3,225 matches
-
FICȚIONALĂ (fiktionale Erzählen). Povestirea factuală constă din aserțiuni de realitate, istorice, teoretice și pragmatice (ca și aserțiuni de "realitate prefăcută", de exemplu în NARAȚIUNEA ficțională LA PERSOANA ÎNTÎI): acestea se pot raporta la un eu-origine (I-Origo) real (sau mimat) și subiectivitatea sa. Povestirea ficțională, pe de altă parte, constă dintr-o NARAȚIUNE ficțională LA PERSOANA A TREIA. Ea se caracterizează prin absența unui eu-origine (personajele fictive introduse la persoana a treia sînt subiectele rostirilor, gîndurilor, sentimentelor și acțiunilor prezentate) și are
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
altă parte, constă dintr-o NARAȚIUNE ficțională LA PERSOANA A TREIA. Ea se caracterizează prin absența unui eu-origine (personajele fictive introduse la persoana a treia sînt subiectele rostirilor, gîndurilor, sentimentelor și acțiunilor prezentate) și are capacitatea unică de a portretiza subiectivitatea acestor personaje la persoana a treia, ca personaje la persoana a treia. Distincția operată de Hamburger între povestirea factuală și povestirea ficțională e analoagă, deși nicicum echivalentă cu distincția lui Benveniste între DISCURS și ISTORIE, sau distincția lui Weinrich între
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
după Hamburger, care o opune la ceea ce s-ar numi POVESTIRE FACTUALĂ (Aussage). Povestirea ficțională constă dintr-o NARAȚIUNE LA PERSOANA A TREIA. Dacă aserțiunile care constituie povestirea factuală se pot lega de un eu-origine (I-Origo) real (sau mimat) și subiectivitatea sa, în povestirea ficțională personajele fictive introduse la persoana a treia sînt subiectul enunțurilor, gîndurilor, sentimentelor și acțiunilor prezentate. Mai mult, timpul gramatical de bază folosit în povestirea ficțională preteritul desemnează situațiile și evenimentele povestite ca fiind fictive și nu
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
ficțională preteritul desemnează situațiile și evenimentele povestite ca fiind fictive și nu le caracterizează ca fiind trecute (trecutul există numai pentru un eu-origine; situațiile și evenimentele din ficțiune sînt atemporale). În sfîrșit, povestirea ficțională prezintă calitatea unică de a portretiza subiectivitatea la persoana a treia ca persoană a treia: este singurul loc unde se poate prezenta o asemenea subiectivitate, singurul loc unde mintea persoanei a treia poate fi inspectată dinlăuntru. Distincția făcută de Hamburger între povestirea ficțională și povestirea factuală este
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
există numai pentru un eu-origine; situațiile și evenimentele din ficțiune sînt atemporale). În sfîrșit, povestirea ficțională prezintă calitatea unică de a portretiza subiectivitatea la persoana a treia ca persoană a treia: este singurul loc unde se poate prezenta o asemenea subiectivitate, singurul loc unde mintea persoanei a treia poate fi inspectată dinlăuntru. Distincția făcută de Hamburger între povestirea ficțională și povestirea factuală este analoagă, deși nicidecum echivalentă, cu distincția lui Benveniste între ISTORIE și DISCURS și distincția lui Weinrich între UNIVERS
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
reprezentând o modalitate de realizare a evaluării sumative. Și aceste metode prezintă atât avantaje cât și limite, ceea ce înseamnă că și unele și celelalte trebuie foarte bine cunoscute și dozate de către evaluatori. Avantajele cu relevanță maximă sunt: înlătură sau diminuează subiectivitatea notării, pentru că lucrările pot fi secretizate, asigurându-se astfel anonimatul celor care le-au elaborat; se evaluează un număr mare de elevi și o cantitate mare din materia care a fost parcursă; subiectele pot fi echilibrate în privința gradului de dificultate
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Benza Aurel () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1136]
