3,958 matches
-
să audă și prizonierul: să nu se miște din coridor, să privească din când în când pe fereastră, să-l strige dacă s-ar întîmpla ceva... Soldatul trebui să repete de trei ori instrucțiile. Pe urmă plutonierul coborî treptele de scânduri... 4 Apostol Bologa rămase în mijlocul odăiței cu ochii la ferestruica de lângă ușă. Tresări auzind cheia în broască și ascultă instrucțiile santinelei, neclintit, parcă ar fi fost țintuit locului. Mai auzi pașii plutonierului, pe trepte, trei, apoi alții, de bocanci, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
amândouă palmele, de multe ori, parc-ar fi vrut să-și potolească o durere. Apoi merse până la ușă, patru pași, se întoarse lângă masă. Peretele era văruit cam de mult și varul plesnise. Se rezemă cu mâinile de dunga mesei. Scândurile nu se împreunau bine și crăpătura dintre ele era astupată, neagră, deși tabla trebuie să fi fost frecată de curând cu leșie și nisip. Pe marginea dinspre perete, în litere săpate cu briceag, scria: "Aici am suferit... zile". "Stegarul bosniac
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cred că am s-o spulber cumva din dezbateri... In sfârșit, trebuie să avem speranță, Bologa! Trebuie! Klapka, vorbind, își trăsese scaunul lângă masă și se așezase. Apostol, calm, în picioare, cu spatele spre fereastră, privea inscripția zgâriată la marginea scîndurii: "Aici am suferit..." Când căpitanul tăcu întrebător, Apostol zise rar, uitîndu-se drept în ochii lui: ― Când voi fi judecat? ― Peste trei ore... da... la zece... negreșit, bâlbâi Klapka, surprins. Bologa întoarse ochii iarăși la inscripție, o silabisi și urmă domol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
părere de rău: ― Unde mergem, părinte? În suflet îi încolți, lângă părerea de rău, un firicel de nădejde, care-i spunea în taină: "Poate că totuși!..." Curând însă părăsiră șoseaua, trecură pe sub un viaduct cărămiziu, apoi peste un podeț de scânduri noi. "Doamne, unde mergem?" se întrebă Apostol acuma cu durere, mai ales că pe aici nu umblase niciodată. Nu-și simțea deloc picioarele, se mira cum poate merge fără picioare și i se părea că plutește în aer, ca în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ce zice, dar ținutul necunoscut îl necăjea atât de rău, că uită ce-a vrut și iar se gândi, amărît: "Unde mergem?" O bucată de vreme urcară pe un drum tăiat într-o coastă de deal. Pârâul de sub podețul de scânduri noi acum gâlgâia gălăgios, în dreapta, la picioarele coastei... Auzind cum gâfâie oamenii împrejurul lui, Apostol șopti la urechea preotului: ― Nici nu-mi simt picioarele... parc-aș pluti... Boteanu rosti mai tare rugăciunea, înfricoșat de cuvintele lui Apostol care atârna tot
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
toată, sau pentru un preț mare - liniștea, supunerea, pacea socială - unor muncitori care nu speraseră la atât, și cărora li se părea caraghios ca acum să se ușureze într-un closet și nu într-o gaură neagră făcută în mijlocul unei scânduri de brad. Vechile ferme, puținele care mai există, s-au comasat una într-alta, strânse bine în jurul bisericii, ca dintr-un reflex, îmbrățișându-și vechile ziduri și ferestre joase, și aruncându-și afară, prin porțile întredeschise ale hambarelor, mirosurile acre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
plătea, o ajuta să-și descarce căruța și o conducea până la drum, așa cum ar fi făcut-o un om galant. De douăzeci de ani, Josăphine locuia la capătul străzii Chablis, aproape în câmp. Nu era o casă, ci doar câteva scânduri înnegrite de ploaie, care doar printr-un miracol obișnuit nu se prăbușeau. O colibă întunecată precum cărbunele, care îi băga în sperieți pe copii, și în care toți credeau că se înalță până la tavan piei împuțite, animale moarte, păsări dezmembrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Gerul face ca totul să troznească. Lui Josăphine îi curge nasul, iar sticluța cu băutură e goală. Cerul capătă nuanțe gri-bleu și prima stea apare ca un cui de argint. Căruța spulberă crusta de gheață, pieile sunt rigide ca niște scânduri. Josăphine ridică o mână pentru a-și freca nasul care tocmai face un țurțure. Iar aici, aici o vede deodată în depărtare, fără îndoială, la vreo șaizeci de metri depărtare, se jură că așa a fost, pe Belle de jour
