7,731 matches
-
două forme ale acesteia. În funcție de natura legăturilor dintre statele suverane membre, ei deosebesc comunități slab conectate și strâns conectate. Pentru existența celor slab conectate este nevoie doar de respectarea definiției de mai sus. Un exemplu ar fi respectarea neutralității și suveranității elvețiene în centrul unei Europe superinstituționalizate. În cazul celor strâns conectate trebuie îndeplinite două condiții suplimentare pentru a se putea vorbi despre ele: să existe atât forme ale întrajutorării în construirea unor aranjamente comune de securitate, cât și un sistem
Comunități de securitate. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1524]
-
despre ele: să existe atât forme ale întrajutorării în construirea unor aranjamente comune de securitate, cât și un sistem de reguli de natură să constituie o oarecare formă de guvernare comună, prin renunțarea, în beneficiul comun, la unele atribute ale suveranității. Cazul cel mai evident este Uniunea Europeană. Pentru identificarea unei asemenea comunități, Adler și Barnett folosesc trei condiții. Este nevoie, mai întâi, ca membrii acesteia să împărtășească identități, valori și înțelesuri; în al doilea rând, componenții ei trebuie să întrețină o
Comunități de securitate. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1524]
-
internaționale, precum și atenția reînnoită acordată legitimității principiului autodeterminării Reflectă, fiecare într-o manieră diferită, premisa de bază a principiului autodeterminării indivizii sunt cei care contează , așa cum este înscris în punctul V: Principiul confom căruia, în determinarea tuturor aspectelor legate de suveranitate, interesele populațiilor afectate trebuie avute în vedere în egală măsură ca și pretențiile rezonabile ale guvernelor respective IDEALISMUL Dar, înainte de toate, ce se ascunde în spatele unui nume controversat? Este interesant de remarcat, considerând importanța momentului în dezvoltarea disciplinei, că nu
IDEALISMUL UTOPIC. In: RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
linia deschisă de Carr) la opera reprezentanților britanici. În acest fel se pierde din vedere aportul pluraliștilor americani, mai ales argumentele acestora împotriva separării între principiile de organizare ale sferei interne și cele ale sferei externe, precum și fascinanta legătură între suveranitate și anarhie. Această pierdere a ușurat misiunea asumată de Carr în a denunța naivitatea idealismului utopic. Pentru recuperarea acestei secvențe, vezi scrierile lui Brian C. Schmidt. În această fascinantă literatură în dezvoltare, autorii se situează pe un continuum între poziția
IDEALISMUL UTOPIC. In: RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
reprezintă teza lui Thies privind relația dintre idealism și realism. Astfel, în inventarea școlii idealiste, avocați ai tradiției realiste ignoră o importantă componentă a gândirii liberale interbelice în domeniul Relațiilor Internaționale problematica anarhiei și a relației sale cu conceptul de suveranitate numai pentru a deforma prin simplificare cealaltă componentă, problematica federalismului. Simultan, din această perspectivă, proiectul realist pare construit într-o manieră antitetică, prin amplificarea dimensiunii anarhiei și suprimarea dimensiunii federale (Thies, 2002, p. 169)1. În sfârșit, al treilea element
IDEALISMUL UTOPIC. In: RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
state sau în organizațiile internaționale. Într-un mediu internațional populat de actori nestatali tot mai influenți, statul-națiune este supus unor presiuni cu care nu se confruntase în trecut. Thomas Biersteker arată că aceste provocări devin mai ușor sesizabile dacă privim suveranitatea ca un construct social (vezi și capitolul Constructivismul în Relațiile Internaționale) ce implică, pe lângă identitate și teritoriu, și acceptarea de către alte state a revendicărilor de autoritate finală, într-un număr de arii tematice (issue areas). În lumea contemporană asistăm la
ACTORI ÎN SISTEMUL INTERNAŢIONAL. In: RELATII INTERNATIONALE by LUCIAN-DUMITRU DÎRDALĂ () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1507]
