3,177 matches
-
să vezi mereu pe toată lumea, încurcându-ți programul, încurcându-ți casa pe care tu încerci să o ții curată! Mouetta mică și neagră, Cara-Kâz, gospodărind! Nu știu de ce, acest participiu prezent mi-a evocat Fălticenii de altădată, cu mama traversând sufrageria, făcând pasiențe, mergând spre bucătăria cu plita mare, unde cozonacii moldovenești creșteau nebunește după hogeac. Relativ la chemările tale, le cred, deocamdată, fără ecou posibil. Sunt bucuroasă că ai găsit pe Dard, că ai fost la Monique de la Bruchollerie, că ai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de 20 de zile în fiecare dimineață se încălzește apa în vase mari la bucătărie și eu grelotez pasionat într’un sfert de baignoire sau în 10 cm înălțime de apă. S’au încercat și caloriferele pentru iarnă; cel din sufragerie a bătut recordul, înnebunit, celelalte s’au încălzit doar cât trebuie ca să fie controlate. Azi la dejun a telefonat R. că pot să-ți scriu și-ți va face să parvină scrisoarea; nu am avut curajul să renunț la ceea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
rog. Câtă vreme ne putem scrie, putem trăi. Mi-e gândul numai la tine și trăesc pentru că te iubesc și te aștept. Mammy II Duminecă dimineața, 26 octombrie [1947] E ora 1; aștept pe R[ainer] la masă; ușa de la sufragerie e deschisă; astăzi a fost foc la bucătărie și în casă e oarecum desmorțit; casa are aspect primitor și e natural că dac’aș putea să o pun la dispoziția lui nu aș [putea] arăta recunoștința mea, pentru tot ce
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o luptă pe viață și moarte, ca să te văd. Totul e atât de orânduit în biurou și în odăița ta; am știut să impun o ordine și un program care să-ți păstreze casa gata să te primească. Numai în sufragerie un divan în locul scrinului și covorul care a fost la Cinci, pe deasupra, schimbă oare cum imaginea casei tale, așa cum ai lăsat-o. Ți-aduci aminte de valizele de pe scaune, deschise și închise, de febrilitatea ta, de ultimele clipe, înainte de plecare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
20 de minute am reluat lecția cu Maria, care a plecat la 7½; la 8 fără un sfert masa, și apoi așteptarea pachetului plin cu... decepții. Și acum, noi două, numai noi două. Când vor termina cu șoptitul alături în sufragerie, cu boncănitul în bucătărie, cu intrările în bae și [...], când vor amorți toate zgomotele casei, eu voi privi nostalgic, cu lacrimi, odaia ta, în care intru pios; după ce-ți voi scrie mă voi prăbuși în somn, care uneori e
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ești în Franța [cea] mult iubită a copilăriei tale, a maturității tatălui tău și a zburătăcirilor mele - acum cuprin zând micul bonz al divinității mele materne. Casa e acum pregătită cum știi pentru ședința de după masă: ușile larg deschise la sufragerie, scrumiere peste tot, deși îmi pare că ele nu vor mai avea de cine să fie prea mult utilizate. Am lăsat și eu radioul deschis ca să mă amețesc cu muzica și [mai] bună, și [mai] eftină, numai să am impresia
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în pământ. În jilț, Tante Margot, în gris luminos bătând în bleu, cu părul alb clar, pudrat în argint; singurele puncte luminoase: ea, mintea și glasul ei de argint, muzical. Mi am amintit, amărâtă, de casa ei splendidă, cu o sufragerie de două ori cât apartamentul nostru, de goûtéurile de la cinci, când mergeam în mare favoare, invitate de ea; de covoarele persane, de șalurile venețiene, de argintăria masivă și vesèla de un gust rafinat; de cupeul ce venea să ne ia
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
utilitatea sacrificiului meu; nu dau înapoi, n-am să dau niciodată înapoi în fața unui gest sacru, acceptat și liber consimțit. Nu-mi mai fumez țigara în fotoliul galben, stau dreaptă și tare ca un stâlp pe scaunul de piele din sufragerie, care tronează ca un scaun electric, în locul fotoliului tatei - neocupat de la plecarea ta - și aștept dreaptă și fermă declanșarea. Nu te întoarce. [...] Îți trimit Plantațiile lui Tonegaru. Mai am încă manuscrisul lui Doinaș. Să ți-l trimit? Că oricum aici
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
