4,066 matches
-
Femeile - ca și muzica - trebuie ocolite în receptivitățile tulburi care măresc până la leșin pretextele de înduioșare. Când vorbești despre teamă, despre teama însăși, în fața unei blonde spiritualizate de paloare și care-și apleacă ochii pentru a suplini prin gest mărturisirea, surâsul ei frânt și amar ți se rostogolește-n carne și-și prelungește prin ecouri chinul său imaterial. Surâsurile sânt o povară voluptuoasă pentru cel ce le împarte și pentru cel ce le primește. O inimă atinsă de delicatețe greu poate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
despre teamă, despre teama însăși, în fața unei blonde spiritualizate de paloare și care-și apleacă ochii pentru a suplini prin gest mărturisirea, surâsul ei frânt și amar ți se rostogolește-n carne și-și prelungește prin ecouri chinul său imaterial. Surâsurile sânt o povară voluptuoasă pentru cel ce le împarte și pentru cel ce le primește. O inimă atinsă de delicatețe greu poate supraviețui unui surâs duios. Tot așa, sânt priviri după care nu te mai poți hotărî pentru nimic. Un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și amar ți se rostogolește-n carne și-și prelungește prin ecouri chinul său imaterial. Surâsurile sânt o povară voluptuoasă pentru cel ce le împarte și pentru cel ce le primește. O inimă atinsă de delicatețe greu poate supraviețui unui surâs duios. Tot așa, sânt priviri după care nu te mai poți hotărî pentru nimic. Un fulg rătăcitor prin aer este o imagine de zădărnicie mai sfâșietoare și mai simbolică decât un cadavru. Tot așa, un parfum neobișnuit ne face mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
le-ntind spre marginile lumii, ce auz misterios îmi descifrează în zare un cor de copii nebuni? ... În incerta veșnicie a unei după-amieze de vară, vocea spartă a unui puști te tulbură mai mult ca rugăciunea unui dement sau ca surâsul irevocabil al unui sinucigaș. Un gânditor n-are drept să se contrazică mai mult decât viața. N-are rost să fii decât poet, matematician sau general. S-ar putea ca femeile să nu existe decât pentru a îmbogăți inspirația și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tu n-ai loc de groaza ta! Și mă voi ascunde iarăși în inimă, prăfuită de amintirea mea! Nu-i etern decât ceea ce n-are nici o legătură cu adevărul. Femei - a căror vitalitate nu le permite mai mult de un surâs... Jacqueline Pascal sau Lucile de Chateaubriand. Ce bine că nu e în putința vieții să ne desprindă de melancolie! Je m'endormirai d'un sommeil de mort sur ma destinée. (Lucile) Lumea e salvată de cele câteva femei care au
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
spune cuiva și de ce i-ai mai spune, când freamătul lăuntric e ca un fluviu ce-ar curge dintr-o dată în sus? Din sânul semenilor ne aruncă valurile unor fericiri năpraznice, care înmulțindu-ne identitatea suspendă zâmbetul spre femei și surâsul spre prieteni. Eul se pierde în infinitatea lui, viața s-a exagerat în intensități care o șovăie între lumi. Din tot ce-ai fost, nu mai rămâne decât o adiere patetică. Nesfârșitul nopții pare o margine din priveliștea acestei dilatări
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este o expresie a disperării. Ai pierdut lumea asta, te-ai pierdut și pe tine. Și atunci un râs negru, înveninat și sinistru, însoțește toate gesturile tale, ca o mască hidoasă, distruge toate iluziile de elan și pe ruina tuturor surâsurilor naive, dulci și mângâietoare, apare surâsul agonic, mai crispat decât în măștile primitive și mai definitiv decât în cele egiptene. Despre mizerie Când mă gândesc la faptul că mizeria este strâns legată de existența omenească, nu mai pot adera la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pierdut lumea asta, te-ai pierdut și pe tine. Și atunci un râs negru, înveninat și sinistru, însoțește toate gesturile tale, ca o mască hidoasă, distruge toate iluziile de elan și pe ruina tuturor surâsurilor naive, dulci și mângâietoare, apare surâsul agonic, mai crispat decât în măștile primitive și mai definitiv decât în cele egiptene. Despre mizerie Când mă gândesc la faptul că mizeria este strâns legată de existența omenească, nu mai pot adera la nici o teorie și la nici o doctrină