-
fi contrapusă în mod productiv perspectivelor realiste, prin faptul că vine în întâmpinarea preocupării acestora față de fenomenul puterii, însă extinde calitatea de actor și înspre alte entități decât statele-națiune. Pentru realiștii clasici, calitatea de actor (etatic) depinde de trei criterii: suveranitate, recunoașterea statalității și controlul asupra teritoriului și populației (ibidem). În privința unor entități precum organizațiile internaționale interguvernamentale sau corporațiile transnaționale, participarea lor la interacțiunile internaționale este uneori recunoscută, însă realiștii consideră că funcțiile lor se subordonează funcțiilor statelor. Versiunea structurală a
ACTORI ÎN SISTEMUL INTERNAŢIONAL. In: RELATII INTERNATIONALE by LUCIAN-DUMITRU DÎRDALĂ () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1507]
-
a) să distrugă documente școlare, precum cataloage, carnete de elev, foi matricole etc.; b) să deterioreze bunurile din patrimoniul unității de învățământ; c) să aducă și să difuzeze, în unitatea de învățământ, materiale care, prin conținutul lor, atentează la independența, suveranitatea și integritatea națională a țării, care cultivă violența și intoleranța; d) să organizeze și să participe la acțiuni de protest, care afectează desfășurarea activității de învățământ sau care afectează frecvența la cursuri a elevilor; e) să blocheze căile de acces
Abecedarul părinţilor by Elena Bărbieru, Xenofont Vasiliu () [Corola-publishinghouse/Science/766_a_1573]
-
ocupă cu studiul raporturilor de putere dintre actorii internaționali (vezi și capitolul Realismul). Așezând în centrul preocupărilor conceptul de putere, în toate accepțiunile lui ca putere-forță, putere influență, cu raportările sale inerente la concepte precum cele de autoritate, legitimitate sau suveranitate , Relațiile Internaționale se subsumează domeniului mai larg al Științei Politice. Definind aria de studiu ca fiind cea a raporturilor dintre actori internaționali, domeniul își afirmă specificitatea, aceste raporturi de putere având o realitate epistemică aparte. Cu alte cuvinte, nu putem
Introducere: domeniul Relațiilor Internaționale. In: RELATII INTERNATIONALE by ANDREI MIROIU, RADU-SEBASTIAN UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1504]
-
în termeni de putere este o categorie obiectivă, universal valabilă, dar fără un înțeles fix și definitiv. Acesta este conceptul-cheie al realismului clasic și al politicii internaționale. Toate statele acționează în funcție de interesele pe care și le definesc singure în baza suveranității naționale, în termeni de putere. Astfel că interesul devine parte a esenței politice și nu se alterează în timp sau spațiu. Așa cum susținea și George Washington, citat de Morgenthau, interesul este principiul guvernant al statelor și acțiunilor lor. Chiar dacă interesul
REALISMUL. In: RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1510]
-
oarecare de interes comun al statelor. Chiar dacă evoluează într-un mediu anarhic, statele interacționează în cele mai diverse moduri. Regulile stipulează circumstanțele în care au loc toate formele de schimb internațional, statele stabilind împreună modul în care va fi exercitată suveranitatea într-un domeniu sau altul. De exemplu, pentru ca zborurile comerciale internaționale să poată fi posibile, este nevoie ca statele să definească acele condiții programare, culoare de zbor, aterizarea programată sau în caz de urgență, posibilitatea alimentării etc. în care aeronavele
Regimuri de securitate. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1522]
-
intelectuale realiste, ca și pentru alte curente centrate pe stat, entitățile politice suverane moderne, prin simpla lor existență, împart spațiul în două regiuni distincte. Înăuntrul frontierelor, statul reglementează o parte a sferei relațiilor sociale, păstrarea monopolului asupra violenței legitime în virtutea suveranității fiind totodată scop și mijloc în atingerea acestui obiectiv. Pe de altă parte, statul se angajează, în regiunea delimitată prin granițe, să-și apere cetățenii în fața pericolelor de afară, inerente unui mediu anarhic și presupus ostil. Mediul internațional este, afirmă