halat, cu picioarele goale în papuci. Le am spus: „Trebuie să mă îmbrac“. „Nu, nu-i nevoie, rămâneți așa.“ „N-am obiceiul să primesc străini, bărbați, ca și cum ar fi din familie.“ Atunci s-au postat în ușa dintre dormitor și sufragerie; și, cum ultimele zece scrisori de la tine erau în dulapul dinspre baie, mi le-am strecurat repede între cordon și chilot; pe urmă, foarte calmă, m-am îmbrăcat și m-am pieptănat repede și m-am întors în birou: radioul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
toate ușile și unde nu erau chei a pus fotolii! Aseară a dormit aici prima oară. Noi două, Lila și cu mine, în vraiștea asta? Păi, Lila încearcă să mă consoleze; fără să i spun eu, s-a culcat în sufragerie, pe canapeluță, în timp ce individul sforăia de se zgâlțâiau pereții, în birou. Azi-dimineață, Lila a plecat la ora 9, dezolată că mă lasă singură. Dar Mabell? Sunt sigură că din cauza lor s au întâmplat toate astea, deși nu vor să recunoască
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe cei cărora le datoresc ziua de azi!“, sau cam așa ceva, și seara, băiatul mămichii s-a întors rănit (căzuse în gura canalului și s-a lovit rău la picior). Poate își închipuiau că, reclamându-mă, vor pune mâna pe sufragerie. Acum, ca și mine, de altfel, stau la pândă. În primul rând, gata cu Lust. [Mabell] e speriată văzând că i s-a închis ușa în nas, căci individul a plecat fără să aerisească, fără să-și facă patul; asta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
plecarea ta, devenise de-a dreptul parte din mine: un centaur, ce mai! Pe deasupra, intru, ies și primesc lume prin bucătărie și știi că asta era odaia pe care-o lăsaserăm s-o aranjăm la urmă. Acum îți scriu în sufragerie, fiindcă masa Biedermeyer e prea joasă ca să scriu la ea - am încercat, când cu cartea poștală din 1 aprilie, și aproape n-am putut să scriu. Dar în sufragerie n-am becuri. M-am întors în camera mea ca să-ți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-o lăsaserăm s-o aranjăm la urmă. Acum îți scriu în sufragerie, fiindcă masa Biedermeyer e prea joasă ca să scriu la ea - am încercat, când cu cartea poștală din 1 aprilie, și aproape n-am putut să scriu. Dar în sufragerie n-am becuri. M-am întors în camera mea ca să-ți scriu. Sunt singură în casă și, pentru prima oară, singurătatea mă apasă; îmi vine să mă uit pe gaura cheii în birou. [...] Îți dai seama, îți scriu toate aceste
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
clipă liberă, și spre sfârșitul zilei nu mai puteam lega cuvintele în propoziții. Sculată în zori, am alergat prin oraș să cumpăr șervețele de hârtie și flori, pe urmă am ornat cele două colive. Pe când îmi făceam de lucru în sufragerie, sosește biata Vang[hele] cu amintirea ei și cu florile de cuviință. Slujba de pomenire era la ora 11 și noi am pornit abia la 11 fără 20, dar tramvaiul a sosit imediat și am ajuns aproape la timp, la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fel de a spune: trebuie să gătesc. Dar ceea ce m-a dărâmat îngrozitor a fost avertismentul dat de o funcționară de la spațiul locativ: că ar fi foarte posibil s-o mute pe Lila în camera mea și să-i dea sufrageria lui Mabell! Îți dai seama? 4 februarie [1951], duminică, ora 4 Am stat mult în pat azi-dimineață și am terminat cartea pe care mi-a împrumutat-o Florica, mama lui Ștefan: De ambele părți ale graniței, de Ann Bridge. Ce
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care îi cresc brusc adrenalina și inspirația și lucrează incredibil de repede. Așa lucrează el, m-a asigurat, și până acum nu a ratat nici un deadline. Deschid ușa și strig vesel „bună!“. Nu primesc nici un răspuns, așa că deschid ușa de la sufrageria noastră multifuncțională. La radio Madonna cântă cât o țin băierile, televizorul e pe MTV, iar câinele robot cel nou al lui Danny încearcă să escaladeze marginea canapelei. Iar Danny e prăbușit peste mașina lui de cusut, într-un nor de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care are și o mie de metri pătrați de pământ? Pe bune. Dacă ai avea o mie de metri pătrați de pământ în New York, imediat s-ar ridica zece blocuri de birouri pe el.) — OK! Deci cum... Mă întorc în sufragerie și rămân cu cuvintele în aer. Mașina de cusut s-a oprit, iar Danny citește