3,889 matches
-
le smulgeau din apă și o hărțuiau pe fată cu ele; și preț de o secundă sau două - Înainte de a mă ascunde În ceața mohorâtă a scârbei și a dorinței - am văzut o altă Polenka, străină mie, tremurând ghemuită pe scândurile pontonului pe jumătate sfărâmat, acoperindu-și sânii cu brațele Încrucișate, pentru a se feri de vântul dinspre răsărit, În timp ce scotea limba provocator spre urmăritorii ei. Cealaltă imagine aparține unei sâmbete din vacanța de Crăciun a anului 1916. Priveam de pe peronul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
rabatabilă prinsă cu niște balamale ruginite de peretele de sub fereastra de la răsărit, prin ale cărei despărțituri, două sau trei, unele fără geam, altele cu geamuri palide, printre nuanțele de albastru afumat și de roșu beat, puteai zări râul. Pe o scândură a pardoselii, zăcea pe spate, la picioarele mele, o muscă de cal moartă, lângă rămășițele cafenii ale unui mâțișor de mesteacăn. Porțiunile văruite În curs de dezintegrare de pe interiorul ușii fuseseră folosite de diverși intruși pentru mâzgăleli de genul: „Dașa
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
zid În care nu puteai distinge altceva decât niște jalnice rămășițe din poeții majori și minori pe care-i imitam. Câțiva ani mai târziu, Îmi amintesc că am văzut În mahalaua mizeră a unui oraș străin, un gard ale cărui scânduri fuseseră aduse din alt loc unde mai fuseseră folosite, pare-se, la Îngrădirea unui circ ambulant. Pe el fuseseră pictate animale, În scop publicitar dar cel care scosese scândurile și apoi le alăturase din nou, trebuie să fi fost orb
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În mahalaua mizeră a unui oraș străin, un gard ale cărui scânduri fuseseră aduse din alt loc unde mai fuseseră folosite, pare-se, la Îngrădirea unui circ ambulant. Pe el fuseseră pictate animale, În scop publicitar dar cel care scosese scândurile și apoi le alăturase din nou, trebuie să fi fost orb sau nebun, căci acum gardul Înfățișa doar părți disparate de animale (mai mult, unele din ele erau cu susul În jos) - o coapsă roșiatică, un cap de zebră, un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe Ștefan și Moldova lui prin rafturile Bibliotecii Academiei Române, viața lui Ștefan și a Moldovei lui a devenit pasiune. Cu anii, s-au adunat însemnările, gândurile, paginile... "aripile depășiseră cuibul", și "Io Ștefan" de Alexandru nu mai încăpea pe îngusta scândură a unei scene devenise roman și i-am spus "Patimile după Ștefan" de Radu și Alexandru. Și eu, cu mult înainte, eram fascinat de personalitatea marelui Ștefan, din acea vară, când, student fiind, după practica la un spital rural de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
e stropită cu sânge, nu cu vorbe. Fapta e piatra de încercare! Numa' să nu se facă a uita, mormăie Țamblac și, așezându-se pe patul din fundul odăii, acoperit cu o cergă mitoasă, se miră tare pe ce pat scândură goală poate dormi un rege. Vor veni! Nu pentru că am pecetluit niște tractate. Și nici pentru niște "sacre jurăminte", care, de multe ori, sunt făcute ca să fie călcate. Vor veni pentru că-și tem pielea. Suntem îmbarcați pe aceeași corabie" prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dăduse duhul urlând când îi înfipseseră țeapa. Buza de jos era mâncată de șobolanii ce se cățăraseră până la ea, dezvelindu-i gingiile cu niște dinți strâmbi, gălbejiți înfipți în ea. În găvanele ochilor, mișunau, colcăiau viermii. La gât, atârna o scândură pe care scrie cu litere mari: "TALHARI" Porțile grele de stejar, legate în fier, scârțâiră prelung din balamale, deschizându-se. Să coborâți stârvurile aistea! poruncește Ștefan. Destul mi-au împuțit cetatea! Și dă pinteni, întrând în curtea cetății. * Scrâșnetul lanțurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a luat calea codrului. Câțiva călugări tăbârcesc icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare, cărți ferecate, alte sfinte odoare. Suceava se băjenește la codru. La cârciumioara "LA MOLDOVANU ȘUGUBĂȚ", cârciumarul, un bărbat în puterea vârstei, ciung de dreapta, bate în scânduri ferestrele cârciumii. Apăi, să fie cu sănătate, Culaie! îl îmbie cu butelcuța un moșneguț afumat, călcând pe două cărări. O trece și aista, cum trec toate... Niculaie lasă ciocanul și trage o dușcă: O trece, moș Melinte... Am făcut cărare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