Conceptul de securitate. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1517]
-
poate impune ordinea, statul preocupându se de securitatea indivizilor. Controlul asupra violenței îi permite să împiedice sau măcar să pedepsească orice folosire neautorizată a forței împotriva cetățenilor săi. Mediul extern în care evoluează este însă împărțit cu alți actori înzestrați cu suveranitate, care își urmăresc, la rândul lor, propriile obiective. În momentul în care interacționează, participanții la sistemul internațional pot ajunge la conflict în urma căutării egoiste a acoperirii intereselor. În consecință, statul trebuie să se pregătească pentru apărarea/impunerea cu forța, împotriva
Conceptul de securitate. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1517]
-
propriilor valori sau interese, mai ales a celor pe care le consideră de importanță cardinală, astfel încât, în mod tradițional, securitatea este gândită în special în termeni militari. În această perspectivă devenită clasică, statul ocupă prim-planul discutării securității tocmai datorită suveranității sale. Prin faptul că oferă cadrul în care se exercită ordinea și este, totodată, cea mai înaltă sursă a autorității de guvernare, statul devine principalul obiect de referință al securității în sensul că se vorbește mai ales despre securitatea statului
Conceptul de securitate. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1517]
-
acordă o foarte mare importanță studiului modalității în care normele se conturează în spațiul internațional și se umplu cu un conținut particular, prin procese de construcție socială. În același spirit, întâlnim în școala constructivistă multe cercetări valoroase referitoare la construcția suveranității, identitatea instituțiilor internaționale precum ONU, NATO, UE, FMI, rolul rețelelor transnaționale militante în constituirea lumii internaționale contemporane ș.a. Se cuvine poate, aici, să aducem și o nuanțare legată de metodologie. Deși una dintre cele mai viguroase critici la adresa constructivismului este
Constructivismul în Relațiile Internaționale. In: RELATII INTERNATIONALE by Olivia Toderean () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1515]
-
extrem de mici, având în vedere faptul că o condiție necesară pentru ca acest program să funcționeze este aceea ca statele membre ale Uniunii Europene să-i cedeze acesteia o parte (foarte mare) din responsabilitățile lor de apărare națională și, implicit, de suveranitate. Tabloul este unul foarte complex, care va necesita o perioadă foarte lungă de timp pentru a fi soluționat într-un fel sau altul. Toate aceste caracteristici delimitează lumea relațiilor internaționale în care trăim astăzi, iar greutatea interpretării vine și din
EVOLUŢIA SISTEMULUI INTERNAŢIONAL DUPĂ 1914. In: RELATII INTERNATIONALE by ANDREI MIROIU () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1505]
-
Liberul arbitru n-ar fi deci, în fond, nimic altceva decât facultatea umană de a decide între mai multe posibilități de acțiune, neechivalente , grație capacității voinței de a nu se supune unor determinări necesare, extrinseci, și de a-și impune suveranitatea absolută. Orgoliul voinței umane de a se erija în cauză primară și a desconsidera determinismul, se plătește scump, cu prețul convertirii unei libertăți imaginare într-o dependență absolută față de necesitate. Desigur, omul este liber, cum spunea Arthur Schopenhauer , să vrea
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
în perioada ce a urmat Revoluției Franceze. II.2.1.6. Contractul social :Jean Jaques Rousseau (17121778) și Thomas Hobbes (1588 1679) În opera Contractul social, statul este văzut ca o asociere voluntară a voințelor individuale într-o voință generală ; suveranitatea vine astfel de la popor. Cu totul, J.J.Rousseau a anunțat cele ce aveau să fie exprimate de epoca romantică, el a fost însă și un pregătitor al Revoluției Franceze și al democrației, influențând foarte mult pedagogia modernă. În filosofia politică
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
