15,122 matches
-
Nu-i păsa absolut deloc de lucrurile acelea cu care majoritatea oamenilor își înfrumusețează viața și și-o fac mai agreabilă. Era absolut nepăsător în privința banilor. Nu ținea câtuși de puțin la faimă. Nu l-ai putea lăuda pentru că a rezistat ispitei de a face vreunul dintre acele compromisuri cu lumea cărora le cedează cei mai mulți dintre noi. N-a simțit o asemenea ispită. Nici măcar nu i-a trecut vreodată prin cap că ar fi posibil vreun compromis. Trăia la Paris mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
alții, rotind pe deasupra capelor praștii improvizate din benzi de pânză adunate de pe jos, dintre tarabele răsturnate. Făcându-și pârghie cu scânduri și cu pari găsiți prin zonă, Încercaseră mai Întâi să desfunde caldarâmul: mai apoi, văzând că vechiul pavaj roman rezista, se năpustiseră peste rămășițele vechilor ziduri ale Capitoliului, smulgând cărămizile cu degetele, printre urlete și Înjurături. - Ce se petrece? strigă Dante, care se refugiase Înapoia unei căruțe, spre un bătrân ce ședea ghemuit, strângându-și capul Între mâini. Celălalt Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui, vreun semn legat de propria soartă. Apoi poetul se dezmetici. - Ce altceva mai știi? Spune tot! - Nimic altceva, seniore, Îți jur! Eu... doar am furat... - Ce? - Din camera lui Brunetto... Când am văzut că a fost ucis, n-am rezistat ispitei... Avea niște instrumente minunate, un compas și un fir cu plumb din aur masiv... străvechi... - Dar hârtiile lui, planurile construcției, unde sunt? - Nu știu... Când am intrat În odaia lui, totul era răvășit... și apoi priveliștea aceea cumplită... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În ochi. Simți că era pe cale de a se confrunta cu divinul, Însă de unul singur, acum fără sprijinul mulțimii, fără o cale piezișă. Dar acum nu mai putea renunța. Erau prea multe de aflat. Atacă verigile din fier, care rezistară eforturilor lui Într-un mod neașteptat, semn că lada nu era un simplu adăpost, ci era cu siguranță Întărită. În cele din urmă, cu un pocnet, una din verigi cedă. Priorul scoase lanțul cu repeziciune și apoi, Învingându-și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe coridorul cu chiliile. Odaia lui Arrigo era Închisă pe dinăuntru. Bătu, fără să primească vreun răspuns. Lăsă lada jos și Încercă să Împingă ușa, În speranța că se va deschide. Auzi de partea cealaltă zgomotul metalic al zăvorului care rezista. Fu cuprins de teama că Arrigo fugise. Poate că intuise că fusese descoperit. Sau poate că, aflând de masacrul de la Maddalena, se hotărâse să plece, spre a salva ce se mai putea salva din planul său. Ori poate că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
explozii ratate. Războiul își desfășura micul său carnaval viril pe kilometri întregi, iar de acolo de unde stăteam ai fi putut crede că e un simulacru organizat într-un decor pentru pitici de circ. Totul era atât de mic. Moartea nu rezista acestei micimi, își lua tălpășița, și odată cu ea, și bagajul ei de suferințe, de trupuri mutilate și țipete pierdute, de foame și frică, de tragedie. Lysia Verhareine privea toate acestea cu ochii larg deschiși. Ținea pe genunchi ceea ce am crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
vin cu o mână tremurătoare, bându-l dintr-o înghițitură, gândindu-se că nu e mare lucru de capul nostru, da, nu mare lucru, că asta nu poate să mai dureze mult, că ziua e foarte lungă, că trebuie să reziste încă o vreme, că vor mai fi și alte zile care vor veni iar și iar, bând iarăși și gândindu-se că nu e mare lucru de capul nostru. Când ieșeam din cameră, am lovit cu umărul un vraf de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
una lângă alta, te lua amețeala. Treceai de la una la alta, dar o regăseai pe aceeași. Era în asta ceva pur și diabolic, un amestec de seninătate și groază. În fața unei asemenea statornicii, ai fi putut chiar crede că frumusețea rezistă neschimbată, în pofida timpului, și că ceea ce a fost se va întoarce. M-am gândit la Clămence. Mi s-a părut deodată că aș fi putut adăuga o a patra fotografie, pentru ca cercul să se închidă. Simțeam că înnebunesc. Am închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
