21,041 matches
-
Kant a fost gândită drept un cadru valabil atât pentru cunoașterea comună, cât și pentru știința matematică a naturii în genere 20. Nucleul argumentării lui Brittan îl constituie caracterizarea principiilor filosofiei transcendentale drept principii ale posibilității reale. Pentru Kant, enunțurile sintetice a priori ale „Analiticii” determină ceea ce este în mod real posibil. Ele sunt valabile pentru toate obiectele în mod real posibile. Kant vedea în ele condiții ale posibilității experienței în genere, presupoziții ultime. El le-a gândit însă drept condiții
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mobilului nu va fi apreciată drept „în mod real posibilă”. Iată de ce principii fizice cum sunt relațiile de indeterminare din mecanica cuantică nu pot fi puse de acord cu teoria kantiană a experienței. Unele dintre enunțurile caracterizate de Kant drept sintetice a priori vor fi apreciate din perspectiva fizicii actuale nu atât drept false, cât irelevante 21. Ceea ce arată cât de greu este să se traseze o linie de separație valabilă o dată pentru totdeauna între principii metafizice și enunțuri care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sunt „pure”, în sensul strict al termenului, merită atenție. Să ne întrebăm de ce a asociat Kant matematica pură cu ceea ce el a numit „fizică pură”. Răspunsul ne stă la îndemână. Atât matematica, cât și fizica pură, sunt constituite din enunțuri sintetice a priori. Pentru formularea problemei filosofiei transcendentale, ca problemă a posibilității judecăților sintetice a priori, au fost, așadar, necesare două rezultate prealabile. Primul rezultat a fost acela că propozițiile matematicii sunt enunțuri sintetic a priori, și nu analitice. Al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a asociat Kant matematica pură cu ceea ce el a numit „fizică pură”. Răspunsul ne stă la îndemână. Atât matematica, cât și fizica pură, sunt constituite din enunțuri sintetice a priori. Pentru formularea problemei filosofiei transcendentale, ca problemă a posibilității judecăților sintetice a priori, au fost, așadar, necesare două rezultate prealabile. Primul rezultat a fost acela că propozițiile matematicii sunt enunțuri sintetic a priori, și nu analitice. Al doilea rezultat, nu mai puțin important, a fost acela că la începutul sau la
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și fizica pură, sunt constituite din enunțuri sintetice a priori. Pentru formularea problemei filosofiei transcendentale, ca problemă a posibilității judecăților sintetice a priori, au fost, așadar, necesare două rezultate prealabile. Primul rezultat a fost acela că propozițiile matematicii sunt enunțuri sintetic a priori, și nu analitice. Al doilea rezultat, nu mai puțin important, a fost acela că la începutul sau la baza științei matematice a naturii stau enunțuri sintetice a priori, enunțuri ce nu pot fi derivate din experiență, ci fac
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
rezultate prealabile. Primul rezultat a fost acela că propozițiile matematicii sunt enunțuri sintetic a priori, și nu analitice. Al doilea rezultat, nu mai puțin important, a fost acela că la începutul sau la baza științei matematice a naturii stau enunțuri sintetice a priori, enunțuri ce nu pot fi derivate din experiență, ci fac abia posibilă cunoașterea naturii corporale. Pare greu de contestat că autorul CRP a ajuns la această concluzie cercetând nu cunoașterea în genere, ci examinând fundamentele științei exacte a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kants Theorie der Physik, Vittorio Klostermann, Frankfurt am Main, 1969. El scrie, referindu-se la CRP, că aici „Kant nu vrea să ofere o teorie a cunoașterii empirice, în calitate de cunoaștere empirică, ci prin răspunsul la întrebarea Cum sunt posibile judecățile sintetice a priori?, el vrea mai degrabă să explice cum sunt date cunoașterii empirice obiecte în genere pentru a fi cunoscute, adică cum poate fi ea (cunoașterea empirică - n.m. M.F.) obiectivă”, (p. 10). Dezvoltându-și argumentarea, autorul adaugă: „Kant nu pune
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
formula un concept kantian al fizicii propriu-zise drept lipsit de perspective. „Kant - scrie el - nu vrea să ofere o teorie a cunoașterii empirice, în calitate de cunoaștere empirică, el vrea mai degrabă să explice prin răspunsul la întrebarea « Cum sunt posibile judecățile sintetice a priori?Ă în ce fel sunt date cunoașterii empirice obiecte în genere pentru a fi cunoscute, adică în ce fel poate fi ea în genere obiectivă.” 5 Și alți comentatori sunt de acord cu observația că despre fizica propriu-zisă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