-
a căror verbalizare și raționalizare este dificilă. Povestirea visului este dezlânată și confuză. Prezintă lipsuri, îndoieli și imprecizii. Ca să nu mai spunem că subiectul însuși face deja de la sine o primă interpretare (inconștientă) a visului. Îl tratează conform propriei sale subiectivități. Însă, în ciuda tuturor impreciziilor, slăbiciunile și lipsurilor, povestirea visului constituie prima etapă înainte de interpretare. Avem adesea dificultăți în a observa, a povesti, a asculta fără a judeca. Trebuie deci să ne străduim să rămânem cât mai neutri posibil. Este ca
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
că simte asta poate fi legat de o experiență, de un traumatism, de un eveniment special); - referințele culturale: «Negrul este trist, este culoarea doliului în țara mea»; realitatea obiectivă: «Negrul înseamnă noapte, întuneric». Punctele 1 și 2 fac referire la subiectivitatea persoanei, întrucât ceea ce este valabil pentru o persoană sau o societate nu este valabil pentru toate persoanele sau pentru toate societățile. Cuiva îi poate plăcea negrul pentru că îi stă bine (punctul 1), iar anumite civilizații nu asociază negrul cu moartea
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
percepției individuale, studierea simbolului în funcție de cultură, ajungerea, în cele din urmă, la adevărata semnificație obiectivă, esențială și universală a simbolului - explică cum derivă interpretarea simbolurilor din cunoașterea de sine. Căci descoperirea sensurilor induce identificarea anterioară a proiecțiilor personale, apoi conștientizarea subiectivității lor și deci, prin căutarea neutralității, dispariția atașamentului de punctele de vedere individuale și culturale, pentru a se deschide către o conștiință universală. Interpretarea simbolurilor prin căutarea de sens ne invită permanent să lucrăm cu noi înșine. 4. Metodologie Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
simbolistica oglinzii, deoarece ea nu este o sursă de lumină, ci reflexia luminii soarelui. Este, la fel ca oglinda, o reprezentare a spiritului ce percepe realitatea, dar care nu este realitate. Ea îl trimite pe cel ce visează la propria subiectivitate. Conform credințelor populare, lunii pline îi sunt atribuite nenumărate puteri, mai ales cea de transformare (vârcolacul), dar și de creștere, de fertilitate și de intensificare a angoaselor. Soare Soarele este simbolul universal al vieții, fericirii și puterii. Cei mai importanți
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
poate fi conceput un nou proiect al ei în absența unor linii de semnificație "teoretică" ce trimit către un proiect antropologic. Reproșul lui C. Rădulescu-Motru privind înțelesul kantian al subiectului cunoscător, anume că acesta apare într-o formă abstractă, ca subiectivitate transcendentală, fără semnificație la nivelul individului concret, are justificare dacă omul este înțeles numai ca subiect al cunoașterii. Înțeles ca ființă sensibilă și inteligibilă, omul lui Kant poartă cu sine și determinarea concret-individuală pe care nu o găsește C. Rădulescu-Motru
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
drept, nu o poate părăsi, dar pe care o poate limita prin "locuirea" sa inteligibilă, nu este "om întreg". Experiența acestuia din urmă fusese făcută de Kant poate într-un pur sens experimental prin prezentarea omului (a ființei raționale) ca "subiectivitate transcendentală", ca subiect al cunoașterii, apoi prin prezentarea lui ca posesor al facultății de a dori inferioară (aceea prin care omul râvnește fericirea); și chiar prin prezentarea lui doar ca ființă inteligibilă, liberă. Aceste experimente kantiene nu au contat, desigur
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