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe care o simțeam fierbând și care se pregătea să țâșnească. M-am întrebat ce căutam eu în mijlocul tuturor acelor neghiobi care încă nu-nțeleseseră nimic și care, în majoritatea lor, urmau să facă în curând drumul înapoi între patru scânduri din lemn prost de zadă, asta în cazul în care aveau norocul să li se mai găsească niște rămășițe trupești pe fundul gropilor făcute de obuze sau agățate în sârma ghimpată. Tot umblând fără scop și mergând ca un orb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de-a lungul ogrăzii către umbră unui dud. Acolo își împart între ei câștigul zilei și acolo rostesc un “Sară bună!”, plecând fiecare pe la casele lor. Moș Gheorghe matură cu grijă căruță de fan, pregătind-o pentru ziua următoare. Sub scândura de pe care își mâna boii, măi ascunde câte două-trei brazde. Pe urmă, intră încet în bucătărie, strigând: - Anică, hai!.... Mai, Anică!.... Anica îl întâmpină voioasa cu sortul în brâu și cu făcălețul în mână, făcând încă o mămăligă caldă pentru
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
Mikha, așteptând să fie mângâiat. Liniștește-te, Eliahu, îi spune el și se uită la mine cu coada ochiului, îi place să arate că deține controlul, cum poți să numești un câine Eliahu, intru după el pe un coridor gol, scânduri subțiri din lemn trasează treptele, iar noi apucăm funiile care în curând vor deveni balustrada unei scări stabile, preț de o clipă sunt gata să cred că suntem o pereche de tineri veniți să verifice modul în care înaintează lucrările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
am fumat pe îndelete o țigară adevărată, albă, lungă, luată din sat, de la un mic negustor ce mi le da (ziceam că sunt pentru acari!Ă în schimbul unor ouă furate de mine din cuibarele găinilor, de prin grajdul construit din scânduri proaspete, parfumate... Să nu uit de a doua, și ultima bătaie, cu cureaua, scoasă cu satisfacție de taică-meu de la betelia pantalonilor... Eram prin clasa a șasea, la Iași acum, și venisem pentru prima dată târziu acasă, de fapt pe la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
unde citeam de obicei, trântit într-un șezlong comod, sub copaci, își mutase, în aer liber, pe un soi de postament, atelierul de tâmplărie... Adio liniște și răsfăț. Cum aș mai fi putut să citesc, cu dânsul trebăluind alături, geluind scânduri, foindu-se? În general, visul era disconfortabil, răutăcios... Când m-am trezit am regăsit polonicul dispărut de câteva zile... Era amestecat printre niște rufe proaspăt spălate... Mai rămâne să găsesc unul din cele două ibrice în care fac cafeaua, absent
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
mama (din far, de bărbații care o înconjoară, de ea însăși) își fac de lucru pe la capetele primelor rânduri. În vremea asta, pe scenă, Cățeaua dansează, alte personaje lenevind, zâmbind, observându-ne din fundal. Frații vor urca de îndată pe scândură și vor depăna, în ritm de road movie, povestea unei copilării cu tatăl absent și o mamă care nu seamănă cu celelalte („De ce face mami așa? De ce nu e ca mamele altor copii?“). Marsilianu e cu trei ani mai mare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
unul dintre gunoierii care, dimineața devreme, a intrat în piață pentru a începe curățenia și care mi-a declarat că, în jurul orei șase, a observat amplasată, între baza cozii și picioarele din spate ale calului din bronz, o cutie din scândură prevăzută cu un fel de ceas deșteptător, fixată cu un băț ce se sprijinea, oblic, de soclul grupului statuar. Nu a dat atenție respectivului dispozitiv, crezând că este un aparat...meteorologic. Am făcut menționatele precizări, legate de amplasarea încărcăturii explozive
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
floare. Osmalâii, câți nu sunt sub flamura cea verde, umblă brambura prin urbe, holbând ochii la minunățiile Orientului. Lângă un colț de casă, înaintea unui grup de gură-cască, un derviș cu fața suptă și frunte înaltă stă turcește pe-o scândură cu cuie și rupe cu dinții bucăți de carne din trupu-i, mestecându-le tacticos; în dreapta lui, la vreo doi-trei metri, un turc durduliu stă gata să se-ncaiere cu un ovrei tânguind: — Pe cine l-am mâncat, bre? - zice turcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
stomahurile lor solicitau să fie degrab’ umplute, cei doi slujitori ai Domnului pășeau repejor, cu capetele plecate și rasele suflecate. Deodată, Metodiu, ce mergea în frunte, ridică privirea și zări un par în vârful căruia stătea bătută în cuie o scândură. — Frate Iovănuț, ce scrie pe scândura ceea? Iovănuț se apropie și înălță gâtul. — Premysl - citi el. — Slavă Domnului! - oftă ușurat Metodiu și grăbi pasul. Intrară în localitatea Przemysl printre case frumoase din cărămidă roșie și cu ramele ferestrelor vopsite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
