4,125 matches
-
a scriiturii, este justă doar până la un punct. Fiindcă tocmai luxurianța fenomenologică a realului, care glisează cu abilitate în trena fantasticului, și tribulațiile psihologice ale individului însetat de experiență sunt valorile după care se orientează atât omul Mihăescu, cât și scriitura propusă de acesta. În serenitatea unui Empireu există extazul pacific, dar nu există nici empatie, nici frământare. Or, acestea sunt, în concepția prozatorului nostru, instrumentele cunoașterii. Iar terifiantul este una dintre măștile pe care suferința le imprimă oricărei narațiuni autentice
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de orientare preromantică. Este vorba, mai precis, despre un gotic redimensionat, ajustat la condițiile unui spațiu special, de frontieră dintre lumea apuseană și cea răsăriteană, i.e. Transilvania. Surprinde locvacitatea stilului, ceea ce constituie, după caz, o calitate sau un defect în scriitură. Într-o carte plină de poncifuri critice, Mihai Gafița strecoară însă și o observație pertinentă: "Structura frazei lui Cezar Petrescu e alcătuită în așa fel încât să fie ascultată, mai mult decât citită; autorul pare a presupune un auditor, mai
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
știma lacurilor ar fi devenit, instantaneu, o bucată antologabilă, selectată și discutată de adevărații aficionados ai terorii, fapt care ar fi fost, în sine, de ajuns pentru a-i asigura lui Cezar Petrescu un loc în galeria de vedete ale scriiturii terifiantului. În literatura română însă, destinul ei a fost retezat de enunțul de o suficiență exegetică manifestă al lui G. Călinescu, care opinează că "nuvela se curmă prin spaima inoportună a eroului vizitator, care află prea devreme un lucru pentru
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
îndatorate contribuției intelectuale a lui Gautier. 37 Prozatorul era de origine irlandeză, a emigrat în Statele Unite ale Americii și a murit în războiul de secesiune, după ce s-a înrolat în tabăra unioniștilor. 38 Scriitorii care au influențat, în chip decisiv, scriitura simbolistă a lui Villiers de l'Isle-Adam sunt Charles Baudelaire și Edgar Allan Poe. 39 Pentru o pertinentă analiză la zi a operei lui Villiers de l'Isle-Adam, cf. Ilina Gregori, 1996: passim. 40 Este straniu că data morții autorului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
îi este parcurs labirintul: pentru Benjamin, flaneurul este, fără să vrea sau să-și dea seama, o Ariadnă. Din punctul de vedere al textualității constitutive orașului, proiectul „filozofiei prime“ la Benjamin se precizează: este vorba, în acest proiect, despre o scriitură inedită, o descriere care se realizează în forma unui colaj de imagini, fragmente, descrieri și formule ale „experienței șocului“. Orașul este, cum spuneam, nu un obiect constituit, o temă a analizei, ci un montaj literar, care are capacitatea de a
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a doua definește o anumită particularitate pe care scenariul interpretativ o capătă la Benjamin. Primul aspect, stilul filozofic, este precizat de autor printr-o serie de postulate, care exprimă de fapt, concis, punerea între paranteze a intenționalității ca sursă a scriiturii. Sarcina filozofiei este aceea a „prezentării“ ideilor, ceea ce revine, de fapt, la medierea unei „auto-prezentări“ a acestora. Natura lingvistică a ideii generează discursul prin impunerea unei „asceze“ (Askeze): conceptul nu are dreptul să se avânte înaintea faptului ca atare, impunând
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de spaimă. Interesant este însă faptul că, prin această trăire, Baudelaire descrie o lume aparte, pentru care șocul devine normă: orașul. Experiența urbană, voi încerca să arăt, este tocmai acumularea șocului produs de contactul cu mulțimile, cu tehnica sau cu scriitura jurnalistică. Baudelaire însuși pierde lupta, dar o câștigă un personaj al său, flaneurul, care găsește metoda de a „tezauriza“ impresiile pe care le lasă trecătorii anonimi: metoda fizionomică. În capitolul al treilea al lucrării de față voi detalia, cum am
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
fel cum revelația este plurală, orientată eschatologic, textul se rescrie în continua sa recitire: „The ultimate truth is that the text is a mere play of differences and displacements“. Ca simbol, textul capătă viață și trebuie, așadar, asumat în infinitatea scriiturii sale. Alegoria, după cum spuneam mai sus, „nesocotește“ textul în sensul său literal. Simbolul procedează tocmai prin radicalizarea acestei literalități: ea nu se raportează la o alteritate sem nificantă, ci conține alteritatea ca auto-diferențiere sau, cu termenii lui Derrida, ca diferanță
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
is the divine symbol’s creaturely counterpart.“ Rolul alegoriei, în opoziție cu simbolul, este să realizeze, în planul exclusiv al creației, o țesătură de trimiteri fără semnificație absolută. Istoria ca moarte, deci ca natură, se construiește alegoric, în forma unei scriituri a materiei: fragmentare și diferențiere a lucrurilor, dincolo de orice identitate sau semnificație ideală. Analiza gramatologică a lui Derrida, mai exact modul în care, arată autorul francez, semnificatul transcendental este deconstruit pentru a surveni mișca rea diferanței poate fi invocată din