trebuia. Când credeam în sfârșit că am găsit o lumină, venea repede altceva care o făcea să se stingă și îmi arunca praf în ochi. Trebuia să iau totul de la capăt. Dar poate că tocmai asta m-a făcut să rezist atât, acest dialog pe o singură voce, mereu aceeași, întotdeauna a mea, și opacitatea acestei crime care poate că n-a avut alt vinovat în afara opacității înseși a vieților noastre. E tare ciudată viața. Știm noi oare vreodată de ce venim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
veche, pe care o reamenajează, sunt chiar lângă noi, gard în gard, le-a aranjat bărbatul meu, el e cu afacerile de case, a tot bodogănit o babă, fosta proprietăreasă, că, dacă mai stă acolo încă un an, nu mai rezistă, iernile sunt grele aici, n-aveți gaze!!!, femeia trebuia să facă rost de lemne, să se aprovizioneze singură cu de toate, o să muriți singură între zidurile vechi, Maestrul a jucat o scenăăă, de-a vândut bătrâna repede amantului, iubitului, regizorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
văd pe Ani de fiecare dată, o sărut pe Ani de fiecare dată. Nu te superi, nu? Așa că, nu te mai da de ceasul morții, că n-ai de ce, numai tu însemni ceva în viața mea de-acuma. Sper să reziste cuplul nostru, tu o copilă, eu un Maestru. Vrei să fii ca mine, parcă așa spuneai, păi, n-ai să poți, cine or fi fost părinții ăia ai tăi, că niciodată nu-mi spui nimic despre tine, ai apărut așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
casa aia, cu cât se dă, dar cât face. Doar știți că era bătrâna de lângă vila noastră, la Snagov mai rămăsese o prăpădită, v-am mai spus, vindeți casa, n-o vindeți?, a tot întrebat-o bărbatul meu, nu mai rezistați o iarnă aici, în frigul ăsta, n-aveți gaze, e greu să vă aprovizionați tot timpul cu lemne, ce bine v-ar fi la bloc, păi nu, faceți nimic acolo, că aveți apă caldă pe țeavă, căldura vine singură pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
dar a vrut ea să se pună cu mine, asta e, ce i-o fi trebuit teatru?... nu știu, că ăsta i-a fost și capătul, a distrus-o lumea în care a vrut să intre și în care nu reziști dacă nu ai un spate, trebuie să te țină cineva. A vrut să treacă dintr-un cerc în altul, să treacă de la Scriitor la Actor și... asta e, a bulit-o. N-avea ea loc în lumea noastră, a actorilor. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mine. Se uită la ea, pare dezarmant de neajutorată, dar știe că e foarte loială, atât de timidă, cu un simț al ridicolului atât de dezvoltat, încât nu crede nici acum că ar fi putut juca teatru, oare ar fi rezistat pe scenă?, e mereu atât de concentrată, n-are nici o detașare, poate scena ar fi omorât-o, e obositor să fii mereu altcineva... Și când ai avut cel mai mare succes? — Când m-a văzut Smoktunovski, la Moscova, în Hamlet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cu adevărat, se vedea asta: bine e acasă, a fost bine și la mare, dar ca aici, nu e nicăieri! Acum, grădinăreasa prinde în cununa lată, împletită pe mai multe rânduri, încă o ceapă galbenă, tare, puternică, bine uscată. Vor rezista mult timp. Lângă tânăra actriță, pe jos, e aruncată aceeași revistă în care era cronica teatrală despre Regele Lear. Privirea femeii cu ochii de aur evită mereu hârtia. Nevestele lui, femeile lui, toate într-o conspirație împotriva ei. — Am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Îi apăruse În ochi și i se prelingea pe obraz. — O, Amory, a zis ea disperată, dac-o frec, parcă-mi ia foc gâtul. Ce să fac? Lui Amory i s-a ivit În minte un citat și n-a rezistat tentației de a-l rosti cu voce tare: „All the perfumes of Arabia will not whiten this little hand.“ Ea și-a Înălțat privirea, iar scânteia de lacrimă din colțul ochiului părea un cristal de gheață. — Nu-ți prea pasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mai termină cu discuțiile, certurile și Înjurăturile. Se enervează și devin când sentimentali, când brutali. Aceeași situație e În toate celelalte cluburi - am făcut rondul. Îl Înghesuie Într-un colț pe câte un radical și-l bombardează cu Întrebări. — Cum rezistă radicalii? — O, destul de bine. Burne este un orator afurisit de iscusit și de o sinceritate care-ți ia piuitul. E atât de evident că demisia lui din club Înseamnă pentru el mult mai mult decât Înseamnă pentru noi să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