stafia care se proțăpise lângă ușa bucătăriei și care îi pusese gând rău. O auzeam cum sforăie încetișor, dizgrațios. Dar îmi păsa de asta tot atât cât de gândacii de bucătărie, care foșgăiau, probabil, în jurul picioarelor mele goale, lipite de scândura podelei. Vroiam cu disperare să ajung la ea. Nu mă puteam decide însă să înaintez; dar nici să mă retrag, înapoindu-mă în camera mea, nu mă hotăram. O erecție teribilă, continuă, nu mă lăsa să plec, înfrânt, din acel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
studentă în ultimul an de chimie, nu a stat cu mâinile în sân, ci din proprie inițiativă s-a apucat de o treabă importantă și grea, pe care a și dus-o, singură, la bun sfârșit: a vopsit podelele de scândură în întregul apartament cu un lac roșu-cărămiziu ce făcea posibilă ceruirea și lustruirea lor, obținând astfel un fel de surogat de parchet (parchetul adevărat rămăsese la Cluj). Această imagine mi-a rămas în minte: a odăilor goale, nemobilate, cu podelele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
bolți de cărămidă, curată, cu pământ pe jos, bine bătătorit, ceea ce o făcea mai primitoare și mai plăcută decât dacă ai fi călcat pe un strat de beton. Ar fi fost și mai mare dacă în fund o improvizație de scânduri nu ar fi smuls din ea un spațiu pentru ca un alt apartament (cel din colț) să aibă și el puțină pivniță. Prin două ferestruici aruncam, toamna, în pântecele ei lemnele și cărbunii pe care, când transportul în sfârșit sosea, căruțașul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
capului, cât putea de sus. „Pasternak - atât”, și aceeași mână cobora brusc, pe cât permitea corpolența personajului, el însuși un bărbat înalt care în acel moment ar fi vrut probabil să atingă cu palma - dacă lucrul ar fi fost cu putință - scândura podiumului ce scârțâia din pricina neobișnuitului număr de gimnastică universitară. Inutil a spune că raportul „de statură” între cei doi scriitori, amândoi indiscutabil mari, nu era cel indicat cu atâta sforțare fizică de profesorul din anii ’50. * Despre acea colegă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
oameni. O dată, văzând că m-am împotmolit - transportam beton cu roaba -, un „coleg”, un țăran tânăr, înalt și voinic a venit lângă mine și, fără o vorbă, simplu, m-a ajutat să-mi repun vehicolul pe drumul cel bun (de scânduri) de pe care mă abătusem. Apoi m-am obișnuit, a început chiar să-mi placă, simțindu-mă mândru de rezistența fizică dobândită. În toamnă, pe baza unui certificat de bună purtare obținut nu fără dificultate din partea organizației de bază a ICSIM
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
s-a însănătoșit, și-a revenit de mult și e foarte îngrijorat cu privire la soarta amicului său, mai ales de când nebunia acestuia, blândă, inofensivă în prima sa fază, a început să se manifeste în chip violent... * Cineva taie cu ferestrăul o scândură sub fereastra mea de la etajul doi. Zgomotul, atât de familiar și totuși de atâta vreme nemaiauzit, îmi ia lehamitea cu mâna, mă împrospătează, mă umple de o melancolie binefăcătoare. * Interrealitate, sau ce alt cuvânt corespunzător intertextualității să folosesc? Uitându-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
jos, „Popa Cristea” își înjgheba un mijloc de transport cu posibilitățile pe care le avea. Își făcuse un fel de șaretă, o cotigă de plug, trasă de „un cal bătrân ca și Popa Cristea”. „Șareta” era o cutie confecționată din scânduri vechi, cu un fel de scaun, totul montat pe două roți de plug. Calul era înhămat cu frânghii și sfori legate una de alta. Tot din sfori de cânepă erau „confecționate” și hățurile. Părintele se suia în „șaretă” se înfofolea
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
cu apă rece și a dormit liniștită. A doua zi, s- a sculat de dimineață, și-a rânduit casa, a muls iarăși vaca, a pus mâncare și apă la păsări, s-a suit anevoie în căruță, s-a așezat pe scândura care ținea loc de scaun lângă soț, și au plecat la câmp, la prășit porumbul. Totul a fost bine până ce soarele a început să dogorească. A simțit niște junghiuri cu care nu era obisnuită, dar, deși n-a vrut să
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Deși era rece, pe el l-au trecut sudorile. O fierbințeală a cuprin tot trupul. Simțea în el o forță neobișnuită. „Nu se poate să rămân aici. Trebuie să ies . Am destulă putere. Cu unghiile și cu dinții voi roade scândurile sicriului, voi băga pământul de deasupra mea sub mine, și încet, încet, mă voi ridica la suprafață! A zis: „Doamne ajută- mi” și a început truda omului nebun. A ros din sicriu. Mai mult s-au rupt unghiile decât scândura
