5,253 matches
-
el, de cât de mult o iubește, și mai ales acum, după ce a turnat bere și coniac cu nemiluita în el, după ce i-a dat ei peste mână să nu mai bea... Noi nu prea suntem obișnuiți cu băutura, se scuză Mirela musafirilor așezați turcește pe lângă măsuță. Mirela se învârte în jurul mesei, adunând sticlele goale și golind scrumierele, și spune c-o să mai facă o cafea, că acum se luminează de ziuă. E trei dimineața abia, și uite copiii ăștia cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
butoiul cu pulbere e pe cale să explodeze. În aceeași clipă, ușa sălii se dădu În lături și apăru „butoiul cu pulbere“ În persoană. Știam că omul nu-și făcea decât datoria, dar, Într-un fel, asta nu părea să-l scuze prea tare; În vreme ce străbătea zona de primire, i-am aruncat niște priviri care l-ar fi putut ușor transforma În cenușă. Bătu la ușa biroului și intră. Pe când aceasta se Închidea În urma lui, mi s-a năzărit că simt un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
trasă la față și-am tresărit amintindu-mi că avea totuși cincizeci de ani. De obicei, părea mult mai tânără de atât. Am rămas o clipă În picioare la recepție, neștiind ce să fac. Polițistul-secretar tocmai dispărea În interiorul biroului. — Mă scuzați, i-am spus eu, e În ordine dacă mă duc jos să-mi iau rucsacul și haina? Sunt Încă În dulap. El a stat un moment pe gânduri, apoi a spus: — Nu văd de ce nu. Așteptați puțin. Intră, Îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
asta? Fliss Încuviință din nou. Nu era omul care să facă risipă inutilă de vorbe. — Fără folos, Însă. El și Linda nu s-au avut niciodată bine. D-abia aștepta el să-i pună bețe În roate. Proastă strategie. — Mă scuzați, spuse bărbatul, mi-ați putea spune ce preț are valiza asta? L-am Înjurat În minte. — Prețurile sunt pe mânere. — Ah, da. Mersi. Fliss se Întoarse din nou spre mine. — Ziceai că..., am Început eu. Și dacă am cumpăra două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Ce frumos din partea lor. I-am aruncat În grabă o privire, așa cum faci când cineva ia loc lângă tine, am revenit la lectura mea, dar apoi m-am uitat iarăși la ea, ca și cum tocmai Îmi dăduse ceva prin minte. — Mă scuzați, dar nu cumva v-am văzut la Silver acum ceva vreme? am Întrebat eu, Încercând să vorbesc cât mai cordial și mai degajat, În genul acelor oameni care Încheagă o conversație cu persoane pe care nu le cunosc. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
importante cu care să socializeze, după cum proceda de obicei. Cu toate astea, am observat că potențiala mea reprezentare de către Duggie Sutton Îmi câștigase un minut Încheiat de atenție exclusivă. Eram cineva, ce mai?! — O, uite și pe Gabby! exclamă ea. Scuză-mă, te rog. Se introduse În mulțime, fiind cu o jumătate de cap mai Înaltă decât majoritatea celor din jur. Arăta de parcă s-ar fi căznit să Înainteze prin valurile mării, depunând mult efort, dar realizând progrese constante. Combinația dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
teribil și a ieșit pe ușă ca o furtună. — Asta nu schimbă cu nimic faptul că a văzut-o pe Linda Fillman privindu-i. — Nu, dar nici nu dovedește nimic! Am turnat cafeaua. — Nu am lapte deloc, i-am spus, scuzându-mă. Îmi pare rău, știu că e important pentru unii oameni. Dar am niște zahăr pe-aici, pe undeva. Vrei? Hawkins se holba sceptic la lichidul gros și negru din cană. Da, cred că am zahăr, am zis, scotocind la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
făceau ca porumbei să pară trași prin inel, au ieșit pe o ușă din stânga mea, atât de brusc că ar fi dat peste mine dacă nu aș fi sărit În lături, și s-au Îndepărtat la pas, fără să se scuze, conversând cu voci joase și prietenoase. Se vedea clar pe cine Își aleseseră porumbeii drept modele În viață. După aproximativ un sfert de oră, petrecut rătăcind de colo-colo și chiorându-mă la toate tăblițele de alamă inscripționate cu nume și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