am mai simțit nici urmă de teamă, iar Într-o noapte m-am așezat pe iarbă și am ațipit. Am știut atunci că am terminat-o cu frica de Întuneric. — Dumnezeule mare! a inspirat Amory. Eu, unul, n-aș fi rezistat. Aș fi parcurs jumătate din drum, dar la prima trecere a unui automobil, care-ar fi Înăsprit bezna după ce i-ar fi dispărut farurile, aș fi făcut cale-ntoarsă. — Păi, a zis Burne brusc după câteva clipe de tăcere, am parcurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lideri. Dar cum apare un reformator, un politician, un soldat, un scriitor sau un filosof popular - bunăoară un Roosevelt, un Tolstoi, un Wood, un Shaw, un Nietzsche -, contracurentele criticii Îi vin de hac. Dumnezeule, În zilele noastre nici o persoană nu rezistă Într-o poziție eminentă! E calea cea mai sigură spre uitare. Lumea se Îngrețoșează să audă mereu și mereu același nume. - Atunci dai toată vina pe presă? - Absolut. Să te luăm pe tine: lucrezi la The New Democracy, care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
împingându-și țâțele în el. Mișu ridica halterele impasibil. Mariana își revărsă pletele blonde peste degetele înroșite, cu pielița zdrențuită. Mișu respira sacadat, profesionist, cu privirea țintită fix în ochii lui Zelea, acum lipsiți de apărarea sticlei. Își jurase să reziste cel puțin două zile. Așa îi găsi domnul Popa. - Mișule, care e cea mai apropiată secție de poliție? - Ne-au furat? Mișu se cam întrecuse cu împrumuturile din casa de bani. Și Mariana purta desuurile roșii care sclipeau nerușinat în contrast cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Contesei se află undeva în... spunea Horațiu sub privirea hipnotică și blândă a Maicii. Dar știi dumneata mai bine! Maica dădu din cap aproape cu disperare că nu știe, dar Horațiu nu sesiză. - Nu mi-a spus niciodată cum au rezistat Palatul și toată averea aia și modul lor de viață în perioada de tristă amintire ateistă. Personal, cred că taică-su a fost securist. Dar o cunoașteți pe Contesă, spunea că vă visează mereu, că se întâlnește cu dumneavoastră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
sunt imediat predispuși să fie mai deștepți decât găina, mai inventivi și mai îngăduitori cu publicul, căruia, de dragul aplauzelor, îi pot face toate concesiile de pe lume. Așa se strică toate spectacolele, așa s-au deteriorat mari creații. Spectacolul lui Finți rezista în forma de la premieră de mai bine de șaptesprezece ani și nu-mi era mie îngăduit să-l distrug. Gândiți-vă că juca acolo Piersic, omul care n-ar fi stat pe gânduri să lase baltă totul și să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
priviți pe neașteptate - îi place tare mult noțiunea asta de rușine, uite‑l cum salivează, bătrânul pederast - Anna se îndreaptă foarte liniștită spre closet și spre Gerhard, care pândește roșu la față. Vino, vino, vino la mine, Anni, nu mai rezist, buf, era să cadă‑n WC, imbecilul, fiindcă nu și‑a fixat cum trebuie curul alb și rotofei, n‑are experiență, se vede imediat. Anna își scoate chiloții și dă indicații scurte despre poziția care trebuie adoptată. Acum e clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pavat cu pietre neregulate printre care cresc iarba și buruienile, într‑o dezordine totală care demonstrează cât de neîngrijit e acest oraș. O fărădelege se apropie tiptil, așa cum se apropie întotdeauna fărădelegea ca să nu fie recunoscută prea devreme. Nu mai rezist, trebuie să intru neapărat cu tine în gangul ăsta ca să‑ți simt buzele tari lipite de‑ale mele, zice Anna mieroasă și plină de pofte. N‑ai decât, păpușico, mormăie voiajorul nedeslușit și cu mintea încețoșată, n‑o să mă zgârcesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mergem, mai am și alte planuri pe ziua de azi. În sfârșit, ești rațională și‑ți dai seama de motivele mele, Sophie, trăncănește Rainer; a știut el dinainte că ea va ceda, fiindcă el frânge inimile și nimeni nu‑i rezistă. E minunat cu tine, e minunat din motivul cutare și cutare, dar și pentru că ești la început așa de îndărătnică, iar apoi rezistența ta cedează dulce în mâinile mele. Ca un animal micuț pe care‑l potolești și‑l faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]