filosofia kantiană este invocată drept fundal contrastant al prezentării și argumentării unei concepții empiriste asupra cunoașterii se are în vedere, în primul rând, teoria kantiană privitoare la posibilitatea unei cunoașteri independente de experiență, o cunoaștere care se exprimă în enunțuri sintetice a priori. Astfel, Rudolf Carnap afirma că negarea existenței unor enunțuri care sunt sintetice și, totodată, a priori, care conțin adică o cunoaștere ce este independentă de experiență în genere, ar reprezenta o caracterizare negativă a oricărei concepții empiriste asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
asupra cunoașterii se are în vedere, în primul rând, teoria kantiană privitoare la posibilitatea unei cunoașteri independente de experiență, o cunoaștere care se exprimă în enunțuri sintetice a priori. Astfel, Rudolf Carnap afirma că negarea existenței unor enunțuri care sunt sintetice și, totodată, a priori, care conțin adică o cunoaștere ce este independentă de experiență în genere, ar reprezenta o caracterizare negativă a oricărei concepții empiriste asupra cunoașterii, în măsura în care empirismul poate fi calificat drept acea orientare epistemologică care susține că nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a priori, care conțin adică o cunoaștere ce este independentă de experiență în genere, ar reprezenta o caracterizare negativă a oricărei concepții empiriste asupra cunoașterii, în măsura în care empirismul poate fi calificat drept acea orientare epistemologică care susține că nu există enunțuri sintetice a priori. „Acesta este in nuce întreg empirismul”2. Hans Reichenbach care, ca și Carnap de altfel, îl trata cu respect pe Kant3, afirma că teoria cunoșterii dezvoltată în CRP îi apare empiristului ca o teorie care nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Reichenbach care, ca și Carnap de altfel, îl trata cu respect pe Kant3, afirma că teoria cunoșterii dezvoltată în CRP îi apare empiristului ca o teorie care nu poate fi apărată. Nu pot exista enunțuri care sunt în același timp sintetice și a priori în sensul lui Kant, adică înzestrate cu atributele necesității și generalității. Dezvoltarea ulterioară a cunoașterii științifice este caracterizată de Reichenbach drept un proces de „dizolvare a sinteticului a priori”. Ideea kantiană a sinteticului a priori a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
apărată. Nu pot exista enunțuri care sunt în același timp sintetice și a priori în sensul lui Kant, adică înzestrate cu atributele necesității și generalității. Dezvoltarea ulterioară a cunoașterii științifice este caracterizată de Reichenbach drept un proces de „dizolvare a sinteticului a priori”. Ideea kantiană a sinteticului a priori a fost o eroare, însă una istoric justificată. (Reichenbach admite că dacă Immanuel Kant ar fi trăit în epoca teoriei relativității și a mecanicii cuantice el ar fi abandonat probabil ideea că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sunt în același timp sintetice și a priori în sensul lui Kant, adică înzestrate cu atributele necesității și generalității. Dezvoltarea ulterioară a cunoașterii științifice este caracterizată de Reichenbach drept un proces de „dizolvare a sinteticului a priori”. Ideea kantiană a sinteticului a priori a fost o eroare, însă una istoric justificată. (Reichenbach admite că dacă Immanuel Kant ar fi trăit în epoca teoriei relativității și a mecanicii cuantice el ar fi abandonat probabil ideea că există o cunoaștere sintetic-a priori
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
kantiană a sinteticului a priori a fost o eroare, însă una istoric justificată. (Reichenbach admite că dacă Immanuel Kant ar fi trăit în epoca teoriei relativității și a mecanicii cuantice el ar fi abandonat probabil ideea că există o cunoaștere sintetic-a priori.) Programul lui Kant de a căuta un sintetic a priori, dezvăluind premisele logice ale cunoașterii, este, așadar, condamnat la eșec. Dacă o propoziție este o premisă a cunoașterii științifice ea nu este de aceea și validă. Dacă vrem
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
una istoric justificată. (Reichenbach admite că dacă Immanuel Kant ar fi trăit în epoca teoriei relativității și a mecanicii cuantice el ar fi abandonat probabil ideea că există o cunoaștere sintetic-a priori.) Programul lui Kant de a căuta un sintetic a priori, dezvăluind premisele logice ale cunoașterii, este, așadar, condamnat la eșec. Dacă o propoziție este o premisă a cunoașterii științifice ea nu este de aceea și validă. Dacă vrem să știm dacă premisele sunt adevărate, trebuie să dovedim, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
validă. Dacă vrem să știm dacă premisele sunt adevărate, trebuie să dovedim, mai întâi, că însăși cunoașterea noastră științifică este adevărată. Adevărul premiselor nu este de aceea mai bine întemeiat decât cunoașterea științifică. Această simplă analiză logică arată că filosofia sinteticului a priori a lui Kant nu poate fi apărată.4 Cititorii care înregistrează asemenea luări de poziție pot ajunge ușor la concluzia că între conceptul kantian al cunoașterii și acel concept al cunoașterii de orientare empiristă care domină gândirea științifică