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
nu de pieire, ci de fantasma propriei eternități. Odată ce limba urmează, după cum notează Benjamin, „mișcările creaturii“, ea ajunge să reflecte mișcarea dialectică a acumulării și a dispersiei, ca îmbinare de fragmente, („ausgebro chenen Redestücken“). Ea nu comunică, ci exprimă, prin scriitură, suprafața lumii. Exercițiul lingvistic, proiectat asupra lucrurilor în ruină, devine contemplație melancolică a acestora. Benjamin descrie, s-ar putea spune, natura melancolică a limbii, în forma ei scrisă, singura legitimă din punct de vedere onto logic. Interioritatea sunetului, caracterul său
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
s-ar putea spune, natura melancolică a limbii, în forma ei scrisă, singura legitimă din punct de vedere onto logic. Interioritatea sunetului, caracterul său ideal (după cum îl descria Hegel, în Prelegeri de estetică) sunt, în lumea căzută a barocului, irelevante. Scriitura care reflectă materialitatea închisă a lucrului este cea care vorbește mai mult despre esența limbii decât natura „hermeneutică“, „anagogică“ a sunetului. Și aceas tă scriitură este cea care aruncă asupra lumii o cortină melan colică. Nu este locul aici pentru
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
după cum îl descria Hegel, în Prelegeri de estetică) sunt, în lumea căzută a barocului, irelevante. Scriitura care reflectă materialitatea închisă a lucrului este cea care vorbește mai mult despre esența limbii decât natura „hermeneutică“, „anagogică“ a sunetului. Și aceas tă scriitură este cea care aruncă asupra lumii o cortină melan colică. Nu este locul aici pentru o dezvoltare a considerațiilor lui Ben jamin despre melancolie. Mai degrabă, o consecință este im por tantă: aceea că melancolia presupune o privire concentrată asu
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
naștere. Imaginea dialectică, alegoria secolului al XIX lea, aduce astfel ideea barocă a unei lumi „ruinate“, fragmentate, discontinue din domeniul limbajului poetic în cel al condiției concrete a obiectelor istorice. Negativitatea liberă, infinită a imaginii dialectice face din aceasta o scriitură a timpului. Istoria este filologie, după cum afirmă și Benjamin, iar obi ectul istoric este, în acest context, un citat al lumii sale. Varianta din 1939 a textului Paris, capitală a secolului al XIX-lea asumă un termen nou pentru această
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
oferă accesul la detaliul obiectului, împotriva oricărei grabe a conceptului, poate pregăti terenul pentru neanticipatul eveniment al venirii lui Mesia: „Das Recht, das nicht mehr praktiziert und nur studiert wird, das ist die Pforte der Gerechtigkeit.“ În studiu, lucrurile devin scriitură (das Dasein in Schrift verwandelt) și își revelează astfel caracterul de ruină. Ca în multe locuri în scrierile lui Benjamin, Mesia apare pe nesimțite, acolo unde te aștepți mai puțin, este chemat doar indirect: de surzenia lumii, de afundarea în
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
te aștepți mai puțin, este chemat doar indirect: de surzenia lumii, de afundarea în propria ei cădere, de covârșitoarea greutate a materiei. Intermezzo: Materialism și mesianism în lectura lui Jean-Michel Palmier Dincolo de tensiunea unui „raport de forțe“ intern care generează scriitura lui Benjamin, suprapunerea dintre cele două moduri de a privi istoria reprezintă și o problemă legată de istoria interpretărilor care i s-au adus autorului. Cartea lui Jean-Michel Palmier despre Benjamin realizează o importantă sinteză a acestui subiect. Voi rezuma
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
intră în joc, pe care le încorporează fără a se identifica cu ele. Pluralitatea și indecizia identităților care po pu lează orașul - fie ele ale personajelor, ale locu rilor sau ale clă dirilor - se exprimă acum tocmai ca generalizare a scriiturii jurnalistice în care autorul și cititorul își schimbă locurile. Ca metodă, fizionomia urbană înseamnă, astfel, a privi scena metropolei în text și decor și a-i descrie „caracterul“ is toric plecând de la propria sa autodescriere. Raportarea la lu mea urbană
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ghosts of insurrection and revolution, but also in Berlin which for Benjamin was above all a city of ghosts.“ Textualitatea metropolei reprezintă unul dintre elementele decisive ale caracterului fantasmatic al acestei lumi: reclamele care se „înscriu“ în natura mărfurilor expuse, scriitura jurnalistică prin care evenimentele cotidiene devin personaje ale unei povestiri infinite, numele străzilor, toate acestea creează o realitate alegorică văzută drept corespondență dialectică a regimului fizic și a celui metafizic al ora șului. Mai mult, trecutul și viitorul se înscriu