Cel de-al treilea impuls a venit din partea Reformei, mai puțin însă motivat de teologie ci de necesitatea practică de a apăra noua credință în fața monarhilor ancorați în vechea tradiție religioasă. Astfel s-au născut ideile despre rezistență și despre suveranitatea poporului. Conflictele interconfesionale și crizele sociale au luat însă asemenea proporții încât puternicul stat s-a dovedit a fi singura scăpare. Iluminismul secolului XVIII a provocat mai apoi intensificarea unor noi impulsuri. Politica avea în continuare justificări meta-politice, criteriile natură
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
și în acest punct: concepția legalistă asupra libertății care își găsise noi resurse și sprijin în drepturile naturale ale revirimentului legii naturale din secolul al XVII-lea și al XVIII-lea. Rousseau nu se gândise niciodată la eliberarea omului prin intermediul suveranității poporului, așa cum afirmă mulți dintre adepții săi contemporani. Afirmația potrivit căreia libertatea este întemeiată de lege și prin lege își găsește în Rousseau în cel mai bun caz suporterul cel mai intransigent. Rousseau era atât de ferm în această privință
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
legitimitatea a inițială și sugerează că el nu intenționa ca această idee să fie utilizată așa cum o facem noi astăzi. Există o condiție esențială care încadrează formula lui Rousseau, și anume faptul că poporul este liber atât timp cât nu transferă exercițiul suveranității asupra adunării legislative. Astfel, concepția sa presupune o supunere necontractuală în fața legilor concepute de alții pentru noi. În al doilea rând, teza lui Rousseau se află într-o strânsă legătură cu numărul redus de cetățeni al democrației sale. O democrație
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
a oamenilor ( libertatea naturală, primitivă) , cât și libertatea politică. Cea din urmă presupune capacitatea omului de a acționa în vederea interesului public, de a se supune fără rezerve legilor, care sunt expresia directă a voinței generale, participând astfel, în calitate de cetățean, la suveranitate. Pierzându-și, prin semnarea contractului social, independența lor naturală, oamenii rămân tot atât de liberi ca înainte pentru că, supunându-se legii publice, se supun legii pe care ei înșiși au fixat-o. Această libertate politică este chiar mai demnă pentru om decât
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
venind de la Divinitatea omnipotentă este doar rezultatul unei cunoașteri confuze a acesteia, generată de lipsa unei idei clare asupra omnipotenței lui Dumnezeu. În traducerea Principiilor, fallor este transformat în “nous soyons toujours trompé” noi suntem mereu înșelați”, ceea ce contrastează cu suveranitatea bunătății divine și ilustrează odată în plus rafinamentul cu care gîndirea cartesiană își urmează mișcarea hyperbolă. Numai aceasta îi poate asigura “argumente foarte puternice și cumpănite cu maturitate”), condiție sine qua non a atingerii țelului final: descoperirea unui “lucru care
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
de o tăcere inaugurală, contemporanii lui nu așteaptă prea mult pentru a suspecta puterea și stăpînirea sa de o derivă către centrarea iluzorie a sinelui pe sine, unde afectivitatea ce-l îndreaptă pe fiecare spre sine însuși, nu este privilegiul suveranității, ci, așa cum a punctat-o cu acuitate incomparabilă Pascal, al ironiei mascate de egoismul și mirajele multiple ale amorului propriu. A spune despre conștiință că nu este o conștiință de sine, sau că eul este o poziție a sinelui ci
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
coborând și rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt. Eu am văzut și am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu 45. Tot Duhul Sfânt îl conduce pe Isus în pustiu unde, învingând ispitele diavolului, afirmă suveranitatea lui Dumnezeu. Isus, plin de Duhul Sfânt, întorcându‑se în Galileea, intră în sinagoga din Nazaret și începe să vorbească, însușindu‑și pasajul din profetul Isaia: astăzi s‑a împlinit Scriptura aceasta pe care ați ascultat‑o cu urechile voastre
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]