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
scândurile sicriului, voi băga pământul de deasupra mea sub mine, și încet, încet, mă voi ridica la suprafață! A zis: „Doamne ajută- mi” și a început truda omului nebun. A ros din sicriu. Mai mult s-au rupt unghiile decât scândura sicriului. A sângerat dar și-a făcut loc între capac și sicriu. A tras pămînt în sicriu, și-a făcut loc în beznă, și a pornit în sus spre viață. Nu se știe cât timp a muncit și nici de unde
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
mari, în frig, iar la masă primeam o porție de mămăligă cât două cutii de chibrituri (una lângă alta ca mărime), cu lățime de doi centimetri, porționată pe o masă de marmură, pătrățica fiecăruia era întinsă și presată cu o scândură, stabilindu-se porții egale! Constatăm astăzi cât de mult țineam, volens nolens, la această ALMA MATER și nici unul nu abandona școala! De tras chiulul nici vorbă, nici de la ore, nici de la meditațiile care erau bine supravegheate de pedagogi de serviciu
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
paltoanele și căciulile. Dormeam iepurește de teamă să nu vină cineva să ne fure lădițele cu lucrușoare. Dimineața le luam în cârcă ca pe sfintele moaște și iar ieșeam la plimbare, la îndoit de oase după atâta directă îndreptare pe scândurile podinei muzicale. Masa era conform vecinătății, ecumenică: apă, pâine, mere sau prune uscate. Ei, și ce-i cu asta? Nu eram noi tineri și plini de speranțe și siguri că după azi vine și mâine ?... Secretarul revizoratului era un tânăr
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
și cei zece lei pe care îi cerea pentru fiecare noapte de popas la obște. Mâncarea - altă mâncare dar nu de pește că era scump. Obștea era un dormitor într-o încăpere mare, cu paturi late, acoperite cu rogojini pe scândura goală, iar învelitul sau ceva care să țină loc de perină, te privea. Trebuia să ai grijă să dormi iepurește dar încălțat, ca să nu rămâi cu picioarele goale în câștigul celor treziți mai dimineață. Mama hangiului, doamna Condorupis, o grecoaică
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
Cap și pajură! Luca Guțaga era român din județul Ismail, din satul Pocrovca Nouă. Ne înțelegeam ca frații: ne certam, ne împăcam, că atfel nu se putea pentru niște chiriași într-o odaie cât un chibrit, cu patul de câteva scânduri aninate pe doi pari, aplecați și ei ca să fie loc și de-o masă. Mai era un taburet și un primus pentru mâncare, aceeași, veșnicul scrob. Mâncarea ca mâncarea dar făceam niște prăjiturele care adunau ca la iarmaroc musafiri din
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
patru zile după plecarea inspectorilor a sosit ordinul prin care se comunica înlocuirea lui Gladkov Alexandru, director fiind numit învățătorul șura Bărgăuanu. Noi am început, ceva mai liniștiți, să ne gospodărim. Am cumpărat din piața Bolgradului un pat nou din scânduri de brad, vopsit în dungi ca să imite scândurile de esență nobilă. Am luat o putină pentru murături, o masă și trei taburete, câteva pahare. Am luat și o sobă de fier cu burlan pe care am așezat-o în camera
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
prin care se comunica înlocuirea lui Gladkov Alexandru, director fiind numit învățătorul șura Bărgăuanu. Noi am început, ceva mai liniștiți, să ne gospodărim. Am cumpărat din piața Bolgradului un pat nou din scânduri de brad, vopsit în dungi ca să imite scândurile de esență nobilă. Am luat o putină pentru murături, o masă și trei taburete, câteva pahare. Am luat și o sobă de fier cu burlan pe care am așezat-o în camera mai mică. Trebuia căldură multă fiindcă băiatul avea
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
pentru a nu crea încurcături într-o perioadă și ea mai mult decât încărcată cu nenorociri. Ne-am mutat în locuința rechiziționată de la Ilie Hudulin care mai avea una în altă parte a satului.Am încropit paturi și saltele cu scândura și paiele cumpărate și, în urma telegramei trimise la Câșlița am pornit și eu. Aici trebuia să iau cap compas iarăși Banatul, ordinul de refugiu cu premilitarii fiind foarte clar în acest sens. Nu era ușor pentru nimeni dar nici pentru
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]