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
încercat să descriu momentele experienței urbane plecând de la primul. Interesul pentru Berlinul scrierilor lui Benjamin necesită însă trecerea la cel de-al doilea. Din punctul de vedere al biografiei autorului german, este sem nificativ faptul că Berlinul este „protejat“ de scriitura neutră care se regăsește în cazul multora dintre descrierile celorlalte orașe. Gilloch, în Walter Benjamin. Critical Constellations, sintetizează mecanismul specific pe care Benjamin îl distinge în cazul percepției orașului la vârsta copilăriei: „Benjamin sees the child as having a privileged
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
orașului presupune această cartografiere „inten sională“ a spațiului, parcurgerea unor trepte ale realului, cobo rârea în tărâmul Mumelor. Structura labirintică este legată de cisiv de conceptul orașului, ea face posibilă, în mod privilegiat, experiența urbană. Memoria - rememorarea locurilor - sau descifrarea scriiturii urbane care oferă clădirilor, străzilor, oamenilor un chip sunt ispite ale acestui labirint, încercări și, în același timp, Ariadne. În felul acesta, memoria colectivă, involuntară poate să survină doar în momentul în care traseele urmate nu sunt predeterminate, intenționale. Evenimentul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
așa fel încât să devină vizibil mecanis mul fizionomiilor sale fluide. Ontologia slabă a vaselor sparte din învățătura lui Isaac Luria, pe care autorul german o recuperează ca ontologie a lumii istorice a secolului al XIX-lea, „generează“, oarecum mistic, scriitura fragmentară din PassagenWerk sau din Copilărie berlineză... Lectura acestor texte este un exercițiu alchimic pentru care semnificațiile, cuvintele, citatele sunt întâmplări și personaje dintr-o poveste a copilăriei lui Mesia. CONCLUZII Primele două capitole ale încercării de față au ca
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Pantazi, Pașadia, Pirgu. În al doilea rând, „împrietenirea“ lecturilor despre care vorbeam mai sus mai are de depășit încă un obstacol. Este vorba de tendința de a „aplica“ o serie de concepte care descriu, la Benjamin, experiența urbană în „cazul“ scriiturii literare a Crailor... Aceste concepte sunt ele însele asemenea unor personaje, lucru poate mai puțin evident în demersul analitic pe care l-am încercat aici. Dar faptul că experiența urbană este, mai mereu pentru Benjamin, întruchipată în figuri precum flaneurul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
pe cale de consecință decorativă, așa cum înțelegeau arta egiptenii, grecii și primitivii. Primatul subiectivității și utilizarea unei lecturi simbolice, atât la conceperea tabloului, cât și la descifrarea sa, deschid drumul abstractizării artei, subliniind totodată relația pe care aceasta o întreține cu scriitura -, de aici utilizarea unui anumit formalism stilistic care-i va apropia stilurile decorative, dar și dezvoltarea artelor "minore", decorative, precum ilustrarea de carte, a unui artizanat superior în industria obiectului de lux etc. -, cu literatura prelucrarea unor teme literare -, și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ca formă superioară de juisanță, uneori calificată psihotrop sau ca deschidere inițiatică. Mateiu Caragiale ilustrează excelent capacitatea unui tablou de a distorsiona realitatea prin contaminare mimetică, așa cum madelainele proustiene suscită nu numai nevoia evocării, dar reprezintă și resortul intim al scriiturii proustiene. Teoria corespondențelor reia pe un alt plan o mai veche epistemă de secol XVI regăsită acum sub forma doctrinelor spiritiste, a ezoterismelor care subîntind aria preocupării estetice, investind-o cu o pondere mistică. "Corespondențele" deghizează în anumite cazuri o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
În acest caz, fundalul pădurii constituie ecranul pe care se proiectează visul. VII.4. Muzica înainte de toate orfismul decadent Armonicele simboliste sunt recuperabile cu un întreg instrumentar și repertoriu specific simbolist, de la clavir la vioară, de la valsul melancolic la romanța-tangou. Scriitura artistă în proza decadentă dezvoltă propriile sale armonice, iar nu odată muzica apare tematizată. În Casa Buddenbrock (1901) și Doctor Faustus (1947) ale lui Thomas Mann, ea constituie nu numai instrumentul formativ, ci și cel faustic al geniului damnat. Romanul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
chiar note muzicale, o partitură, și nu oricare, ci primele note din aria Violetei din Adio dell passato din Traviata. Astfel, în cel mai pur stil simbolist, tabloul incorporează muzica de operă, cu un libret și cu stilistica curbilinie a scriiturii secesioniste. Expresia transfigurată a personajului feminin constituie un efect al muzicii, mai mult, a unui anumit tip de muzică, unde tensiunea afectelor atinge un prag înalt. În atitudinea patetică a personajului feminin, în expresia emoțională a chipului, în retragerea oricărui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]