu o ghioagă. La revedere, domnule Rudd. Se ridică și părăsi camera. Jason auzi ușa din față deschizându-se și apoi închizându-se. — Uimitor vizitator! Mă întreb de ce a plecat atât de repede. Nu știu, spuse Richard. Ce părere ai despre poveste? — Foarte interesantă. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
scuturat receptorul ca să-i atrag atenția. Vrea o fustă! Emily s-a Întors spre mine, mi-a văzut chipul Înspăimântat și a Închis brusc telefonul ei, fără să se obosească să spună „Te sun eu mai târziu“ sau măcar „La revedere“. A apăsat pe buton și a transferat apelul Mirandei pe telefonul ei, după care și-a lățit pe față un nou rânjet de la o ureche la alta. — Miranda? Sunt eu, Emily. Cu ce te pot ajuta? A Înșfăcat un pix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Sună-mă la Ritz ca să mă asiguri că vor sosi În curând. Asta-i tot“. Clic. Fierea a Început să-mi urce spre cerul gurii. Ca de obicei, mesajul era lipsit de orice amabilitățuri. Nu tu bună ziua, nu tu la revedere, nu tu mulțumesc. Normal. Dar cel mai rău era că mesajul fusese lăsat cu aproape o jumătate de zi În urmă și eu Încă nu o sunasem. Era, știam prea bine, un motiv suficient pentru a fi concediată și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
te Întorci de acolo. Voiam doar să aflu dacă romanele și, ăăă, și tu, firește, ați ajuns cu bine la Paris. Poți cumva să mă suni pe celular? Numărul meu e 917-555-8702. Te rog, cât poți de urgent. Mulțumesc. La revedere. M-am gândit să sun la Ritz ca să-l Întreb pe recepționer dacă Își amintește cumva de o mașină care să fi adus cărțile de la aeroportul particular de lângă Paris, dar mi-am adus aminte că nu pot avea convorbiri internaționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
-ul. Am oftat, am tras o pătură peste ea și i-am pus deșteptătorul la ora șapte, ca să aibă oarece șanse să ajungă la ore În timp util, În cazul În care nu ar fi fost mahmură peste poate. — La revedere, Lil. Trebuie să plec. Ești bine? I-am pus telefonul pe pernă, lângă cap. A deschis ochii, s-a uitat drept la mine și a zâmbit. — Mulțumesc, a murmurat și pleoapele i s-au Închis la loc. Sigur, nu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]