În rândurile Socialiștilor Militanți, am sugerat pe un ton liniștit. Nu păcălește pe nimeni și știe asta, pufni Pegg. Poate să urle mai tare decât oricine și să vândă tone de ziare pe la demonstrații, că tot un rahat burghez rămâne. Scuzați. Mai luă o gură de bere. — N-am nimic cu burghezii, atunci când nu sunt fățarnici. Numai târâturile care se prefac solidari cu muncitorii mă calcă pe bătături. M-am gândit la toți cei pe care Îi cunoscusem la arte plastice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Îndată. De atunci, nu m-am mai Întors. Și, de regulă, sunt o persoană ordonată. N-aș fi plecat cu un obiect care nu-mi aparține, dacă mintea nu mi-ar fi stat la altceva. Îmi zâmbi și se mai scuză o dată: — Îmi pare Într-adevăr rău. Nu-mi dau seama de ce l-am pus În geantă. Dar, În mod evident, eu sunt cea care l-a pus acolo. Iar dumneata ai dreptate, trebuie că s-a Întâmplat În creșă, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
fi fost pruncul care-i creștea În pântec. Nu-l privisem mai mult de o secundă, dar eram sigură că pe poale aveam să găsesc câteva picături de sânge. Sângele Lindei. — Vă rog, am zis, nu e nevoie să vă scuzați. Absolut deloc. 23 În camera imensă, de curând măturată, era frig și trăgea curentul. M-am gândit că ar fi fost bine dacă mi-aș fi adus un pulover, pe urmă m-am Înfiorat, mai mult din cauza asocierii ideilor decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
una-alta, n-a fost invitat să se așeze. Abu Taher continuă: — Nu numai isprăvile tale se transmit din gură-n gură, Îți sunt puse În seamă și niște catrene foarte ciudate. Cuvântul este măsurat, nu acuză, nici nu prea scuză, nu iscodește decât la modul indirect. Omar consideră că a venit momentul să rupă tăcerea: — Rubaiul pe care Îl repetă omul cu cicatrice nu-mi aparține. Dintr-o mișcare nerăbdătoare cu dosul mâinii, judecătorul risipește protestul. Pentru prima dată, tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ani, cu propria fiică a Cârmuitorului Dreptcredincioșilor. Spunând aceasta, Omar s-a arătat admirativ, un pic solemn, poate, dar Djahane izbucnește Într-un râs cu totul lipsit de respect. El o privește, sever, jignit, neînțelegând această ilaritate neașteptată; ea se scuză și Îi explică: Când mi-ai vorbit de această căsătorie, mi-am amintit ce mi se povestise despre ea În harem. Omar Își aduce vag aminte de episodul din care Djahane a reținut cu aviditate fiecare detaliu. La primirea mesajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ca să-și apere patria. Tonul era politicos, deși foarte suspicios și Însoțit de priviri piezișe În direcția blocnotesului În care mă văzuse mâzgălind grăbit. N-am avut nevoie să aduc argumente, accentul mi-era apărarea cea mai elocventă. Bărbatul se scuză fără ezitare, mă invită la masa lui, Îi evocă pe La Fayette, Benjamin Franklin, Tocqueville și Pierre L’Enfant, Înainte de a-mi explica pe larg ceea ce tocmai citisem În presă, și anume că acel război «n-avea să fie pentru trupele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
-mă cu o bunăvoință amuzată. Nici un cuvânt nu-și găsi drumul spre buzele mele. Se făcu nevăzută. Mă aflam Încă În picioare, În fața ferestrei, căutând să zăresc printre copaci cupeul care o ducea, când un glas mă smulse din visare. — Scuzați-mă că v-am făcut să așteptați. Era Djamaledin. M\ma lui stângă strângea o țigară de foi stinsă; mi-o Întinse pe cea dreaptă, ca palma deschisă, moale, dar viguroasă. — Numele meu este Benjamin Lesage, vin din partea lui Henri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
prind din urmă. După un ceas, ne regăsim la misiune, În jurul unei supe de rodii. Pastorul ne lasă singuri. O tăcere stânjenitoare ne ține companie. Ochii lui Baskerville sunt Încă roșii. — Îmi refac Încetul cu Încetul sufletul de occidental, se scuză el, cu un surâs obosit. — Nu te grăbi, secolul de-abia Începe. Tuși ușor, duse bolul cald la buze, se pierdu iarăși Într-o contemplație tăcută. Apoi, anevoios: Când am sosit În această țară, nu reușeam să Înțeleg de ce nobili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dar fără complimente sau plecăciuni. Lacrimile Începură să-mi curgă prostește. Shuster a tăcut și m-a privit cu circumspecție și cu oarecare nedumerire. Dacă v-am jignit cumva, fără voie, prin tonul sau cuvintele mele, vă rog să mă scuzați. M-am ridicat și i-am Întins mâna. — Nu m-ați jignit, domnule Shuster, n-ați făcut decât să mă