umplute, cei doi slujitori ai Domnului pășeau repejor, cu capetele plecate și rasele suflecate. Deodată, Metodiu, ce mergea în frunte, ridică privirea și zări un par în vârful căruia stătea bătută în cuie o scândură. — Frate Iovănuț, ce scrie pe scândura ceea? Iovănuț se apropie și înălță gâtul. — Premysl - citi el. — Slavă Domnului! - oftă ușurat Metodiu și grăbi pasul. Intrară în localitatea Przemysl printre case frumoase din cărămidă roșie și cu ramele ferestrelor vopsite în alb, cu livezi și curți mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cine vorbiți despre recoltă - zise Zbignew. Și îi mai sfatuiră în privința unor lucruri mai de amănunt, apoi gazdele îi conduseră pe cei doi călugări la drumul mare, la o bifurcație, unde se afla un fel de indicator primitiv cu două scânduri, cum mai există și astăzi. Pe o scândură arătând drumul din stânga scria „Roma 865 suliți”, iar pe cealaltă, îndreptată spre dreapta, „Roma 612 suliți”. Călugării o luară pe drumul cel mai scurt și în curând de pe urma lor nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai sfatuiră în privința unor lucruri mai de amănunt, apoi gazdele îi conduseră pe cei doi călugări la drumul mare, la o bifurcație, unde se afla un fel de indicator primitiv cu două scânduri, cum mai există și astăzi. Pe o scândură arătând drumul din stânga scria „Roma 865 suliți”, iar pe cealaltă, îndreptată spre dreapta, „Roma 612 suliți”. Călugării o luară pe drumul cel mai scurt și în curând de pe urma lor nu se mai zări decât colbul. Și-acum, la masă! - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gospodăriei stătea coliba creștinului, cu acoperiș înalt de stuf, cu o singură intrare și, pe cât se putea vedea, cu două ferestre mici din care, pe cât se putea simți, ieșea un indescriptibil miros de pește. în stânga colibei era un coteț din scânduri rare printre care se zărea învârtindu-se un porc negru și slăbănog căruia, de altfel, Covaliov îi aruncă pe dată doi-trei pești, potolindu-l. Lângă coteț se ridica un soi de magazie unde se înșirau câteva bărci găurite, pline cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de eleganța lebedelor în jurul cărora s-a țesut o adevărată literatură romantică. Și unde e literatură e și ficțiune. De aceea, respectând adevărul istorisirii noastre, va trebui să spunem că nu perechile de îndrăgostiți, nu amorezii singuratici ocupau în majoritate scândurile umede și nu totdeauna salubre ale destul de incomodelor - pe atunci - vehicole. Dacă în prima treime a secolului al XVII-lea, pe la orele 6-7 dimineața te-ai fi găsit la Veneția, ai fi văzut gondole ticsite de funcționari somnoroși - aprozi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
avem ce tăia? - întrebă cu glas temător un bătrânel numai pielea și osu’. Lunganul păru că se gândește o clipă. — Altă explicație nu găsesc - zise el și bătrânelul tăcu înfricoșat. — Poate că - șopti șovăitoare una din femei, uscată ca o scândură - n-a pus cuțite pentru că ne va da... știu eu... pilaf, așa, amestecat cu... să zicem... o bucățică de cum s-ar zice... puțină carne? Episodul 155 LA MASĂ Deodată, ușa sălii de mese se dădu în lături și un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
altele și altele, de nu te mai saturai privind. La o răscruce de drumuri, dădură peste un țigan bătrân șezând picior peste picior într-un jilț domnesc înalt, cu spătar. Lângă jilț era un par în vârful căruia, pe o scândură bine geluită, stătea scris cu frumoase litere chirilice: „Arde-mă, dar dă-mi un galbân”. — Noroc, faraoane! - zise spătarul Vulture. — Bună să vă fie inima, conașule! - răspunse liniștit țiganul. — Al tău e jilțul ista? îl iscodi spătarul. — Eee - făcu celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rămas bun de la Tănase, care se sculase din jilț și făcea câteva mișcări de dezmorțire, și-o apucară spre conac. Din loc în loc de-o parte și de alta a drumului, pe plopii înalți și foșnitori stăteau bătute-n cuie scânduri pe care erau scrise cu cărbune sau arse cu fierul povețe, îndemnuri, judecăți pentru lucrătorii câmpului: „Spatele plecat biciul nu-l atinge”, „Nu iaste alta mai de folos zăbavă decât munca”, „Unde sapă sapa locul, sare din pământ norocul”, „Eleșteul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]