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și fără nici o reticență. Și unde se poate găsi aceasta, altundeva decât în ultimele expresii? Încordările ultime și convulsiunile tristeților sfâșietoare, nebunia ultimă, beția și excitarea în ultimele forme mă încîntă pentru amestecul lor de farmec și de neliniște, pentru surâsul acela apocaliptic, de o vrajă ciudată și irezistibilă. Nu este totul ultim? Existența în genere nu este ea deja prinsă în neant? Și ce este neliniștea în fața neantului decât bucuria perversă a ultimelor tisteți, exaltarea pentru definitivatul neantului și provizoratul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
jucătorilor de domino și de cadențata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau lămpi somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. Dionis făcea c-un creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruit și adesea surâdea. Surâsul său era foarte inocent, dulce l-am putea numi, și totuși de o profundă melancolie. Melancolia în vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o esistență - cum sunt multe la noi - fără de speranță și, afară de aceea, determinat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din nebunatica sa gură. Dară, consumată de lipse, ea se stinse într-o zi. În delirul ei, ea trase mâna copilului ș-o ascunse în sân, lângă inimă, s-o încălzească - un simbol al vieței ei întregi! De - atunce fizionomia, surâsul lui căpătase acea umbră dulce de tristeță care îl făcea atât de interesant - și irezistibil pentru bobocii pensionatelor. Dar lui însuși nici nu-i trecea prin minte că pe el l-ar fi putut iubi cineva - pe el nu-l
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
plăti mai mult decât toată viața. Câtă intensivă, dureroasă, fără de nume fericire într-o oară de amor. Și cum i-ar vorbi el! Câte numiri ar inventa el, care de care mai îndrăgite, mai fără de înțeles, mai nepomenite, pentru un surâs de pe buzele ei, un surâs în trecere, umbra unei fericitoare cugetări; câtă gratitudine pentru-o privire; câtă recunoștință pentru că ar lăsa un moment degețălele ei dulci în mînile lui, și el simțea pare-că le trage la inima lui, să le
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
viața. Câtă intensivă, dureroasă, fără de nume fericire într-o oară de amor. Și cum i-ar vorbi el! Câte numiri ar inventa el, care de care mai îndrăgite, mai fără de înțeles, mai nepomenite, pentru un surâs de pe buzele ei, un surâs în trecere, umbra unei fericitoare cugetări; câtă gratitudine pentru-o privire; câtă recunoștință pentru că ar lăsa un moment degețălele ei dulci în mînile lui, și el simțea pare-că le trage la inima lui, să le facă a simți desele și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umărul lui și era aproape să moară. - O! te iubesc... n-ai știut niciodată cât te iubesc... - glasul ei era dulce, slab, plin de lacrimi, sfințit de cea întîi sărutare. - Tu ești un înger... îndărătnic... dar un înger.... {EminescuOpVII 117} Surâsul obraznic, ochiul cuvios, cochetăria veselă se-ntorc pe rând dup-acea sărutare... chiar liniștea. Ea-și ținea brațul după gâtul lui. - Mă duc... și tu ești un magari. - Las-să fiu... Nu te duce... - Trebuie... tu! Așa-i că tu nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală a unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când în când cu brațele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei, era întrunită cu frumusețea nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei... Prin transparența generală a pielei ei * vezi parcă nervii și mușchii, și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte rentinerind, ea surâde cu dinții încleștați, ea-și arată dantura ei de mărgăritar oceanului și se lasă îmbrățișărei lui zgomotoase, tăind din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, moliciunea copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, pronunțată a femeiei. Prin transparența unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul devine iar sălbatic, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul {EminescuOpVII 166} ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie, ca se lasă îmbrățoșărei zgomotoase a oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tânăra delicateță, dulcea moliciune a [moliciunea] copilăriei era întrunită, cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie, ea și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când în când cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nourii gânditori din ceriul luceafărului ce se numește geniu.. Arătați-le iasma viitorului și se vor speria de el... Arătați-le unde - ar ajunge de-ar urma tot astfel și se vor întoarce... Dar în fine - adaose el c-un surâs sceptic - de ce să cercăm noi a rădica generațiunea cu umărul? Tot ce se-ntîmplă pe lume rezultă. De-o fi ca ei să se stingă, se vor stinge și cu noi și fără de noi - de nu, nu. Cosmopolit? adaose el încet
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aripi negre. Un înger... îngerul visurilor mele, care are - o fizionomie cunoscută mie, singura fizionomie care purta pentru mine fericirea lumei în zâmbetul său și melancolia pământului în lacrima ei. Acea fizionomie nu mai este. Acele buze ce surâdeau - un surâs al morții le-a închis, sau mai bine; moartea-namorată de mine a luat figura unei copile, a vizitat pământul și mi-a răpit mai întîi inima, pentru ca, dispărând ea, s-o urmeze și cu sufletul. Scrie-mi. Eu nu mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și mic din sânul său și sfârtică cu o cruce curmezișă tot portretul, astfel încît pânza se-nvălătuci în câte patru părțile de cadrele de lemn aurit a portretului și sub el rămăsese gol păretele alb. Ochiul său era sec, surâsul amar, căci lupta fusese cruntă. - Tomo, zise el, eu mă duc, cu toate că, nu te oblig să mă urmezi. Rămâi tu aicea, în casa mea, aicea vei trăi comod și neturburat de nimeni, cum am trăit eu, dat cu totul nebuniei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și văzând arma-ntinsă... ea rămase dreaptă, o-nmărmurită statuă a disperărei sublime, cu mândrie de leoaică în față, c-o strălucire sălbatecă și vergină în ochi. Cu mâna sigură, slobozii drept în pieptul ei... nimerisem bine căci, c-un surâs ce deveni angelic ca a unei martire, ea căzu de-a lungul pe pământ. În momentul acela ungurul scăpase din mână, la pocnetul armei mele, sfeșnicul de lut c-o lungă lumânare de său. Deodată intrară și ceilalți colegi ai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
scuturai încet de braț, încît își deschise ochii. Cam somnoros, el mă văzu și, cu lenea cea melancolică pe care numai somnoroșia o răspîn [dește ] pe față, el îmi încongiură gâtul cu brațul lui și surâzând alene zise: - Tu aici? Surâsul cel liniștit arăta pe-un om fără pasiune, fața lui era sântă, ca să zic așa - se cunoștea că-n inimă se stinsăse orce lumesc. - Cum vezi, zisei eu întunecat, strîngîndu-i mâna cu putere într-a mea! Cum vezi. - Nu te
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce ispravă făcuse la nanașu-său cel bun: sasul. Dar când fu aproape de noi, ochiul său fulgeră teribil, dar astfel că numai noi îl văzurăm. Era masca rîzîndă și comică a unui suflet plin de ură și răzbunare, fața ironiza inima, surâsul viclean or prostatec ironiza cu starea sufletului său. Feciorii se departară de lângă noi și el, apropiindu-se, ne povesti încet tot ce aflase. Bătrânul zise feciorilor să doarmă de cu ziua de vor putea, căci la noapte o s-avem de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
animal omenesc nu știu. {EminescuOpVII 227} Și cu toate astea n-o desprețuiesc. Și această femeie a fost odată vergină. Și aceasta femeie a avut în privire ardoare, în surâs inocență. Astăzi - o față spoită, o rânjire pentru bani, un surâs care vrea să fie cochet și seducător și care pentru orcine din oamenii mai nobil organizat nu poate * insuf [la] decât dezgust... Și dacă n-ar surâde cel puțin... Dacă s-ar oferi pur și simplu ca mașine * ale deșertării
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]