tulburați. Le voi aduce la cunoștință cuvintele dumneavoastră prietenilor mei persani, reacția lor nu va fi diferită de a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și închizându-se. Lângă sofa, ba chiar și pe ea, se aflau cărți. Covorul era presărat cu firimituri de pâine, bunica le mătura mereu de pe masă cu palma. „De când nu mai văd bine, am devenit și eu mai îngăduitoare”, se scuza ea oarecum. M-am ridicat și am făcut câțiva pași alene prin cameră. Ceșcuțele de porțelan ale bunicii stăteau de ani de zile în același loc, ca și farfuria cu chipul Madonnei, cumpărată de tata la Roma. Ea se rezema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
în stația de tramvai, căci la fel de bine aș fi putut să plugăresc pe ogor și, peste ani, să am ceafa brăzdată, la fel ca bunicul tău. M-am apropiat de bărbatul acela și i-am vorbit. «Vă rog să mă scuzați și promit să nu vă rețin prea mult. Vă văd bine îmbrăcat și mă gândesc că un om care poate să se îmbrace atât de bine ar avea posibilitatea să întindă o mână de ajutor cuiva.» Așa i-am vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
vapor în America. Tot ce e mare ajunge negreșit în America. Precis că aici e locul potrivit pentru noi. Dacă orașul era în stânga noastră, pasagerii alergau într-un suflet în partea stângă a avionului. Dacă era în dreapta, alergau înapoi. Pentru „Scuzați” și „Îmi permiteți, vă rog?” foloseau cuvinte pe care nu le mai auzisem. Domnul Sanowsky avea o problemă cu alcoolul, la fel ca unchiul meu de acasă. Chipul lui era stacojiu, ca atunci când faci declarații de dragoste ori te rușinezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
la miezul nopții, cu căruța, cu nevastă-ta și cumnată-ta, nu e lucru obișnuit, spuse el, N-o fi obișnuit, dar chiar așa a fost, Și de unde veneați când Începea să se lumineze, Nu e treaba ta, Ai dreptate, scuză-mă, Într-adevăr nu e treaba mea, dar oricum presupun că pot să te Întreb cum se simte socrul tău, La fel, Și nepoțelul tău, La fel și el, Sănătate amândurora, Mulțumesc, La revedere, La revedere. Vecinul făcu câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
fie retrași din misiunea lor fără o explicație acceptabilă, Și e clar că explicația acceptabilă nu ar putea fi aceea că maphia a pus stăpânire pe afacere, Așa este, deși acest lucru ar putea fi spus În termeni mai aleși, Scuzați-mă, domnule ministru, mi-a ieșit fără să mă gândesc, Bine, ajunși la acest punct, directorul de serviciu va prezenta contrapropunerea, pe care o putem numi și sugestie alternativă, adică, supraveghetorii nu vor fi retrași, vor rămâne la posturile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
bubui prea tare când va exploda, Bubuitura va fi mai puternică decât cel mai asurzitor tunet auzit vreodată, iar fulgerele mai orbitoare decât toate fulgerele la un loc, Mă Îngrijorați, În momentul acela, dragul meu, sunt sigur că mă veți scuza din nou, Să mergem, domnul prim-ministru vă așteaptă. Traversară o sală căreia În alte timpuri trebuie să i se fi spus anticameră și un minut după aceea directorul general se afla În prezența prim-ministrului, care Îl primi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
o aromă de brandy În cafea, ar fi constituit o sărbătorire mai mult decât suficientă, dar noi, care știm bine cu câtă ușurință scapă spiritul hățurile corpului când bucuria devine nemărginită, considerăm că, chiar când nu ar trebui să se scuze, să se ierte se poate Întotdeauna. În dimineața următoare, responsabilii cu administrația chemară familiile să vină să ridice trupurile, dădură instrucțiuni să fie aerisite camerele și schimbate cearceafurile, și după ce au adunat personalul ca să le comunice că, În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
vă mai surprind, Nu e posibil să fiți mai explicită, Vă Înșelați, nu mă refeream la ceea ce v-ați gândit, Și la ce m-am gândit eu, dacă se poate ști, La un pat, și la mine În acel pat, Scuzați-mă, Vina a fost a mea, dacă aș fi bărbat și aș fi auzit cuvintele pe care vi le-am spus eu dumneavoastră, cu siguranță aș fi gândit același lucru, ambiguitatea se plătește, Mulțumesc pentru franchețe. Femeia făcu câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]