a conștiinței îi corespunde o "unitate reală"? "Lumea conștiinței și lumea materială, cu cât sunt examinate mai de aproape și cu cât sunt reduse la realitatea lor, cu atât ele încetează de a mai prezenta diferențele cu care le îmbracă subiectivitatea simțurilor. Ultimele concluzii ale științei asupra realității universului spun că această realitate consistă în raportul constant dintre diferitele forme de energie."109 Așadar, temeiul identității dintre "lumea conștiinței" și "lumea materială" îl constituie energia, ca substrat comun al lor, de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ales a ipotezelor de lucru. Kant formulează, în problema socotită de C. Rădulescu-Motru ca fiind fundamentală atât pentru el cât și pentru Kant, anume problema valabilității cunoașterii, în fond, a acordului dintre conștiință și realitate, ipoteza formelor a priori ale subiectivității cunoscătoare; C. Rădulescu-Motru, în aceeași problemă, formulează ipoteza personalismului energetic, potrivit căreia personalitatea este sinteza evoluției energiilor din univers; tocmai de aceea conștiința este în acord cu realitatea fizică, devenind astfel posibilă cunoașterea. Deseori autorul personalismului energetic lucrează în marginea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
lucrarea de doctorat: Zur Entwicklung von Kant's Theorie der Naturcausalitat (1893) și încheind cu Timp și destin (1940), C. Rădulescu-Motru se referă "critic" la conceptul kantian al timpului. Ca intuiție pură a priori și legat de conștiința transcendentală (de subiectivitate), timpul lui Kant este o construcție abstractă, socotește filosoful român, este timpul matematic, nu timpul real, destinul. Acesta din urmă este legat de individ, este legea lui de finalitate. Argumentele lui Kant privind timpul ca intuiție a priori dovedesc, de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
este posibilă fizica pură? Cum este posibilă metafizica în genere? Cum este posibilă metafizica știință?), timpul kantian, ca intuiție a priori, are sensuri care trimit la o "realitate"; el posedă o funcție constitutivă față de fenomen și este necesar în arhitectonica subiectivității transcendentale. Programul pe care și-l propune C. Rădulescu-Motru în filosofia sa este sensibil diferit de cel kantian; iar legitimitatea criticilor filosofului român, relative la filosofia kantiană, este justificată prin asumpțiile pe care sistemul său se întemeiază. Cert este faptul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
existență subiectivă, strict individuală. Se poate adânci și diferenția prin experiența internă, dar nu prin mijlocirea unei educațiuni în școală. Omul care din naștere nu o are, nu o poate învăța din cărți"173. Dar, deși blocată prin geneză în subiectivitate, intuiția destinului se exersează "în afară", fiind una dintre condițiile care fac posibilă formarea vocației. Prezentarea factorilor din conținutul intuiției destinului nu ocupă un loc de importanță deosebită în lucrarea lui C. Rădulescu-Motru. Dar din perspectiva justificării formale a conceptului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
kantian (și asupra proiectului metafizicii de care acesta este legat), atingând problema identității și unității conștiinței, în ultimă instanță, problema statutului ființei umane. Filosofia personalității și vocației a lui C. Rădulescu-Motru are semnificația pe care o are la Kant descrierea subiectivității și, în fond, a ființei raționale. Ipoteza personalismului energetic, potrivit căreia unitatea conștiinței se întemeiază pe identitatea sa de structură cu universul însuși (personalitatea fiind formă finală și "rezumat" al întregii evoluții a lumii) se naște din neacceptarea idei kantiene
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
temelia vieții împreună; mai mult, în afara legăturilor interumane nu există individualitate: cum am spune astăzi, după Freud, dar fără a subscrie neapărat la psihanaliză, nu există identitate fără alteritate. Reformulând: suntem produsul alterității constitutive, ea însăși un produs al intersubiectivității; subiectivitatea umană însăși e reflexivă și dialogică, este o intersubiectivitate. și, reflectează Buber, legăturile interumane nu sunt o chestiune de alegere liberă individuală, ci mai curând un dat al destinului personal, al istoriei și al culturii. Sesizând pericolul plasării individului sub