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
despre realitate nu există însă. Cunoașterea devine posibilă numai prin supunerea intuițiilor conceptelor. Ea cere, mai întâi, diversul intuiției pure, în al doilea rând, sinteza acestui divers prin imaginație și, în al treilea rând, conceptele intelectului care îi conferă unitate sintetică 11. Pentru trasarea contururilor conceptului cunoașterii orientat spre formă în CRP este esențială sublinierea insistentă că nici conținutul dat prin intuiție, nici conceptele fără conținutul dat în intuiție nu reprezintă cunoaștere. Kant afirmă explicit că orice cunoaștere bazată pe experiență
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
formă relativizată a conceptului kantian de a priori va apărea pe deplin îndreptățită. S-a atras atenția, în acest sens, asupra faptului că un filosof empirist ca Rudolf Carnap, care s-a distanțat în mod clar de conceptul kantian al sinteticului a priori, a evidențiat, totodată, statutul distinct al structurii conceptuale fundamentale în știința teoretică a naturii prin afirmarea unei distincții nete între cadrul conceptual sau lingvistic al cercetării teoretice și investigațiile empirice propriu-zise care au loc în acest cadru, între
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Mach, Die Mechanik in ihrer Entwicklung historisch-kritisch dargestellt, Brockhaus, Leipzig, 1921, îndeosebi „Cuvântul înainte” al ediției a VII-a din 1912, p. IX. 2. Vezi R. Carnap, Einführung in die Philosophie der Naturwissenschaft, Nymphenburger Verlagsdhandlung, München, 1969, în special capitolul „Sinteticul a priori” a lui Kant, cu această concluzie la p. 179. 3. Filosofia lui Kant ar fi exprimat starea științelor vremii sale iar răspunsurile ei la întrebările pe care le-a formulat au fost răspunsurile posibile, ținând seama de această
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
atracție este constitutivă materiei este demonstrația imposibilității contrariului, adică a existenței materiei doar pe temeiul forței de respingere. Căci o materie cu o anumită întindere nu este posibilă doar prin acțiunea forței de respingere. Umplerea unui spațiu este rezultatul unității sintetice a celor două forțe, a interacțiunii și limitării lor reciproce. Kant insistă asupra faptului că cele două forțe sunt „fundamentale”, „originare”, în sensul că ele nu pot fi derivate din alte concepte 29. Explicația pe care o numește „metafizic-dinamistă” este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
clară pentru oricine.” Admițând că există în genere o unitate a conștiinței, continuă argumentarea lui Motru, aceasta nu poate fi decât una relativă, empirică. Atunci organizarea impresiunilor venite prin simțuri nu se realizează prin mijlocirea unei speciale funcțiuni de unitate sintetică a priori, ci se realizează prin mijlocirea obișnuitelor funcții sufletești, care își au rădăcinile lor întinse până în viața organică a corpului, cu a cărui unitate se aseamănă și unitatea conștiinței. Cu alte cuvinte, deodată cu tăgăduirea identității numerice a eului
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
prin mijlocirea obișnuitelor funcții sufletești, care își au rădăcinile lor întinse până în viața organică a corpului, cu a cărui unitate se aseamănă și unitatea conștiinței. Cu alte cuvinte, deodată cu tăgăduirea identității numerice a eului, se zdruncină și teoria unității sintetice a priori, teoria centrală a întregului sistem kantian.63 Rezultă că întemeierea posibilității unei cunoașteri cu valoare universală și necesară pe identitatea conștiinței a rămas o problemă deschisă. Motru ajunge astfel la ceea ce constituie punctul de plecare al propriei sale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
precizează că la această întrebare răspunde metafizica 71. Metafizica este, așadar, filosofia transcendentală. Iar în Prolegomene Kant subliniază că obiectul metafizicii îl constituie rațiunea pură, adică întreaga noastră cunoaștere independentă de experiență care face posibilă experiența. Propozițiile metafizicii sunt propoziții sintetice a priori 72. Toate aceste afirmații sunt în deplin acord cu precizări pe care le întâlnim în textul Criticii rațiunii pure. Numind „critica rațiunii pure” un tribunal ce poate garanta „pretențiile legitime” ale unei cunoașteri independente de experiență și respingând
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
până la a spune că modelul doctorului Moss este chiar editorul său, Alfred Knopf - un om pentru care avea totală simpatie și infinită recunoștință. Argumentele devin mai puțin convingătoare - dacă nu de-a dreptul mincinoase - când, din nevoia de a descrie sintetic lumea ce populează universul dubios din Idle Valley, pictează proiectând culoarea direct din tub, obținând un tablou țipător. El comite, astfel, tocmai păcatul pe care-l condamnă: Ceea ce-mi place în acest local e că totul decurge după tipic
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]