revista Vogue. — Danny! mă tânguiesc. Ce faci cu rochia mea? — Ai văzut asta? zice Danny, arătându-mi nervos pe pagină. „Colecția lui Hamish Fargle a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și, sincer... destul de limitată, atunci foarte bine. Sună cineva la ușă și o deschid. În prag se află Danny. — Danny, după părerea ta, o fustă Miu Miu e sau nu o cheltuială pentru casă? întreb. — Categoric, zice Danny, intrând în sufragerie. — Vezi? spun ridicând sprânceana către Luke. Dar OK, mergem pe definiția ta... — Ați auzit? spune Danny mohorât. — Ce să auzim? — Doamna Watts scoate apartamentele la vânzare. — Cum? Mă uit la el. Pe bune? — Imediat ce ne expiră contractele de închiriere, ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
formez numărul alor mei. În clipa în care mami răspunde, aud în fundal sonorul de la Crimewatch și mă apucă o nostalgie subită pentru locul în care m-am născut. Mi-i și imaginez pe mami și pe tati stând în sufragerie, cu draperiile trase și șemineul electric pâlpâind plăcut. — Bună, mami! — Becky! exclamă ea. Ce bine îmi pare că m-ai sunat! Am tot încercat să-ți trimit niște meniuri de la firma de catering, dar vezi că nu-ți merge faxul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
rost de număr... — Nu, sincer, nu e nici o problemă! Nimic important, mă trezesc spunând. Păi, îmi pare bine că te-am auzit... pa! Las receptorul jos, tremurând vag. E doar pentru câteva zile. Ce contează câteva zile? Mă întorc în sufragerie, unde Danny stă într-o rână pe canapea, zapând. — Toate bune și frumoase? zice, ridicând capul. Da, spun. Parcă ziceai ceva de o băutură. — E în shaker, spune, dând din cap spre dulăpiorul de cocktail, exact în clipa în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
relaxante, dar în casă nu s-a simțit nici o relaxare, doar niște miros de ceară topită. Ieri am încercat să mut mobila ca s-o așez într-o manieră mai feng shui și mai armonioasă. Dar Luke a intrat în sufragerie exact în clipa în care am dat una cu piciorul canapelei în DVD player, și nu cred c-a fost prea impresionat. Dumnezeule, aș vrea foarte mult să-și deschidă sufletul în fața mea, așa cum fac personajele din Cei mai frumoși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Am anulat nunta. Am martori. De ce se mai agită Robyn cu ornamentele pentru centrul mesei? Nu înțeleg nimic, am fost destul de clară la telefon. Ce s-a întâmplat? Îmi beau apa, îmi mai pun un pahar și mă duc în sufragerie. E ora patru după masă, conform ceasului de la video, așa că încă mai am timp s-o sun. Și să aflu ce se întâmplă. — Alo! Wedding Events Inc., spune o fată a cărei voce nu-mi spune nimic. Cu ce vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ziua de azi. Adevărul e că mi se pare că se exagerează puțin cu dragostea de mamă... N-are nici un rost. Luke nici măcar nu e atent la mine. Sună telefonul, iar el nu schițează nici o mișcare, așa că mă duc în sufragerie să răspund. — Alo? — Alo? Cu Rebecca Bloomwood, vă rog, spune o voce stranie de bărbat. — La telefon, spun, remarcând pe masă un nou catalog de la Pottery Barn. N-ar fi rău să mă înregistrez și acolo. Cu cine vorbesc? — Sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fiecare cameră, de-a lungul pereților sunt înșirate cutii uriașe de carton, puse una peste alta. Mami îmi trimite cam cincizeci de faxuri pe zi, Robyn a început să vină pe capul meu neanunțată când are ea chef, iar în sufragerie e plin de voaluri și paruri pe care cei de la Dream Dress mi le-au trimis fără măcar să mă întrebe dacă le vreau. — Becky? Ridic ochii de la cafeaua de dimineață și îl văd pe Danny intrând în bucătărie. — Ușa era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
primul pe ea. Fac niște cafea proaspătă (fără cofeină - asta are voie Michael să bea de la o vreme) și amestec în ierburi, care nu-mi prea place cum arată, după care ne croim drum care cum poate prin harababura din sufragerie către canapea. — Deci, spune el, dând la o parte un teanc de reviste pentru a se putea așeza. L-a ajuns și pe el stresul, până la urmă. Îmi urmărește mișcările, în timp ce îi torn laptele, cu mâinile tremurând. După cum se prezintă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]