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
se desfăcea liberă de figură umană că o sperata poartă"97, - pare să indice faptul că doar poezia, prin care autorul român, reluând, probabil, o sugestie poescă din "Dialogul lui Monos și Una", înțelege o metodă de cunoaștere ce neagă subiectivitatea autorului ("liberă de figură umană") - este singura posibilitate ("sperata poartă") ce ne permite să trecem pragul, ce separă lumea vizibilă de cea invizibilă ("[p]ana la marginile celebrelor, incineratelor umbre"), să cunoaștem, cu alte cuvinte, Absolutul / Divinitatea, în aspectul lui
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
spre o realitate mai înaltă. Lumea imaginata nu este însă realitatea ultima ci, în tradiție neoplatoniciana, doar o oglindă, o figurare a ei, printr-o simbolică logică a inversiunii, legată de sacrificiul - atât al realității perceptive utilitare, cât și al subiectivității artistului. Deși cercul înțelegerii adevărate se mărește tot mai mult, acesta refuză, totuși, să se închidă: Pe zarul de constantă lumină însă, ivăr inferioarelor iaduri, Sufletul Cercetat se menținea neajuns 30. Pe calea urmată de autorul american, comentează Ion Barbu
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
ci de purificare și de reducție"44 -, cu alte cuvinte, stilizare și simplificare a reprezentării, printr-un travaliul artistic abil ascuns, în opera, și greu perceptibil de către cititor. Mai mult, Barbu atribuie "revoluției" poetice realizate de Moréas (desigur gradul de subiectivitate al aprecierii este mare!) un anumit caracter de necesitate ("fatalitate"), prin care evoluția poeziei se înscrie în tendințele, mai largi ale evoluției spiritului modern, așa cum erau ele schițate de Henri Bergson, în "L'Évolution créatrice" (1907). "Dialogul lui Monos și
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
spațiu, 12, 23, 27, 44, 56, 67, 82, 139, 149 spirit, 13, 48, 51, 76, 80, 82, 91, 100, 101, 102, 121, 129, 139, 144, 147, 169, 174, 192 spiritualitate, 63, 137, 140, 145 subiect, 44, 69, 105, 147, 151 subiectivitate, 134 suflet, 29, 36, 68, 98, 106, 119, 139, 141, 171 Ț tensiune, 43 text, 17, 35, 75, 78, 89, 109, 160, 164, 176, 194 Thibaudet, Albert, 57, 172, 208 știință, 12, 22, 121, 148, 152, 153, 158, 182, 183
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
narativă, sub cuvânt că funcția ei este îndeplinită cu mai multă eficacitate de reportaj, avangardiștii de orientare constructivisto-integralistă exaltă în schimb poezia, pronunțându-se pentru „poezia agresivă”. Asemenea artelor plastice, menționează Ilarie Voronca, poezia se dezbară, prin constructivism, de orice subiectivitate, încetează a fi o „expresie de suflet”, devenind o „existență materială”. Poemul țipă, vibrează, dizolvă, cristalizează, umbrește și calmează. El nu transmite emoție, ci „senzație crudă”, „sângerândă”, „zvârcolindu-se șopârlă în tăiere”. Respingând „gramatica”, mod al convenției, poetul de avangardă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287567_a_288896]
-
ci al unei colectivități; - comunicarea sentimentelor se face direct, nemijlocit; deci, utilizarea verbelor la persoana I; nu apare personajul ca purtător de cuvânt al autorului; - poezia lirică pare a fi un interminabil monolog; de aici, rezultă eul liric predominant, și subiectivitatea ca trăsătură esențială; - poezia nu are obligatoriu „început”, „cuprins” și „încheiere”, ea poate să înceapă brusc, întâmplător; - sub impulsul copleșitor al unei stări, încep să se formeze „noduri” de sens; aceste noduri pot fi aparent rupte între ele, ca niște
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]